Omagiu Parintelui

In pelegrinarile mele pe internet am aflat, cu bucurie, o poezie frumoasa inchinata Sfantului Ardealului, care mi se pare foarte potrivit a fi postata aici. Numele autorului este Sandu Cătinean .

Am fost la mormantul Parintelui de doua ori si as mai merge, ma rog lui Dumnezeu sa-mi daruiasca ocazia si binecuvantarea. Nu am puterea ca prin cuvinte sa exprim trairile avute in acel oc sfant si sfintit.

Când vei urca cărarea la Prislop

Când vei urca cărarea la Prislop

Să nu te miri ca vântul nu mai bate

De undeva din Cer, te-aude-un Sfânt

Tu-nclină capul jos, de ai păcate!

De cum ai rătăcit prin prima poartă

Ai să te simţi privit mai insistent

De undeva, din ramurile fine

Doi ochi tăcuţi, te-or cerceta atent!

Înclină capul mai adânc în rugă

Şi gândul ţi-l îndreaptă spre trecut

De undeva, din mijlocul pădurii

Ai să te simţi de îngeri petrecut!

Să nu vorbeşti cu nimeni despre asta

Suspinele adânc să-nnăbuşeşti

Ascultă numai îngerii cum cântă

Şi-ncearcă doar la glie să priveşti.

Apoi, la Sfântul Nost când ai s-ajungi

Priveşte crucea cu nespusă milă

De undeva, din sufletu-ţi pierdut

De-al tău păcat te-a apuca doar silă.

Înclină-te adânc, pân la pământ

Şopteşte numa-ncet ce vrei a spune

Sărută crucea Sfântului Tăcut, încet,

De-ai fost deschis, vedea-vei o minune

Şi-apoi, când răul ce-ai avut s-a dus

Să nu mai uiţi, pe buni să nu-i mai cerţi!

Şi-orice necaz te-a căuta de-acuma

Tu spune-ncet : „Părinte, să mă ierţi”!

Doamne ajuta!

Cristina David

Omul atata pretuieste cata apropiere de Dumnezeu si-a castigat in sine.

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „ EREDITATE SI SPIRIT”
„La randul sau, omul decazut, cata vreme staruie in decaderea sa, inseamna ca nu vrea sa priceapa deosebirea intre virtute si pacat, ci, dupa mintea lui, totul e natura si nimic mai mult. Ce nu vede, nu exista. Dumnezeu, nemurire, inviere, judecata, diavol si iad, – astea-s vorbe de ametire a mintii, bune pentru prosti. (Desi nu stiu cum s-ar parea la minte omul care, naravit sa judece asa, ar sta impotriva, zicand de pilda despre piramidele Egiptului ca nu exista, fiindca nu le-a vazut el!) Da, el e masura lumii; nu stiam. Oare cine-l tine din umbra, ca cele pamantesti le crede – de vreme ce nu s-a rasculat nimeni impotriva piramidelor Egiptului – pe cand cele ceresti si vesnice nu vrea sa le primeasca?
Dar felul asta de oameni, nu cred nici ce vad; vederea lor nu plateste nimic. Mai mult s-ar folosi sa fie orbi, decat orbi fara sa stie si sa se tina ca vad. Din nefericire asta e tragedia in care se cufunda multime de oameni, dar mai cu deosebire oamenii marginasi in stiinta si crescuti unilateral in cunostinte. Nu e bine asa, ci precum urmarim o armonie intre facultatile sufletesti, tot asa trebuie sa urmarim o armonie si intre cunostintele din cat mai multe domenii, precum si o sinteza a acestora cu viata. Multa stiinta apropie pe om de Dumnezeu, putina stiinta il indeparteaza si de stiinta si de Dumnezeu. Iar omul atata pretuieste cata apropiere de Dumnezeu si-a castigat in sine. Dumnezeu i-a dat o valoare mare, insa trebuie si el sa si-o castige. Dar daca nu vrea, Dumnezeu nu are nici o vina.


Stiinta, filosofia, medicina si celelalte discipline ale preocuparilor omenesti, chiar si dreptul, care pune crucea pe masa de judecata, toate la un loc nu pot sa dovedeasca, nici ca exista Dumnezeu, nici ca nu exista. Toate aceste discipline ale stiintei sunt insa folositoare cand isi cunosc marginile si cand nu trec intr-o alta zona a existentei, unde nu au competenta si nici mijloace de cercetare.
In stiinta e savantul care sondeaza necunoscutul prin teorii si le verifica pe urma, ca aduc lumina si corespund realitatii sau ba. Savantul se ajuta de teorie, teorema, notiuni, experiente, concluzii, care formeaza o baza pentru noi cercetari. Adevarul lucrurilor, insa, e mult mai mult decat atata; depaseste masurile omului.

Revelatia n-are a tine pas cu vremea; nu e cazul adaptarii Bisericii la spiritul timpului intrucat toate stiintele trebuie sa ajunga la ce a revelat Dumnezeu.
In credinta, in religie este sfantul, care are alte mijloace de aflare a adevarului. Lui i se reveleaza, i se descopere o lume mai mare, temelia lumii acesteia. In cunostinta lui, nu are teorii, nici aparate, ci e angajata viata lui. Sfantul nu cerceteaza. Viata lui curata e mijlocul de cunoastere a unei realitati pe care cercetatorul savant n-o poate prinde niciodata.
Stiinta nu angajeaza viata, de aceea nici n-o poate pricepe si nici n-o poate crea.”
Sursa: Parintele Arsenie Boca – „Cararea Imparatiei”, Editura Charisma, Deva, 2006, pp. 210 – 211.

postare – Cristina David

Desavarsirea omului – porunca evanghelica

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „PORUNCA  DESAVARSIRII”
„Indaratnicii de noi, n-ar trebui sa vorbim despre aceasta porunca a desavarsirii si iubirii de vrajmasi, fiindca nu facem altceva decat ne scuzam mereu, ca nu putem. Cu alte cuvinte repetam acelasi pacat, pe care l-a facut Adam, dand vina pe Dumnezeu pentru caderea sa. Infruntam pe Dumnezeu, ca ne-a poruncit un lucru imposibil.
Desavarsirea si iubirea de vrajmasi nu sunt nici macar sfaturi evanghelice; sunt porunci. Prin urmare cu implinirea sau neimplinirea lor, stam sau cadem din crestinism.
Sa nu descurajeze nimeni; fiecare are masura sa, pe care trebuie sa o ajunga. Pe ce cunoastem aceasta ? – Pe cele ce ni se intampla; pe cele ce ne vin fiecaruia sa le trecem, tinand seama de aceste doua porunci. Providenta conlucra cu noi pentru desavarsirea noastra: prin toate imprejurarile grele, din care nu putem iesi teferi decat lepadandu-ne de noi insine, ducand o cruce in fiecare zi si imbiati cu potrivnici, plini de ura, capabili sa ne si dezlege de viata aceasta.


Daca nu intelegem teserea Providentei, care urmareste desavarsirea noastra, prin tot felul de incercari inevitabile, atunci cadem in parerea ca desavarsirea noastra trebuie sa ne-o facem noi, ceea ce e o trufie fara seaman, incremenim desavarsirea intr-o problema.
Cat suntem de departe de iubirea de vrajmasi, si zarea desavarsirii cat e de departe, ne sta proba faptul ca aproape in fiecare casa traiesc laolalta oameni care nu se inteleg.”
Sursa: Parintele Arsenie Boca -„CUVINTE VII”,  Editura Charisma, Deva, 2006, p. 126

Cristina David

«O femeie, mare este credinta ta, fie tie precum voiesti !»


Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca


Extras din „CANANEANCA”

Cu cat orizontul tau e mai ingust, sau mai ingustat de durerea ta, cu atat nelinistea ta e mai mare, – si poate sa fie mai mare ca a toata lumea.
Asta era starea sufleteasca a Cananeencii.
Dar iata trece Iisus pe langa tragedia aceasta: toate tragediile tipa la Dumnezeu, ori rugandu-L, ori hulindu-L. Iisus se face ca nu aude. «Nu i-a raspuns ei nici un cuvant.» Dar L-au rugat si ucenicii Lui s-o auda: «Ca striga in urma noastra».
Iisus s-a facut ca nu-i asculta. Dar in nevazut atragea sufletul deznadajduit la Sine, si «ea venind, I s-a inchinat Lui, zicand: Doamne, ajuta-mi !»
In afara, in cuvinte, Iisus de asemenea s-a facut ca n-o asculta. I-a spus si Iisus o ingustime, tot asa de stramta, ca a ei: «Nu sunt trimis tara numai catre oile cele pierdute ale casei lui Israil» si ca: «Nu se cade a lua painea fiilor si a o da cainilor».
Cu alte cuvinte Iisus ii punea in fata pacatul ei, peste care o imbia sa treaca.
Si iata femeia aceasta a iesit din ingustimea sa si nu s-a smintit ca-i asemanata cu cainii.
Atunci cand ochiul ei a vazut mai mult, cand s-a mutat din ingustimea durerii sale in bunatatea fara margini a lui Dumnezeu: s-a izbavit in clipa aceea.
Asa a condus Dumnezeu minunea aceasta, ca a tamaduit mama si prin tamaduirea ei s-a insanatosit si fiica ei de acasa.
Si s-a mirat Iisus zicandu-i: «O femeie, mare este credinta ta, fie tie precum voiesti !» – si adauga Evanghelia: «si s-a tamaduit fiica ei in ceasul acela».
Cu un cuvant au iesit toti din cercurile lor inguste, la orizontul cel mai larg, care este linistea dumnezeiasca si care tamaduieste orice boala si linisteste orice vifor din suflet.
Dumnezeu s-a biruit de rugaciunea omului – si inca a unei femei neputincioase – si i-a adus firea in linistea Sa, mai presus de sminteala si durere.
Sa ne fie Iisus si noua, asemenea !
Sursa: Parintele Arsenie Boca – „Cuvinte Vii”, Editura Charisma, Deva, 2006, pp. 26-27

Cristina David

Glasul conștiinței la Părintele Arsenie Boca

„E un grai tăcut, o chemare lină, pe care o auzi sau o înţelegi că vine dinlăuntru, dar totuşi de dincolo de tine, de la Dumnezeu. Însuşi cuvântul con-ştiinţă însemnează a şti împreună, la fel. Iar cei ce ştiu împreună, la fel, sunt Dumnezeu şi omul. Prin urmare cugetul sau conştiinţa e ochiul cu care vede Dumnezeu pe om şi acelaşi ochi cu care vede omul pe Dumnezeu. Cum Îl văd aşa mă vede – aşa simt că mă vede – vedere deodată dinspre două părţi.

Patimile, reaua voinţă şi peste tot păcatele, dar mai ales nebăgarea în seamă a acestui glas, îngrămădesc nişte valuri peste ochiul acesta, nişte solzi, care-i sting graiul, încât abia se mai aude. Atunci şi Dumnezeu se stinge din ochiul nostru, încât ne pare că nici nu mai este Dumnezeu. Prin păcatele noastre, capătul omenesc al conştiinţei noastre s-a îmbolnăvit. Înţelegem prin urmare, cum se face, că s-a întunecat Dumnezeu aşa de tare în ochii păcătoşilor, încât aceştia ajung de bună credinţă, în răutatea necredinţei care i-a cuprins şi li se pare că abia acum au ajuns la „adevăr”.

Glasul conştiinţei nu va putea fi înăbuşit mereu, toată vremea vieţii noastre pământeşti. Odată şi odată, începe să strige la noi, pârându-ne înaintea lui Dumnezeu şi înaintea noastră de toate fărădelegile făcute; iar, dacă nu ne împăcăm cu pârâşul acesta, câtă vreme suntem cu el pe cale (Matei 5, 25), drumeţi prin viaţa aceasta, avem cuvântul lui Dumnezeu, că El va asculta pâra şi-i va da dreptate, şi ne va băga în chinurile iadului.

Sunt oameni care s-au învechit în rele – nevrând să ştie de Dumnezeu – şi, mai către capătul zilelor, când îndărătnicia firii s-a mai stins, s-au pomenit cu o răbufnire năpraznică a conştiinţei bolnave, rupând toate zăgazurile fărădelegilor şi azvârlindu-le pe toate în faţa lor, încât şi somnul le-a fugit, iar la unii le-a fugit şi mintea. Căci, cu adevărat a fugit mintea omului care o viaţă întreagă nu face altceva decât să stingă glasul conştiinţei. De aceea, nu vrea Dumnezeu să ieşi din viaţa aceasta, fără să ştii şi tu, că ţi-ai omorât sfătuitorul cel mai bun, ce-l aveai la îndemână pretutindeni, şi nu te lasă să pleci fără să vezi, încă de aici, unde te vei duce. Aşa sunt tocmite lucrurile, ca odată să vadă fiecare, vrând-nevrând, ceea ce trebuia, prin credinţă, să vadă totdeauna.

Conştiinţa, prin natura ei, nu aprobă niciodată viciul şi păcatul, prin natura ei, ea nu se lăsă învinsă, chiar dacă frâna ei nu e luată în seamă şi firea decăzută săvârşeşte păcatul peste opreliştea ei. De aici vin mustrările de conştiinţă – „pârâşul tău, cu care trebuie să te împaci pe drum”, care „nu tace” până ce omul nu-şi revizuieşte înfrângerile sale şi nu se întoarce de la păcat, ca să poată primi iertarea lui Dumnezeu. În cazul când înfrângerile morale se ţin lanţ prin desimea sau gravitatea lor, urmează sancţiuni ale conştiinţei, mai grele decât mustrarea: dezechilibrul minţii – mai uşor sau mai profund, din care se mai poate reveni – şi celelate forme mai grave, schizofrenia, paranoia, nebunia acută şi, în final, sinuciderea.

Toate acestea sunt urmarea în organic a capitulării conştiinţei, ca organ spiritual al omului, şi, ca urmare, cufundarea lui în întuneric şi în muncă. Aceasta-i perspectiva lugubră a vieţii în păcat. Când ai conştiinţa curată, să nu te temi niciodată de nimic.”

Părintele Arsenie Boca, O sinteză a gândirii Părintelui în 800 de capete, p.67

Sursa:http://www.noidacii.ro/Nr.%20105,%202018/capete%20de%20invatatura.pdf

Cristina David

O stire primita pe neasteptate: Arsenie Boca VA FI CANONIZAT!

 

O veste primita de mine, astazi, 11 iunie. Multumesc din tot sufletul si sunt recunoscatoare Domnului care a aratat voia Lui in ceea ce asteptam noi, credinciosii romani, atat de mult si de atata vreme! Sfantul Ardealului va avea un nume in Calendarul nostru Ortodox : Sfantul Arsenie de la Prislop…Slava Tie Doamne, pentru toate!

Ziaristul Mihail Popescu de la Evenimentul Zilei a publicat in numarul de astazi al jurnalului :

Colegul nostru Florian Bichir a anunțat duminică seară pe postul B1 TV că Părintele Arsenie Boca urmează să fie canonizat de Biserica Ortodoxă Română, prima celebrare a sa urmând să fie făcută pe 28 noiembrie 2018, cu doar câteva zile înainte de inauguraea Catedralei Neamului. Data este aleasă simbolic, duhovnicul de la Prislop murind la 28 noiembrie 1989. Numele de sfânt va fi Sfântul Arsenie de la Prislop.

Procesul de canonizare a început în urmă cu peste doi ani, când Comisia a început să strângă informații despre munca și opera duhovnicului.

Florian Bichir nu a făcut întâmplător acest anunț, el fiind, alături de Romeo Petrașciuc și Raluca Toderel, coordonator al lucrării ”Părintele Arsenie Boca în Arhivele Securității”, trei cărți de documente inedite din arhivele CNSAS.

Acestea au fost singurele volume cu valoarea științifică acceptate și cercetate de Comisie.

Raportul Comisiei de canonizare, condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, va fi supus aprobării Sfântului Sinod în următoarea sa ședință.

sursa : http://evz.ro/arsenie-boca-canonizat-numele-sfant.html

Cristina David

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

http://evz.ro/arsenie-boca-canonizat-numele-sfant.html

 

Doua icoane pictate de Parintele Arsenie Boca identificate in Biserica „Nasterea Maicii Domnului” din Zarnesti

In Biserica “Nasterea Maicii Domnului” din Zarnesti, jud. Brasov, biserica-monument istoric, datand din 1791, au fost identificate in premiera, cu doua zile in urma, doua picturi iconografice realizate de Parintele Arsenie Boca in anii 1960. Descoperirea se datoreaza pictoritei si restauratorului de opere de arta Tamina (Tatiana Mihailescu). Prin bunavointa acesteia, avem fotografiile celor doua picturi de pe usile diaconesti, Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

articol preluat aici https://anomismia.wordpress.com

Cristina David

Cine e Iisus pentru noi?

„S-a intrebat Irod care, afland de la magi, cine-i, L-a osandit la moarte, crezand ca, omorand 14000 de prunci,va scapa si de Iisus. S-a intrebat Irod Tetrarhul, fiul sau, care, ‘auzind toate cate facea Iisus, nu se dumerea ce sa creada despre dansul.’  Se intrebau carturarii si fariseii, smintindu-se pentru formalitati infrante, si sarind ca arsi: cine-i acesta, de iarta si pacatele?! Se intrebau pana si Apostolii: cine-i Acesta: ca asculta de El si vanturile si marea? Si s-au intrebat un sir nesfarsit de nedumeriti. S-a intrebat puterea lumeasca. S-a intrebat toata trufia mintii. S-a intrebat si toata necredinta. Toti acestia L-au refuzat, L-au osandit si L-au omorat pe Iisus. Iar aceasta s-a intamplat permanent in istorie. E semn ca Iisus e Cineva care sparge permanent limitele istoriei; iar istoria se apara.

Cine e Iisus pentru noi? Pe contemporanii lui Iisus ii intelegem ca le era greu sa-L creada chiar Dumnezeu. Dar dupa dovada Invierii Sale, dovada dumnezeirii, dupa aratarea Sa si intrarea mai presus de fire prin usile incuiate, dupa petrecerea Sa cea nevazuta in preajma gandurilor omenesti, dupa aratarile Sale in drum spre Emaus, lui Luca si Cleopa pe drumul Damascului, prigonitorului Saul, unui alt prigonitor al veacului nostru, indianul Sundar Singh, – cu aproape un nor de martori, noi nu mai putem fi fara raspuns.

Las ca stiute raspunsurile Teologiei.

Pentru noi Iisus e Sensul vietii si al Istoriei; reazemul ei in ispitele si furtunile timpului. Iisus e asemanarea dupa care tanjim si insetam de-a lungul desertului lumii: originalul nostru, autenticitatea noastra, dar, mai mult decat acestea, Iisus este Prietenul nostru, care singurul ne ramane credincios si nu ne paraseste niciodata. Si mai mult: e Sfanta noastra Impartasanie cu desavarsirea: foamea noastra metafizica.”

Parintele Arsenie Boca – Cuvinte vii, Ediţia a II-a revizuită, Editura Charisma, Deva, 2006, pp. 134-135)

Cristina David

Intalnire cu Parintele Arsenie Boca in Bucuresti

 

Cat de mult as fi vrut sa pot scrie astfel si cu adevarat sa fi avut loc o intalnire a mea cu Parintele! In Bucurestiul meu natal unde timp de multi ani dansul a daruit ortodoxiei romanesti un mare numar de lucrari de arta sacra inspirate si binecuvantate de Dumnezeu, dar nestiut de lumea din care si eu faceam parte. Sa fi avut imensa bucurie de a-l cunoaste in real pe acel ales dintre duhovnicii tarii noastre caruia Dumnezeu i-a daruit atat de multa putere harica incat a fost  „canonizat” de catre credinciosii romani inca din vremea vietii sale printre noi…fiind numit si considerat pe drept Sfantul Ardealului. Parintele nu a dorit o astfel de recunoastere a darurilor sale duhovnicesti pentru ca avea o smerenie autentica innascuta si reinnoita in el prin anii de slujire dedicati in intregime „propovăduirii lui Hristos-Dumnezeu adevărat și Om adevărat, precum și a sfințirii omului, ca să aibă pacea lui Dumnezeu în sine, absolut în orice împrejurări s-ar afla în viață.”(autobiografie data de catre Parinte in arest la securitate – 17 iulie 1945). Sfantul Ardealului a demonstrat cu prisosinta ce inseamna  adevarata smerenie prin faptele sale in fiecare zi din viata sa dedicata in intregime marturisirii in lume a Lui Hristos ca Fiu al Lui Dumnezeu , marturisire ridicata in a doua jumatate a vietii sale la sacrificiu total, aceea de a deveni un martir pentru credinta ortodoxa. Marturie stau faptele sale asa cum subliniam, nu doar vorbele. Pentru el propovaduirea si implantarea Invataturii Lui Iisus in inimile si sufletele oamenilor (multi tineri si foarte tineri), care il cautau si veneau la dansul din tot cuprinsul tarii de la departari mari, a fost cel mai sfant scop si singurul, dupa cum a marturisit-o el insusi…

 

Fiind la acea vreme in tara , am fost invitata de una din bunele mele prietene cu evlavie mare la Parintele , sa asist la premiera filmului TESTAMENTUL DE LA SAMBATA, cel mai nou film al regizorului NICOLAE MARGINEANU. La evenimentul care a fost gazduit in eleganta sala de la ARCUB Gabroveni pe data de 5 septembrie 2017, printre invitatii de seama, am avut placerea de a-i vedea pe parintele Petru Moga din Campina, doamna Nita Chivulescu (editor imagine), doamna Lucia Stanescu,  domnul Nicolae Moga si scenaristul filmului, domnul Costin Manoliu. A fost prezent si domnul Florin Dutu, autor a mai multor carti despre parintele Arsenie Boca. la incheierea evenimentului am putut sta mai mult de vorba cu domnii Florin Dutu si Costin Manoliu. Pe teologul Florin Dutu dorisem de mult sa-l cunosc personal pentru a-mi lamuri  unele aspecte mai sensibile precum sunt relatia Parintelui Arsenie Boca cu Parintele Dumitru Staniloae si cu Nichifor Crainic, dar si altele. Am ramas cu o liniste in suflet caci mi-a dat un raspuns anume la o intrebare staruitoare din mintea mea…raspuns pe care il intuisem …Tot in acea seara de neuitat l-am cunoscut pe parintele Mihai Dragomir care slujeste la Biserica Sfantul Elefterie cel Nou si cu care aveam sa discut mai tarizu, cu mai multe prilejuri, despre frumoasa si impresionanta fresca – opera Parintelui – pictata pe bolta de deasupra altarului bisericii : Maica Domnului cu Pruncul in zeghe.

Timpul cu iconomia sa zgarcita nu mi-a permis atunci sa zabovesc mai mult asupra unor alte intrebari cu raspunsuri de multa vreme cautate. Dar , multumind Domnului pentru tot ce imi daruise dintr-o data atat de nesperat intr-o singura seara, mi-am zis ca adevarat este ca toate lucrurile au fost, sunt si vor fi date la timpul cuvenit.

Doresc mult sa inchei cele scrise de mine cu o apreciere la adresa Parintelui Arsenie Boca, emotionanta prin sinceritatea ei, venita din partea unui ucenic al dansului :

„Părintele Arsenie a fost un om extraordinar, un om al lui Dumnezeu, un mare părinte al Bisericii noastre. Pentru mine personal, cel mai mare din veacul nostru…
Despre Părintele Arsenie trebuie să vină vremea, cât mai curând posibil, să se scrie mai
mult, să se vorbească mai mult; şi eu sunt absolut sigur, şi mărturisesc cu toată
responsabilitatea mea de episcop ca va veni timpul rânduit de Dumnezeu, când Părintele Arsenie Boca va fi canonizat… Despre Părintele Arsenie încă se vorbeşte în termeni prea
lumeşti. Dar se va vedea mai târziu. Eu îndrăznesc să spun că Părintele Arsenie Boca a
fost pentru România asemeni Sfântului Serafim de Sarov pentru marea Rusie.
…Aflându-te în prezenţa şi în apropierea Părintelui Arsenie, simţeai prezenţa lui
Dumnezeu, Îl simţeai pe Hristos trăind şi vorbind în Părintele Arsenie. Era şi este un
lucru extraordinar – cum spunea cineva – în viaţa noastră, în viaţa oamenilor, să întâlnim
un sfânt. Eu pot să spun că acest lucru l-am simţit şi l-am trăit şi sunt absolut convins şi
responsabil de ceea ce spun acum.
Părintele Arsenie ştia că la tinereţe se pune temelia vieţii omului, a dezvoltării omului
pentru mai târziu şi pentru totdeauna şi de aceea era înconjurat de tineri.” (PS. Daniil
Partoşanul)

Cristina David

„Iubirea lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos ii mai mare decat iubirea celui mai mare sfant faţă de Dumnezeu”.

 

Părintele Arsenie Boca a zis o vorbă cât lumea asta de mare – ba mai mare decât lumea asta! Şi anume a zis aşa: „Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos îi mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu”.

Nu poate iubi un sfânt pe Dumnezeu, cât ar fi sfântul de mare, cât iubeşte Dumnezeu pe cel mai mare păcătos; şi-l aşteaptă; şi vrea să-l primească; şi aleargă înaintea lui, după cum citim în pilda cu fiul risipitor, unde se spune că tatăl nu l-a aşteptat pe fiul care se întorcea; l-a aşteptat într-un fel, dar când l-a văzut că vine, nu l-a mai ţinut locul: a alergat înaintea lui, ca să-l primească, să-l îmbrăţişeze, să-l sărute, să-l ajute, să-l aşeze iarăşi în starea din care a plecat. Pentru că din inima lui, fiul n-a plecat niciodată! El a rămas în inima tatălui, aşa cum rămânem noi în inima lui Dumnezeu, în inima Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în inima Maicii Domnului, oricât de depărtaţi am fi, oricâte rele am face. Până trăim în această viaţă, Dumnezeu nu ne părăseşte. Noi putem să părăsim pe Dumnezeu, dar Dumnezeu nu poate să ne părăsească pe noi. Cu o astfel de afirmaţie, Părintele ne dă încredere în bunătatea lui Dumnezeu, în iubirea lui Dumnezeu faţă de noi, păcătoşii, căci se afirmă şi în rugăciunile de dezlegare ale sfintei noastre Biserici, că mila lui Dumnezeu este tot atât de mare, tot atât de infinită, cum este de infinită şi mărirea Lui, de vreme ce se spune: „Că precum este mărirea Ta, aşa este şi mila Ta”.

Cuvântul spus de Părintele Arsenie, în formularea de mai sus, ne aduce aminte şi de ceea ce spune Psalmistul, prin cuvintele acestea: „Cât e de sus cerul deasupra pământului, atât de mare e bunătatea Lui (a lui Dumnezeu) spre cei ce se tem de Dânsul. Cât de departe e Răsăritul de Apus, atâta a depărtat El de noi fărădelegile noastre. Cum miluieşte un tată pe copiii săi, aşa miluieşte Domnul pe cei ce se tem de Dânsul” (Psalmul 102, 10-13).

                 Părintele Arsenie Boca  Mare îndrumător de suflete din secolul XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 184

Cristina David

Perkins Designs

Design ⋅ Photography ⋅ Art

Blogul lui Roman

Blog cu tentă social - politică!

Poezii pentru sufletul meu

REVISTA ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI * LITERATURĂ, ARTĂ ȘI CULTURĂ

Angelart Star

The beautiful picture of angels makes you happy.

Imaginary Coffee

Sometimes we need fantasy!

Lacrimaroua

... e lumea mea si , te invit in ea ...

Linistea mea

Atunci cand simti ca nu mai poti,nu renunta!Ia-ti un moment de liniste si apoi vei prinde puterea sa mergi mai departe.

Prin Lumea Lui Petilea

Din suflet pentru un suflet

ღ♪ Odăița Mea Virtuală ღ♪

Lipsa de comunicare este mai profundă și mai nocivă decât orice altă lipsă. Prețuiți ceea ce aveți deja! Pornesc într-o nouă zi din viață…fie ca aceasta (și toate celelalte)să fie o zi bună Pentru Tine LUME!

Love Travelling Blog

Travel diaries providing inspiration for planning the perfect trip

La mine în suflet

Gânduri, trairi, opinii...Iubiri

Sfântul Munte Athos

Pelerinaje la Athos, viața athonită, cuvintele părinților, fotografii, înregistrări, anunțuri