PARINTELE ARSENIE BOCA DESPRE RAUTATEA FARA LEAC

 

Am ales acest fragment din opera Parintelui aflat in volumul al carui titlu il mentionez la sfarsitul postarii cu intentia de a citi, reciti si aprofunda modul in care gandirea marelui duhovnic raporta rautatea omului cazut cu bunatatea/curatenia sufleteasca a omului originar creat dupa chipul si asemanarea Lui Dumnezeu.

Insist : lectura textului nu este usoara , sunt trimiteri la concepte de mare profunzime cuprinse in Sfanta Scriptura in  Invatatura Domnului Iisus si preluate de marii parinti din vechime care au luptat ca sa le dea viata in trairea de zi cu zi.

PARINTELE ARSENIE BOCA DESPRE RAUTATEA FARA LEAC

“Nimic mai greu, nimic mai periculos decat sa te lupti cu ingustimea si cu formalismul.

Nimic mai primejdios, decat a combate rautatea, care crede ca are dreptate, ca apara adevarul si ca slujeste lui Dumnezeu. Aceste forme ale relei-vointe au infrant si pe Iisus. Desi Dumnezeu n-a revelat o Scriptura impotriva Sa, formalismul [dupa aluatul] iudaic a intors-o impotriva lui Dumnezeu. Iata ce poate rautatea; sa stea impotriva iubirii de oameni si de Dumnezeu; impotriva ei, nu poate nimic, nici Iisus. De aceea, rautatea, pentru ca nu se poate schimba in bucurie nicidecum, nu are iertare, ea este impotriva iertarii si a oricarei tamaduiri, dar are judecata. Rautatea a infrant pe Dumnezeul Iubirii, dar se va infrange de Dumnezeul Judecatii.

101_0499

Iisus a tamaduit orbirea ochilor dar n-a putut tamadui orbirea rautatii. Orbirea rautatii nu are leac, dar are pedeapsa.

Rautatea e o osanda, o moarte anticipata, care chinuieste firea, dar nu e naturala, e o venetica in fire. Pe aceasta vrea Dumnezeu sa o izgoneasca din fire, cu ajutorul omului…: “Iata, eu va trimit pe voi ca pe niste miei in mijlocul lupilor”.

Firea perversa si firea curata, originara, stau laolalta in raportul in care se afla un miel care bea apa dintr-un rau, fata de lupul care se afla mai la deal si ii baga mielului vina ca-i tulbura apa, gasindu-si astfel motivul intemeiat (justificarea) sa-l manance. E absurditate multa si variata lipita de fire. Misiunea lui Iisus, data si mieilor, e descojirea firii de absurditate, de salbaticie, de caricatura existentei: demonicul.

Aceasta inseamna ca Iisus conteaza pe un miez originar necontaminat, existent in fire, care desi este comprimat, este capabil sa-si recastige dimensiunea paradisiaca; miezul capabil de Har. Precum ca acestea sunt asa ne stau marturie mieii lui Dumnezeu, sfintii in preajma carora se imblanzeau fiarele.

Oamenii vor strange asa de multe rele pe pamant, incat nu mai ramane istoriei alta solutie decat sfarsitul ei”.

sursa : Razboi intru Cuvant

(din: “PARINTELE ARSENIE BOCA, mare indrumator de suflete din secolul XX. O sinteza a gandirii Parintelui Arsenie in 800 de capete“, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002)

Cristina David

Vameşul şi fariseul … sau smerenia şi trufia – Parintele Arsenie Boca

 

Părintele Arsenie Boca, Prislop 13.11.49

collaged74b63cb18a7297e

Unul îşi spunea virtuţile; celălalt, mai în urma templului, păcatele.
Unul vrednicia, celălalt nevrednicia.

Ar fi bune virtuţile fariseului. Vameşul nu le avea, dar în lipsa lor avea smerenia.Rele erau faptele vameşului, dar, pentru smerenie s-a întors din templu mai îndreptat la casa sa.
Cel mai bine ar fi de-a avea virtuţile fariseului, şi încă întrecute, după cuvântul că: „de nu va prisosi dreptatea voastră pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia lui Dumnezeu” – virtuţi unite cu smerenia vameşului.
Cu îmbinarea virtuţilor unuia şi cu smerenia şi cuvintele celuilalt s-au nevoit călugării de-a lungul veacurilor. Căci: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”, sunt cuvintele „rugăciunii neîncetate”, care-şi au obârşia în cuvintele vameşului, spuse de Iisus.

Vamesul-si-fariseul-4

Cu această rugăciune mulţi s-au întors mai îndreptaţi „Acasă” în împărăţie.
Păcatele au urmările cele mai felurite asupra omului:
1. Pe unii păcatele-i smeresc, îi ruşinează înaintea lui Dumnezeu şi-i hotărăsc la îndreptare.
2. Pe alţii, mai înrăiţi în ele, îi sălbătăcesc cu totul.
3. Iar pe alţii îi împing până la nebunia fără întoarcere.
Cu un cuvânt păcatele tulbură sufletul în diferite trepte. Dar virtuţile fariseice tulbură împotriva lor pe Dumnezeu. Căci virtuţile din ambiţie şi din „slavă”, e limpede că nu sunt din har. De aceea dau naştere trufiei fariseice, care-şi câştigă pe Dumnezeu împotrivă, – precum însuşi ne-a spus. Deci trufia cu virtuţi, fiind o virtute în pielea goală, sau îşi dă seama de goliciunea sa şi cere acoperământ smerenia (sau dulama lui Dumnezeu cum o numeşte sfântul Isaac Sirul), cum ne asigură toţi sfinţii Părinţi.
– De ce să fim smeriţi ?
– Fiindcă suntem mărginiţi şi neputincioşi şi trăim într-o lume plină de primejdii, călătorim pe-o mare, foarte adesea înfuriată, care-şi strecoară viforul până în sufletele noastre. Iisus a cunoscut durerea aceasta a oamenilor, de aceea le-a şi îmbiat o ieşire, zicând:

„Căutaţi la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihna sufletelor voastre !”

Continuarea predicii pe acest site : http://comorinemuritoare.ro/bLOGOS/?p=15706