Cuvintele lui Hristos ” Lasati copiii sa vina la Mine, ca a unora ca acestia este Imparatia cerurilor, ( Matei 19,14) sunt o porunca pentru noi toti care vrem sa ne mantuim, si sa ne silim sa avem inima smerita si nevinovata de copii. Asa ne spune si ne invata Sfantul Ierarh Vasile cel mare.
Dar vezi ca nu a zis ca numai a acestora este imparatia cerurilor, ci : „ a unora ca acestia ” . Adica toti care prin darul lui Dumnezeu si prin lucrarea faptelor bune ajung la masura curateniei si a nevinovatiei pruncilor, vor dobandi imparatia cerurilor. Aceasta porunca priveste si pe parintii trupesti. Ca au prima datorie fata de copii sa le dea viata, sa-i lase sa vina la viata, iar nu sa-i omoare. Apoi au porunca sa-si creasca copiii in credinta si in frica de Dumnezeu, in rugaciune si in viata curata. De vor face asa, copiii lor vor creste bine, vor purta in ei pe Hristos si vor urma toata viata lui Hristos. In felul acesta vor implini si ei porunca Domnului : ” Lasati copiii sa vina la Mine !” . Frumoase si pline de invatatura cuvinte la care este bine sa luam aminte , noi , parintii . Tot ceea ce Mantuitorul nostru ne-a sfatuit si ne-a invatat trebuie sa constituie o porunca pentru fiecare crestin.
Parintele Arsenie Boca s-a oprit asupra acestui indemn/porunca rostit de Domnul Iisus Hristos cu o deosebita sensibilitate si delicatete. El a vazut in copii sursa de liniste necesara sufletului omului apasat de griji si necazuri , tocmai pentru ca ei intruchipeaza tot ce Dumnezeu doreste ca omul nou sa obtina : puritate in locul intinarii, nevinovatia in locul pacatelor si credinta nestramutata in bunatatea fara de margini , iubirea necuprinsa si sprijinul in toate a Tatalui ceresc.
Cristina David
CUVINTE VII – „Împărăţia copiilor” (Fragment)
„Copiii odihnesc şi refac omul.
Chiar ei sunt o refacere a omului. Ei rezumă: gingăşia şi frumuseţea; puritatea, nevinovăţia şi credinţa.
Chiar pe Iisus L-au odihnit copiii.
Cei mari Îl amărau mereu. Şi ieşise bine din necredincioasa Betsaida, unde Iisus abia tămăduise un orb, n-a izbăvit bine pe Petru de milostivirea Satanei, când a precizat curajul necesar şi riscurile mântuirii (o asemănare cu Iisus neapărat necesară: concluzia uceniciei), când iată altă probă de micime sufletescă: În drum spre Capernaum ucenicii se priceau între ei, care ar fi mai mare? (Cine ştie dacă Petru a mai avut vreo pretenţie?) Când i-a întrebat Iisus despre ce vorbeau între ei pe cale, ucenicii au tăcut. Simţeau că au vorbit din ale cui nu trebuie. Acela se strămutase din Petru în ceilalţi, pe altă temă a celor omeneşti. După atâtea, şi atâţia – de la toţi – Iisus avea nevoie de odihnă. Deci şezând i-a chemat ( – Şi de câte ori i-a tot chemat! – ) şi le-a zis: De voieşte cineva să fie întâi, să fie cel mai de pe urmă dintre toţi şi sluga tuturora.
Mare înaintea lui Dumnezeu nu poate fi decât omul smerit.
Şi luând un copilaş în braţe le-a zis: «Cine primeşte pe unul dintre aceşti prunci în numele Meu, pe Mine mă primeşte şi pe Cel ce m-a trimis pe Mine».
Cuvântul poate fi lărgit: Dacă mamele ar primi copiii în numele Domnului, ce străveziu ar fi în ei chipul lui Iisus ! Abia atunci şi-ar da seama pe cine au primit prin copii. Copiii ajung în braţele lui Dumnezeu, fiindcă ei sunt cel mai aproape de El. Modul lor de-a fi e cel mai iubit de Dumnezeu. Înţelepţii îl înţeleg pe Dumnezeu ca pe-o necesitate în explicarea lumii. Copiii îl au ca pe un bunic de pe celălalt tărâm. Iată de ce copiii sunt în Adevăr, şi înţelepţii pe dinafara lui.
Găseşti ceva şi cu mintea, dar numai dacă ai o inimă de copil. Aceasta te duce de-a dreptul în braţele Adevărului. În ochii copiilor seninătatea e de culoarea cerului. Nu e Dumnezeu mai real în Împărăţia copiilor decât într-un tratat de «Mecanică cerească»? Dumnezeu şi copiii au înrudirea pe care noi cei mari o pierdem.
Sfinţii sunt nişte mari copii. – Departe mai suntem de ei! -”
Sursa: Părintele Arsenie Boca, Cuvinte Vii Editura Charisma, Deva, 2006.
articol postat de Cristina David
Parintele Arsenie Boca Un om mai presus de oameni 