Omul atata pretuieste cata apropiere de Dumnezeu si-a castigat in sine.

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „ EREDITATE SI SPIRIT”
„La randul sau, omul decazut, cata vreme staruie in decaderea sa, inseamna ca nu vrea sa priceapa deosebirea intre virtute si pacat, ci, dupa mintea lui, totul e natura si nimic mai mult. Ce nu vede, nu exista. Dumnezeu, nemurire, inviere, judecata, diavol si iad, – astea-s vorbe de ametire a mintii, bune pentru prosti. (Desi nu stiu cum s-ar parea la minte omul care, naravit sa judece asa, ar sta impotriva, zicand de pilda despre piramidele Egiptului ca nu exista, fiindca nu le-a vazut el!) Da, el e masura lumii; nu stiam. Oare cine-l tine din umbra, ca cele pamantesti le crede – de vreme ce nu s-a rasculat nimeni impotriva piramidelor Egiptului – pe cand cele ceresti si vesnice nu vrea sa le primeasca?
Dar felul asta de oameni, nu cred nici ce vad; vederea lor nu plateste nimic. Mai mult s-ar folosi sa fie orbi, decat orbi fara sa stie si sa se tina ca vad. Din nefericire asta e tragedia in care se cufunda multime de oameni, dar mai cu deosebire oamenii marginasi in stiinta si crescuti unilateral in cunostinte. Nu e bine asa, ci precum urmarim o armonie intre facultatile sufletesti, tot asa trebuie sa urmarim o armonie si intre cunostintele din cat mai multe domenii, precum si o sinteza a acestora cu viata. Multa stiinta apropie pe om de Dumnezeu, putina stiinta il indeparteaza si de stiinta si de Dumnezeu. Iar omul atata pretuieste cata apropiere de Dumnezeu si-a castigat in sine. Dumnezeu i-a dat o valoare mare, insa trebuie si el sa si-o castige. Dar daca nu vrea, Dumnezeu nu are nici o vina.

Stiinta, filosofia, medicina si celelalte discipline ale preocuparilor omenesti, chiar si dreptul, care pune crucea pe masa de judecata, toate la un loc nu pot sa dovedeasca, nici ca exista Dumnezeu, nici ca nu exista. Toate aceste discipline ale stiintei sunt insa folositoare cand isi cunosc marginile si cand nu trec intr-o alta zona a existentei, unde nu au competenta si nici mijloace de cercetare.
In stiinta e savantul care sondeaza necunoscutul prin teorii si le verifica pe urma, ca aduc lumina si corespund realitatii sau ba. Savantul se ajuta de teorie, teorema, notiuni, experiente, concluzii, care formeaza o baza pentru noi cercetari. Adevarul lucrurilor, insa, e mult mai mult decat atata; depaseste masurile omului.

Revelatia n-are a tine pas cu vremea; nu e cazul adaptarii Bisericii la spiritul timpului intrucat toate stiintele trebuie sa ajunga la ce a revelat Dumnezeu.
In credinta, in religie este sfantul, care are alte mijloace de aflare a adevarului. Lui i se reveleaza, i se descopere o lume mai mare, temelia lumii acesteia. In cunostinta lui, nu are teorii, nici aparate, ci e angajata viata lui. Sfantul nu cerceteaza. Viata lui curata e mijlocul de cunoastere a unei realitati pe care cercetatorul savant n-o poate prinde niciodata.
Stiinta nu angajeaza viata, de aceea nici n-o poate pricepe si nici n-o poate crea.”
Sursa: Parintele Arsenie Boca – „Cararea Imparatiei”, Editura Charisma, Deva, 2006, pp. 210 – 211.

postare – Cristina David

DIN ZICERILE PARINTELUI ARSENIE BOCA explicate de Parintele Teofil Pãrãian – I

Părintele Teofil Paraian despre părintele Arsenie Boca

Părintele Arsenie a fost un om cu o capacitate sufletească deosebită şi cred că Părintele, orice ar fi fost, ar fi fost un om deosebit. Adică dacă era inginer, nu era un inginer comun; dacă era profesor, era un profesor excepţional; dacă era un doctor, era un doctor deosebit. El a avut o înzestrare nativă deosebită şi cînd l-am cunoscut eu, în ’42, avea 32 de ani şi deja avea un nume mare. Cum a ajuns la aceasta Părintele nu a spus niciodată, însă eu, personal, cred că a avut o înzestrare de la Dumnezeu pe care dacă nu o ai nu poţi fi niciodată ceea ce a fost Părintele Arsenie. Apoi el a studiat mult, nu numai Teologie, ci a studiat şi artă, a făcut Şcoala de Belle Arte, secţia pictură, a făcut şi ceva Medicină, cunoştea şi chestiuni de medicină, şi toate acestea la un loc i-au dat capacitatea de a lucra ca un om bine înzestrat şi cu o cultură bine pusă la punct.

Cândva stăteam în faţa unei icoane făcute de Părintele Arsenie la Bucureşti pentru mănăstirea noastră, o icoană cu Adormirea Maicii Domnului, care se găseşte acum în Muzeul mănăstirii noastre. Stăteam în faţa acestei icoane şi o prezentam unui cadru universitar de la Sibiu, şi zic: „Eu cred că Părintele Arsenie este un geniu”. Şi respectivul spune: „Asta înseamnă că are o cultură perfectă şi încă ceva”. Şi zic eu: „Nu ştiu dacă are o cultură perfectă, dar sunt sigur că are încă ceva”. Ăsta a fost Părintele Arsenie.

Avea o putere de sinteză deosebită, o putere de intuiţie şi o putere de a cunoaşte totdeauna esenţialul într-o chestiune. Când îi puneai o problemă, el imediat avea răspunsul. Şi de la el au rămas şi cuvinte scrise, în manuscrisele lui. De pildă, când l-am întâlnit eu pentru prima dată, mi-a şi spus un cuvânt, o formulă. Zice: „Mă, nu toţi din lume se prăpădesc, nici toţi din mănăstire se mântuiesc”. Deci avea o posibilitate de a formula ceva. Sau cândva spunea el aşa: „În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”. Asta le place la mulţi, am băgat de seamă că le place. Când le spun că Părintele a zis că: „În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”, oamenii râd, în general. De ce râd? Pentru că îşi dau seama că aşa e. Numai că e greu să ştii când ţi-e mintea strâmbă. Sau zicea Părintele că: „Cea mai lungă cale e calea care duce de la urechi la inimă”, adică de la informaţie la convingere. Şi zicea Părintele că: „Mustrarea învinge, dar nu convinge”, sau că: „Bobul lui de grâu se preschimbă în tăciune, iar el se crede grâu nedreptăţit”.

Din câţi oameni am cunoscut eu lucrători în Biserică, Părintele Arsenie a fost unic. Unic prin gândirea lui, prin stilul lui de lucru.

(Părintele Arsenie Boca mare îndrumător de suflete din secolul XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002)

Alte spuse de-ale parintelui Arsenie in interpretarea parintelui Teofil :

„Cea mai lungã cale este calea care duce de la urechi la inimã”

Cea mai lungã cale este calea care duce de la urechi la inimã, adicã de la informatie la convingere. Oameni de informatie religioasã sunt mai multi decît cei ce au convingeri religioase. E necesarã si informatia, care adeseori se face prin auzire. Dar a rãmîne la informatie înseamnã doar a fi la începutul drumului „la urechi”. Pînã la inimã mai e o cale lungã, „cea mai lungã cale”.

 

„Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse”

Cuvîntul acesta ne aduce aminte de un cuvînt asemãnãtor, cu circulatie mai ales în lumea din Apus: „Un sfînt trist este un trist sfînt”. Pãrintele a fost întotdeauna pentru optimism, pentru bucurie, credinta noastrã fiind „izvor de bucurie”, crestinismul fiind „religia bucuriei”. Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Sãi :”Acestea vi le spun ca bucuria Mea sã fie întru voi si ca bucuria voastrã sã fie deplinã” (Ioan 15, 11).

sursa http://www.nistea.com/boca_ziceri.htm

postare : Cristina David

 

Predica Parintelui Arsenie Boca la Inaltarea Sfintei Cruci

 

 

O! Într-una din cântările Bisericii, alcătuită după Psalmii lui David, preamărim pe Dumnezeu în cuvintele: “Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru; înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru şi vă închinaţi aşternutului picioarelor Lui, că Sfânt este”. O altă cântare bisericească, preamărind crucea zice: “Acum vedem aşternutul unde au stătut picioarele Tale Stăpâne…” Astăzi cu adevărat cuvântul cel de Dumnezeu grăitor al lui David a luat sfârşit, că iată arătat ne închinăm şi aşternutului preacuratelor Tale picioare.

Deci până la răstignirea Domnului pe cruce, crucea era lemnul morţii celei mai de ocară. Prin Sfintele Sale patimi, Iisus a schimbat ocara în slavă, încât Apostolul Pavel nu găsea alt cuvânt în care să se laude decât în Crucea Domnului, mustrând pe cei ce sunt vrăjmaşii crucii.

Deci lemnul crucii a fost prevestit prin prooroci, prin Moise şi prin David. Prin proorocul David ne porunceşte să ne închinăm Crucii, aşternutului picioarelor Lui, că sfânt este.

Oare de ce zice despre Cruce că e aşternut numai al picioarelor Lui? – Fiindcă Iisus S-a răstignit pe Cruce nu cu fiinţa Sa dumnezeiască, ci cu firea omenească, Adam cel nou, ceea ce în graiul profetului e tot una cu picioarele Lui Dumnezeu.

Să lămurim ceva şi din înţelesul crucii ca suferinţă.

Suferinţa, necazurile, încercările sunt cea mai necunoscută cruce, deşi fiecare are de dus câte una. Mai toţi se roagă lui Dumnezeu să-i scape de cruce. Nu e bine aşa. E semn că oamenii nu-i cunosc rostul şi nu-i cunosc pe sfinţi. Iată de pildă ce spune Marcu Ascetul, că prin aceasta se cunoaşte dacă o are cineva, dacă primeşte cu bucurie necazurile. Tot acest sfânt ne spune despre crucea încercărilor, că pentru trei pricini vin asupra noastră:

1. ca pedeapsă pentru păcatele făcute (“pedeapsă” în graiul bătrânilor înseamnă învăţare de minte);

2. pentru ferirea de cele ce altfel le-am face; şi

3. pentru întărirea virtuţii. “Să nu spui că se poate câştiga virtutea fără necazuri: căci virtutea necercată în necazuri nu e întărită!” (Filocalia I, p. 236.66).

Cea mai grea încercare a vieţii e necazul morţii. Cum stăm faţă de o asemenea încercare? Ar trebui să stăm şi mai liniştiţi ca faţă de cruce; fiindcă Mântuitorul prin moartea Sa, a schimbat nu numai rostul crucii din ocară în slavă, ci a schimbat şi rostul morţii şi l-a făcut bun. Până la Iisus moartea era o pedeapsă dată firii omeneşti, plată a păcatului. De la înfrângerea morţii, prin învierea Omului nou, moartea cea mai grea încercare a vieţii acesteia, s-a schimbat în moarte a păcatului şi a izbăvirii firii omeneşti. Aşa ne învaţă Sf. Maxim Mărturisitorul.

Iată de ce prăznuind Crucea vorbim de înviere şi a morţii omorâre.

Acestea sunt cunoştinţe duhovniceşti care dau curaj vieţii acesteia, îi dau înţeles şi o linişte cu atât mai mare cu cât e mai învolburată marea societăţii omeneşti.

Iată pe ce temelie stăm, în praznicul Înălţării, când zicem: “Crucii Tale ne închinăm Stăpâne şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim!”…

 

Sâmbăta, 14 septembrie 1949 Ziua Crucii

Părintele Arsenie Boca, extras sin Cuvinte vii. Omilii

postare Cristina David

sursa: ortodoxiatinerilor.ro

Din invatatura plina de har a Parintelui Arsenie Boca

„Părintele Arsenie Boca e un fenomen unic in istoria monahismului romanesc”

Cuvintele  sunt preluate cu intentie si apartin  marelui teolog roman, Parintele Dumitru Staniloae care i-a fost profesor Parintelui Arsenie , prin urmare l-a cunoscut mult mai bine in complexitatea personalitatii sale, decat multi altii, exceptie facand , posibil, ucenicii apropiati ai parintelui.

Si o alta apreciere elogioasa a personalitatii harismatice a Sfantului Ardealului , de asta data din partea unui ucenic al lui.

„Lumea avea o mare credinţă, o mare evlavie la Părintele Arsenie şi am trăit acolo [Sâmbăta de Sus] cu adevărat sentimente ca în primele zile ale creştinismului. Accentul contactului cu Pr. Arsenie Boca era, în esenţă, prin spovedanie şi în cea mai profundă deplinătate ortodoxă. O spovedanie la el era un lung proces de analiză de conştiinţă. Cine ieşea de la dânsul, ştia că este eliberat de toate relele, născut cu adevărat din nou” – IPS Antonie Plămădeală (1926-2005)

 

Chilia Parintelui Arsenie Boca – Sambata de Sus

 

Din intelepciuneaduhovniceasca a Parintelui Arsenie (pasaje)

“Credinta relativa si credinta absoluta in Dumnezeu; Una o avem in noi, oamenii de rand, cealalta o avea Iisus. A crede in limitele “ratiunii”… e o viclenie, nu o sinceritate a neputintei. Ratiunea, cat e fire, traieste cu 5 barbati nelegitimi: simturile. Cand cauta cu adevarat adevarul – Il gaseste pe Iisus, Care o elibereaza de amagire. Abia cu o ratiune luminata de har, mai presus de fire, putem ajunge Adevarul – Calea – Viata. Angajarea totala in “credinta” pare un risc al ratiunii, in realitate e un avant, un extaz din cele ale amagirii.”

“Grijeste-te de ceea ce atarna de tine. Iar o grija care a facut-o Dumnezeu atarnatoare de om, e a atarnarii sale de El. Grija omului de Dumnezeu simplifica grija omului de om: asa va avea de toate, pe cand daca omul Il va exclude pe Dumnezeu de la conducerea lumii si vietii, va avea si atunci, dar ca un hot, nu ca un fiu, pana va ajunge sa nu mai aiba nimic.”

“A invatat ca pe alta cale isi astampara omul setea dupa desavarsire decat lasandu-se prins in amagirile fara masura ale patimilor. De pe un munte al Legii celei noi, Iisus a afirmat de noua ori posibilitatea fericirii si in aceasta vale a plangerii, care este firea omeneasca. Fericirile au in ele vraja unei dumnezeiesti smerenii, care prinde sufletul mai din adancuri si de acolo il inclina spre Dumnezeu.”

“Fiecare din aceste patimi se intaresc unele pe altele, desfigurandu-l pe om. O caracteristica a patimior e ca toate prind sufletul si trupul de lumea aceasta desarta. A trai dupa lume e a trai dupa patimi, adica nu numai in neascultare de Dumnezeu ci si in razvratire cu El. Bietul om amagit de patimi isi pierde proportiile. Patimile prind omul intr-un hatis de contraziceri, il duc intr-un intuneric de minte si sfarsesc prin a-l destrama sufleteste. Sub tirania lor omul se destrama, iar unii se si dementeaza. Patimile reprezinta cel mai coborat nivel la care poate cadea fiinta omeneasca.”

NOTA – Cuvintele de invatatura ale Parintelui Arsenie Boca din acest articol si multe alte invataturi ale sale au fost inmanuncheate in cartea “Din invataturile Parintelui Arsenie Boca. Despre indumnezeirea omului prin har.” vol. I

Editura: Credinta stramoseasca,  Anul aparitiei: 2005 , Nr. pagini: 367 pagini

„Nu-i destul sa stii calugaria; trebuie sa-i inveti calea, sa-i deprinzio fire noua, fire de „fiu al lui Dumnezeu” intre fiii oamenilor. Pentru asta trebuie valorificarea practica crescanda a darurilor nasterii din nou de la Botez .” – Parintele Arsenie Boca

postare si comentarii – Cristina David

Parintele Arsenie Boca – maestru spiritual sau duhovnic ortodox?!

Părintele Arsenie Boca – maestru spiritual sau duhovnic ortodox?!

Un articol care merita citit , mai ales de catre aceia care doresc cu orice pret, netinand cont de adevaratul spirit al marelui nostru duhovnic, sa denatureze multe din spusele sale. Cu ce scop ? Nici nu cred ca as dori sa specific aici. Dar este pacatul lor in fata Domnului si a celui care a fost unul din cei mai mari duhovnici ai ortodoxiei .

Ne confruntam , in acest caz , cu mistificari anume plasmuite iar cei care sunt atrasi de ele nu isi dau seama , caci nu au cunostintele necesare spre a discerne .

Sper din suflet ca articolul pus la dispozitie prin link-ul sau , sa aduca multa lumina in aceasta problema care ar putea sa devina spinoasa in timp  ,daca nu se intervine pentru lamurirea ei conform Adevarului.
„Dacă dam o simpla cautare pe google găsim pe siteurile si blogurile ezoterice informatii despre biserici si mănăstiri ortodoxe din Romania sau muntele Athos, imagini si citate din marii duhovnici români, în mod deosebit părintele Arsenie Boca, intercalate cu citate ale samanilor tibetani, legende despre daci si anunturi de cursuri ezoterice. Pe aceste site-uri (bloguri) se pot găsi texte atribuite unor duhovnici ortodocsi cum ar fi “Învățături de taină ale părintelui Arsenie Boca”, “Profeții necunoscute ale părintelui Arsenie Boca”, “Ultima scrisoare a părintelui Justin Pârvu” etc., dar care nu sunt în duhul acestor părinți. În urma unor verificări am constatat că nu există nici o dovadă care să ne convingă că acestea ar fi scrise sau mărturisite de cei doi duhovnici pomeniți, ci doar în numele lor s-au alcătuit anumite texte care au circulat pe site-urile ezoterice din România. Cu atât mai mult, am primit asigurările personalului monahal de la mănăstirile Prislop, Sâmbăta de Sus și Petru Vodă că acele texte sunt contrafăcute de persoane necunoscute.”

Apara-ne, Doamne al nostru, de sminteala!

http://www.apologeticum.ro/2014/07/parintele-arsenie-boca-maestru-spiritual-sau-duhovnic-ortodox/

postare – Cristina David

Parintele Arsenie Boca – comentariu la o apoftegma a Avvei Antonie despre ispite si rolul lor (din Pateric)

Însemnări din manuscrisele de la Sinaia   Despre ispite

Avva Antonie: Ridică ispitele şi nimeni nu este carele să se mântuiască.

Comentariul Parintelui Arsenie

Adică fără ispite nu te poți mântui.

Mântuirea înseamnă un alt mod de a trăi, dobândirea altei firi, nu aceasta care o avem. Pentru că aceasta trebuie toată topită, scărmănată, omorâtă prin tot felul de ciopleli, altfel nu e cu putință să crească firea după Dumnezeu. Mântuirea e imposibilă fără ispite pentru că numai cu prilejul lor ne cunoaştem; dându-ți seama de greşeli şi felul cum puteai să rezolvi, adică cunoscând ceva în vremea ispitei, tot e ceva, adică este un început spre creşterea duhovnicească (aceasta în cazul încercării când ți se face îndreptare).

Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni, ci fiecare se ispiteşte de pofta sa (cuvântul Sfintei Scripturi). Ispitele au rostul:

1. De a ne umili, de a ne compromite chipul nostru cel iubit de noi, ochişorii noştri, în ochii noştri, în viața aceasta.

2. Dau prilejul să te cunoşti mai bine şi să-ți pierzi încrederea în tine însuți, şi te fac să alergi la cineva mai tare ca tine, la Dumnezeu.

3. De aceea îngăduie Dumnezeu ispitele, că ele au însuşirea de a ne observa mai bine răutățile noastre.

4. Ispita este indicatorul care dovedeşte mărimea duhovnicească la care eşti.

În încercări (ispite) îți trebuie o convingere, adică temelie puternică. Convingerile trăite sunt realități religioase, adică realități trăite. Convingerile să nu fie numai o bibliotecă în cap, ci să le trăieşti.

Ispitele te trag afară de la Hristos, spunându-ți: Nu trăi o viață aşa de grea, nu-ți chinui tinerețea. Toate aceste momeli te sustrag de la temelia, Hristos şi de la crucea Lui şi te dai spre plăcere, spre cruțare de sine. În încercări trebuie să ai o casă a ta, care să fie întărită pe o temelie puternică, să ai ceva trainic, un foc, un cărbune aprins în sufletul tău, care să-ți ajute ca în încercări să n-o luăm către noi, ci către Hristos. În felul acesta, încercările dovedesc de ți-e mai drag de tine sau de Hristos. Asemănarea cu casa clădită pe nisip. Pe ce temelie stai? Dacă este Hristos, treci prin toate cu veselie, dar trebuie să te laşi cu totul în conducerea lui Dumnezeu. Nu-i altă soluție decât să te îndrăgosteşti de Iisus, Care a trăit cândva în chip văzut. El continuă să fie cu noi până la sfârşitul veacurilor. Şi dacă am fi curați cu inima, L-am vedea şi acum.

La ziua judecății ne întreabă Dumnezeu: ce asemănare avem cu Iisus? Şi noi numai în cruce ne putem asemăna cu Iisus. Nu ne putem asemăna nici în înțelepciune, nici în putere, deci numai în cruce.

preluat de pe http://atitudini.com/inedit-parintele-arsenie-boca-comentariu-la-pateric/

NOTA

Pentru cititorul doritor si interesat in aflarea mai multor cugetari ale Parinteleui Arsenie Boca recomand lucrarea ” O sinteza a gandirii Parintelui Arsenie Boca in 800 de capete” scrisa de Ioan Gansca (opera  ce a constituit lucrarea sa de licenta in teologie) in cuprinsul careia gandurile parintelui Arsenie sunt prezentate in ordine alfbetica, pe categorii . In felul acesta cititorul isi poate alege cu usurinta tema care il intereseaza in primul rand.

Parintele Teofil Paraian despre care se stie ca l-a cunoscut foarte bine pe Parintele Arsenie si a avut mare evlavie la dansul ,a contribuit mult cu informatii la scrierea cartii si a insistat mult la tiparirea lucrarii.

El o recomanda „din toate puterile lui” pentru cititorii de toate varstele dar în dar în „mod special pentru tinerii intelectuali, si mai cu seama pentru studenti”.

articol postat de Cristina David

Parintele Arsenie Boca – despre prezenta vie a Lui Dumnezeu in sfintii Sai

„Deci sfinții, drepții prin excelență, pe măsura credinței și a curăției lor moștenită din părinți și sporită cu propria lor osteneală, sunt o cuvântare vie, pentru că au într-înșii pe Dumnezeu-Cuvântul, Cel ce strigă printr-înșii voia Sa către ceilalți oameni. În jurul acestora se întărește și se întinde credința, și mulți se mântuiesc. Prin ei se potolește anarhia, prin ei se restabilește echilibrul și armonia și prin ei și ceilalți întrevăd pe Dumnezeu. Sfințenia e tocmai această transparență a lui Dumnezeu în făptura Sa, prietenia aceea de mare cuviință a sufletului cu Tatăl său – singura situație normală și de la sine înțeleasă a omului și a oamenilor.”

 

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.

Postat de Cristina David

Parintele Arsenie Boca – Invatatura pentru suflet

CUVINTE VII – „Un om nou se naşte. «Carele pentru noi oamenii… s-a făcut om»”

„Cu Iisus începe era păcii.
Cântecul început de îngeri trebuia continuat de istorie.
Pacea pe pământ e condiționată de mărirea care se dă sau se refuză lui Dumnezeu. De asemenea și pacea sufletului atârnă de aceeași condiție. Autonomia rațiunii, autonomia societății omenești nu se poate constitui ca atare decât cu prețul pierderii păcii; – ceea ce e de fapt o înfrângere sau, mai sincer, o mărturisire a neajunsului, a tragediei inerente construcțiilor fără Dumnezeu.
Pacea de frică e o reală pierdere a păcii. Iisus aduce omului pacea care vine de la Dumnezeu. Aceasta e un bun spiritual, care nu poate fi creat sau menținut de arme.”

Sursa: Părintele Arsenie Boca, Cuvinte Vii, Editura Charisma, Deva, 2006.

Cuvinte vii ale Parintelui Arsenie Boca – Credinta orbilor
„- Oare de ce suntem mai credincioși lui Dumnezeu numai când pățim câte ceva? De ce numai atunci ne rugăm mai din adâncul ființei? Grea e orbia orbilor, dar nu-s ușoare deloc nici celelalte orbii, care ne țin legați pe fundul mării recunoștinței. – Ca să ne împăcăm prestigiul rănit îi zicem : «marea misterului», «marele mister» al existenței, «ignoramus et ignorabimus». Dar care din orbii aceștia ai rațiunii a rupt-o cu colegii lui, oamenii, și să cheme «misterul» pe numele lui adevărat: Dumnezeu, și de la El să ceară lumina rațiunii.

Nu vedem până nu cerem lui Dumnezeu să vedem. Am pierdut simplitatea copiilor, deși mulți înțelepți mărturisesc că au înțeles mai adânc lucrurile, când s-au constituit copii.
Dar când vedem, ne luăm după Iisus (- dacă mai întâi am strigat după El și am înfruntat opreliștile oamenilor). Când ni s-au deschis, în sfârșit ochii, ne facem ucenicii Luminii.
Iisus a aprins și luminile stinse ale cunoașterii.”

Sursa: Părintele Arsenie Boca, Cuvinte Vii, Editura Charisma, Deva, 2006.

O saptamana binecuvantata cu ajutor de la Dumnezeu in toate !

CUVINTE VII – „MOARTEA CARE DOBÂNDEŞTE ÎNVIEREA” – Parintele ARSENIE BOCA

CUVINTE VII – „MOARTEA CARE DOBÂNDEŞTE ÎNVIEREA” (Fragment) – Parintele ARSENIE BOCA

„Aproape n-aş putea spune când S-a smerit Dumnezeu mai mult înaintea omului: când S-a răstignit pe cruce, sau când S-a coborât din slava Lui de Dumnezeu, întrupându-Se în biata fire omenească.
Făcându-Se om se face carne, cu toate înclinaţiile ei. Dar Iisus n-a ascultat de ele de toate. Înclinarea senzuală a fost biruită, ca să trebuiască a fi biruită şi de noi. Aceasta se petrece în viaţă prin neîncetata lepădare de sine, prin crucea noastră cea de fiecare zi – cât abia de rămân zile neumbrite de tristeţe – şi desăvârşit se biruie prin moarte. Aşa se restabileşte temelia cea veche.

Prin moartea pe cruce trupul se purifică şi ajunge expresie şi mijloc direct al Duhului dumnezeiesc, devine adevărat trup spiritual al Dumnezeului-Om, înviat.
Tot aşa şi noi, ne rugăm lui Dumnezeu să ne curăţească viaţa de întinăciune. El ne trimite câte-o răstignire în fiecare zi, câte-o săptămână a patimilor, câte-o viaţă pe cruce, iar noi, în nepriceperea noastră, neştiind căile lui Dumnezeu, ne rugăm mai cu foc să ne scape de cruce. Iisus n-a făcut aşa; nici noi să nu facem.
S-ar putea spune că Iisus S-a născut pe cruce.
Toată viaţa lui Iisus a fost ca atare. Iar din cea mai grea cruce: moartea, a izbucnit şi biruinţa cea mai mare: învierea, sau omorârea morţii. Căci Iisus o biruise în viaţă; iar cu moartea Sa, cea de bună voie, a biruit-o şi pentru toţi oamenii, de la începutul până la sfârşitul lumii.
Cu Învierea lui Iisus avem chezăşia că vom învia şi noi, ca Iisus, căci El e începătorul, pentru noi, în toate.
Altă mărturie a veşniciei noastre, mai tare ca aceasta, nu ne-a dat nimeni.”

Sursa: Părintele Arsenie Boca, Cuvinte Vii, Editura Charisma, Deva, 2006.

CANDELA – Parintele Arsenie Boca

  Aşa suntem noi în condiţiile vieţii acesteia: o candelă cu untdelemn şi fitil, dar încă neaprinsă.

  Când ajungem la cunoştinţa a ceea ce suntem de fapt, că avem o înrudire cu Dumnezeu, că locuieşte chiar în structura noastră spirituală, că suntem în pragul liberei alegeri a unei       concepţii de viaţă de care să ne ţină chiar de n-am fi pe placul lumii, atunci Dumnezeu aprinde candela şi luminează toată viaţa noastră cu concepţia creştină despre lume şi viaţă.

Obişnuit, concepţia creştină nu prea e dusă, nici chiar de credincioşi şi nici chiar de cei ce o cunosc teologic destul de bine, până la finalitatea sa – mai păstrând şi pentru egoism o bună parte de „viaţă”. Cu alte cuvinte sunt puţine exemplarele omeneşti care îşi „riscă” toată viaţa lor pentru Dumnezeu, pentru cauza lui în lume

Părintele Arsenie Boca – mare îndrumător de suflete din secolul XX, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 67.

Prezentarea cărții :

De acum înainte si deocamdatã, cel mai bun rãspuns la întrebarea „Cine a fost, ce a fãcut si ce a gândit Pãrintele Arsenie?” ni-l dã cartea de fatã, pe care o recunoastem ca cea dintâi carte competentã despre Pãrintele Arsenie, o carte serioasã si vrednicã de a fi luatã în seamã, pe care o recomandãm cu toatã inima, în vederea folosului duhovnicesc. (Arhimandritul Teofil Pãrãian)