„Iubirea lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos ii mai mare decat iubirea celui mai mare sfant faţă de Dumnezeu”.

 

Părintele Arsenie Boca a zis o vorbă cât lumea asta de mare – ba mai mare decât lumea asta! Şi anume a zis aşa: „Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos îi mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu”.

Nu poate iubi un sfânt pe Dumnezeu, cât ar fi sfântul de mare, cât iubeşte Dumnezeu pe cel mai mare păcătos; şi-l aşteaptă; şi vrea să-l primească; şi aleargă înaintea lui, după cum citim în pilda cu fiul risipitor, unde se spune că tatăl nu l-a aşteptat pe fiul care se întorcea; l-a aşteptat într-un fel, dar când l-a văzut că vine, nu l-a mai ţinut locul: a alergat înaintea lui, ca să-l primească, să-l îmbrăţişeze, să-l sărute, să-l ajute, să-l aşeze iarăşi în starea din care a plecat. Pentru că din inima lui, fiul n-a plecat niciodată! El a rămas în inima tatălui, aşa cum rămânem noi în inima lui Dumnezeu, în inima Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în inima Maicii Domnului, oricât de depărtaţi am fi, oricâte rele am face. Până trăim în această viaţă, Dumnezeu nu ne părăseşte. Noi putem să părăsim pe Dumnezeu, dar Dumnezeu nu poate să ne părăsească pe noi. Cu o astfel de afirmaţie, Părintele ne dă încredere în bunătatea lui Dumnezeu, în iubirea lui Dumnezeu faţă de noi, păcătoşii, căci se afirmă şi în rugăciunile de dezlegare ale sfintei noastre Biserici, că mila lui Dumnezeu este tot atât de mare, tot atât de infinită, cum este de infinită şi mărirea Lui, de vreme ce se spune: „Că precum este mărirea Ta, aşa este şi mila Ta”.

Cuvântul spus de Părintele Arsenie, în formularea de mai sus, ne aduce aminte şi de ceea ce spune Psalmistul, prin cuvintele acestea: „Cât e de sus cerul deasupra pământului, atât de mare e bunătatea Lui (a lui Dumnezeu) spre cei ce se tem de Dânsul. Cât de departe e Răsăritul de Apus, atâta a depărtat El de noi fărădelegile noastre. Cum miluieşte un tată pe copiii săi, aşa miluieşte Domnul pe cei ce se tem de Dânsul” (Psalmul 102, 10-13).

                 Părintele Arsenie Boca  Mare îndrumător de suflete din secolul XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 184

Cristina David

DIN ZICERILE PARINTELUI ARSENIE BOCA explicate de Parintele Teofil Pãrãian – I

Părintele Teofil Paraian despre părintele Arsenie Boca

Părintele Arsenie a fost un om cu o capacitate sufletească deosebită şi cred că Părintele, orice ar fi fost, ar fi fost un om deosebit. Adică dacă era inginer, nu era un inginer comun; dacă era profesor, era un profesor excepţional; dacă era un doctor, era un doctor deosebit. El a avut o înzestrare nativă deosebită şi cînd l-am cunoscut eu, în ’42, avea 32 de ani şi deja avea un nume mare. Cum a ajuns la aceasta Părintele nu a spus niciodată, însă eu, personal, cred că a avut o înzestrare de la Dumnezeu pe care dacă nu o ai nu poţi fi niciodată ceea ce a fost Părintele Arsenie. Apoi el a studiat mult, nu numai Teologie, ci a studiat şi artă, a făcut Şcoala de Belle Arte, secţia pictură, a făcut şi ceva Medicină, cunoştea şi chestiuni de medicină, şi toate acestea la un loc i-au dat capacitatea de a lucra ca un om bine înzestrat şi cu o cultură bine pusă la punct.

Cândva stăteam în faţa unei icoane făcute de Părintele Arsenie la Bucureşti pentru mănăstirea noastră, o icoană cu Adormirea Maicii Domnului, care se găseşte acum în Muzeul mănăstirii noastre. Stăteam în faţa acestei icoane şi o prezentam unui cadru universitar de la Sibiu, şi zic: „Eu cred că Părintele Arsenie este un geniu”. Şi respectivul spune: „Asta înseamnă că are o cultură perfectă şi încă ceva”. Şi zic eu: „Nu ştiu dacă are o cultură perfectă, dar sunt sigur că are încă ceva”. Ăsta a fost Părintele Arsenie.

Avea o putere de sinteză deosebită, o putere de intuiţie şi o putere de a cunoaşte totdeauna esenţialul într-o chestiune. Când îi puneai o problemă, el imediat avea răspunsul. Şi de la el au rămas şi cuvinte scrise, în manuscrisele lui. De pildă, când l-am întâlnit eu pentru prima dată, mi-a şi spus un cuvânt, o formulă. Zice: „Mă, nu toţi din lume se prăpădesc, nici toţi din mănăstire se mântuiesc”. Deci avea o posibilitate de a formula ceva. Sau cândva spunea el aşa: „În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”. Asta le place la mulţi, am băgat de seamă că le place. Când le spun că Părintele a zis că: „În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”, oamenii râd, în general. De ce râd? Pentru că îşi dau seama că aşa e. Numai că e greu să ştii când ţi-e mintea strâmbă. Sau zicea Părintele că: „Cea mai lungă cale e calea care duce de la urechi la inimă”, adică de la informaţie la convingere. Şi zicea Părintele că: „Mustrarea învinge, dar nu convinge”, sau că: „Bobul lui de grâu se preschimbă în tăciune, iar el se crede grâu nedreptăţit”.

Din câţi oameni am cunoscut eu lucrători în Biserică, Părintele Arsenie a fost unic. Unic prin gândirea lui, prin stilul lui de lucru.

(Părintele Arsenie Boca mare îndrumător de suflete din secolul XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002)

Alte spuse de-ale parintelui Arsenie in interpretarea parintelui Teofil :

“Cea mai lungã cale este calea care duce de la urechi la inimã”

Cea mai lungã cale este calea care duce de la urechi la inimã, adicã de la informatie la convingere. Oameni de informatie religioasã sunt mai multi decît cei ce au convingeri religioase. E necesarã si informatia, care adeseori se face prin auzire. Dar a rãmîne la informatie înseamnã doar a fi la începutul drumului “la urechi”. Pînã la inimã mai e o cale lungã, “cea mai lungã cale”.

 

“Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse”

Cuvîntul acesta ne aduce aminte de un cuvînt asemãnãtor, cu circulatie mai ales în lumea din Apus: “Un sfînt trist este un trist sfînt”. Pãrintele a fost întotdeauna pentru optimism, pentru bucurie, credinta noastrã fiind “izvor de bucurie”, crestinismul fiind “religia bucuriei”. Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Sãi :”Acestea vi le spun ca bucuria Mea sã fie întru voi si ca bucuria voastrã sã fie deplinã” (Ioan 15, 11).

sursa http://www.nistea.com/boca_ziceri.htm

postare : Cristina David

 

Ultima scrisoare a Părintelui Arsenie către Părintele Daniil – Acestea sunt ultimele cuvinte ale Părintelui Arsenie pentru Părintele Daniil

Sunt foarte multe adresarile facute de parintele Arsenie catre ucenicii sai pe care le aflam din felurite surse autorizate – din care desprindem nu doar modul sau profund de gandire si traire duhovniceasca de-a lungul timpului – ramase aceleasi – ci mai ales felul lui de a exprima aceste realitati care lui i se revelasera in Duh si Adevar cu mult timp inainte , din tinerete, si pe care le aplicase cu multa abnegatie si strictete atat in viata lui de monah cat si in sfaturile daruite cu drag celor ce aveau nevoie da ajutor duhovnicesc. Si multi au fost acestia!!!

Am mare dragoste, evlavie si incredere in Parintele Arsenie  –  am citit multe scrieri ale sale, am venit in contact cu marturiile celor care l-au cunoscut indeaproape , am parcurs randurile biografiei sfintiei sale si precum si ale autobiografiei …am vizitat mormantul lui la Manastirea Prislop in doua randuri (imi sunt dragi si pastrez cu sfintenie in sufletul meu trairile avute in ambele dati – desi diferita , fiecare) , am o legatura profunda prin locul de nastere al lui si al stramosilor mei , in Tara Zarandului …as putea continua cu multe alte diferite punti sufletesti care exista , nimic nu este la intamplare. Insasi puterea sentimentului cucernic ce ma patrunde de cate ori citesc ceva scris de el , privesc  sau aud ce s-a scris si spus in ce privesc maretia si frumusetea celor infaptuite de Parinte ,dar si a dorintei ce o am ca sa persist in aflarea adancimilor gandirii si simtirii sale crestin ortodoxe , mie imi spun ceva important.

Părinte,

Ar trebui să-ţi scriu „Cuvioase”, dar îţi voi scrie când vei fi aşa, dacă în zilele viitorului vei ajunge şi „cuvios părinte”: Patericul l-ai citit şi studiat; Sf. Isaac Sirul, Sf. Simeon Noul Teolog de asemenea. Filocalia iarăşi. Studiul e una – îl pot face toţi. Acoperirea cu viaţa însă o pot face din când în când abia câte unii, unde şi unde, câte unul într-o sută de ani.

N-ai avut parte de studiul, care odată era miezul şi splendoarea Teologiei: Mistica, definită „ştiinţa îndumnezeirii omului”. Nu-i destul să ştii călugăria; trebuie să-i şi înveţi calea, să-ţi deprinzi o fire nouă, fire de „fiu al lui Dumnezeu” între fii oamenilor. Pentru asta trebuie valorificarea practică, progresivă a darurilor naşterii din nou de la Botez.Eşti tu un convertit? Îţi trăieşti tu viaţa în Hristos în care eşti botezat, îmbrăcat în firea omului venit din Cer pentru mântuirea ta, care eşti în lumea, care „toată” zace în rău? Ai ajuns tu aşa devreme ca vârstă, convingere şi evidenţă a trăirii în Hristos, în atotprezenţa dogmatică a lui Dumnezeu, ca să rezişti la ispitirile meşteşugite şi uneori simple de tot, ale vicleanului vrăjmaş, care în atâtea prilejuri te-a dovedit slab?

XTuW8LCzMder

Să ştii că el nu se mulţumeşte cu biruinţe mici şi nebăgate în seamă de tine, ci-ţi pregăteşte o neobservată slăbire a credinţei şi o revenire la modul „natural” al vieţii, fără „exagerările” vieţii mai presus de fire sau supranaturale. Or, tu tocmai viaţa cea mai presus de natură eşti juruit să o dovedeşti reală şi posibilă între fiinţele nepricepute între care ar fi să trăieşti viaţa ta pământească.Nu te lăsa să te îngrămădească cu dragostea lor, care mult mai are până să fie numai după Dumnezeu.

Nu le lăsa să-ţi intre în chilie; vorbeşte cu ele numai în biserică. De-ar fi cu putinţă nici să nu te vadă decât în biserică. Deci departe de tine amestecul în „partidele” lor pe absolut orice motive – „motive” ale vrajbei.Tu ai slujba de a scoate în evidenţă şi în planul întâi darurile Botezului: persoana Domnului Hristos din temniţa şi bolniţa fiecăreia dintre ele. Altă treabă e administraţia şi nu ţine de tine. Faţă de slujba ta ideală, toate celelalte ţin de spinii grijilor omului vechi.

Să faci cea mai netă distincţie între aceste două vieţi, întâi pentru tine. Căci şi tu ştii doar; dar nu o faci, până ce nu eşti deplin şi definitiv convertit al prezenţei Domnului Hristos în propria ta temniţă şi puţinătate de dragoste. Căci vezi câte iubeşte chiar şi monahul pe lângă Domnul Hristos.

Câţi nu se iubesc pe sine în contul Domnului Hristos? Sunt adică furaţi de la acela „un lucru trebuieşte” spre câte altele, care toate dacă nu despart totul, dar slăbesc dragostea cea unică de Dumnezeu şi aşa sporeşte vicleanul cu dărâmarea poruncii lui Dumnezeu din tine.

În cazul când vei fi propus pentru Prislop, să ştii că nu-i o treabă uşoară şi simplă pentru un călugăr ca tine „simplu” şi „uşor” întru toate ale unei căi mai presus de fire. Toate vor trage de tine în jos, că n-au altă putere. Sunt pline de neştiinţă, de uitare şi de nebăgare de seamă asupra minţii şi fără grijă de propria lor mântuire. Niciuna nu poate învăţa războiul nevăzut şi ca urmare nu progresează duhovniceşte; nu le interesează parcă.

Deci dacă tu nu-ţi vei vedea cu toată sinceritatea şi seriozitatea de propria ta izbăvire din încercuirea vicleanului vrăjmaş, lovindu-l neîncetat cu rugăciunea neîncetată „Doamne Iisuse”, nu scapi teafăr şi te poţi trezi – Doamne fereşte – căzând în păcat şi scos din preoţie.

Citeşte şi toată atenţia Filocalia toată, dar nu în fugă, ci adâncind în minte toate datele şi tot duhul în care scriau din experienţă (din lucrare), sfinţii scriitori ai acestei dumnezeieşti îndrumări. Nu vorbi mult şi nu te împrăştia că pierzi adâncimea şi dai în superficialitate.

Te ştiu neascultător, deşi te lauzi cu nu ştiu ce ucenicie; dar numai ucenic nu mi te-ai dovedit de câte ori te-am rugat, câte bine ştii. Ca atare, bănuiesc că vei păţi multe necazuri şi înfrângeri tocmai pentru că nu te pricepi să urmăreşti cele veşnice în locul celor vremelnice; nu prinde Adevărul putere de viaţă în viaţa ta, ci numai rele de care este plină lumea şi locul unde, să zicem că vei fi. Ai grijă!
Ţi-am spus odată să faci un prim exerciţiu cu tine acolo: să nu râzi. E cel mai simplu exerciţiu al unui om care vrea să înceapă calea „smeritei rugăciuni şi atenţi”! Iată, îţi dau această ascultare: să isprăveşti cu râsul; deoarece acolo, cu râsul tău de toate tragi tu în jos şi nu mai eşti ce trebuie să fii. Iisus n-a fost văzut niciodată râzând în această lume care-l va răstigni. Verifică-te cât mai des cu Predica de pe Munte. Învaţ-o, adânceşte-o, trăieşte-o, că după normele ei însetează, flămânzeşte „omul cel nou, cel venit din cer”, pe care-l ai în tine arvună a Împărăţiei lui Dumnezeu dinlăuntrul tău.
Ai aflat de la Sf. Simeon Noul Teolog că trebuie să fim conştienţi de Iisus Hristos pe care-l avem în noi şi care prinde toată viaţa şi sensul vieţii noastre pământeşti. Ţi-am scris câteva gânduri de sprijin că eşti încă prunc intrat într-o slujbă şi o cale care cere să fii „bărbat desăvârşit la plinirea vârstei lui Hristos”.

Pr. Arsenie, Sinaia 1987-1988                                                                                                                                          11 octombrie 1989

 

sursa : fundatiaarsenieboca.ro

Născut în Ţara Haţegului, în 1957, a absolvit Facultatea de Teologie la Sibiu, a obţinut titlul de doctor în teologie la Tesalonic – Grecia şi a fost profesor la Arad vreme de 11 ani. În 1984, s-a călugărit la mănăstirea Hodoş-Bodrog, unde a şi fost hirotonit preot. A slujit la Hodoş-Bodrog, la mănăstirea Prislop şi la Densuş – Hunedoara.
L-a cunoscut pe părintele Arsenie Boca în toamna anului 1979, în ziua Sf. Dumitru Izvorâtorul de Mir, în casa parohială a satului Drăgănescu, unde marele duhovnic picta. Îşi aminteşte perfect acea zi care l-a marcat pe viaţă. I-a fost învăţăcel părintelui Arsenie până la săvârşirea pământească a acestuia, în 1989. Deşi nu a fost recunoscut de către autorităţile sârbe ca episcop al românilor ortodocşi din Banatul Sârbesc şi Valea Timocului până anul acesta, PS Daniil Stoenescu a reuşit să organizeze o eparhie foarte dificilă.
In cartea Parintelui Daniil Stoenescu, “Parintele Arsenie – Omul imbracat in haina de in si Ingerul cu cadelnita de aur” (Ed. Charsima, Deva, Ed. a II-a, 2009), la pag. 43, autorul rememoreaza: “Neindoielnic si Parintele Arsenie si-a pecetluit timpul si veacul, de aceea nu intamplator poetul si filosoful Lucian Blaga i-a adresat la sfarsitul anilor ’40, cu prilejul unei intalniri la Cluj: ‘Fericit esti Parinte Arsenie, ca ai ajuns un mit!’ La care Parintele, dupa cum insusi mi-a marturisit-o personal, a replicat: ‘Maestre, caciula aceasta eu nu o port’. La care filosoful, la intalnirea cu omul lui Dumnezeu, a conchis: ‘Ba, ai s-o porti, caci poporul are nevoie de asa ceva!‘ “.

 

fundatiaarsenieboca.ro

Sursa: www.nistea.com

postare si comentarii – Cristina David

Apologia Părintelui Arsenie Boca – Preasfintitul Parinte Daniil

„O smerită mărturisire ortodoxă de credinţă, exprimată plastic”

De la începuturile slujirii, lucrării, propovăduirii şi misiunii duhovniceşti ale Părintelui Arsenie în „mijlocul câmpului – şi spaţiului ninivitean românesc – plin cu oase omeneşti” (cf. Iezechiel 37, 1), de la Sâmbăta, Prislop şi Drăgănescu, Sfinţia Sa a fost precum „un semn care va stârni împotriviri” (Luca 2, 34) – după cuvintele profetice ale Dreptului Simeon, rostite în ziua Întâmpinării Domnului, către Sfânta Fecioară Maria Născătoare de Dumnezeu, cu referire la Pruncul Mântuitor Iisus Hristos, adus la 40 de zile la templul din Ierusalim; „împotriviri” de care sunt pline dosarele de urmărire antihristică de la C.N.S.A.S., iar în ultimul timp gura lumii şi gura iadului de pe Internet.

Părintele Arsenie Boca a deranjat în timpul vieţii şi deranjează încă şi mai mult după moarte! Părintele Arsenie Boca nu are nevoie nici de evlavia cuiva, nici de unanimitate şi nici măcar de vreo canonizare. Părintele Arsenie Boca este ceea ce este: creştin ortodox botezat; absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Sibiu; ucenic al Sfântului Munte Athos; ctitor spiritual al Mănăstirii „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus (căreia i-a dat aură) şi stâlp de foc la Sfânta Mănăstire Prislop (căreia îi dă nimb). Părintele Arsenie Boca a fost vreme de şase ani diacon al Catedralei Mitropolitane din Sibiu; preot vrednic al lui Hristos, duhovnic iscusit, propovăduitor şi trăitor al Evangheliei Domnului, slujitor înflăcărat şi înlăcrimat al Sfintei şi dumnezeieştii Liturghii, păstor de suflete, om al lui Dumnezeu, mărturisitor şi pătimitor pentru Hristos, în închisori şi la Canal şi pictor bisericesc, desfăşurându-ne spre contemplare înaintea ochilor duhovniceşti – după „Cărarea Împărăţiei” de la Sâmbăta şi Predicile („Cuvinte vii”) de la Prislop – „o smerită mărturisire ortodoxă de credinţă, exprimată plastic” (cf. Pisania), prin pictura bisericii de la Drăgănescu de lângă Bucureşti.

10406937_1505555299710097_4358827188167055452_n

Părintele Arsenie Boca n-a avut nici o condamnare politică şi nici o condamnare canonică! Sfinţia Sa a fost scos pe nedrept din mănăstire în contextul decretului 410 din 1959, printr-un ordin scris al Episcopiei de care aparţinea atunci Sfânta Mănăstire Prislop, izgonit şi aruncat în lume civil şi dorind mereu să se întoarcă, împreună cu Maica Zamfira şi cu obştea de monahii aruncată pe drumuri, la Prislop şi nu în altă parte! În cei 30 de ani de exil (1959-1989), precum sfântul Ioan Evanghelistul în insula Patmos şi vremea de pribegie, precum Moise în Sinai 40 de ani, mai înainte de revelaţia rugului aprins, Părintele nostru Arsenie Boca şi-a înţeles şi şi-a acceptat crucea rânduită şi îngăduită de Dumnezeu prin oamenii Cezarului roşu de atunci. Dar Părintele nu şi-a întrerupt rugăciunea minţii şi rugăciunea inimii sau rugăciunea lui Iisus şi închinarea în Duh şi Adevăr, lucrare duhovnicească şi mistică filocalică, care constituie proscomidia, miezul, esenţa şi epicleza Liturghiei interioare. De aceea Sfinţia Sa, începând de la Sâmbăta şi Prislop şi cu atât mai mult de la Drăgănescu şi Sinaia, s-a învrednicit de haruri şi harisme, de daruri duhovniceşti deosebite, de care puţini se învrednicesc cu adevărat într-o sută sau în sute de ani. Străvederea cu duhul, cunoaşterea, citirea şi descoperirea gândurilor, dezvăluirea trecutului omului şi descoperirea profetică a viitorului omului, ţării şi lumii, au fost şi sunt lucrări ale Duhului Sfânt, care s-au manifestat din belşug în viaţa curată moral şi sfântă duhovniceşte a Sfinţiei Sale, în ciuda oricăror calomnii; în scrierile pline de înţelepciune, claritate, precizie, concizie şi limpezime şi în pictura străbătută de transparenţă în haruri şi lumini taborice, care o fac unică în ţară, unică în Ortodoxie şi unică în lume, ca expresie estetică a Revelaţiei dumnezeieşti întemeiată pe Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, cu nuanţe reale de originalitate şi aplicare la omul modern, cu mesaj profund teologic, curat dogmatic, limpede ecumenic şi nu lipsit pe alocuri de accente profetice (care ar trebui să ne pună pe toţi pe gânduri).

Până la canonizare, răstignirea Părintelui Arsenie Boca continuă!

Fără îndoială că satana sau diavolul (reprezentat în pictura Părintelui în scena Călugărul răstignit şi în cea a Judecăţii particulare) – „Sărsăilă”, cum îl numea Părintele – , nu s-a bucurat nici de predicile Părintelui Arsenie la Sâmbăta, nici de duhovnicia Sfinţiei Sale din mijlocul mulţimilor, nici de semnele şi minunile din închisoare şi de la Canal (adeverite de martori), nici de smerenia adâncă a Sfinţiei Sale, precum nici de dragostea de Dumnezeu şi de oameni, trăită la cea mai înaltă intensitate, prin nevoinţe numai de Dumnezeu ştiute. Nu se bucură diavolul nici de chilia Părintelui Arsenie săpată în munţi, nici de pictura de la Drăgănescu, nici de semnele şi minunile de la crucea şi de la mormântul Sfinţiei Sale şi cu atât mai puţin de râul de oameni devenit fluviu de pelerini, din aproape toate părţile şi toate locurile unde vieţuiesc români, în ţară şi străinătate, care se revarsă spre Prislop. Sabia de foc a Părintelui nostru Arsenie – „Arhanghelul” de la Prislop! – care a tăiat în cangrena păcatului la noi, la români (avorturi, necurăţie, beţie, fumat, înjurături şi toate celelalte), îl ustură şi-l arde pe vrăjmaşul cel nevăzut al mântuirii oamenilor. De aceea nu este de mirare faptul că, aşa după cum de câteva ori iudeii au luat pietre în mâini ca să arunce după Iisus şi împotriva lui Iisus (Ioan 8, 59; 10, 31; 11, 38), precum mai târziu împotriva sfântului arhidiacon Ştefan, ucigându-l, pentru că nu puteau răbda şi accepta descoperirea Revelaţiei din sinedriu – Şederea Mântuitorului Iisus Hristos Cel mort şi Înviat, în cerurile deschise, pe tron, de-a dreapta Tatălui (Faptele Apostolilor 7, 55-60); tot aşa, nu ne mirăm nicidecum şi nu ne vom mira de cei ce au făcut acelaşi lucru cu sfinţii în vieţile lor şi cu Părintele nostru Arsenie în vremea noastră. Maica Domnului a fost oarecând înjunghiată în obraz, în Icoană, în Muntele Athos, chiar de către cineva care purta haină neagră şi lungă! Până la canonizare, răstignirea Părintelui Arsenie Boca continuă! Dacă hulitorii şi batjocoritorii de pe Golgota din Vinerea Patimilor se transferă pe Internet, nu e nici o mirare! Însă: „Vedeţi că nimic nu folosiţi. Iată că lumea se duce după El.” (Ioan 12, 19) – după Hristos în Ierusalim şi după Părintele Arsenie Boca la Prislop!

Doresc sa atasez o scurta prezentare a autorului acestui articol (fragment de articol) pe care l-am gasit pe site-ul DOXOLOGIA , impreuna cu multe altele. Am citit multe materiale scrise de catre ucenicul Parintelui , in legatura cu activitatea duhovniceasca si personalitatea deosebita a daruitului duhovnic al neamului nostru. Nu am cuvinte potrivite pentru a exprima admiratia mea pentru atitudinea acestui om sfintit ce are pe umerii sai multe probleme arhieresti, care nu se teme a afirma adevaruri de el cunoscute, in legatura cu viata Parintelui. Eu asa il numesc, simplu…Parintele , pe acela care mi-a devenit duhovnic de acolo, unde se afla acum, in Ceruri. Nu mi-a fost dat sa il cunosc in tinerete, asa fiind vremurile , dar acum l-am cunoscut , l-am indragit si am mare evlavie si respect pentru Omul si Duhovnicul care a fost. Dumnezeu sa-l aiba in Pacea Lui , alturi cu dreptii.

 

Preasfințitul Părinte DANIIL, Episcop Locțiitor (Administrator) al Episcopiei Daciei Felix

Data și locul nașterii: 23.09.1957 – Hatagejl, Densuși, Hunedoara;

Studii: 1978-1982: Institutul Teologic de grad Universitar din Sibiu

1982-1985: Doctorat la Institutul Teologic Ortodox din București

1993-1996: Doctor in Teologie la Universitatea din Tesalonic

Hirotonire întru arhiereu: 01.04.2001 Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei

12.02.2004 desemnat Episcop Locțiitor (Administrator) al Episcopiei Daciei Felix).

sursa : doxologia.ro

postare si comentarii – Cristina David

 

Parastas In Memoriam Parintele Arsenie Boca la Manastirea Brancoveanu 25 septembrie 2016

Mantuirea este Darul Mantuitorului care intampina nevointa omului. Dar aceasta, oricat de mare ar fi, nu poate “merita” sau “cumpara” Darul.  La sfarsit, dupa invierea cea de obste, cununa biruintei definitive asupra raului si mortii, o vor primi toti cei ce au ostenit pe pamant pentru Adevar. Asemanarea cu care a fost omul zidit, acum va straluci in toti fiii lui Dumnezeu, cand El va fi totul in toti. Mantuirea este indumnezeirea. Totul plecase de pe pamant, de la un “amanunt”: lepadarea de sine, sau iubirea de sine… doua directii ale unui… cuvant.”*
(*Text inedit aflat intre manuscrisele Parintelui Arsenie de la Asezamantul monahal de la Sinaia, ca o sinteza si concluzie a cuvintelor duhovnicesti ale Sfintiei Sale, publicate in volumul “Cuvinte Vii”.)

Sursa text:  Protosinghel Arsenie Boca – Cuvinte Vii, Editura Charisma, Deva, 2006, pag 345.

 

Dragii nostri,


10452357_806751849337268_741766991963468180_n

“Inceputul de toamna, cu dimineti si seri racoroase, mult mai rece decat vara fierbinte care ne-a parasit, ne-a adus bucuria unui pelerinaj cu multa bucurie si hrana sufleteasca!  Trei zile pline, cu surprize si trairi minunate, au marcat maturitatea relatiei de prietenie si colaborare dintre membrii fundatiei noastre .
Pelerini dragi, va multumim tuturor pentru ca ati ales sa ne fiti alaturi in aceste zile de septembrie, pelerinajul nostru a fost incalzit de inimile dumneavoastra calde si bune! Nu uitam sa multumim si prietenilor nostri din Olanda, Craiova, Timisoara si Roman care au tinut sa ne fie si de aceasta data alaturi.
Vineri vom posta fotografii din pelerinajul nostru din zilele 23-25 septembrie 2016, cu destinatia principala Manastirea Brancoveanu din Sambata de Sus.”

Astfel incepe scrisoarea primita de la Fundatia Crestina Parintele Arsenie Boca, primita astazi intrucat sunt abonata la stirile difuzate de dansii. Asadar a fost organizat asa dupa cum se obisnuieste de catava vreme, in preajma datei de 29 septembrie, in fiecare an, un parastas in memoria Parintelui. Ca prim paragraf tot ca de obicei , a fost prezentat Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca
Fragment din “Cine poate sa se mantuiasca” pe care l-am pus mai sus in articol.

sambata-2-630x420

Ca in fiecare an, de catava vreme incoace, in preajma datei de 29 septembrie , ziua de nastere a Sfantului Ardealului , parintele Arsenie Boca (cel mai mare duhovnic al acestei parti a tarii noastre), a fost oficiat un parastas pentru pomenirea lui la Manastirea “Brancoveanu” din localitatea Sambata de Sus la poalele Fagarasilor, acolo unde parintele a ridicat din ruine vechiul locas de cult ortodox din vremea lui Constantin Brancoveanu si l-a facut un centru de raspandire a Ortodoxiei si Culturii romanesti catre intreaga tara.

“În Duminica a 18-a după Rusalii, Preasfinţitul Ilarion Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, s-a aflat în mijlocul obştii monahale de la Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, județul Brașov, unde a săvârşit slujba Sfintei Liturghii înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

La final, a fost oficiată slujba parastasului pentru părintele Arsenie Boca de la a cărui naştere se vor împlini 106 ani în 29 septembrie, el fiind şi primul stareţ al mănăstirii, de după reînfiinţare. Cu această ocazie, PS Episcop Ilarion a vorbit numeroşilor credincioşi prezenţi depre pericopa evanghelică unde se relatează despre pescuirea minunată, dar şi despre viaţa şi activitatea părintelui Arsenie Boca în cadrul mănăstirii de la Sâmbăta de Sus.”

Autor: Adrian Nae

 

surse : fundatia Crestina Parintele Arsenie Boca si   mitropolia-ardealului.ro

 

postare si comentarii – Cristina David

Despre Iertare – Parintele Arsenie Boca

Cred ca iertarea , ca act crestinesc si nu numai, este poate cel mai greu de faptuit, alaturi si legat de iubirea fata de aproapele nostru , chiar de ne este vrajmas . Iertarea unor ofense sau nedreptati din partea altora este conditionata la randul ei intr-o foarte mare masursa de gradul de smerenie la care a ajuns persoana , de puterea sa de a-si lasa mandria deoparte si de a accepta ca greselile sunt trasatura comuna a noastra, a tuturor. Greu de facut acest lucru, sa recunoastem. Pentru ca egoul ne sta in cale…Crestinii ar trebui sa accepte usor, mai usor , iertarea aproapelui,  lor caci Rugaciunea Domneasca a Mantuitorului nostru ne invata in forma de porunca acest lucru.

Suntem constienti de marele adevar ca puterea suprema de iertare de care a dat dovada Domnul Iisus Hristos in vremea cat a vietuit aici pe pamant intre oameni nu o are nimeni dintre noi, fiinte cu slabiciuni si pacate nenumarate. Se impune sa ne rugam zilnic pentru ca El sa ne intareasca vointa si credinta , caci fara Iubire si Iertare sufletul nostru nu se va putea curati de intinaciunea lumeasca si incet, incet , se va vesteji si va muri.

Sa Il rugam cu staruinta pe Domnul nostru  sa ne redea harul Duhului Sfant – al nostru Mangaietor si ajutor spre mantuire. Amin

 

“Ne rugăm lui Dumnezeu să ne ierte: păcatele, greşelile, îngustimea vederilor, prejudecăţile, neştiinţa şi un lanţ cam lung, care prea cumplit ne strânge. Dacă Dumnezeu ni-l iartă, cade lanţul de pe noi şi iarăşi suntem liberi. Dar Dumnezeu ne dezleagă lanţul nostru care ne chinuieşte, numai dacă dezlegăm, mai întâi noi, lanţul în care ţinem legaţi pe fraţii noştri.

Dacă noi nu iertăm, nici Dumnezeu nu ne iartă.

arsenie-boca-890x395

Mai mult: iertarea lui Dumnezeu e de aşa fel atârnătoare de iertarea noastră, încât, fără aceasta, rugăciunea noastră ni se întoarce în blestem. Căci zice: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum iertăm şi noi greşiţilor noştri”. Deci dacă noi nu iertăm, neîndurarea noastră întoarce cuvintele rugăciunii pe dos, fără să ne dăm seama, aşa: „Doamne nu ne ierta nouă, căci nici noi nu iertăm greşiţilor noştri”, ceea ce e un blestem.

Deci, în această privinţă, iertarea noastră atârnă mai mult de noi decât de Dumnezeu.

Tatal Nostru

Dacă iubirea e porunca ce rezumă Scriptura, sigur că numai ea e chemată să pună capăt: judecăţilor, răzbunărilor şi a tot războiul cel ucigaş dintre oameni. Porunca aceasta, nu aştepta să o împlinească alţii întâi; împlineşte-o tu întâi, şi după tine se vor lua mulţi. Dar trebuie să ştii, dragul meu, că-i vorba de-o iubire fără margini, o iubire care iartă toate, lăsând judecata în seama lui Dumnezeu. O iubire care nu cade, la oricâte probe s-ar întâmpla s-ajungă.

Primul care a iubit aşa a fost Iisus; iar dintre oameni numai aceia în care trăieşte Iisus: purtătorii de Dumnezeu. Porunca iubirii era şi în Vechiul Testament; dar aceia împlineau mai bucuros legea talionului. Deci pentru că n-a fost împlinită de aceea a zis Iisus: „Poruncă nouă vă dau vouă: să vă iubiţi unii pe alţii, precum Eu v-am iubit pe voi!” Iar El a împlinit-o între oameni ca nimeni altul. Iisus n-a avut de lepădat pe nimeni – nici pe Iuda, căruia i-a zis „prieten”, deşi venea cu sărutarea trădării. N-a lepădat nici pe călăii care-i băteau piroanele în mâini şi picioare şi-i îndesau spinii pe cap.

Deci dacă ţinem să rămânem creştini, trebuie să iubim pe toţi oamenii, ca Iisus, că numai aşa-i sigură şi e cu putinţă. „iertarea din inimă”, care, atunci, vine ca de la sine, uşor şi simplu, şi nici nu mai cade, chiar dacă ura ar răstigni-o pe toate crucile istoriei. – De altfel aceasta şi e suprema dragoste şi semnul divinităţii Sale.

Cu această iubire grăia Iisus către oameni.”

http://www.lumeacredintei.com/marii-duhovnici-ai-neamului/parintele-arsenie-boca-lumina-de-pe-munte/

postare – Cristina David

O intalnire reala intre Sfantul Ardealului si Sfantul Inchisorilor?

La intrebarea pe care mi-am pus-o si eu , urmarind sa citesc despre acest subiect demn de tot interesul ,  nu am gasit surse demne de incredere, documentate care sa consemneze acest lucru ca fiind o intalnire care ar fi avut loc cu adevarat.

Nu se vorbeste mult despre ea, se pare ca a avut un caracter clandestin , daca a fost trecuta sub tacere. In cele ce voi posta in continuare avem confirmarea.

Tot ce am gasit si m-am hotarat sa postez, este un fragment dintr-o marturie a lui Virgil Maxim despre Valeriu Gafencu postata de Cezarina Condurache in https://valeriugafencu.wordpress.com/category/marturii/.

dsc_0336  SAMBATA de SUS

S-ar parea aici ca am putea face o oarecare legatura directa (nu doar prin intermediul scrisorilor trimise de Gafencu iubitului sau duhovnic) intre Parintele Arsenie si cativa tineri detinuti intre care Valeriu Gafencu.

Scrisoare-Valeriu-Gafencu

“Dornici să cunoaştem marile spirite creştine ale neamului nostru făceam escapade duhovniceşti cu îndrăzneală temerară, care ne-ar fi putut costa sancţiuni grele sau execuţia, căci puteau fi interpretate ca evadare. Părintele Arsenie Boca, ctitorul Filocaliei româneşti, cum îl numeşte părintele profesor (doctor) Dumitru Stăniloaie, ne trimisese prin cineva primele volume ale Filocaliei; voiam să-l vedem şi să-i mulţumim, împărtăşindu-ne şi din cuvântul lui de învăţătură. Din colonia de la Galda de Jos  Valeriu Gafencu, Ion Ianolide şi Marin Naidim au plecat într-o sâmbătă dimineaţa, tăind munţii şi pădurile în linie dreaptă până la Sâmbăta, pe jos. Cu Noicu Mazăre şi Iulian Bălan am trecut peste culmile Trascăului până la Râmeţ, unde părintele Oţea reconstruia din albia râului Geoagiu Mânăstirea ortodoxă distrusă de armatele Mariei Tereza, aşa cum i se descoperise în vedenie la Sfântul Munte Athos, ca şi părintelui Arsenie Boca pentru Mânăstirea Sâmbăta. După întoarcere, Valeriu căpătase o stare de armonie interioară, de pace – vizibilă în manifestările lui pline de linişte şi blândeţe, – ajungând la o suportare tăcută şi la o umilinţă nedisimulată, firească în tot ce făcea.”

Aadar, din acest paragraf si tot ce ni se dezvaluie in el (as spune indirect), nu ar fi  de fel fortat sau deplasat sa tragem  o concluzie ca Valeriu l-a cunoscut in persoana pe Sfantul Ardealului cu prilejul acelei vizite “pe furis” laManastirea Sambata. Prin deductie , aceasta este concluzia mea. Parintele Arsenie era staret acolo la vremea aceea.

postare de Cristina David

 

Cine citeşte să înţeleagă!

"The only thing necessary for the triumph of evil is that good men do nothing" (Edmund Burke)

Pagina dedicata Cinstirii Maicutei Domnului

De fiecare data cand va veti ruga Maicii Domnului sa stiti ca rugaciunea va este ascultata.“Toate rugaciunile Maicii Domnului sunt pentru sufletele intristate, pentru sufletele deznadajduite, cele care nu pot purta povara greutatii, care sunt rupte in doua, sunt cu inimile frante…”

Vindeca Viata

Eu sunt dintotdeauna creatorul vietii mele.Eu sunt dintotdeauna fericire.Namaste

The Buttry Diary

Steve Buttry, Dearly Departed Husband, Father and Grandfather. Former Director of Student Media, LSU's Manship School of Mass Communication

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

DAN GHENEA

Noûs, logos, psyché

Poteci de dor

"Adevărul pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)...