Din invataturile Parintelui Arsenie Boca – Împărăţia copiilor (Fragment)

Cuvintele lui Hristos ” Lasati copiii sa vina la Mine, ca a unora ca acestia este Imparatia cerurilor, ( Matei 19,14) sunt o porunca pentru noi toti care vrem sa ne mantuim, si sa ne silim sa avem inima smerita si nevinovata de copii. Asa ne spune si ne invata Sfantul Ierarh Vasile cel mare.

Dar vezi ca nu a zis ca numai a acestora este imparatia cerurilor, ci : „ a unora ca acestia ” . Adica toti care prin darul lui Dumnezeu si prin lucrarea faptelor bune ajung la masura curateniei si a nevinovatiei pruncilor, vor dobandi imparatia cerurilor. Aceasta porunca priveste si pe parintii trupesti. Ca au prima datorie fata de copii sa le dea viata, sa-i lase sa vina la viata, iar nu sa-i omoare. Apoi au porunca sa-si creasca copiii in credinta si in frica de Dumnezeu, in rugaciune si in viata curata. De vor face asa, copiii lor vor creste bine, vor purta in ei pe Hristos si vor urma toata viata lui Hristos. In felul acesta vor implini si ei porunca Domnului : ” Lasati copiii sa vina la Mine !” . Frumoase si pline de invatatura cuvinte la care este bine sa luam aminte , noi , parintii . Tot ceea ce Mantuitorul nostru ne-a sfatuit si ne-a invatat trebuie sa constituie o porunca pentru fiecare crestin.

Parintele Arsenie Boca s-a oprit asupra acestui indemn/porunca rostit de Domnul Iisus Hristos cu o deosebita sensibilitate si delicatete. El a vazut in copii sursa de liniste necesara sufletului omului apasat de griji si necazuri , tocmai pentru ca ei intruchipeaza tot ce Dumnezeu doreste ca omul nou sa obtina : puritate in locul intinarii, nevinovatia in locul pacatelor si credinta nestramutata in bunatatea fara de margini , iubirea necuprinsa si sprijinul in toate a Tatalui ceresc.

Cristina David

CUVINTE VII – „Împărăţia copiilor” (Fragment)

„Copiii odihnesc şi refac omul.
Chiar ei sunt o refacere a omului. Ei rezumă: gingăşia şi frumuseţea; puritatea, nevinovăţia şi credinţa.SuffertheLittleChildren

Chiar pe Iisus L-au odihnit copiii.

Cei mari Îl amărau mereu. Şi ieşise bine din necredincioasa Betsaida, unde Iisus abia tămăduise un orb, n-a izbăvit bine pe Petru de milostivirea Satanei, când a precizat curajul necesar şi riscurile mântuirii (o asemănare cu Iisus neapărat necesară: concluzia uceniciei), când iată altă probă de micime sufletescă: În drum spre Capernaum ucenicii se priceau între ei, care ar fi mai mare? (Cine ştie dacă Petru a mai avut vreo pretenţie?) Când i-a întrebat Iisus despre ce vorbeau între ei pe cale, ucenicii au tăcut. Simţeau că au vorbit din ale cui nu trebuie. Acela se strămutase din Petru în ceilalţi, pe altă temă a celor omeneşti. După atâtea, şi atâţia – de la toţi  – Iisus avea nevoie de odihnă. Deci şezând i-a chemat ( – Şi de câte ori i-a tot chemat! – ) şi le-a zis: De voieşte cineva să fie întâi, să fie cel mai de pe urmă dintre toţi şi sluga tuturora.
Mare înaintea lui Dumnezeu nu poate fi decât omul smerit.
Şi luând un copilaş în braţe le-a zis: «Cine primeşte pe unul dintre aceşti prunci în numele Meu, pe Mine mă primeşte şi pe Cel ce m-a trimis pe Mine».
Cuvântul poate fi lărgit: Dacă mamele ar primi copiii în numele Domnului, ce străveziu ar fi în ei chipul lui Iisus ! Abia atunci şi-ar da seama pe cine au primit prin copii. Copiii ajung în braţele lui Dumnezeu, fiindcă ei sunt cel mai aproape de El. Modul lor de-a fi e cel mai iubit de Dumnezeu. Înţelepţii îl înţeleg pe Dumnezeu ca pe-o necesitate în explicarea lumii. Copiii îl au ca pe un bunic de pe celălalt tărâm. Iată de ce copiii sunt în Adevăr, şi înţelepţii pe dinafara lui.
Găseşti ceva şi cu mintea, dar numai dacă ai o inimă de copil. Aceasta te duce de-a dreptul în braţele Adevărului. În ochii copiilor seninătatea e de culoarea cerului. Nu e Dumnezeu mai real în Împărăţia copiilor decât într-un tratat de «Mecanică cerească»? Dumnezeu şi copiii au înrudirea pe care noi cei mari o pierdem.
Sfinţii sunt nişte mari copii. – Departe mai suntem de ei! -”

Sursa: Părintele Arsenie Boca, Cuvinte Vii  Editura Charisma, Deva, 2006.

articol postat de  Cristina David

PARINTELE ARSENIE BOCA DESPRE RAUTATEA FARA LEAC

 

Am ales acest fragment din opera Parintelui aflat in volumul al carui titlu il mentionez la sfarsitul postarii cu intentia de a citi, reciti si aprofunda modul in care gandirea marelui duhovnic raporta rautatea omului cazut cu bunatatea/curatenia sufleteasca a omului originar creat dupa chipul si asemanarea Lui Dumnezeu.

Insist : lectura textului nu este usoara , sunt trimiteri la concepte de mare profunzime cuprinse in Sfanta Scriptura in  Invatatura Domnului Iisus si preluate de marii parinti din vechime care au luptat ca sa le dea viata in trairea de zi cu zi.

PARINTELE ARSENIE BOCA DESPRE RAUTATEA FARA LEAC

“Nimic mai greu, nimic mai periculos decat sa te lupti cu ingustimea si cu formalismul.

Nimic mai primejdios, decat a combate rautatea, care crede ca are dreptate, ca apara adevarul si ca slujeste lui Dumnezeu. Aceste forme ale relei-vointe au infrant si pe Iisus. Desi Dumnezeu n-a revelat o Scriptura impotriva Sa, formalismul [dupa aluatul] iudaic a intors-o impotriva lui Dumnezeu. Iata ce poate rautatea; sa stea impotriva iubirii de oameni si de Dumnezeu; impotriva ei, nu poate nimic, nici Iisus. De aceea, rautatea, pentru ca nu se poate schimba in bucurie nicidecum, nu are iertare, ea este impotriva iertarii si a oricarei tamaduiri, dar are judecata. Rautatea a infrant pe Dumnezeul Iubirii, dar se va infrange de Dumnezeul Judecatii.

101_0499

Iisus a tamaduit orbirea ochilor dar n-a putut tamadui orbirea rautatii. Orbirea rautatii nu are leac, dar are pedeapsa.

Rautatea e o osanda, o moarte anticipata, care chinuieste firea, dar nu e naturala, e o venetica in fire. Pe aceasta vrea Dumnezeu sa o izgoneasca din fire, cu ajutorul omului…: “Iata, eu va trimit pe voi ca pe niste miei in mijlocul lupilor”.

Firea perversa si firea curata, originara, stau laolalta in raportul in care se afla un miel care bea apa dintr-un rau, fata de lupul care se afla mai la deal si ii baga mielului vina ca-i tulbura apa, gasindu-si astfel motivul intemeiat (justificarea) sa-l manance. E absurditate multa si variata lipita de fire. Misiunea lui Iisus, data si mieilor, e descojirea firii de absurditate, de salbaticie, de caricatura existentei: demonicul.

Aceasta inseamna ca Iisus conteaza pe un miez originar necontaminat, existent in fire, care desi este comprimat, este capabil sa-si recastige dimensiunea paradisiaca; miezul capabil de Har. Precum ca acestea sunt asa ne stau marturie mieii lui Dumnezeu, sfintii in preajma carora se imblanzeau fiarele.

Oamenii vor strange asa de multe rele pe pamant, incat nu mai ramane istoriei alta solutie decat sfarsitul ei”.

sursa : Razboi intru Cuvant

(din: “PARINTELE ARSENIE BOCA, mare indrumator de suflete din secolul XX. O sinteza a gandirii Parintelui Arsenie in 800 de capete“, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002)

Cristina David