Cei Trei Mari Ierarhi au fost sarea vremii lor

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Cei Trei Mari Dascali si Ierarhi ai Bisericii : Sf Vasile cel Mare, Sf Grigorie Teologul si Sf Ioan Gura de Aur

„Un crestinism fara recunoasterea lui Iisus ca Dumnezeu si Stapan al lumii, nu-ti obliga viata la a o face mai curata. Iar cu cat viata se face mai necurata, cu atata te-ntuneci dinspre Dumnezeu pana la a-L tagadui cu totul si a I te face vrajmas declarat. Viata traita pamanteste, fara grija, la asta te duce.
Spre o atare stavilire a rautatii a trimis Dumnezeu pe Sfintii Trei Ierarhi. Ei au fost sarea vremii lor care au oprit firea oamenilor de-a se strica cu totul. E de la sine inteles ca firea omeneasca, povarnita spre pacat, tocmai de aceea nu-i poate suferi. Dar ei n-au grija ca nu-s pe placul lumii. In ei arde luminos, inainte, misiunea care le-a dat-o Dumnezeu, de-a fi sare fapturii si martorii lui Dumnezeu intre oameni.”

(Extras din „SFANTUL VASILE CEL MARE – UN IERARH DE ATITUDINE”)
Sursa: Parintele Arsenie Boca – „CUVINTE VII”, Editura Charisma, Deva, 2006, p. 23.

postare – Cristina David

Iubirea de sine – sursa de inselare a mintii

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „UNII-SI TAIE MINTEA IN SCRIPTURI”
„Vicleanul are doua feluri de momeli, dupa iubirea omului, care inclina, fie spre pierzare, fie spre mantuire. Este si o «ispita a mantuirii» in care au cazut multi inselati, zicand ca-s mantuiti, cand de fapt ei n-au savarsit nici alergarea si nici dupa lege n-au luptat. Este si ispita sfinteniei, este si ispita misiunii sau a trimiterii de la «Dumnezeu», precum este si ispita muceniciei. In toate aceste ispite cad cei ce ocolesc osteneala, mintile inguste, care spun ca nu mai au nimic de tacut, decat sa creada si sa se socoteasca a fi si ajuns sfintenia, misiunea, mucenicia si celelalte naluci ale mintii inselate.
Au si ei o osteneala: aceea de a ajunge la darurile mai presus de fire, inainte de vreme si ispitind pe Dumnezeu.

Deci, nu-i de mirare ca-i da in robia inselatorului de minte, ca sa-i chinuiasca.
Cate unii mai aprinsi la minte, fie de la fire, fie de la boli, neavand cercarea dreptei socoteli, scancesc in inima lor dupa daruri mai presus de fire, imbulziti nu de vreo virtute, ci de iubirea de sine. Avand acestia iubire fara minte pe care vor sa o cinsteasca cu daruri mai presus de fire, Dumnezeu ingaduie duhului rau sa-i amageasca desavarsit ca pe unii ce indraznesc sa se apropie de Dumnezeu, necurati la inima. De aceea, pentru  indrazneala, ii da pe seama vicleanului sa-i pedepseasca. Astfel, cand atarna de la Dumnezeu o atare pedeapsa pentru oarecare, il cerceteaza Satana luand chipul mincinos al lui Hristos, si, graindu-i cu mare blandete, ii tranteste o lauda, cu care-l castiga fulgerator si poate pentru totdeauna, ca pe unul ce, pe calea cea stramta si cu chinuri ce duce la Imparatie, umbla dupa «placeri duhovnicesti». Iata-l cu momeala pe gat. De-acu, dupa oarecare scoala a ratacirii, cand increderea ii va fi castigata desavarsit si-i va fi intarita, prin potriviri de semne prevestite ajunge increzut in sine si in hristosul lui, incat si moarte de om e in stare sa faca, intemeindu-se pe Scriptura.”

Sursa: Parintele Arsenie Boca – „Cararea Imparatiei”, cap. IV – Razboiul nevazut , Editura Charisma, Deva, 2006, p. 183-184.