Biruieste-l pe vrajmas , repetand cat mai des numele lui Iisus

Ne aflam in perioada binecuvantata a Postului Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos .

Dorim , fireste, cu totii ca sa ne curatim sufletul de pacate , de intinaciunea lasata de toate relele facute cu voie sau fara voie, dandu-ne seama de greseli sau dimpotriva, neconstientizand cele faptuite.

Stim ce ne cere Dumnezeu, sau cel putin presupunem ca stim…Cate din cuvintele Lui insa, ne aducem aminte?

In valtoarea vietii dezordonate plina de ispite si sminteli de tot felul ne vedem acaparati de cel potrivnic Domnului si noua , iar pana a ne dezmeteci si a ne trezi, am si faptuit o multitudine de greseli incalcand Invatatura Lui sfanta si mantuitoare. Nici nu ne dam seama, de cele mai multe ori…nelinistea si framantarile au pus stapanire pe noi, la fel ca si uitarea. Sigur ca nu ne simtim in apele noastre, ne suparam si ne maniem din nimicuri , pricinuind astfel multa mahnire celor din jur.

 

Ce avem de facut, in cazul acesta? Un sfat pretios ne sta intotdeauna la indemana , ori de cate ori avem nevoie de el. Il gasim in scrierile cu sfaturi de mare folos pe care le aflam la duhovnici mult imbunatatiti . Sfantul Ardealului, asa cum l-au supranumit credinciosii pe parintele Arsenie Boca , ne-a lasat invataturi de mare pret de care ne putem folosi oricand in toate problemele ce le avem .

Caci, asa cum bine spune marele duhovnic traitor in Hristos , viata noastra este o lupta continua cu lumea in care traim , o lupta care se da in planul sufletului impotriva celui rau si pentru mantuirea noastra. Amin

„Roagă-te şi nu te teme de nimic, nu te înfricoşa de necazuri, nu te înspăimânta de năpăstuiri, căci rugăciunea le va înlătura.Roagă-te oricum, numai să te rogi mereu, şi nu te nelinişti de nimic; fii vesel şi liniştit cu duhul, căci rugăciunea te va înţelepţi.

Sfântul Macarie spune: „Să te rogi oricum, dar des. Iar să te rogi cu adevărat este lucrarea Sfântului Duh”.

Sfântul Ioan Scărarul scrie: „Când ţi se întunecă sufletul cu gânduri necurate, biruieşte-l pe potrivnicul cu numele lui Iisus, repetându-l des, cât mai des. O armă mai puternică şi mai plină de izbândă nu vei găsi, nici în Cer, nici pe Pământ”.

Mijlocul principal, unic şi mai potrivit pentru dobândirea faptelor ce ţin de mântuire şi de desăvârşirea duhovnicească, este repetarea deasă a rugăciunii, oricât ar fi ea de neputincioasă. Roagă-te şi gândeşte-te la tot ce vrei, şi gândurile tale se vor curăţi prin rugăciune; „roagă-te şi fă ce vrei” şi faptele tale vor fi plăcute lui Dumnezeu, iar pentru tine folositoare şi mântuitoare. Roagă-te şi nu te teme de nimic, nu te înfricoşa de necazuri, nu te înspăimânta de năpăstuiri, căci rugăciunea le va înlătura. Roagă-te oricum, numai să te rogi mereu, şi nu te nelinişti de nimic; fii vesel şi liniştit cu duhul, căci rugăciunea te va înţelepţi.”

(Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovnicească cu lumea, trupul şi diavolul, ediție revizuită, Editura Agaton, Făgăraș, 2009, p. 82)

articol postat de Cristina David

Parintele Arsenie Boca – comentariu la o apoftegma a Avvei Antonie despre ispite si rolul lor (din Pateric)

Însemnări din manuscrisele de la Sinaia   Despre ispite

Avva Antonie: Ridică ispitele şi nimeni nu este carele să se mântuiască.

Comentariul Parintelui Arsenie

Adică fără ispite nu te poți mântui.

Mântuirea înseamnă un alt mod de a trăi, dobândirea altei firi, nu aceasta care o avem. Pentru că aceasta trebuie toată topită, scărmănată, omorâtă prin tot felul de ciopleli, altfel nu e cu putință să crească firea după Dumnezeu. Mântuirea e imposibilă fără ispite pentru că numai cu prilejul lor ne cunoaştem; dându-ți seama de greşeli şi felul cum puteai să rezolvi, adică cunoscând ceva în vremea ispitei, tot e ceva, adică este un început spre creşterea duhovnicească (aceasta în cazul încercării când ți se face îndreptare).

Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni, ci fiecare se ispiteşte de pofta sa (cuvântul Sfintei Scripturi). Ispitele au rostul:

1. De a ne umili, de a ne compromite chipul nostru cel iubit de noi, ochişorii noştri, în ochii noştri, în viața aceasta.

2. Dau prilejul să te cunoşti mai bine şi să-ți pierzi încrederea în tine însuți, şi te fac să alergi la cineva mai tare ca tine, la Dumnezeu.

3. De aceea îngăduie Dumnezeu ispitele, că ele au însuşirea de a ne observa mai bine răutățile noastre.

4. Ispita este indicatorul care dovedeşte mărimea duhovnicească la care eşti.

În încercări (ispite) îți trebuie o convingere, adică temelie puternică. Convingerile trăite sunt realități religioase, adică realități trăite. Convingerile să nu fie numai o bibliotecă în cap, ci să le trăieşti.

Ispitele te trag afară de la Hristos, spunându-ți: Nu trăi o viață aşa de grea, nu-ți chinui tinerețea. Toate aceste momeli te sustrag de la temelia, Hristos şi de la crucea Lui şi te dai spre plăcere, spre cruțare de sine. În încercări trebuie să ai o casă a ta, care să fie întărită pe o temelie puternică, să ai ceva trainic, un foc, un cărbune aprins în sufletul tău, care să-ți ajute ca în încercări să n-o luăm către noi, ci către Hristos. În felul acesta, încercările dovedesc de ți-e mai drag de tine sau de Hristos. Asemănarea cu casa clădită pe nisip. Pe ce temelie stai? Dacă este Hristos, treci prin toate cu veselie, dar trebuie să te laşi cu totul în conducerea lui Dumnezeu. Nu-i altă soluție decât să te îndrăgosteşti de Iisus, Care a trăit cândva în chip văzut. El continuă să fie cu noi până la sfârşitul veacurilor. Şi dacă am fi curați cu inima, L-am vedea şi acum.

La ziua judecății ne întreabă Dumnezeu: ce asemănare avem cu Iisus? Şi noi numai în cruce ne putem asemăna cu Iisus. Nu ne putem asemăna nici în înțelepciune, nici în putere, deci numai în cruce.

preluat de pe http://atitudini.com/inedit-parintele-arsenie-boca-comentariu-la-pateric/

NOTA

Pentru cititorul doritor si interesat in aflarea mai multor cugetari ale Parinteleui Arsenie Boca recomand lucrarea ” O sinteza a gandirii Parintelui Arsenie Boca in 800 de capete” scrisa de Ioan Gansca (opera  ce a constituit lucrarea sa de licenta in teologie) in cuprinsul careia gandurile parintelui Arsenie sunt prezentate in ordine alfbetica, pe categorii . In felul acesta cititorul isi poate alege cu usurinta tema care il intereseaza in primul rand.

Parintele Teofil Paraian despre care se stie ca l-a cunoscut foarte bine pe Parintele Arsenie si a avut mare evlavie la dansul ,a contribuit mult cu informatii la scrierea cartii si a insistat mult la tiparirea lucrarii.

El o recomanda „din toate puterile lui” pentru cititorii de toate varstele dar în dar în „mod special pentru tinerii intelectuali, si mai cu seama pentru studenti”.

articol postat de Cristina David

PARINTELE ARSENIE BOCA DESPRE RAUTATEA FARA LEAC

 

Am ales acest fragment din opera Parintelui aflat in volumul al carui titlu il mentionez la sfarsitul postarii cu intentia de a citi, reciti si aprofunda modul in care gandirea marelui duhovnic raporta rautatea omului cazut cu bunatatea/curatenia sufleteasca a omului originar creat dupa chipul si asemanarea Lui Dumnezeu.

Insist : lectura textului nu este usoara , sunt trimiteri la concepte de mare profunzime cuprinse in Sfanta Scriptura in  Invatatura Domnului Iisus si preluate de marii parinti din vechime care au luptat ca sa le dea viata in trairea de zi cu zi.

PARINTELE ARSENIE BOCA DESPRE RAUTATEA FARA LEAC

“Nimic mai greu, nimic mai periculos decat sa te lupti cu ingustimea si cu formalismul.

Nimic mai primejdios, decat a combate rautatea, care crede ca are dreptate, ca apara adevarul si ca slujeste lui Dumnezeu. Aceste forme ale relei-vointe au infrant si pe Iisus. Desi Dumnezeu n-a revelat o Scriptura impotriva Sa, formalismul [dupa aluatul] iudaic a intors-o impotriva lui Dumnezeu. Iata ce poate rautatea; sa stea impotriva iubirii de oameni si de Dumnezeu; impotriva ei, nu poate nimic, nici Iisus. De aceea, rautatea, pentru ca nu se poate schimba in bucurie nicidecum, nu are iertare, ea este impotriva iertarii si a oricarei tamaduiri, dar are judecata. Rautatea a infrant pe Dumnezeul Iubirii, dar se va infrange de Dumnezeul Judecatii.

Iisus a tamaduit orbirea ochilor dar n-a putut tamadui orbirea rautatii. Orbirea rautatii nu are leac, dar are pedeapsa.

Rautatea e o osanda, o moarte anticipata, care chinuieste firea, dar nu e naturala, e o venetica in fire. Pe aceasta vrea Dumnezeu sa o izgoneasca din fire, cu ajutorul omului…: “Iata, eu va trimit pe voi ca pe niste miei in mijlocul lupilor”.

Firea perversa si firea curata, originara, stau laolalta in raportul in care se afla un miel care bea apa dintr-un rau, fata de lupul care se afla mai la deal si ii baga mielului vina ca-i tulbura apa, gasindu-si astfel motivul intemeiat (justificarea) sa-l manance. E absurditate multa si variata lipita de fire. Misiunea lui Iisus, data si mieilor, e descojirea firii de absurditate, de salbaticie, de caricatura existentei: demonicul.

Aceasta inseamna ca Iisus conteaza pe un miez originar necontaminat, existent in fire, care desi este comprimat, este capabil sa-si recastige dimensiunea paradisiaca; miezul capabil de Har. Precum ca acestea sunt asa ne stau marturie mieii lui Dumnezeu, sfintii in preajma carora se imblanzeau fiarele.

Oamenii vor strange asa de multe rele pe pamant, incat nu mai ramane istoriei alta solutie decat sfarsitul ei”.

sursa : Razboi intru Cuvant

(din: “PARINTELE ARSENIE BOCA, mare indrumator de suflete din secolul XX. O sinteza a gandirii Parintelui Arsenie in 800 de capete“, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002)

Cristina David

CELE MAI FRUMOASE CUVINTE ALE PARINTELUI ARSENIE BOCA EXPLICATE DE PARINTELE TEOFIL

Parintele Arsenie a fost un om cu o capacitate sufleteasca deosebita si cred ca Parintele orice ar fi fost, ar fi fost un om deosebit. Adica daca era inginer, nu era un inginer comun; daca era profesor, era un profesor exceptional; daca era un doctor, era un doctor deosebit. El a avut o inzestrare nativa deosebita si cind l-am cunoscut eu in ’42 avea 32 de ani si deja avea un nume mare. Cum a ajuns la aceasta Parintele nu a spus niciodata, insa eu personal cred ca a avut o inzestrare de la Dumnezeu pe care daca nu o ai nu poti fi niciodata ceea ce a fost Parintele Arsenie. Apoi el a studiat mult, nu numai Teologie, ci a studiat si arta, a facut Scoala de Belle Arte, sectia pictura, a facut si ceva Medicina, cunostea si chestiuni de medicina, si toate acestea la un loc i-au dat capacitatea de a lucra ca un om bine inzestrat si cu o cultura bine pusa la punct.

Cindva stateam in fata unei icoane facute de Parintele Arsenie, la Bucuresti, pentru manastirea noastra, o icoana cu Adormirea Maicii Domnului, care se gaseste in holul staretiei manastirii noastre. Stateam in fata acestei icoane si o prezentam unui cadru universitar de la Sibiu, si zic: „Eu cred ca Parintele Arsenie este un geniu”. Si respectivul spune: „Asta inseamna ca are o cultura perfecta si inca ceva”. Si zic eu: „Nu stiu daca are o cultura perfecta, dar sunt sigur ca are inca ceva”. Asta a fost Parintele Arsenie.

Avea o putere de sinteza deosebita, o putere de intuitie si o putere de a cunoaste totdeauna esentialul intr-o chestiune. Cind ii puneai o problema, el imediat avea raspunsul. Si de la el au ramas si cuvante scrise, in manuscrisele lui. De pilda, cind l-am intilnit eu pentru prima data, mi-a si spus un cuvant, o formula. Zice: „Ma, nu toti din lume se prapadesc, nici toti din manastire se mintuiesc”. Deci avea o posibilitate de a formula ceva. Sau cindva spunea el asa: „In mintea stramba si lucrul drept se stramba”. Asta le place la multi, am bagat de seama ca le place. Cind le spun ca Parintele a zis ca: „In mintea stramba si lucrul drept se stramba”, oamenii rad in general. De ce rad? Pentru ca si dau seama ca asa e. Numai ca e greu sa stii cind ti-e mintea stramba. Sau zicea Parintele ca: „Cea mai lunga cale e calea care duce de la urechi la inima”, adica de la informatie la convingere. Si zicea Parintele ca: „Mustrarea invinge, dar nu convinge”, sau ca: „Bobul lui de grau se preschimba in taciune, iar el se crede grau nedreptatit”.

Sa-ti feresti capul de frig si de prostie!

E un cuvant care merita sa fie stiut si urmat, el putind fi de folos tuturor celor ce nu iau aminte la ei insisi, tuturor celor care vor sa braveze si nu se gandesc la urmarile pe care le pot avea, spre raul lor, niste atitudini care nu sunt destul de bine gandite si controlate. Sa luam deci aminte la cuvantul de mai sus si sa-l implinim in cele doua laturi ale lui.

Conceptia de viata crestina.

Cata o avem, ne statorniceste in gandul si dorinta de a ne ridica mai presus de fire, de a indumnezei firea, prin harul si indurarile si iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Tocmai de aceea folosim si resursele firesti, cate le avem la indemina: aerul (aerul bun), hrana rationala, somnul si energia vitala, pe care nu vrem sa o risipim pe placeri, ci vrem s-o canalizam spre binele nostru material si spiritual. Asa dorea Parintele Arsenie, care a formulat indreptarul de viata, pe care l-a predat tinerilor si oricui care vrea sa ia aminte la el.

In mintea stramba si lucrul drept se stramba.

Asa obisnuia sa spuna Parintele Arsenie, care urmarea pentru oameni o minte dreapta si lucruri drepte si indreptare spre mintea cea buna. Valoarea acestui cuvant o intuiesc toti cei ce il aud, si asta se intimpla des, caci noi il aducem inaintea vizitatorilor si inchinatorilor nostri, mai ales atunci cind au prilejul sa vada o pictura a Parintelui Arsenie reprezentind Adormirea Maicii Domnului, pictura in fata careia se opresc cu admiratie multi dintre cei ce viziteaza Manastirea Brincoveanu de la Sambata. Mintea se stramba in urma patimilor si se indreapta pe masura curatirii de patimi. Cind mintea se indreapta, vede lucrurile drept, deci asa cum sunt ele.

Cea mai lunga cale este calea care duce de la urechi la inima.

Cea mai lunga cale este calea care duce de la urechi la inima, adica de la informatie la convingere. Oameni de informatie religioasa sunt mai multi decat cei ce au convingeri religioase. E necesara si informatia, care adeseori se face prin auzire. Dar a ramane la informatie inseamna doar a fi la inceputul drumului, „la urechi”. Pina la inima mai e o cale lunga, „cea mai lunga cale”.

Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse.

Cuvantul acesta ne aduce aminte de un cuvant asemanator, cu circulatie mai ales in lumea din Apus: „Un sfant trist este un trist sfant”. Parintele a fost intotdeauna pentru optimism, pentru bucurie, credinta noastra fiind „izvor de bucurie”, crestinismul fiind „religia bucuriei”. Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Sai :”Acestea vi le spun, ca bucuria Mea sa fie intru voi si ca bucuria voastra sa fie deplina” (Ioan 15, 11).

Bobul lui de grau se preschimba in taciune, iar el se crede grau nedreptatit.

Asa caracteriza Parintele Arsenie pe omul care se abate de la cele bune si care nu cauta si nu primeste indreptarea, ci si explica el mai bine cele pentru sine condamnind pe cei ce vreau sa-l indrepte. Inceputul oricarei indreptari este sa-ti recunosti greseala. „Cind greseala s-a facut in tine asezare si adevar”, cind o ai ca drepindere si o mai si justifici, atunci „nu mai e greseala, ci e pacat de moarte”. Intr-o astfel de situatie, cel ce se crede a fi drept, fara sa si fie de fapt, nu mai e bob de grau, ci doar taciune.

Mustrarea invinge, dar nu convinge.

Este si aceasta o cugetare la care e bine sa luam aminte. Are si mustrarea rostul si puterea ei, dar ea, ca si constringere, doar invinge, insa de convins nu convinge. De la invingere pina la convingere e o cale lunga, poate tot atat de lunga cat cea de la informatie la convingere, cat cea de la urechi la inima.

Dragostea lui Dumnezeu pentru cel mai mare pacatos este mai mare decat dragostea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu.

Cu o astfel de afirmatie, parintele ne da incredere in bunatatea lui Dumnezeu, in iubirea lui Dumnezeu fata de noi, pacatosii, caci se afirma si in rugaciunile de dezlegare ale sfantei noastre Biserici, ca mila lui Dumnezeu este tot atat de mare, tot atat de infinita, cum este de infinita si marirea Lui, de vreme ce se spune: „Ca precum este marirea Ta, asa este si mila Ta”. Cuvantul spus de Parintele Arsenie, in formularea de mai sus, ne aduce aminte si de ceea ce spune Psalmistul, prin cuvantele acestea: „Cat e de sus cerul deasupra pamintului, atat de mare e bunatatea Lui (a lui Dumnezeu) spre cei ce se tem de Dansul. Cat de departe e Rasaritul de Apus, atata a departat El de noi faradelegile noastre. Cum miluieste un tata pe copiii Sai, asa miluieste Domnul pe cei ce se tem de Dansul” (Psalmul 102, 10-13).

Ajutati-ma sa va pot ajuta.

Asta inseamna ca nu cel care vrea sa te ajute te ajuta cel mai mult, ci tu esti cel care poti sa fii ajutat. Daca esti deschis spre ajutor te poate ajuta omul de linga tine si omul superior tie; dar daca nu-l recunosti superior, ba, dimpotriva, il judeci si-l calci in picioare, atunci nu te poate ajuta, pentru ca omul este fiinta care poate zice nu, si zice nu!

Daca tot trebuie sa suferim, macar sa nu suferim zadarnic.

Pentru a putea folosi suferinta spre binele sau, omul trebuie sa creada ca suferinta are un sens pentru el, chiar daca pe moment nu intelege. De fapt, cel care intelege si stie cum sa suporte suferinta, nu mai sufera.

Domnul Hristos a fost rastignit cu spatele pe crucea materiala si cu fata pe crucea spirituala.

Unii dintre calugari nu sunt calugari, ci cuiere de haine calugaresti.

Cine face curte nu face carte.

Zicea Parintele Arsenie referindu-se la trup: „Fiecare dintre noi ducem un necredincios in spate”.

Pe o pictura facuta de Parintele Arsenie cu Judecata de Apoi e scris: „Tu esti noi”. „Tu esti noi”, ca si cind ar spune faptele oamenilor: Fii atent ca tu cum esti acum, sa stii ca esti noi, tu esti ceea ce ai facut, tu esti ceea ce ai gandit, tu esti ceea ce ai vorbit, tu esti ceea ce ai simtit, tu esti ceea ce ai citit. Tu esti noi. Noi ne-am alcatuit in tine. Cartea vietii tale esti tu insuti.

Parintele Arsenie ii indemna pe oameni sa nasca sfanti. Bineinteles ca pentru a naste sfanti trebuie sa fii sfant sau trebuie sa tragi de tine spre idealul sfanteniei. Si cind incepem sa ne ocupam de noi insine, putem sa ne cunoastem, sa aflam negativele noastre, sa cunoastem incarcatura data de altii si pusa in noi, s-o rezolvam; dar aceasta cere timp si osteneala.

Parintele Arsenie, Dumnezeu sa-l odihneasca, mi-a spus cindva un cuvant; de fapt, nu mie ci unui parinte, pe atunci student la teologie, un cuvant pe care eu il socotesc cel mai important cuvant pe care l-am auzit de la el din cate stiu ca le-a spus si le-a scris, anume: „Sa ai intelegere fata de neputinta omeneasca”.

Parintele zicea ca de doua ori trebuia sa se intilneasca omul cu el: o data cind ii spune si a doua oara la moarte, sa-­i spuna daca a facut ce i­a spus. Foarte corect! Ce rost are sa mearga cum merg unii ca sa-­i spuna unul, ca sa-­i spuna altul, ca un cuvant de folos, ca nu stiu ce… si­-apoi aduna la cuvante de folos si nu implineste nimic!

Din cati oameni am cunoscut eu lucratori in Biserica, Parintele Arsenie a fost unic. Unic prin gandirea lui, prin stilul lui de lucru.