Desavarsirea omului – porunca evanghelica

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „PORUNCA  DESAVARSIRII”
„Indaratnicii de noi, n-ar trebui sa vorbim despre aceasta porunca a desavarsirii si iubirii de vrajmasi, fiindca nu facem altceva decat ne scuzam mereu, ca nu putem. Cu alte cuvinte repetam acelasi pacat, pe care l-a facut Adam, dand vina pe Dumnezeu pentru caderea sa. Infruntam pe Dumnezeu, ca ne-a poruncit un lucru imposibil.
Desavarsirea si iubirea de vrajmasi nu sunt nici macar sfaturi evanghelice; sunt porunci. Prin urmare cu implinirea sau neimplinirea lor, stam sau cadem din crestinism.
Sa nu descurajeze nimeni; fiecare are masura sa, pe care trebuie sa o ajunga. Pe ce cunoastem aceasta ? – Pe cele ce ni se intampla; pe cele ce ne vin fiecaruia sa le trecem, tinand seama de aceste doua porunci. Providenta conlucra cu noi pentru desavarsirea noastra: prin toate imprejurarile grele, din care nu putem iesi teferi decat lepadandu-ne de noi insine, ducand o cruce in fiecare zi si imbiati cu potrivnici, plini de ura, capabili sa ne si dezlege de viata aceasta.


Daca nu intelegem teserea Providentei, care urmareste desavarsirea noastra, prin tot felul de incercari inevitabile, atunci cadem in parerea ca desavarsirea noastra trebuie sa ne-o facem noi, ceea ce e o trufie fara seaman, incremenim desavarsirea intr-o problema.
Cat suntem de departe de iubirea de vrajmasi, si zarea desavarsirii cat e de departe, ne sta proba faptul ca aproape in fiecare casa traiesc laolalta oameni care nu se inteleg.”
Sursa: Parintele Arsenie Boca -„CUVINTE VII”,  Editura Charisma, Deva, 2006, p. 126

Cristina David

«O femeie, mare este credinta ta, fie tie precum voiesti !»


Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca


Extras din „CANANEANCA”

Cu cat orizontul tau e mai ingust, sau mai ingustat de durerea ta, cu atat nelinistea ta e mai mare, – si poate sa fie mai mare ca a toata lumea.
Asta era starea sufleteasca a Cananeencii.
Dar iata trece Iisus pe langa tragedia aceasta: toate tragediile tipa la Dumnezeu, ori rugandu-L, ori hulindu-L. Iisus se face ca nu aude. «Nu i-a raspuns ei nici un cuvant.» Dar L-au rugat si ucenicii Lui s-o auda: «Ca striga in urma noastra».
Iisus s-a facut ca nu-i asculta. Dar in nevazut atragea sufletul deznadajduit la Sine, si «ea venind, I s-a inchinat Lui, zicand: Doamne, ajuta-mi !»
In afara, in cuvinte, Iisus de asemenea s-a facut ca n-o asculta. I-a spus si Iisus o ingustime, tot asa de stramta, ca a ei: «Nu sunt trimis tara numai catre oile cele pierdute ale casei lui Israil» si ca: «Nu se cade a lua painea fiilor si a o da cainilor».
Cu alte cuvinte Iisus ii punea in fata pacatul ei, peste care o imbia sa treaca.
Si iata femeia aceasta a iesit din ingustimea sa si nu s-a smintit ca-i asemanata cu cainii.
Atunci cand ochiul ei a vazut mai mult, cand s-a mutat din ingustimea durerii sale in bunatatea fara margini a lui Dumnezeu: s-a izbavit in clipa aceea.
Asa a condus Dumnezeu minunea aceasta, ca a tamaduit mama si prin tamaduirea ei s-a insanatosit si fiica ei de acasa.
Si s-a mirat Iisus zicandu-i: «O femeie, mare este credinta ta, fie tie precum voiesti !» – si adauga Evanghelia: «si s-a tamaduit fiica ei in ceasul acela».
Cu un cuvant au iesit toti din cercurile lor inguste, la orizontul cel mai larg, care este linistea dumnezeiasca si care tamaduieste orice boala si linisteste orice vifor din suflet.
Dumnezeu s-a biruit de rugaciunea omului – si inca a unei femei neputincioase – si i-a adus firea in linistea Sa, mai presus de sminteala si durere.
Sa ne fie Iisus si noua, asemenea !
Sursa: Parintele Arsenie Boca – „Cuvinte Vii”, Editura Charisma, Deva, 2006, pp. 26-27

Cristina David

Glasul conștiinței la Părintele Arsenie Boca

„E un grai tăcut, o chemare lină, pe care o auzi sau o înţelegi că vine dinlăuntru, dar totuşi de dincolo de tine, de la Dumnezeu. Însuşi cuvântul con-ştiinţă însemnează a şti împreună, la fel. Iar cei ce ştiu împreună, la fel, sunt Dumnezeu şi omul. Prin urmare cugetul sau conştiinţa e ochiul cu care vede Dumnezeu pe om şi acelaşi ochi cu care vede omul pe Dumnezeu. Cum Îl văd aşa mă vede – aşa simt că mă vede – vedere deodată dinspre două părţi.

Patimile, reaua voinţă şi peste tot păcatele, dar mai ales nebăgarea în seamă a acestui glas, îngrămădesc nişte valuri peste ochiul acesta, nişte solzi, care-i sting graiul, încât abia se mai aude. Atunci şi Dumnezeu se stinge din ochiul nostru, încât ne pare că nici nu mai este Dumnezeu. Prin păcatele noastre, capătul omenesc al conştiinţei noastre s-a îmbolnăvit. Înţelegem prin urmare, cum se face, că s-a întunecat Dumnezeu aşa de tare în ochii păcătoşilor, încât aceştia ajung de bună credinţă, în răutatea necredinţei care i-a cuprins şi li se pare că abia acum au ajuns la „adevăr”.

Glasul conştiinţei nu va putea fi înăbuşit mereu, toată vremea vieţii noastre pământeşti. Odată şi odată, începe să strige la noi, pârându-ne înaintea lui Dumnezeu şi înaintea noastră de toate fărădelegile făcute; iar, dacă nu ne împăcăm cu pârâşul acesta, câtă vreme suntem cu el pe cale (Matei 5, 25), drumeţi prin viaţa aceasta, avem cuvântul lui Dumnezeu, că El va asculta pâra şi-i va da dreptate, şi ne va băga în chinurile iadului.

Sunt oameni care s-au învechit în rele – nevrând să ştie de Dumnezeu – şi, mai către capătul zilelor, când îndărătnicia firii s-a mai stins, s-au pomenit cu o răbufnire năpraznică a conştiinţei bolnave, rupând toate zăgazurile fărădelegilor şi azvârlindu-le pe toate în faţa lor, încât şi somnul le-a fugit, iar la unii le-a fugit şi mintea. Căci, cu adevărat a fugit mintea omului care o viaţă întreagă nu face altceva decât să stingă glasul conştiinţei. De aceea, nu vrea Dumnezeu să ieşi din viaţa aceasta, fără să ştii şi tu, că ţi-ai omorât sfătuitorul cel mai bun, ce-l aveai la îndemână pretutindeni, şi nu te lasă să pleci fără să vezi, încă de aici, unde te vei duce. Aşa sunt tocmite lucrurile, ca odată să vadă fiecare, vrând-nevrând, ceea ce trebuia, prin credinţă, să vadă totdeauna.

Conştiinţa, prin natura ei, nu aprobă niciodată viciul şi păcatul, prin natura ei, ea nu se lăsă învinsă, chiar dacă frâna ei nu e luată în seamă şi firea decăzută săvârşeşte păcatul peste opreliştea ei. De aici vin mustrările de conştiinţă – „pârâşul tău, cu care trebuie să te împaci pe drum”, care „nu tace” până ce omul nu-şi revizuieşte înfrângerile sale şi nu se întoarce de la păcat, ca să poată primi iertarea lui Dumnezeu. În cazul când înfrângerile morale se ţin lanţ prin desimea sau gravitatea lor, urmează sancţiuni ale conştiinţei, mai grele decât mustrarea: dezechilibrul minţii – mai uşor sau mai profund, din care se mai poate reveni – şi celelate forme mai grave, schizofrenia, paranoia, nebunia acută şi, în final, sinuciderea.

Toate acestea sunt urmarea în organic a capitulării conştiinţei, ca organ spiritual al omului, şi, ca urmare, cufundarea lui în întuneric şi în muncă. Aceasta-i perspectiva lugubră a vieţii în păcat. Când ai conştiinţa curată, să nu te temi niciodată de nimic.”

Părintele Arsenie Boca, O sinteză a gândirii Părintelui în 800 de capete, p.67

Sursa:http://www.noidacii.ro/Nr.%20105,%202018/capete%20de%20invatatura.pdf

Cristina David

O stire primita pe neasteptate: Arsenie Boca VA FI CANONIZAT!

 

O veste primita de mine, astazi, 11 iunie. Multumesc din tot sufletul si sunt recunoscatoare Domnului care a aratat voia Lui in ceea ce asteptam noi, credinciosii romani, atat de mult si de atata vreme! Sfantul Ardealului va avea un nume in Calendarul nostru Ortodox : Sfantul Arsenie de la Prislop…Slava Tie Doamne, pentru toate!

Ziaristul Mihail Popescu de la Evenimentul Zilei a publicat in numarul de astazi al jurnalului :

Colegul nostru Florian Bichir a anunțat duminică seară pe postul B1 TV că Părintele Arsenie Boca urmează să fie canonizat de Biserica Ortodoxă Română, prima celebrare a sa urmând să fie făcută pe 28 noiembrie 2018, cu doar câteva zile înainte de inauguraea Catedralei Neamului. Data este aleasă simbolic, duhovnicul de la Prislop murind la 28 noiembrie 1989. Numele de sfânt va fi Sfântul Arsenie de la Prislop.

Procesul de canonizare a început în urmă cu peste doi ani, când Comisia a început să strângă informații despre munca și opera duhovnicului.

Florian Bichir nu a făcut întâmplător acest anunț, el fiind, alături de Romeo Petrașciuc și Raluca Toderel, coordonator al lucrării ”Părintele Arsenie Boca în Arhivele Securității”, trei cărți de documente inedite din arhivele CNSAS.

Acestea au fost singurele volume cu valoarea științifică acceptate și cercetate de Comisie.

Raportul Comisiei de canonizare, condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, va fi supus aprobării Sfântului Sinod în următoarea sa ședință.

sursa : http://evz.ro/arsenie-boca-canonizat-numele-sfant.html

Cristina David

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

http://evz.ro/arsenie-boca-canonizat-numele-sfant.html

 

Doua icoane pictate de Parintele Arsenie Boca identificate in Biserica „Nasterea Maicii Domnului” din Zarnesti

In Biserica “Nasterea Maicii Domnului” din Zarnesti, jud. Brasov, biserica-monument istoric, datand din 1791, au fost identificate in premiera, cu doua zile in urma, doua picturi iconografice realizate de Parintele Arsenie Boca in anii 1960. Descoperirea se datoreaza pictoritei si restauratorului de opere de arta Tamina (Tatiana Mihailescu). Prin bunavointa acesteia, avem fotografiile celor doua picturi de pe usile diaconesti, Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

articol preluat aici https://anomismia.wordpress.com

Cristina David

Cine e Iisus pentru noi?

„S-a intrebat Irod care, afland de la magi, cine-i, L-a osandit la moarte, crezand ca, omorand 14000 de prunci,va scapa si de Iisus. S-a intrebat Irod Tetrarhul, fiul sau, care, ‘auzind toate cate facea Iisus, nu se dumerea ce sa creada despre dansul.’  Se intrebau carturarii si fariseii, smintindu-se pentru formalitati infrante, si sarind ca arsi: cine-i acesta, de iarta si pacatele?! Se intrebau pana si Apostolii: cine-i Acesta: ca asculta de El si vanturile si marea? Si s-au intrebat un sir nesfarsit de nedumeriti. S-a intrebat puterea lumeasca. S-a intrebat toata trufia mintii. S-a intrebat si toata necredinta. Toti acestia L-au refuzat, L-au osandit si L-au omorat pe Iisus. Iar aceasta s-a intamplat permanent in istorie. E semn ca Iisus e Cineva care sparge permanent limitele istoriei; iar istoria se apara.

Cine e Iisus pentru noi? Pe contemporanii lui Iisus ii intelegem ca le era greu sa-L creada chiar Dumnezeu. Dar dupa dovada Invierii Sale, dovada dumnezeirii, dupa aratarea Sa si intrarea mai presus de fire prin usile incuiate, dupa petrecerea Sa cea nevazuta in preajma gandurilor omenesti, dupa aratarile Sale in drum spre Emaus, lui Luca si Cleopa pe drumul Damascului, prigonitorului Saul, unui alt prigonitor al veacului nostru, indianul Sundar Singh, – cu aproape un nor de martori, noi nu mai putem fi fara raspuns.

Las ca stiute raspunsurile Teologiei.

Pentru noi Iisus e Sensul vietii si al Istoriei; reazemul ei in ispitele si furtunile timpului. Iisus e asemanarea dupa care tanjim si insetam de-a lungul desertului lumii: originalul nostru, autenticitatea noastra, dar, mai mult decat acestea, Iisus este Prietenul nostru, care singurul ne ramane credincios si nu ne paraseste niciodata. Si mai mult: e Sfanta noastra Impartasanie cu desavarsirea: foamea noastra metafizica.”

Parintele Arsenie Boca – Cuvinte vii, Ediţia a II-a revizuită, Editura Charisma, Deva, 2006, pp. 134-135)

Cristina David

Intalnire cu Parintele Arsenie Boca in Bucuresti

 

Cat de mult as fi vrut sa pot scrie astfel si cu adevarat sa fi avut loc o intalnire a mea cu Parintele! In Bucurestiul meu natal unde timp de multi ani dansul a daruit ortodoxiei romanesti un mare numar de lucrari de arta sacra inspirate si binecuvantate de Dumnezeu, dar nestiut de lumea din care si eu faceam parte. Sa fi avut imensa bucurie de a-l cunoaste in real pe acel ales dintre duhovnicii tarii noastre caruia Dumnezeu i-a daruit atat de multa putere harica incat a fost  „canonizat” de catre credinciosii romani inca din vremea vietii sale printre noi…fiind numit si considerat pe drept Sfantul Ardealului. Parintele nu a dorit o astfel de recunoastere a darurilor sale duhovnicesti pentru ca avea o smerenie autentica innascuta si reinnoita in el prin anii de slujire dedicati in intregime „propovăduirii lui Hristos-Dumnezeu adevărat și Om adevărat, precum și a sfințirii omului, ca să aibă pacea lui Dumnezeu în sine, absolut în orice împrejurări s-ar afla în viață.”(autobiografie data de catre Parinte in arest la securitate – 17 iulie 1945). Sfantul Ardealului a demonstrat cu prisosinta ce inseamna  adevarata smerenie prin faptele sale in fiecare zi din viata sa dedicata in intregime marturisirii in lume a Lui Hristos ca Fiu al Lui Dumnezeu , marturisire ridicata in a doua jumatate a vietii sale la sacrificiu total, aceea de a deveni un martir pentru credinta ortodoxa. Marturie stau faptele sale asa cum subliniam, nu doar vorbele. Pentru el propovaduirea si implantarea Invataturii Lui Iisus in inimile si sufletele oamenilor (multi tineri si foarte tineri), care il cautau si veneau la dansul din tot cuprinsul tarii de la departari mari, a fost cel mai sfant scop si singurul, dupa cum a marturisit-o el insusi…

 

Fiind la acea vreme in tara , am fost invitata de una din bunele mele prietene cu evlavie mare la Parintele , sa asist la premiera filmului TESTAMENTUL DE LA SAMBATA, cel mai nou film al regizorului NICOLAE MARGINEANU. La evenimentul care a fost gazduit in eleganta sala de la ARCUB Gabroveni pe data de 5 septembrie 2017, printre invitatii de seama, am avut placerea de a-i vedea pe parintele Petru Moga din Campina, doamna Nita Chivulescu (editor imagine), doamna Lucia Stanescu,  domnul Nicolae Moga si scenaristul filmului, domnul Costin Manoliu. A fost prezent si domnul Florin Dutu, autor a mai multor carti despre parintele Arsenie Boca. la incheierea evenimentului am putut sta mai mult de vorba cu domnii Florin Dutu si Costin Manoliu. Pe teologul Florin Dutu dorisem de mult sa-l cunosc personal pentru a-mi lamuri  unele aspecte mai sensibile precum sunt relatia Parintelui Arsenie Boca cu Parintele Dumitru Staniloae si cu Nichifor Crainic, dar si altele. Am ramas cu o liniste in suflet caci mi-a dat un raspuns anume la o intrebare staruitoare din mintea mea…raspuns pe care il intuisem …Tot in acea seara de neuitat l-am cunoscut pe parintele Mihai Dragomir care slujeste la Biserica Sfantul Elefterie cel Nou si cu care aveam sa discut mai tarizu, cu mai multe prilejuri, despre frumoasa si impresionanta fresca – opera Parintelui – pictata pe bolta de deasupra altarului bisericii : Maica Domnului cu Pruncul in zeghe.

Timpul cu iconomia sa zgarcita nu mi-a permis atunci sa zabovesc mai mult asupra unor alte intrebari cu raspunsuri de multa vreme cautate. Dar , multumind Domnului pentru tot ce imi daruise dintr-o data atat de nesperat intr-o singura seara, mi-am zis ca adevarat este ca toate lucrurile au fost, sunt si vor fi date la timpul cuvenit.

Doresc mult sa inchei cele scrise de mine cu o apreciere la adresa Parintelui Arsenie Boca, emotionanta prin sinceritatea ei, venita din partea unui ucenic al dansului :

„Părintele Arsenie a fost un om extraordinar, un om al lui Dumnezeu, un mare părinte al Bisericii noastre. Pentru mine personal, cel mai mare din veacul nostru…
Despre Părintele Arsenie trebuie să vină vremea, cât mai curând posibil, să se scrie mai
mult, să se vorbească mai mult; şi eu sunt absolut sigur, şi mărturisesc cu toată
responsabilitatea mea de episcop ca va veni timpul rânduit de Dumnezeu, când Părintele Arsenie Boca va fi canonizat… Despre Părintele Arsenie încă se vorbeşte în termeni prea
lumeşti. Dar se va vedea mai târziu. Eu îndrăznesc să spun că Părintele Arsenie Boca a
fost pentru România asemeni Sfântului Serafim de Sarov pentru marea Rusie.
…Aflându-te în prezenţa şi în apropierea Părintelui Arsenie, simţeai prezenţa lui
Dumnezeu, Îl simţeai pe Hristos trăind şi vorbind în Părintele Arsenie. Era şi este un
lucru extraordinar – cum spunea cineva – în viaţa noastră, în viaţa oamenilor, să întâlnim
un sfânt. Eu pot să spun că acest lucru l-am simţit şi l-am trăit şi sunt absolut convins şi
responsabil de ceea ce spun acum.
Părintele Arsenie ştia că la tinereţe se pune temelia vieţii omului, a dezvoltării omului
pentru mai târziu şi pentru totdeauna şi de aceea era înconjurat de tineri.” (PS. Daniil
Partoşanul)

Cristina David