Despre Iertare – Parintele Arsenie Boca

Cred ca iertarea , ca act crestinesc si nu numai, este poate cel mai greu de faptuit, alaturi si legat de iubirea fata de aproapele nostru , chiar de ne este vrajmas . Iertarea unor ofense sau nedreptati din partea altora este conditionata la randul ei intr-o foarte mare masursa de gradul de smerenie la care a ajuns persoana , de puterea sa de a-si lasa mandria deoparte si de a accepta ca greselile sunt trasatura comuna a noastra, a tuturor. Greu de facut acest lucru, sa recunoastem. Pentru ca egoul ne sta in cale…Crestinii ar trebui sa accepte usor, mai usor , iertarea aproapelui,  lor caci Rugaciunea Domneasca a Mantuitorului nostru ne invata in forma de porunca acest lucru.

Suntem constienti de marele adevar ca puterea suprema de iertare de care a dat dovada Domnul Iisus Hristos in vremea cat a vietuit aici pe pamant intre oameni nu o are nimeni dintre noi, fiinte cu slabiciuni si pacate nenumarate. Se impune sa ne rugam zilnic pentru ca El sa ne intareasca vointa si credinta , caci fara Iubire si Iertare sufletul nostru nu se va putea curati de intinaciunea lumeasca si incet, incet , se va vesteji si va muri.

Sa Il rugam cu staruinta pe Domnul nostru  sa ne redea harul Duhului Sfant – al nostru Mangaietor si ajutor spre mantuire. Amin

 

“Ne rugăm lui Dumnezeu să ne ierte: păcatele, greşelile, îngustimea vederilor, prejudecăţile, neştiinţa şi un lanţ cam lung, care prea cumplit ne strânge. Dacă Dumnezeu ni-l iartă, cade lanţul de pe noi şi iarăşi suntem liberi. Dar Dumnezeu ne dezleagă lanţul nostru care ne chinuieşte, numai dacă dezlegăm, mai întâi noi, lanţul în care ţinem legaţi pe fraţii noştri.

Dacă noi nu iertăm, nici Dumnezeu nu ne iartă.

arsenie-boca-890x395

Mai mult: iertarea lui Dumnezeu e de aşa fel atârnătoare de iertarea noastră, încât, fără aceasta, rugăciunea noastră ni se întoarce în blestem. Căci zice: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum iertăm şi noi greşiţilor noştri”. Deci dacă noi nu iertăm, neîndurarea noastră întoarce cuvintele rugăciunii pe dos, fără să ne dăm seama, aşa: „Doamne nu ne ierta nouă, căci nici noi nu iertăm greşiţilor noştri”, ceea ce e un blestem.

Deci, în această privinţă, iertarea noastră atârnă mai mult de noi decât de Dumnezeu.

Tatal Nostru

Dacă iubirea e porunca ce rezumă Scriptura, sigur că numai ea e chemată să pună capăt: judecăţilor, răzbunărilor şi a tot războiul cel ucigaş dintre oameni. Porunca aceasta, nu aştepta să o împlinească alţii întâi; împlineşte-o tu întâi, şi după tine se vor lua mulţi. Dar trebuie să ştii, dragul meu, că-i vorba de-o iubire fără margini, o iubire care iartă toate, lăsând judecata în seama lui Dumnezeu. O iubire care nu cade, la oricâte probe s-ar întâmpla s-ajungă.

Primul care a iubit aşa a fost Iisus; iar dintre oameni numai aceia în care trăieşte Iisus: purtătorii de Dumnezeu. Porunca iubirii era şi în Vechiul Testament; dar aceia împlineau mai bucuros legea talionului. Deci pentru că n-a fost împlinită de aceea a zis Iisus: „Poruncă nouă vă dau vouă: să vă iubiţi unii pe alţii, precum Eu v-am iubit pe voi!” Iar El a împlinit-o între oameni ca nimeni altul. Iisus n-a avut de lepădat pe nimeni – nici pe Iuda, căruia i-a zis „prieten”, deşi venea cu sărutarea trădării. N-a lepădat nici pe călăii care-i băteau piroanele în mâini şi picioare şi-i îndesau spinii pe cap.

Deci dacă ţinem să rămânem creştini, trebuie să iubim pe toţi oamenii, ca Iisus, că numai aşa-i sigură şi e cu putinţă. „iertarea din inimă”, care, atunci, vine ca de la sine, uşor şi simplu, şi nici nu mai cade, chiar dacă ura ar răstigni-o pe toate crucile istoriei. – De altfel aceasta şi e suprema dragoste şi semnul divinităţii Sale.

Cu această iubire grăia Iisus către oameni.”

http://www.lumeacredintei.com/marii-duhovnici-ai-neamului/parintele-arsenie-boca-lumina-de-pe-munte/

postare – Cristina David