Omul atata pretuieste cata apropiere de Dumnezeu si-a castigat in sine.

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „ EREDITATE SI SPIRIT”
„La randul sau, omul decazut, cata vreme staruie in decaderea sa, inseamna ca nu vrea sa priceapa deosebirea intre virtute si pacat, ci, dupa mintea lui, totul e natura si nimic mai mult. Ce nu vede, nu exista. Dumnezeu, nemurire, inviere, judecata, diavol si iad, – astea-s vorbe de ametire a mintii, bune pentru prosti. (Desi nu stiu cum s-ar parea la minte omul care, naravit sa judece asa, ar sta impotriva, zicand de pilda despre piramidele Egiptului ca nu exista, fiindca nu le-a vazut el!) Da, el e masura lumii; nu stiam. Oare cine-l tine din umbra, ca cele pamantesti le crede – de vreme ce nu s-a rasculat nimeni impotriva piramidelor Egiptului – pe cand cele ceresti si vesnice nu vrea sa le primeasca?
Dar felul asta de oameni, nu cred nici ce vad; vederea lor nu plateste nimic. Mai mult s-ar folosi sa fie orbi, decat orbi fara sa stie si sa se tina ca vad. Din nefericire asta e tragedia in care se cufunda multime de oameni, dar mai cu deosebire oamenii marginasi in stiinta si crescuti unilateral in cunostinte. Nu e bine asa, ci precum urmarim o armonie intre facultatile sufletesti, tot asa trebuie sa urmarim o armonie si intre cunostintele din cat mai multe domenii, precum si o sinteza a acestora cu viata. Multa stiinta apropie pe om de Dumnezeu, putina stiinta il indeparteaza si de stiinta si de Dumnezeu. Iar omul atata pretuieste cata apropiere de Dumnezeu si-a castigat in sine. Dumnezeu i-a dat o valoare mare, insa trebuie si el sa si-o castige. Dar daca nu vrea, Dumnezeu nu are nici o vina.


Stiinta, filosofia, medicina si celelalte discipline ale preocuparilor omenesti, chiar si dreptul, care pune crucea pe masa de judecata, toate la un loc nu pot sa dovedeasca, nici ca exista Dumnezeu, nici ca nu exista. Toate aceste discipline ale stiintei sunt insa folositoare cand isi cunosc marginile si cand nu trec intr-o alta zona a existentei, unde nu au competenta si nici mijloace de cercetare.
In stiinta e savantul care sondeaza necunoscutul prin teorii si le verifica pe urma, ca aduc lumina si corespund realitatii sau ba. Savantul se ajuta de teorie, teorema, notiuni, experiente, concluzii, care formeaza o baza pentru noi cercetari. Adevarul lucrurilor, insa, e mult mai mult decat atata; depaseste masurile omului.

Revelatia n-are a tine pas cu vremea; nu e cazul adaptarii Bisericii la spiritul timpului intrucat toate stiintele trebuie sa ajunga la ce a revelat Dumnezeu.
In credinta, in religie este sfantul, care are alte mijloace de aflare a adevarului. Lui i se reveleaza, i se descopere o lume mai mare, temelia lumii acesteia. In cunostinta lui, nu are teorii, nici aparate, ci e angajata viata lui. Sfantul nu cerceteaza. Viata lui curata e mijlocul de cunoastere a unei realitati pe care cercetatorul savant n-o poate prinde niciodata.
Stiinta nu angajeaza viata, de aceea nici n-o poate pricepe si nici n-o poate crea.”
Sursa: Parintele Arsenie Boca – „Cararea Imparatiei”, Editura Charisma, Deva, 2006, pp. 210 – 211.

postare – Cristina David

Intarzierea pe Cale

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „IN PUSTIA CARANTANIEI”
„Deci, cei ce vrem sa ne mantuim trebuie sa mergem si noi toti aceeasi cale, toata. Si, fiindca avem de a trece peste serpi si peste scorpii si peste toata puterea vrajmasa, iar noi nu suntem decat numai oameni, Iisus Cel cu cruce ne ajuta, daruindu-ne din persoana si viata Sa cele trebuitoare, dar mai presus de firea noastra. Ba mai mult, chiar El insusi se lupta pentru noi ca sa-L urmam intocmai, pe toata calea pamanteasca. Din buze multi il urmeaza pe Domnul, dar cand sa treaca prin moartea de pe cruce – desavarsita lepadare de sine – multi se dau inapoi. Toti acestia intarzie pe cale. De aceea zic, cine vrea sa vada pe Domnul in veacul fara de sfarsit, dupa inviere, trebuie sa mearga cu El toata calea, iar nu numai pana la un loc, sau numai pana la o vreme. Ramasi in urma de frica sunt destui in toate vremile, dar mai ales in zilele noastre, temandu-se ca nu cumva din cauza credintei sa-si primejduiasca viata aceasta. Noi insa zicem: unde e fericirea aceea, sa cadem si noi in «primejdia», in care a cazut Dumnezeu; iar de nu ne primejduim pentru Dumnezeu e semn ca nu suntem vrednici.”
Sursa: Parintele Arsenie Boca – „CARAREA IMPARATIEI”, Editura Charisma, Deva, 2006, p. 27

postare – Cristina David

Linistea sufletului

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „CE URMARESTE DUMNEZEU ”
„«Cel ce nu primeste intamplarile care il departeaza de patimi, acela fuge de ceea ce nu trebuie sa fuga.» Drept aceea, pana nu vom ajunge de aceeasi parere cu Dumnezeu despre viata noastra pamanteasca, precum si despre cealalta, de pe celalalt taram, nu vom avea liniste in suflet, nici unii cu altii si nici sanatate in trup si nici in oranduirea omeneasca.
Trebuie sa ne plecam intelepciunii atotstiutoare a lui Dumnezeu, care, in tot ce face, urmareste inteleptirea noastra, ori pricepem, ori nu pricepem aceasta. Cand ne plecam capul si vrem si noi ce-a vrut Dumnezeu, in clipa aceea capatam linistea sufletului, orice ar fi dat peste zilele noastre. Caci El e Stapanul vietii si al mortii, de El asculta zidirea si de El se teme iadul. «Toti locuitorii pamantului sunt o nimica inaintea lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor si cu locuitorii pamantului, si nimeni nu poate sa stea impotriva maniei Lui, nici sa-i zica: Ce faci?»
Cand a vrut sa mantuiasca pe Adam si cu toti dreptii, din iad i-a scos si poate sa scoata din ghearele mortii pe oricine vrea. De aceea au si zis Parintii, mangaind pe oameni: «Ca pacatos ca un drac de-ai fi, nu deznadajdui de puterea lui Dumnezeu», fiindca oricine, care in primejdie de moarte fiind va chema numele lui Dumnezeu, isi va mantui sufletul caci in ce-l va fi aflat moartea in aceea va fi in veci. Iata de ce, nestiindu-ne sfarsitul, suntem datori a ne afla mereu in pocainta ca intr-insa sa fim socotiti in veci.”

Sursa: Parintele Arsenie Boca – „CARAREA IMPARATIEI”, CAP. III – CELE SAPTE SURLE, Editura Charisma, Deva, 2006, p. 102.

Postare – Cristina David

Cei Trei Mari Ierarhi au fost sarea vremii lor

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Cei Trei Mari Dascali si Ierarhi ai Bisericii : Sf Vasile cel Mare, Sf Grigorie Teologul si Sf Ioan Gura de Aur


„Un crestinism fara recunoasterea lui Iisus ca Dumnezeu si Stapan al lumii, nu-ti obliga viata la a o face mai curata. Iar cu cat viata se face mai necurata, cu atata te-ntuneci dinspre Dumnezeu pana la a-L tagadui cu totul si a I te face vrajmas declarat. Viata traita pamanteste, fara grija, la asta te duce.
Spre o atare stavilire a rautatii a trimis Dumnezeu pe Sfintii Trei Ierarhi. Ei au fost sarea vremii lor care au oprit firea oamenilor de-a se strica cu totul. E de la sine inteles ca firea omeneasca, povarnita spre pacat, tocmai de aceea nu-i poate suferi. Dar ei n-au grija ca nu-s pe placul lumii. In ei arde luminos, inainte, misiunea care le-a dat-o Dumnezeu, de-a fi sare fapturii si martorii lui Dumnezeu intre oameni.”

(Extras din „SFANTUL VASILE CEL MARE – UN IERARH DE ATITUDINE”)
Sursa: Parintele Arsenie Boca – „CUVINTE VII”, Editura Charisma, Deva, 2006, p. 23.

postare – Cristina David

Iubirea de sine – sursa de inselare a mintii

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca


Extras din „UNII-SI TAIE MINTEA IN SCRIPTURI”
„Vicleanul are doua feluri de momeli, dupa iubirea omului, care inclina, fie spre pierzare, fie spre mantuire. Este si o «ispita a mantuirii» in care au cazut multi inselati, zicand ca-s mantuiti, cand de fapt ei n-au savarsit nici alergarea si nici dupa lege n-au luptat. Este si ispita sfinteniei, este si ispita misiunii sau a trimiterii de la «Dumnezeu», precum este si ispita muceniciei. In toate aceste ispite cad cei ce ocolesc osteneala, mintile inguste, care spun ca nu mai au nimic de tacut, decat sa creada si sa se socoteasca a fi si ajuns sfintenia, misiunea, mucenicia si celelalte naluci ale mintii inselate.
Au si ei o osteneala: aceea de a ajunge la darurile mai presus de fire, inainte de vreme si ispitind pe Dumnezeu.


Deci, nu-i de mirare ca-i da in robia inselatorului de minte, ca sa-i chinuiasca.
Cate unii mai aprinsi la minte, fie de la fire, fie de la boli, neavand cercarea dreptei socoteli, scancesc in inima lor dupa daruri mai presus de fire, imbulziti nu de vreo virtute, ci de iubirea de sine. Avand acestia iubire fara minte pe care vor sa o cinsteasca cu daruri mai presus de fire, Dumnezeu ingaduie duhului rau sa-i amageasca desavarsit ca pe unii ce indraznesc sa se apropie de Dumnezeu, necurati la inima. De aceea, pentru  indrazneala, ii da pe seama vicleanului sa-i pedepseasca. Astfel, cand atarna de la Dumnezeu o atare pedeapsa pentru oarecare, il cerceteaza Satana luand chipul mincinos al lui Hristos, si, graindu-i cu mare blandete, ii tranteste o lauda, cu care-l castiga fulgerator si poate pentru totdeauna, ca pe unul ce, pe calea cea stramta si cu chinuri ce duce la Imparatie, umbla dupa «placeri duhovnicesti». Iata-l cu momeala pe gat. De-acu, dupa oarecare scoala a ratacirii, cand increderea ii va fi castigata desavarsit si-i va fi intarita, prin potriviri de semne prevestite ajunge increzut in sine si in hristosul lui, incat si moarte de om e in stare sa faca, intemeindu-se pe Scriptura.”


Sursa: Parintele Arsenie Boca – „Cararea Imparatiei”, cap. IV – Razboiul nevazut , Editura Charisma, Deva, 2006, p. 183-184.

Cum putem castiga pacea launtrica – Parintele Arsenie Boca

Am putea să ne bucurăm de o mare pace, dacă am vrea să nu ne îndeletnicim deloc cu ceea ce zic sau fac alţii şi nici cu ceea ce nu ne priveşte.

Cea mai mare şi singura împotrivire este că odată robiţi de patimile şi poftele noastre nu facem nici o sforţare să intrăm în făgaşul desăvârşit al sfinţilor. „Vă las pacea Mea, vă dau vouă pacea Mea, nu cum v-o dă lumea”.

Ce plăcută dulceaţă, ce dragoste atrăgătoare în aceste cuvinte ale lui Iisus Hristos! … Sunt două feluri de păci: pacea lui Iisus şi pacea lumii. Pacea lumii cuprinde: grijile, întristările, neliniştile, scârba, remuşcările. Iisus grăieşte: „Biruieşte-te pe tine însuţi”.

Înfrânează-ţi poftele tale, împotriveşte-te dorinţelor, frângeţi patimile şi atunci duhul tău va fi ascultător poruncilor Lui, rămâne-va întru pacea cea nespusă, iar toate trudele vieţii, suferinţele, nedreptăţile, prigoanele, nimic nu va tulbura pacea Lui, care întrece orice înţelegere. Amin.

Parintele Arsenie Boca – Cararea Imparatiei

Dumnezeu ocarmuieste lucrurile in multe feluri

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „DESTINUL TALANTILOR”
„Daca ramanem intelesi despre faptul ca in fiecare ins ce vine in lume, Dumnezeu ascunde un gand al Sau, un plan pe care-l urmareste intre oameni, si, potrivit cu el, tocmirea celui ce vine capata insusirile de a-i putea indeplini, ne aflam in raza unei mari taine.
Dumnezeu ocarmuieste lucrurile in multe feluri. Dintre aceste multe feluri alegem doua spre talmacire: carmuirea cea peste stirea si putinta mintii omenesti, carmuirea prin simpla atotputernicie a vointei Sale. Iar a doua e ocarmuirea la care leaga si slujirea omeneasca; ocarmuirea atarnatoare de om, iubitoare de om, hotaratoare de om. Adica libertatea lui Dumnezeu facuta, din iubire, atarnatoare de libertatea omului.
Astfel de libertate insa nu are decat dreptul, fiindca el a castigat iubirea lui Dumnezeu. Pacatosul e rob pacatului, n-are vointa libera. Ceea ce i se pare lui libertate, e un dezechilibru in creatiunea lui Dumnezeu. Drept aceea, pe cand dreptul cunoaste un Dumnezeu personal, plin de iubire si apropiat oamenilor, pacatosul simte un Dumnezeu aspru, ascuns, amenintator, atotputernic si tare departe. Dar sunt pacatosi cu totul vrajmasi lui Dumnezeu, care nici nu ingaduie sa li se zica pacatosi. Acestia nu sunt impreuna lucratori cu Dumnezeu. Peste lucrul lor trebuie sa vina corecturi divine. Asa se face ca simtim un Dumnezeu atotputernic, care restabileste, peste vointele oamenilor, echilibrul creatiei si echilibrul vietii, stricat de faradelegile oamenilor. Actiunea aceasta a lui Dumnezeu, prin care constrange faptele oamenilor cu urmarile lor, o numim ispasire. Ispasirea e un chip de veghe a lui Dumnezeu in destinul insului si in destinul neamurilor. Dar cu toate ca raul se pedepseste prin sine insusi, iubirea divina da totusi putinta de iesire din infundatura rautatii ce se pedepseste pe sine insasi: de se va gasi cineva sa stea bun pentru fratii sai inaintea lui Dumnezeu.
Acestia, prevazuti de Dumnezeu cu slujba aceasta inca mai inainte de-a se naste si trimisi sa o implineasca, sunt slugile Sale, carora le-a dat avutia Sa pe mana.”
Sursa: Parintele Arsenie Boca – „CARAREA IMPARATIEI”, CAP. VI – ICONOMII TAINELOR, Editura Charisma, Deva, 2006, pp  278.

postare – Cristina David