Omul atata pretuieste cata apropiere de Dumnezeu si-a castigat in sine.

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „ EREDITATE SI SPIRIT”
„La randul sau, omul decazut, cata vreme staruie in decaderea sa, inseamna ca nu vrea sa priceapa deosebirea intre virtute si pacat, ci, dupa mintea lui, totul e natura si nimic mai mult. Ce nu vede, nu exista. Dumnezeu, nemurire, inviere, judecata, diavol si iad, – astea-s vorbe de ametire a mintii, bune pentru prosti. (Desi nu stiu cum s-ar parea la minte omul care, naravit sa judece asa, ar sta impotriva, zicand de pilda despre piramidele Egiptului ca nu exista, fiindca nu le-a vazut el!) Da, el e masura lumii; nu stiam. Oare cine-l tine din umbra, ca cele pamantesti le crede – de vreme ce nu s-a rasculat nimeni impotriva piramidelor Egiptului – pe cand cele ceresti si vesnice nu vrea sa le primeasca?
Dar felul asta de oameni, nu cred nici ce vad; vederea lor nu plateste nimic. Mai mult s-ar folosi sa fie orbi, decat orbi fara sa stie si sa se tina ca vad. Din nefericire asta e tragedia in care se cufunda multime de oameni, dar mai cu deosebire oamenii marginasi in stiinta si crescuti unilateral in cunostinte. Nu e bine asa, ci precum urmarim o armonie intre facultatile sufletesti, tot asa trebuie sa urmarim o armonie si intre cunostintele din cat mai multe domenii, precum si o sinteza a acestora cu viata. Multa stiinta apropie pe om de Dumnezeu, putina stiinta il indeparteaza si de stiinta si de Dumnezeu. Iar omul atata pretuieste cata apropiere de Dumnezeu si-a castigat in sine. Dumnezeu i-a dat o valoare mare, insa trebuie si el sa si-o castige. Dar daca nu vrea, Dumnezeu nu are nici o vina.


Stiinta, filosofia, medicina si celelalte discipline ale preocuparilor omenesti, chiar si dreptul, care pune crucea pe masa de judecata, toate la un loc nu pot sa dovedeasca, nici ca exista Dumnezeu, nici ca nu exista. Toate aceste discipline ale stiintei sunt insa folositoare cand isi cunosc marginile si cand nu trec intr-o alta zona a existentei, unde nu au competenta si nici mijloace de cercetare.
In stiinta e savantul care sondeaza necunoscutul prin teorii si le verifica pe urma, ca aduc lumina si corespund realitatii sau ba. Savantul se ajuta de teorie, teorema, notiuni, experiente, concluzii, care formeaza o baza pentru noi cercetari. Adevarul lucrurilor, insa, e mult mai mult decat atata; depaseste masurile omului.

Revelatia n-are a tine pas cu vremea; nu e cazul adaptarii Bisericii la spiritul timpului intrucat toate stiintele trebuie sa ajunga la ce a revelat Dumnezeu.
In credinta, in religie este sfantul, care are alte mijloace de aflare a adevarului. Lui i se reveleaza, i se descopere o lume mai mare, temelia lumii acesteia. In cunostinta lui, nu are teorii, nici aparate, ci e angajata viata lui. Sfantul nu cerceteaza. Viata lui curata e mijlocul de cunoastere a unei realitati pe care cercetatorul savant n-o poate prinde niciodata.
Stiinta nu angajeaza viata, de aceea nici n-o poate pricepe si nici n-o poate crea.”
Sursa: Parintele Arsenie Boca – „Cararea Imparatiei”, Editura Charisma, Deva, 2006, pp. 210 – 211.

postare – Cristina David

Desavarsirea omului – porunca evanghelica

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „PORUNCA  DESAVARSIRII”
„Indaratnicii de noi, n-ar trebui sa vorbim despre aceasta porunca a desavarsirii si iubirii de vrajmasi, fiindca nu facem altceva decat ne scuzam mereu, ca nu putem. Cu alte cuvinte repetam acelasi pacat, pe care l-a facut Adam, dand vina pe Dumnezeu pentru caderea sa. Infruntam pe Dumnezeu, ca ne-a poruncit un lucru imposibil.
Desavarsirea si iubirea de vrajmasi nu sunt nici macar sfaturi evanghelice; sunt porunci. Prin urmare cu implinirea sau neimplinirea lor, stam sau cadem din crestinism.
Sa nu descurajeze nimeni; fiecare are masura sa, pe care trebuie sa o ajunga. Pe ce cunoastem aceasta ? – Pe cele ce ni se intampla; pe cele ce ne vin fiecaruia sa le trecem, tinand seama de aceste doua porunci. Providenta conlucra cu noi pentru desavarsirea noastra: prin toate imprejurarile grele, din care nu putem iesi teferi decat lepadandu-ne de noi insine, ducand o cruce in fiecare zi si imbiati cu potrivnici, plini de ura, capabili sa ne si dezlege de viata aceasta.


Daca nu intelegem teserea Providentei, care urmareste desavarsirea noastra, prin tot felul de incercari inevitabile, atunci cadem in parerea ca desavarsirea noastra trebuie sa ne-o facem noi, ceea ce e o trufie fara seaman, incremenim desavarsirea intr-o problema.
Cat suntem de departe de iubirea de vrajmasi, si zarea desavarsirii cat e de departe, ne sta proba faptul ca aproape in fiecare casa traiesc laolalta oameni care nu se inteleg.”
Sursa: Parintele Arsenie Boca -„CUVINTE VII”,  Editura Charisma, Deva, 2006, p. 126

Cristina David

«O femeie, mare este credinta ta, fie tie precum voiesti !»


Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca


Extras din „CANANEANCA”

Cu cat orizontul tau e mai ingust, sau mai ingustat de durerea ta, cu atat nelinistea ta e mai mare, – si poate sa fie mai mare ca a toata lumea.
Asta era starea sufleteasca a Cananeencii.
Dar iata trece Iisus pe langa tragedia aceasta: toate tragediile tipa la Dumnezeu, ori rugandu-L, ori hulindu-L. Iisus se face ca nu aude. «Nu i-a raspuns ei nici un cuvant.» Dar L-au rugat si ucenicii Lui s-o auda: «Ca striga in urma noastra».
Iisus s-a facut ca nu-i asculta. Dar in nevazut atragea sufletul deznadajduit la Sine, si «ea venind, I s-a inchinat Lui, zicand: Doamne, ajuta-mi !»
In afara, in cuvinte, Iisus de asemenea s-a facut ca n-o asculta. I-a spus si Iisus o ingustime, tot asa de stramta, ca a ei: «Nu sunt trimis tara numai catre oile cele pierdute ale casei lui Israil» si ca: «Nu se cade a lua painea fiilor si a o da cainilor».
Cu alte cuvinte Iisus ii punea in fata pacatul ei, peste care o imbia sa treaca.
Si iata femeia aceasta a iesit din ingustimea sa si nu s-a smintit ca-i asemanata cu cainii.
Atunci cand ochiul ei a vazut mai mult, cand s-a mutat din ingustimea durerii sale in bunatatea fara margini a lui Dumnezeu: s-a izbavit in clipa aceea.
Asa a condus Dumnezeu minunea aceasta, ca a tamaduit mama si prin tamaduirea ei s-a insanatosit si fiica ei de acasa.
Si s-a mirat Iisus zicandu-i: «O femeie, mare este credinta ta, fie tie precum voiesti !» – si adauga Evanghelia: «si s-a tamaduit fiica ei in ceasul acela».
Cu un cuvant au iesit toti din cercurile lor inguste, la orizontul cel mai larg, care este linistea dumnezeiasca si care tamaduieste orice boala si linisteste orice vifor din suflet.
Dumnezeu s-a biruit de rugaciunea omului – si inca a unei femei neputincioase – si i-a adus firea in linistea Sa, mai presus de sminteala si durere.
Sa ne fie Iisus si noua, asemenea !
Sursa: Parintele Arsenie Boca – „Cuvinte Vii”, Editura Charisma, Deva, 2006, pp. 26-27

Cristina David

Glasul conștiinței la Părintele Arsenie Boca

„E un grai tăcut, o chemare lină, pe care o auzi sau o înţelegi că vine dinlăuntru, dar totuşi de dincolo de tine, de la Dumnezeu. Însuşi cuvântul con-ştiinţă însemnează a şti împreună, la fel. Iar cei ce ştiu împreună, la fel, sunt Dumnezeu şi omul. Prin urmare cugetul sau conştiinţa e ochiul cu care vede Dumnezeu pe om şi acelaşi ochi cu care vede omul pe Dumnezeu. Cum Îl văd aşa mă vede – aşa simt că mă vede – vedere deodată dinspre două părţi.

Patimile, reaua voinţă şi peste tot păcatele, dar mai ales nebăgarea în seamă a acestui glas, îngrămădesc nişte valuri peste ochiul acesta, nişte solzi, care-i sting graiul, încât abia se mai aude. Atunci şi Dumnezeu se stinge din ochiul nostru, încât ne pare că nici nu mai este Dumnezeu. Prin păcatele noastre, capătul omenesc al conştiinţei noastre s-a îmbolnăvit. Înţelegem prin urmare, cum se face, că s-a întunecat Dumnezeu aşa de tare în ochii păcătoşilor, încât aceştia ajung de bună credinţă, în răutatea necredinţei care i-a cuprins şi li se pare că abia acum au ajuns la „adevăr”.

Glasul conştiinţei nu va putea fi înăbuşit mereu, toată vremea vieţii noastre pământeşti. Odată şi odată, începe să strige la noi, pârându-ne înaintea lui Dumnezeu şi înaintea noastră de toate fărădelegile făcute; iar, dacă nu ne împăcăm cu pârâşul acesta, câtă vreme suntem cu el pe cale (Matei 5, 25), drumeţi prin viaţa aceasta, avem cuvântul lui Dumnezeu, că El va asculta pâra şi-i va da dreptate, şi ne va băga în chinurile iadului.

Sunt oameni care s-au învechit în rele – nevrând să ştie de Dumnezeu – şi, mai către capătul zilelor, când îndărătnicia firii s-a mai stins, s-au pomenit cu o răbufnire năpraznică a conştiinţei bolnave, rupând toate zăgazurile fărădelegilor şi azvârlindu-le pe toate în faţa lor, încât şi somnul le-a fugit, iar la unii le-a fugit şi mintea. Căci, cu adevărat a fugit mintea omului care o viaţă întreagă nu face altceva decât să stingă glasul conştiinţei. De aceea, nu vrea Dumnezeu să ieşi din viaţa aceasta, fără să ştii şi tu, că ţi-ai omorât sfătuitorul cel mai bun, ce-l aveai la îndemână pretutindeni, şi nu te lasă să pleci fără să vezi, încă de aici, unde te vei duce. Aşa sunt tocmite lucrurile, ca odată să vadă fiecare, vrând-nevrând, ceea ce trebuia, prin credinţă, să vadă totdeauna.

Conştiinţa, prin natura ei, nu aprobă niciodată viciul şi păcatul, prin natura ei, ea nu se lăsă învinsă, chiar dacă frâna ei nu e luată în seamă şi firea decăzută săvârşeşte păcatul peste opreliştea ei. De aici vin mustrările de conştiinţă – „pârâşul tău, cu care trebuie să te împaci pe drum”, care „nu tace” până ce omul nu-şi revizuieşte înfrângerile sale şi nu se întoarce de la păcat, ca să poată primi iertarea lui Dumnezeu. În cazul când înfrângerile morale se ţin lanţ prin desimea sau gravitatea lor, urmează sancţiuni ale conştiinţei, mai grele decât mustrarea: dezechilibrul minţii – mai uşor sau mai profund, din care se mai poate reveni – şi celelate forme mai grave, schizofrenia, paranoia, nebunia acută şi, în final, sinuciderea.

Toate acestea sunt urmarea în organic a capitulării conştiinţei, ca organ spiritual al omului, şi, ca urmare, cufundarea lui în întuneric şi în muncă. Aceasta-i perspectiva lugubră a vieţii în păcat. Când ai conştiinţa curată, să nu te temi niciodată de nimic.”

Părintele Arsenie Boca, O sinteză a gândirii Părintelui în 800 de capete, p.67

Sursa:http://www.noidacii.ro/Nr.%20105,%202018/capete%20de%20invatatura.pdf

Cristina David

O stire primita pe neasteptate: Arsenie Boca VA FI CANONIZAT!

 

O veste primita de mine, astazi, 11 iunie. Multumesc din tot sufletul si sunt recunoscatoare Domnului care a aratat voia Lui in ceea ce asteptam noi, credinciosii romani, atat de mult si de atata vreme! Sfantul Ardealului va avea un nume in Calendarul nostru Ortodox : Sfantul Arsenie de la Prislop…Slava Tie Doamne, pentru toate!

Ziaristul Mihail Popescu de la Evenimentul Zilei a publicat in numarul de astazi al jurnalului :

Colegul nostru Florian Bichir a anunțat duminică seară pe postul B1 TV că Părintele Arsenie Boca urmează să fie canonizat de Biserica Ortodoxă Română, prima celebrare a sa urmând să fie făcută pe 28 noiembrie 2018, cu doar câteva zile înainte de inauguraea Catedralei Neamului. Data este aleasă simbolic, duhovnicul de la Prislop murind la 28 noiembrie 1989. Numele de sfânt va fi Sfântul Arsenie de la Prislop.

Procesul de canonizare a început în urmă cu peste doi ani, când Comisia a început să strângă informații despre munca și opera duhovnicului.

Florian Bichir nu a făcut întâmplător acest anunț, el fiind, alături de Romeo Petrașciuc și Raluca Toderel, coordonator al lucrării ”Părintele Arsenie Boca în Arhivele Securității”, trei cărți de documente inedite din arhivele CNSAS.

Acestea au fost singurele volume cu valoarea științifică acceptate și cercetate de Comisie.

Raportul Comisiei de canonizare, condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, va fi supus aprobării Sfântului Sinod în următoarea sa ședință.

sursa : http://evz.ro/arsenie-boca-canonizat-numele-sfant.html

Cristina David

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

http://evz.ro/arsenie-boca-canonizat-numele-sfant.html

 

Doua icoane pictate de Parintele Arsenie Boca identificate in Biserica „Nasterea Maicii Domnului” din Zarnesti

In Biserica “Nasterea Maicii Domnului” din Zarnesti, jud. Brasov, biserica-monument istoric, datand din 1791, au fost identificate in premiera, cu doua zile in urma, doua picturi iconografice realizate de Parintele Arsenie Boca in anii 1960. Descoperirea se datoreaza pictoritei si restauratorului de opere de arta Tamina (Tatiana Mihailescu). Prin bunavointa acesteia, avem fotografiile celor doua picturi de pe usile diaconesti, Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

articol preluat aici https://anomismia.wordpress.com

Cristina David

Cine e Iisus pentru noi?

„S-a intrebat Irod care, afland de la magi, cine-i, L-a osandit la moarte, crezand ca, omorand 14000 de prunci,va scapa si de Iisus. S-a intrebat Irod Tetrarhul, fiul sau, care, ‘auzind toate cate facea Iisus, nu se dumerea ce sa creada despre dansul.’  Se intrebau carturarii si fariseii, smintindu-se pentru formalitati infrante, si sarind ca arsi: cine-i acesta, de iarta si pacatele?! Se intrebau pana si Apostolii: cine-i Acesta: ca asculta de El si vanturile si marea? Si s-au intrebat un sir nesfarsit de nedumeriti. S-a intrebat puterea lumeasca. S-a intrebat toata trufia mintii. S-a intrebat si toata necredinta. Toti acestia L-au refuzat, L-au osandit si L-au omorat pe Iisus. Iar aceasta s-a intamplat permanent in istorie. E semn ca Iisus e Cineva care sparge permanent limitele istoriei; iar istoria se apara.

Cine e Iisus pentru noi? Pe contemporanii lui Iisus ii intelegem ca le era greu sa-L creada chiar Dumnezeu. Dar dupa dovada Invierii Sale, dovada dumnezeirii, dupa aratarea Sa si intrarea mai presus de fire prin usile incuiate, dupa petrecerea Sa cea nevazuta in preajma gandurilor omenesti, dupa aratarile Sale in drum spre Emaus, lui Luca si Cleopa pe drumul Damascului, prigonitorului Saul, unui alt prigonitor al veacului nostru, indianul Sundar Singh, – cu aproape un nor de martori, noi nu mai putem fi fara raspuns.

Las ca stiute raspunsurile Teologiei.

Pentru noi Iisus e Sensul vietii si al Istoriei; reazemul ei in ispitele si furtunile timpului. Iisus e asemanarea dupa care tanjim si insetam de-a lungul desertului lumii: originalul nostru, autenticitatea noastra, dar, mai mult decat acestea, Iisus este Prietenul nostru, care singurul ne ramane credincios si nu ne paraseste niciodata. Si mai mult: e Sfanta noastra Impartasanie cu desavarsirea: foamea noastra metafizica.”

Parintele Arsenie Boca – Cuvinte vii, Ediţia a II-a revizuită, Editura Charisma, Deva, 2006, pp. 134-135)

Cristina David