Trairi pline de har la Manastirea Prislop

Am pasit inca o data , in vara acestui an , in linistea de nedescris, aproape nefireasca , a Manastirii din Tara Hategului, Prislopul sfintit si induhovnicit de prezenta Parintelui Arsenie Boca , cel mult iubit de toti cei care l-au cunscut aevea sau prin marturiile acestora.

poster_from_postermywall Arsenie Boca

Brazii si stejarii semeti ce inconjoara mormantul marelui duhovnic al neamului pastreaza taina trecerii sale prin acel loc. M-am simtit impacata cu mine insami caci vorbeam cu Parintele in gand prin rugaciune…pana mi-a venit randul sa ating crucea mormantului si sa managai cuvintele inscrise pe ea la dorinta lui ” Arsenie Boca, Ieromonahul” . Asa a fost sa se “nimereasca” la ora aceea ,ca un ucenic al parintelui, preotul Vamvulescu sa fie prezent acolo sa miruiasca pelerinii sositi in cautare de sfat si ajutor…

PicMonkey Collage

Am privit spre cerul de un albastru azuriu , am inspirat adanc si cu nesat pacea aromata de miresmele padurii…acum credeam, stiam ca sunt in loc sfant. O zi daruita de Sus. Cuvintele sunt de prisos, nu au puterea sa exprime ceea ce am simtit toti cei prezenti in mijlocul poienii2016 iulie Alba Iulia 091

Iti multumesc Doamne, ca mi-ai daruit aceasta binecuvantare!

Voi adauga cu multa evlavie si dragoste pentru Parintele o poezie despre care am aflat ca a fost scrisa chiar de dansul.

 

Chemarea lui Iisus

10462784_805832499507936_1814672967023886411_n

Preot Arsenie Boca

Voi, care nu stiurati ce-i binele in viata
Si nici caldura sfanta ce inima dezgheata,
Voi, care in durere ati suspinat si-ati plans
Si cantul fericirii in inimi vi s-a stins,
Veniti, Stapanul lumii, Iisus, va cheama-ntr-una
Si mainile-Si intinde s-astampere furtuna.

Voi, pentru care viata n-a fost decat un chin
Si zambetul durere, iar rasul un suspin,
Voi, ce-ati ascuns trecutul sub lespezile reci
Si plangeti fericirea ce ati pierdut in veci,
Veniti cu ochii-n lacrimi, dar cu privirea sus,
Gasi-veti mangaiere la sanul lui Iisus.

Voi toti, care in viata ati cautat uitarea
Pacatelor in cupa, ce v-o intinse desfatarea
Si surzi ati fost la glasul ce cobora de sus,
Azi, pana mai e vreme, va-ntoarceti la Iisus ;
Spuneti-I Lui durerea si El va va-ntari,
Povara vietii voastre cu El veti imparti.

Voi, care nu stiurati ce-i adevarul viu
Si-n aiurare spuneti ca cerul e pustiu,
Satui de-ntelepciune, o, voi ce va truditi
Sa daramati si-n urma nimic sa nu claditi,
Rugati-va, si-atunci ca sa simtiti nu-i greu
Si-n cer, si-n jurul vostru, si-n voi pe Dumnezeu.

Oricare-ati fi in pace, veniti, veniti la El,
Pe nimeni niciodata n-a izgonit defel ;
Cu mila va primeste si bratele-Si intinde,
In dragostea-I cereasca Iisus pe toti cuprinde ;
La pieptul Lui cel dulce iubindu-l va-ncalziti,
Iisus este-nvierea, veniti la El, veniti !

postare – Cristina David

Astazi se implinesc 25 de ani de la trecerea la Domnul a dragului nostru Parinte Arsenie Boca

 

 

Astăzi se împlinesc 25 de ani de la trecerea la Domnul a dragului nostru Părinte Arsenie Boca.
Pentru cei care nu au putut ajunge la Prislop spre revedere cu Părintele,
vă oferim spre mângâiere o frumoasă poezie.

10406937_1505555299710097_4358827188167055452_n


Omagiu Părintelui drag


 Poezie scrisa de Zorica Laţcu (monahia Teodosia) 

Noi, cei ce l-am cunoscut,
Şi Părinte drag l-am avut,
Simţim astăzi adâncă durere,
Dar şi mare mângâiere.
Căci noi ştim că şi acum,
Nu va înceta nici cum,
Viu să fie-n amintiri,
Chipul sfintei lui iubiri.
Şi cu toţi nădăjduim,
Cu Părintele să fim,
De vom împlini curat,
Sfaturile ce ne-a dat.
Iar acum la despărţire,
Cu smerenie şi iubire,
De la cel plecat în zare,
Cerem binecuvântare…

Cu nemărginită recunoştinţă,
Teodosia – Zorica Laţcu,
împreună cu toţi credincioşii,
copii ai Părintelui.

postare – Cristina David

Parintele Arsenie Boca – 25 de ani de la moartea sa in aceasta lume si trecerea lui la Domnul

Parintele Arsenie Boca – 25 de ani de la moartea sa in aceasta lume si trecerea lui la Domnul

Peste 10.000 de pelerini sunt aşteptaţi vineri la Mănăstirea Prislop din Ţara Haţegului. Au loc slujbe închinate preotului martir Arsenie Boca, de la moartea căruia se împlinesc 25 de ani.

Cel mai mare pelerinaj religios în zona Hunedoarei are loc în fiecare an, în 28 noiembrie, la Mănăstirea Prislop, unde se află locul de veci al părintelui martir Arsenie Boca. Vineri, circa 10.000 de oameni sunt aşteptaţi la mănăstire, pentru a asista la slujba religioasă şi pentru a se ruga în faţa mormântului fostului stareţ şi duhovnic Arsenie Boca. Se împlinesc, în 28 noiembrie, 25 de ani de la moartea părintelui.

Multumesc , Doamne ca ,mi-ai dat binecuvantare sa ajung in acest an la mormantul marelui nostru duhovnic de la Manastirea Prislop , sa ma inchin in fata crucii sfantului sau mormant si sa ma rog sfantului Parinte care cu intelegerea si dragostea lui pentru cei pacatosi s-a angajat sa fie mijlocitor nevoii noastre de iertare a pacatelor trupesti si sufletesti , ajutandu-ne astfel si mai mult decat atunci cand era printre noi.
Odihneste Doamne, in pace, sufletul robului tau Arsenie ,acum si pururea! AMIN See More

articol
Cristina David's photo.
Acest lucru si l-a dorit Parintele din tot sufletul , iar Dumnezeu i-a ascultat ruga …

Odihna vesnica sufletului sau , in Pace , alaturi de Dumnezeu , in ceata celor drepti ! Amin

articol postat de Cristina David
step0003

OMAGIU PĂRINTELUI DRAG – poezie scrisa de Maicuta Teodosia (Zorica Latcu)

OMAGIU PĂRINTELUI DRAG(Parintelui Arsenie Boca)

poezie scrisa de Zorica Latcu (cu numele de calugarie Maicuta Teodosia) Braşov, 3-4.XII.1989

Noi, cei ce l-am cunoscut,

Şi Părinte drag l-am avut,

Simţim astăzi adâncă durere,

Dar şi mare mângâiere.

Căci noi ştim că şi acum,

Nu va înceta nici cum,

Viu să fie-n amintiri,

Chipul sfintei lui iubiri.

Şi cu toţi nădăjduim,

Cu Părintele să fim,

De vom împlini curat,

Sfaturile ce ne-a dat.

Iar acum la despărţire,

Cu smerenie şi iubire,

De la cel plecat în zare,

Cerem binecuvântare…

Cu nemărginită recunoştinţă,

Teodosia – Zorica Laţcu,

împreună cu toţi credincioşii,

copii ai Părintelui.

125762_zorica-latcu-teodosia-maica_w180

Maica Teodosia, pe numele de mirean Zorica Laţcu, s-a născut la 17 martie 1917 în localitatea Mezotur din Ungaria, unde se aflau părinţii ei în timpul primului război mondial. Fiica unui avocat din Braşov, Zorica a absolvit cursurile primare şi liceale în acest oraş, iar facultatea de Litere la Cluj (1936-1940), secţia filologie clasică şi modernă, cu o licenţă în greacă, latină şi franceză. S-a remarcat prin strălucirea cu care şi-a terminat studiile cât şi ca o mare poetesă.

Începe din 1941 să publice poezii la revista Gândirea. Opera Zoricăi de o înaltă ţinută ortodoxă se înscrie în sfera gândirismului. În acelaşi an este numită preparator universitar la Institutul român de Lingvistică. În 1944 apare la Sibiu primul său volum de poezii, „Insula Albă”, urmat în 1947 de „Osana Luminii”, apărut la Cluj şi de „Poemele Iubirii”, Craiova, 1949. Până în primăvara anului 1948 a lucrat ca „preparator” la Muzeul Limbii Române, la dicţionarul Sextil Puşcariu. Apreciată ca o bună cunoscătoare a limbii elene, Zorica era foarte utilă pentru lucrările de la Muzeu. Vacanţa Sfintelor Paşti 1948 a petrecut-o la mănăstirea Sâmbăta de Sus, la marele duhovnic Arsenie Boca. De aici a plecat la mănăstirea Vladimireşti pentru a îmbrăca haina monahală. Maica Teodosia s-a integrat în viaţa mănăstirii. A scris în continuare poezii şi a tradus cu deosebire texte teologice din limba greacă. Biblioteca Astra Sibiu ar deţine manuscrisele lăsate de poetă (a tradus din imnele şi cuvântările Sf. Simeon Noul Teolog ş.a.).

Maica Teodosia se ataşează în acest timp de maica Mihaela (Marieta Iordache), cu care va locui împreună în perioada anilor 60 în localitatea Gurguieşti. Prietenia dintre ele s-a legat de când făceau parte din Cetăţuile legionare.

A fost ataşată spiritual de mănăstirea Sâmbăta de Sus şi îndrumată spiritual de părintele Arsenie, căruia îi dedică ultimul volum de poezii, „Poemele iubirii”.  Cu siguranta, parintele a constituit o sursa de inalta inspiratie pentru Zorica Latcu, ale carei poezii sunt pe alocuri de-a dreptul isihaste.

În 1955 are loc drama de la Vladimireşti când duhovnicul lor, ierom. Ioan Iovan, stareţa Veronica Gurău şi comitetul mănăstirii sunt arestaţi, judecaţi şi condamnaţi la ani grei de închisoare. Urmează întemniţarea unui al doilea lot de maici format din conducerea interimară. Cele 300 de maici sunt alungate din mănăstire şi li se intentează procese pentru „port ilegal de uniformă”.

Nici maica Teodosia n-a fost scutită de închisoare. Datorită handicapului ei fizic, nici un tribunal n-ar fi putut să o condamne. Şi totuşi, tribunalul militar comunist a condamnat-o la 3 ani închisoare, apoi domiciliu obligatoriu în Bărăgan.

În anii 1970-1990, Zorica va locui la Braşov, unde în afara poeziilor, va colabora cu pr. prof. Teodor Bodogae la traduceri din operele patristice, apărute în colecţia „Părinţi şi scriitori bisericeşti” (PSB).

La 2 februarie 1990, stareţa Veronica obţine aprobare pentru reînfiinţarea mănăstirii. Se întoarce şi maica Teodosia. Dar la 8 august 1990, este chemată sus în cer.

În anul 1999 sunt reeditate volumele „Osana Luminii” şi „Insula albă”, într-o carte de poezii îngrijită de arhim. Teofil Părăian. În 2000 apare vol. „Poezii”, Bucureşti, cu un Cuvânt înainte de arhim. Teofil, care scrie: „Poeziile Maicii Teodosia, fiecare în parte şi toate la un loc, sunt pentru noi un ospăţ de Paşti, o chemare la bucurie. Ele sunt ceva „de pe tărâmul celălalt”, din locul închis cu gard înalt, unde privim doar „printre uluci”. Să dăm slavă lui Dumnezeu pentru aceste creaţii literare, prin care vine la noi Dumnezeu şi Cosmosul transfigurat. Să dăm slavă lui Dumnezeu că au ajuns la noi prin cartea de faţă darurile lui Dumnezeu, revărsate peste lume prin Maica Teodosia Laţcu, pe care a ales-o cerul să bucure pământul”.

68504_manastirea_brancoveanu_1

Pe drept cuvant, putem spune ca Parintele Teofil Paraian este cel care a redescoperit vremurilor noastre poezia cea vesnic noua a maicii Teodosia Latcu, pe care a intalnit-o pentru prima data in anul 1954.

„Mărturisesc că n-am cunoscut suflet mai clocotitor ca al Zoricăi. Era un rug aprins, un rug de iubire mistuitor. Iar prin darul harului, puterea ei de a iubi, se transforma în versul ei, se calma, era acel fluviu de iubire liniştit şi calm ce străbate necontenit lumea lui Dumnezeu. Poezia Zoricăi ne duce mereu, pe căi de frumuseţe inefabilă la întâlnirea cu Dumnezeu. Ne arată cum poţi să trăieşti din iubire şi pentru iubire, ce înseamnă să poţi iubi cu inima lui Iisus, aşa cum iubeşte Iisus. Cu ochii mereu fixaţi spre Acela care ne conduce spre Patria Cerească, Zorica ne face să pătrundem în misterul relaţiei cu Divinul, prin iubire.”

(Aspazia Oţel Petrescu,Permanenţe, aprilie 2001)

Cine a fost Zorica Laţcu Teodosia?

Pe Zorica Laţcu Teodosia am cunoscut-o în mai 1954, la Mânăstirea Maicii Domnului, din localitatea Tudor Vladimirescu, din apropiere de Tecuci. Eram atunci acolo ca închinător. Era şi un bun prilej s-o întâlnesc, în Mânăstirea Vladimireşti, pe Maica Teodosia, cu numele civil de Zorica Laţcu. De Zorica Laţcu ştiam, până atunci, prea puţin, deşi puţinul se putea socoti şi mult, întrucât ce ştiam era important. Ştiam anume că publicase o carte de poezii religioase, cu titlul ”Osana Luminii”, carte ce apăruse în editura Episcopiei Ortodoxe din Cluj în anul 1947. Făcusem cunoştinţă cu acea carte în vremea studenţiei mele, la Sibiu. Poeziile din ”Osana Luminii” mi-au mers la inimă şi s-au aşezat acolo pentru totdeauna. Chiar învăţasem unele din ele şi eram bucuros să le spun şi altora. Aflasem la vreme de legătura poetei Zorica Laţcu cu mânăstirea de la Sâmbăta şi de admiraţia pe care o avea faţă de Părintele Arsenie Boca.

Întâlnirea cu Maica Teodosia Zorica Laţcu, n-a fost odihnitoare pentru mine, din pricina exprimării defectuase pe care o avea în vorbire. Aveam impresia că face eforturi peste fire pentru a spune ceea ce dorea să comunice. Pentru un motiv ca acesta, întâlnirea noastră de atunci a fost scurtă.

Cu vremea am aflat că Maica Teodosia Zorica Laţcu a studiat filologie clasică, greacă şi latină, la Universitatea din Cluj, unde a mai studiat şi limba şi literatura franceză. Ştia şi germană, fiind dintr-o familie de intelectuali din Braşov, unde şi-a trăit copilăria şi adolescenţa. După studiile universitare a primit un post în cadrul Universităţii din Cluj în muncă de cercetare, post pe care la onorat până în 1948 când a plecat la mânăstire. La mânăstire a stat până la desfiinţarea mânăstirii, în 1956, când a fost arestată. Au urmat apoi trei ani de detenţie, ca deţinut politic. După eliberare, s-a aşezat într-un sat din părţile Brăilei unde a locuit cu fosta ei colegă de chilie din mânăstire, care a ajutat-o şi unde a rămas până prin anii 70, când s-a întors în Braşov la casa părintească, unde a stat până în februarie 1990, când s-a întors la mânăstirea reînfiinţată. Sfârşitul vieţii pământeşti i-a venit Maicii Teodosia în 8 august 1990. A fost înmormântată în cimitirul mânăstirii din care a făcut parte.

Dumnezeu s-o odihnească!

Sub numele civil de Zorica Laţcu, Maica Teodosia, de mai târziu a publicat trei cărţi de poezii:

1. Spre Insulă, în editura Dacia Traiană, Sibiu, 1944; cu poezii cu subiecte antice şi în metru antic.

2. Osana Luminii, în editura Episcopiei Ortodoxe din Cluj, 1947, cu poezii religioase.

3. Poemele Iubirii, în editura Ramuri, Craiova, 1949.

Zorica Laţcu Teodosia a scris şi multe poezii care n-au fost publicate şi a contribuit la traduceri din ”Sfinţi Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”, traducând din limba greacă unele din scrierile lui Origen şi din cele ale lui Grigorie de Nisa.

A mai tradus şi versificat imnele Sfântului Simeon Noul Teolog, care însă n-au ajuns să fie publicate.

Zorica Laţcu Teodosia a fost o adevărată poetă, o poetă talentată, care, pe măsură ce va fi cunoscută se va impune în istoria literaturii noastre.

 Arhimandrit Teofil Părăian