Un sfânt despre alt sfânt – Cuvânt al Părintelui Iustin Pârvu, despre Părintele Arsenie Boca

Dumnezeu este Iubire

Astazi in a 28 a zi a lunii noiembrie , la sfarsit de toamna, se implinesc 31 de ani de la plecarea la Domnul a Sfantului Ardealului, Parintele Arsenie Boca.

Redau mai jos un text care este un cuvant al Parintelui Justin Parvu despre Parintele Arsenie Boca, asa cum apare in cartea “Despre indumnezeirea omului prin Har“, vol. I, pag. 240, Ed. Credinta Stramoseasca, 2005. Oameni sfintiti, preoti daruiti, amandoi cu mare credinta, iubire nesfarsita pentru Dumnezeu, printre cei mai mari Oameni ai lui Dumnezeu din tara noastra.

„Dumnezeu lucrează prin oameni. Socotim că frumusețea artei scrise și pictate de părintele Arsenie Boca este de toată vrednicia. Toate le încununează un suflet înaintea lui Dumnezeu, și pe noi și neamul nostru și toată creștinătatea de pretutindeni. Valorile acestea Ortodoxe au fost pretutindeni și vor rămâne în viața noastră ca existență în eternitate.

graphic design – arhiva personala

Rolul mare pe…

Vezi articolul original 129 de cuvinte mai mult

Traim prin credinta

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „CRINII PUSTIEI”
Autonomia omului e ultimul pacat impotriva evidentei adevarului, indeajuns s-a vazut ca omul nu poate substitui pe Dumnezeu: nu se poate asigura impotriva mortii, nici macar de-un fir de par. Multa lui stiinta inca n-a putut face nici macar un ou de musca, sau un bob de grau. Puterile stiintei sunt pana la hotarele vietii. De la viata incepand sunt puterile lui Dumnezeu. Dar nici pana la viata stiinta nu le poate pe toate; de pilda omul nu poate da ordin sa ploua, nu poate da ordin sa rodeasca pamantul, sau sa se lungeasca anotimpurile. „Fara Mine, sau impotriva Mea, nu puteti face nimic !” (Ioan 15,5).

Lucrare de graphic design – colectia personala

E o fatalitate, ca cu cat arunca omul pietre mai tare in sus, cu atat mai napraznic ii cad in crestet. A vrea peste puteri, a vrea sa treci limitele, e o vrere in zadar. Grijeste-te de ceea ce atarna de tine. – Iar o grija care a facut-o Dumnezeu atarnatoare de om e: a atarnarii sale de El. Grija omului de Dumnezeu, simplifica grija omului de om: asa, omul va avea de toate. Pe cand, daca omul va exclude pe Dumnezeu de la conducerea lumii si vietii (- ceea ce numai in fantezia lui e cu putinta si nicidecum de fapt -) va avea si atunci, dar ca un hot, nu ca un fiu, pana, treptat, va ajunge sa nu mai aiba nimic. Dumnezeu nu se lasa expropriat ! „Grija” zilei „de maine” e o grija presanta. Cand conducea Dumnezeu israelitenii prin pustie, nu le ingaduia grija zilei „de maine”: mana se strica. Painea cea de toate zilele o cerem pentru „astazi”. Chiar nevrand, suntem sfatuiti sa traim prin credinta. Sfintii pustiilor au trait numai in conditiile credintei, punand in ordinea preocuparilor: intai grija de mantuire. De aceea Crinii pustiei au ajuns pana la stralucirile luminii divine.”


Sursa: Parintele Arsenie Boca – „Cuvinte Vii”, Editura Charisma, Deva, 2006, pp. 184-185

postare si graphic design – Cristina David

Costiinte paralele

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „RAZBOIUL NEVAZUT”
„Avem doua constiinte paralele: e fapt important acesta si aproape necunoscut. Subliniem:

«constiinta religioasa» si „constiinta eului».


Adesea «constiinta religioasa» apare ca intunecata, pentru ca dusmana sa, «constiinta eului», cu o forta extrema, o tine in nemiscare. Ea continua totusi chiar asa sa dea marturie.

Foto – lucrare grafica – Cristina David


O inversare a situatiei – mantuirea – nu poate avea loc decat sub actiunea constiintei religioase, normative, revelata in Iisus Hristos.
In «constiinta eului» omul se intelege ca centru al lumii si reduce la el toate elementele existentei, de care se stie constient.
In sfera «constiintei religioase», dimpotriva, se descopera in intregime dependent de o Putere care-l depaseste, il patrunde si-l atrage spre Ea (Pfenigsdorf).
Iata la ce adancimi se da razboiul nevazut.
Pe «constiinta eului» se grefeaza trufia, capetenia rautatilor.
Pe «constiinta religioasa» se altoieste smerenia, mama tuturor virtutilor. Si una si alta au expresia lor exterioara, vazuta: una, dragostea ascultarii desavarsite (Filipeni 2,8) si alta indaratnicia si toata razvratirea.
Vapaia acestui razboi n-o stinge decat «smerenia – dulama lui Dumnezeu».
– Si e mai bine a fi smerit decat a sti ce este smerenia.”

Sursa: Parintele Arsenie Boca – „Cuvinte Viii”, Editura Charisma, Deva, 2006, p. 167

Cristina David