Plini de mandrie si iubire de sine

Cand iti recunosti vina, Dumnezeu iti usureaza necazul
Marele nostru duhovnic atat de aspru cu sine insusi cand era vorba despre viata duhovniceasca, avea o permanenta dorinta sa ii ajute pe credinciosii  care se luptau cu patimi si slabiciuni pur omenesti spre a-i desprinde din cele ale raului si indrepta catre lumina. Dorea sa salveze cat mai multe suflete posibil, sa le aduca la mantuire prin credinta in Hristos Domnul, asta era tot ce voia el sa implineasca aici pe pamant, dupa cum a spus-o .
In fragmentul selectat mai jos, din scrierile sale, gasim un portret schitat, la un mod general si impersonal, al omului care nu-l are in sufletul lui pe Dumnezeu desi el isi inchipuie despre sine ca este credincios. Parintele Arsenie socotea marturisirea mai importanta pentru credincios; nu ca Sfanta Taina, ci ca lucrare duhovniceasca la care participa mai constient, mai activ. Spunea: „Impartasirea este actul prin care omul ajunge la desavarsire. Marturisirea este cea mai indicata pentru a te curata. Daca nu faci aceasta spovedanie din toata inima, sincer, nu te cureti. Şi de multe ori nu stii s-o faci”.
Tot parintele ne spune apoi in ce fel putem noi, lasand orice mandrie la o parte, sa patrundem adanc in propriul suflet si sa cautam a vedea adevarul si nu inchipuirea despre noi insine, oglindit in ganduri si fapte. caci cel mândru nu-şi vede, de obi­cei, păcatul, sau nu vrea sa-l vada.

 

Acum să vă spun şi despre spovedania care duce la smerenia omului lăuntric:

Întorcându-mi privirea cu toată atenţia asu­pra sufletului meu şi observând mersul lăuntric al stării mele m-am încredinţat din experienţă, că nu-L iubesc pe Dumnezeu, nu am dragoste către aproapele, nu cred în nimic din cele ce ştiu despre religie (credinţă) şi sunt plin de mândrie şi de iubire de sine. Toate acestea se găsesc într-adevăr în mine (descoperindu-le) printr-o cercetare amănunţită săvârşită asupra simţurilor şi faptelor acolo unde sunt.

Urmeaza expusa, in cuvinte aspre (in patru puncte), o auto analiza severa a celui care doreste sa-si cunoasca cu adevarat starile sufletesti si faptele sale pentru a ajunge la a o sincera pocainta , la dorinta fierbinte de a se impaca cu Tatal Ceresc si care sa-l indrume la duhovnicul sau pentru spovedirea multelor pacate pe care le faptuieste zilnic de cele mai multe ori cu mare usurinta si netinand cont ca in acest fel se indeparteaza total de Dumnezeu si de ajutorul Lui. Trebuie să ne cunoaştem păcatele cum nu se poate mai limpede, nelasand nici unul nesocotit, in toata sinceritatea.Constatarea plina de amar ce se desprinde dupa o analiza lipsita de orice inchipuire de sine a vietuirii dupa bunul plac, este de natura sa ne tulbure:

Sunt plin de iubire şi de mândrie de sine. Tot faptele mele afirmă următorul lucru: vă­zând în mine ceva bun, doresc să-l scot la ivea­lă, sau să mă proslăvesc în faţa altora, sau să mă îndulcesc înlăuntrul meu, deşi în afară arăt o oarecare smerenie, totuşi le atribui propriilor mele puteri şi mă socotesc în faţa altora cel mai desăvârşit, sau cel puţin nu mai rău decât ei. Dacă observ la mine un neajuns, caut să-l acopăr cu aparenţe – cu necesitate sau cu nevinovăţie; mă supăr pe cei ce nu mă respectă, pe care-i consi­der drept nişte nepricepuţi care nu ştiu să preţuiască oamenii; mă laud cu binefacerile mele, înfrângerile în întreprinderile mele le socotesc jignitoare pentru mine, cârtesc şi mă bucur de nenorocirea vrăjmaşilor mei. Chiar dacă-mi dau silinţa spre ceva bun, am drept scop sau lauda sau folosul meu sau mângâierea ce vine de la lume. Într-un cuvânt, eu fac din mine un ideal în faţa căruia săvârşesc o neîntreruptă slujbă, căutând în toate fie plăcere pentru simţuri, fie o hrană pentru patimile şi poftele mele doritoare de desfătări. Din toate cele înşirate aici, mă văd mândru, lipsit de credinţă, neiubitor de Dumnezeu şi urâtor de aproapele. Ce stare mai pă­cătoasă decât aceasta? Situaţia duhurilor întu­necate (a dracilor) e mai bună decât a mea, căci ele chiar dacă nu-L iubesc pe Dumnezeu, îl urăsc pe om, trăiesc şi se hrănesc cu mândrie dar cel puţin ele cred şi se cutremură de atâta credinţă. Dar eu? Mai poate fi o stare mai grea decât ace­ea care mă aşteaptă? Şi pentru care alte pricini hotărârea judecăţii va fi mai aspră, dacă nu pentru o astfel de viaţă dezordonată şi nechib­zuită pe care o recunosc în mine însumi.”

Adesea spunea parintele Arsenie ca atunci cand ajungi sa-L descoperi pe Dumnezeu, te descoperi pe tine si iti vezi mizeria din sufletul tau. Numai atunci il invingi pe cel rau, cand invingi pacatul din tine. Ne atragea atentia asupra cuvintelor din tot sufletul si din toata inima, ca numai acea intoarcere la Dumnezeu este bine-primita, care este din tot sufletul si din toata inima, cu hotararea de a nu mai parasi calea faptelor bune, a credintei si a rugaciunii. (Preotul Ioan Sofonea, “Am auzit un sfant vorbind: Parintele Arsenie Boca”, Editura Accent Print, Suceava, 2013)

sursa: Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovniceasca cu lumea, trupul şi diavolul, ediție revizuită, Editura Agaton, Făgăraș, 2009, pp. 68-69
Cristina David

Dumnezeu ne cere un suflet viu in trupul nostru viu

Arsenie Boca - citat MARIT

Intr-o lucrare a sa, parintele Arsenie Boca ne spune cu multa amaraciune ,(din dorinta lui de a ne lamuri mai bine si de a ne indrepta pe calea vietii noastre sufletesti) ca din nefericire pentru el , omul lumii acesteia nu vrea sa se lase in Voia Lui Dumnezeu, sa-L asculte si sa-I urmeze poruncile caci aceste cerinte i se par foarte grele, chiar imposibil de indeplinit. Pentru oameni, calea Lui Dumnezeu inseamna suferinta si chin, nu-si aduc aminte , uita cu desavarsire ca Domnul Insusi S-a jertfit si a suferit chinuri ne deindurat pentru ca sa le dea sansa de a-si salva sufletul de la moartea vesnica. Asadar oamenilor  le vine a fugi de crucea ce le-a fost data , si prefera sa mearga pe un altfel de drum . Drumul usor al placerii pe care sunt ghidati de instictele trupesti. Pur si simplu ei pierd ratiunea cu care au fost inzestrati de Creator lasandu-se stapaniti de instinctele trupesti.

„Oamenii se conduc după trup, după instincte, nu după raţiune şi aproape deloc nu se lasă conduşi de Dumnezeu. Nu vor să fie conduşi de Dumnezeu. Aceasta li se pare cea mai mare suferinţă, cea mai cumplită tiranie. Aceştia sunt „cei trupeşti”. Toţi aceştia fug de cruce ca de ceasul morţii.”

In paginile altei lucrari, Sfantul Ardealului face o distincta deosebire intre trupul omenesc si sufletul sau ,suflet care traieste numai DACA Dumnezeu salasluieste acolo. Pe de alta parte, trupul . la randul lui, este viu doar daca este locuit de suflet. Omul moare trupeste numai atunci cand sufletul se desparte de trup , care este partea materiala , pieritoare. Atunci, sufletele care au fost vii , adica L-au avut inlauntrul lor pe Dumnezeu, se desprind de trup si se inalta inapoi la El. Insa sunt situatii cand sufletul inceteaza de a fi viu si moare intr-un trup viu. Asta se intampla atunci cand omul renunta la constiinta sa, care este glasul Lui Dumnezeu vorbindu-i  si calauzindu-l din interiorul sufletului lui , si nemai avand lumina care sa-l ghideze , sa-l indrume si sa-l salveze, se pierde pe cai intunecate  impins fiind de cel rau prin toate mijloacele lui viclene.

„Trupul trăieşte, dacă e locuit de suflet; iar sufletul trăieşte dacă e locuit de Dumnezeu. Aşadar, sunt oameni care au într-înşii suflete vii, şi sunt oameni care au suflete moarte (Apocalipsă 3,1). Moartea trupului este despărţirea sa de suflet; iar moartea sufletului e despărţirea lui de Dumnezeu. Astfel, un trup viu poate fi locuit de un suflet viu sau de un suflet mort.

Starea sufletului dincolo de mormânt este continuarea stării sale pământeşti, fie de viaţă, fie de moarte. Cel ce a înviat în sufletul său conştinţa şi iubirea lui Dumnezeu, câtă vreme era pe pământ, acela a înviat pentru veşnicie; iar cel ce a omorât acestea în sufletul său şi moartea l-a prins în acestea, acela a murit pentru veşnicie. Acela a omorât Împărăţia lui Dumnezeu dinlăuntrul său şi a înlocuit-o cu împărăţia chinurilor veşnice, în care a intrat încă din viaţa pământească.

Trupul nu are o consistenţă sau temei în sine însuşi, ci dăinuieşte în temeiul sufletului, al acestei făpturi spirituale, nemuritoare, de obârşie divină. Iar ceea ce dă sufletului pecetea de fiinţă spirituală e funcţiunea conştiinţei, a acelei cunoştinţe de sine însuşi, în relaţie cu Dumnezeu, Tatăl său, şi cu toate câte decurg din rudenia aceasta. (Fapte 17, 19). Acestei fiinţe spirituale i s-a dat trupul ca o unealtă, nu ca un tovarăş. Iar dacă un om oarecare nu ascultă de conştiinţă, ci de animalitate, se întâmplă că glasul conştiinţei tot mai slab se aude, mintea tot mai mult se întunecă, şi aşa, faptele trupului, pun pecetea lor întunecoasă pe suflet. Sufletul, cu negrija lui, se face el o unealtă a trupului.

Sufletul, amăgit de convieţuirea cu animalitatea trupului, are să poarte chinurile răsturnării rolurilor de îndată după despărţirea sa din robia uneltei sale.”

4737d61086f1dc593f8ebd6737c8a2c1_screen

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.

articol si comentarii : Cristina David

Seninul din suflet

— „Numai când facem binele dobândim ceva ce răii nu pot avea: liniștea și pacea – bunurile supreme.” Mi s-au intiparit in minte aceste cuvinte ale parintelui Nicolae Steinhardt care exprima un adevar simtit sunt sigura, de foarte multi dintre noi, dar pe care in tumultul si zgomotul obositor al vietii zilnice il pierdem din vedere, cu toate ca respectarea lui ar implini o nevoie profunda a sufletului nostru care tanjeste dupa liniste si pace.

Cronopedia

... în fuga amintirilor cronopediene...

Taina Căsătoriei

ICOANĂ A IUBIRII DIN SFÂNTA TREIME

Sfântul Ioan de Kronstadt

În fiecare zi - gândurile unui om extraordinar

Vrăbiuțe

Cip! Cip!

Fundatia Arsenie Boca - Fundaţia Creştină Arsenie Boca

„În Ardeal si nu doar, chipul Părintelui Arsenie Boca este de departe cel mai aproape de inima plină de râvnă evanghelică a poporului”

MĂRTURISITORII

„În Ardeal si nu doar, chipul Părintelui Arsenie Boca este de departe cel mai aproape de inima plină de râvnă evanghelică a poporului”

Pagina dedicata Cinstirii Maicutei Domnului

De fiecare data cand va veti ruga Maicii Domnului sa stiti ca rugaciunea va este ascultata.“Toate rugaciunile Maicii Domnului sunt pentru sufletele intristate, pentru sufletele deznadajduite, cele care nu pot purta povara greutatii, care sunt rupte in doua, sunt cu inimile frante…”

Hrisostom Filipescu

Trăiește frumos, iartă la timp și iubește cu adevărat!

anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)...

anomismi

IN BATAIA VANTULUI FIECAREI ZILE...

doarortodox.wordpress.com/

“Învierea Ta, Hristoase, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte, cu inimă curată să Te mărim.”

Sfinţii Închisorilor

„În Ardeal si nu doar, chipul Părintelui Arsenie Boca este de departe cel mai aproape de inima plină de râvnă evanghelică a poporului”