CUVINTE VII – „MOARTEA CARE DOBÂNDEŞTE ÎNVIEREA” – Parintele ARSENIE BOCA

CUVINTE VII – „MOARTEA CARE DOBÂNDEŞTE ÎNVIEREA” (Fragment) – Parintele ARSENIE BOCA

„Aproape n-aş putea spune când S-a smerit Dumnezeu mai mult înaintea omului: când S-a răstignit pe cruce, sau când S-a coborât din slava Lui de Dumnezeu, întrupându-Se în biata fire omenească.
Făcându-Se om se face carne, cu toate înclinaţiile ei. Dar Iisus n-a ascultat de ele de toate. Înclinarea senzuală a fost biruită, ca să trebuiască a fi biruită şi de noi. Aceasta se petrece în viaţă prin neîncetata lepădare de sine, prin crucea noastră cea de fiecare zi – cât abia de rămân zile neumbrite de tristeţe – şi desăvârşit se biruie prin moarte. Aşa se restabileşte temelia cea veche.

Prin moartea pe cruce trupul se purifică şi ajunge expresie şi mijloc direct al Duhului dumnezeiesc, devine adevărat trup spiritual al Dumnezeului-Om, înviat.
Tot aşa şi noi, ne rugăm lui Dumnezeu să ne curăţească viaţa de întinăciune. El ne trimite câte-o răstignire în fiecare zi, câte-o săptămână a patimilor, câte-o viaţă pe cruce, iar noi, în nepriceperea noastră, neştiind căile lui Dumnezeu, ne rugăm mai cu foc să ne scape de cruce. Iisus n-a făcut aşa; nici noi să nu facem.
S-ar putea spune că Iisus S-a născut pe cruce.
Toată viaţa lui Iisus a fost ca atare. Iar din cea mai grea cruce: moartea, a izbucnit şi biruinţa cea mai mare: învierea, sau omorârea morţii. Căci Iisus o biruise în viaţă; iar cu moartea Sa, cea de bună voie, a biruit-o şi pentru toţi oamenii, de la începutul până la sfârşitul lumii.
Cu Învierea lui Iisus avem chezăşia că vom învia şi noi, ca Iisus, căci El e începătorul, pentru noi, în toate.
Altă mărturie a veşniciei noastre, mai tare ca aceasta, nu ne-a dat nimeni.”

Sursa: Părintele Arsenie Boca, Cuvinte Vii, Editura Charisma, Deva, 2006.

Predica a Parintelui Arsenie Boca de Duminica Floriilor

Predica a Parintelui Arsenie Boca de Duminica Floriilor

Pentru sarbatorirea Intrarii Domnului nostru Iisus Hristos in Ierusalim si a evenimentelor ce au urmat , m-am gandit la o predica rostita cu acest prilej de mare importanta si semnificatie crestina la niste cuvinte frumoase. Care sa puncteze ceea ce este de retinut si sa ne aduca lucrurile sfinte in sufletul si inima fiecaruia. Atunci m-am pus sa caut o predica a Parintelui Arsenie Boca . Si am aflat-o.

Dumnezeu sa va binecuvinteze cu o Saptamana in timpul careia postul la bucate si la pacate ( parafrazez aici cuvintele Parintelui mult indragit de mine, Teofil Paraian) sa fie si mai intens decat pana acum. La finalul ei ne asteapta Lumina Sfintei Invieri care ne rasplateste nevointa duhovniceasca de pana acum si pe care o dorim in sufletele si in vietile noastre tot timpul anului pe care il avem in fata. Post usor cu mult folos va doresc.

Doamne ajuta-ne tuturor !

Cristina David

Predica a Parintelui Arsenie Boca in Biserica la Duminica Floriilor

Faima învierii lui Lazăr străbătuse toată Iudeia şi o aflaseră toţi pelerinii care veniseră în Ierusalim şi împrejurimi, pentru praznicul iudeilor, al Paştilor. Toţi voiau să vadă pe Iisus şi pe Lazăr.Deci când toţi cei simpli fericeau pe Iisus, cărturarii şi fariseii se umpleau de venin, vrând să-L omoare şi pe Iisus şi pe Lazăr.Momentele acestea le-a ales Iisus începătură a pătimirii Sale.Cei simpli şi curaţi, aflând că Iisus vrea să vie în Ierusalim s-au hotărât să-L primească deosebit de până acum.Iisus le-a preţuit dragostea. Şi-a împrumutat un asin – că era sărac. (In tot răsăritul asinul are cinstea pe care o are la noi oaia.)

Aceasta e intrarea triumfală în Ierusalim.Toată gloata aceasta, noroadele, aveau o bucurie ca niciodată. Numai fariseii nu se bucurau, ci bucuria tuturora le învenina şi mai rău inima. Nici Iisus nu se bucura, dar cinstea bucuria pe care o vedea. Toţi care-L cunoşteau în Ierusalim ieşiseră întru întâmpinarea Lui. în Ierusalim rămăseseră numai cei ce nu-L cunoşteau. Aceştia îl primesc rece şi cu suspiciuni.

Dar şi Iisus i-a provocat. A mers la Templu şi l-a găsit prefăcut de slujitorii lui în „peşteră de tâlhari”. „Tâlharii” negustoreau suferinţele şi păcatele poporului. Compromiteau şi pe Dumnezeu şi suferinţa. Mai marii şi mai micii Templului „tâlhăreau” poporul obidit, speculându-i suferinţele în numele lui Iehova. Zarafii făceau bursă neagră. Aceştia erau slujitorii lui Mamona. Parcă acuma erau anume toţi adunaţi în ziua aceea la Templul din Ierusalim. La toţi aceştia Iisus a luat biciul.

E şi o minune în această sfântă mânie; mulţimea zarafilor, a negustorilor de porumbei – găinari geambaşi de miei şi boi, toţi, fară deosebire, fug în dezordine, înfricaţi de-un Om. Conştiinţa lor pătată nu le da nici o rezistenţă.

Gestul lui Iisus a înfuriat pe mai marele Templului, pe bătrâni, cărturari şi farisei, care s-au sfătuit: „Cu orice preţ trebuie să-L ucidem fiindcă mulţimea se ia după El”. Când aceştia se sfătuiau să-L ucidă, orbii şi şchiopii se apropiau de El în Templu şi i-a vindecat. Iar copiii -copiii crescuţi de Templu, au venit cu ramuri în mâini, cântându-I „Osana, Fiul lui David!”Acesta-i faptul impresionant, că singuri copiii, orbii şi şchiopii şi ucenicii Săi L-au primit pe Iisus în Templu, cu credinţă şi cu dragoste.Auzind copiii, iarăşi s-au înfuriat iudeii.
„- Spune-le să tacă !”
„- N-aţi citit în Profeţi: «Am pus laudele în gura pruncilor şi a celor ce sug»?”

Cu acestea Iisus a părăsit Ierusalimul. Cu ziua aceasta încep patimile Domnului.

In tot entuziasmul general Iisus tăcea, dacă nu chiar plângea. Poporul acesta, care-L primea cu aclamaţii de împărat, peste trei zile va fi cumpărat de farisei pe nimic să strige lui Pilat: „Răstigneşte-L!!!”. Poporul, laş şi fricos, nu pricepe preţul iubirii şi o dă răstignirii. Intrarea lui Iisus în sufletul nostru, să nu fie ca acea intrare în Ierusalim. Templul conştiinţei noastre să nu fie o peşteră de tâlhari, că atunci sigur şi noi vom vocifera în curtea lui Pilat: „Răstigneşte-L!!! Slobozeşte-ne pe Baraba!”. De aceea ne-am curăţit Ierusalimul şi Templul din Ierusalim: conştiinţa, facându-ne iarăşi copii, singurii care L-au primit în Templu. Copilăria: singura noastră vârstă care primeşte pe Iisus. Deci, copiii mei, care primiţi astăzi pe Iisus în sfânta împărtăşanie, rămâneţi întru dragostea mea, care e dragostea lui Iisus.

Prislop, 17 aprilie 1949, Parintele Arsenie Boca – “Cuvinte vii”

Cuvantul rostit de parintele Daniil Stoenescu la trei ani de la stramutarea Parintelui Arsenie Boca in „lumea celor vii”

 

Citind cuvintele rostite de fostul ucenic al Santului Ardealului m-am simtit atat de marunta,  de nedesavarsita in ochii Parintelui Arsenie si in fata Lui Dumnezeu. Am plans mult, dupa care s-a coborat peste mine o liniste ce parca venea din alte sfere, in fata ochilor l-am vazut cu multa claritate pe Parintele a carui figura intotdeauna mi-a insuflat incredere, curaj si mai ales un puternic indemn de a continua lupta duhovniceasca in lume . Cred, stiu ca Parintele Arsenie acolo unde este acum, prin rugaciunile sale la Domnul Hristos pentru noi si pentru intarirea noastra , ne sustine, ne ajuta . Ramane doar ca sa-i cerem ajutorul, atat.

Cristina David

Cuvantul rostit de parintele Daniil Stoenescu la trei ani de la stramutarea Parintelui Arsenie Boca in „lumea celor vii”

28 Noiembrie – o zi cu cruce…*

“Oare nu ardea în noi inima noastra când ne vorbea pe Cale – la Sâmbata, Prislop, Draganescu sau Sinaia – si ne tâlcuia Scripturile?”(cf. Luca 24,32)

Patericul ne relateaza despre un frate care, mergând odata la chilia avvei Arsenie cel Mare din Schit si trecând pe lânga fereastra, aruncându-si privirea spre înlauntru, i-a fost dat sa-l vada, din rânduiala si iconomie dumnezeiasca, pe batrânul calugar în rugaciune învaluit peste tot “ca de un foc” – de focul luminii harului Duhului Sfânt – caci, spune Patericul “era vrednic acel frate de a vedea astfel de lucruri minunate”.

Pentru cei ce l-au cunoscut si recunoscut, pentru cei ce l-au ascultat si urmat pe Parintele Arsenie Boca (29 sept. 1910 – 28 nov. 1989) ziua de 28 noiembrie – deja înscrisa cu “cruce rosie” în calendarul vietii noastre – ne este în anul bisericesc ca o “fereastra” prin care cu dragoste si dor ne aruncam privirea mintii – ca si ucenicul din Pateric – înspre personalitatea harismatica “ca o para de foc” a celui care a fost, este si va ramâne de-a pururi pentru ortodoxia, spiritualitatea si monahismul românesc al veacului XX – Parintele Arsenie, Omul lui Dumnezeu.
De trei ani “batem” cu smerenie si umilinta prin pomenirile rânduite de Sfânta Biserica la usa chiliei “de dincolo” a Sfintiei Sale, cu gândul luminat si purtat de la “fereastra chiliei” avvei Arsenie din Pateric, la chilia Parintelui Arsenie de sub “fereastra Muntilor Fagarasului, iar de acolo la „fereastra celulei” unei temnite din anii ‘50 – pe care privind un gardian (ca ucenicul din Pateric) l-a vazut pe Parintele Arsenie în rugaciune învaluit “ca de un foc” – pentru ca în sfârsit, sa ni-l aprindem ca o lumânare la crucea mormântului Sfintiei Sale de la Prislop, de care se cuvine sa ne apropiem ca de un “rug aprins” ca sa primim “lumina din lumina”.

Binecuvântat este poporul din care s-a ridicat un astfel de om pâna la “statura vârstei deplinatatii în Hristos” (Efes. 4,13), ocrotita este tara noastra care are un astfel de mijlocitor catre Dumnezeu si vie este Biserica care a avut un astfel de slujitor ce nu a facut “compromisuri spiritului vremii” în trecutul încheiat la numai câteva zile dupa savârsirea Sfintiei Sale din aceasta viata (28 noiembrie – 22 decembrie 1989!). Pentru ca astazi, într-o vreme plina de incertitudini când lumea si societatea în care traim se aseamana tot mai mult cu un “Tinut al Gherghesenilor” bântuit de felurite duhuri, curente si ideologii ”care nu sunt de la Dumnezeu”, ne dam seama ca a-l fi întâlnit cândva, cunoscut, ascultat, crezut si urmat – dupa puteri – pe Parintele Arsenie Boca la o raspântie a vietii noastre, este aproape egal cu faptul de a fi fost contemporani cu un adevarat profet biblic, apostol neotestamentar sau Sfânt al Bisericii Ortodoxe! Aceasta este deci imaginea si icoana clara si definitiva – ca un reflex al picturii bisericesti de la Draganescu si Prislop – a Parintelui Arsenie, zugravita înaintea ochilor si înlauntrul sufletului nostru de razele unei lumini ce coboara atât de pe Tabor, cât si din norii Parusiei…

De aceea, lasând în seama lui Dumnezeu rânduirea vremii în care “lumina sa fie pusa în sfesnic” si timpului – care tese în taina odajdiile sfintilor si le sculpteaza racla – sa adevereasca tuturor, “cler si popor”, locul Icoanei Parintelui Arsenie în catapeteasma neamului nostru românesc “crestinesc si de Hristos iubitor”, marturisim ca – cel putin în vremile pe care le traim astazi si în viitorul apropiat – despre Parintele Arsenie, despre activitatea si lucrarile Sfintiei Sale, se cuvine mai mult si mai bine sa se taca, decât sa se vorbeasca…

“Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Prea Cuviosului Parintelui nostru Arsenie Ieromonahul, ramâi cu noi, în toate zilele, caci este spre seara si zilele rele sunt”. (cf. Lc. 24,19; Mt. 28,20; Efes. 5,16).

Protosinghel Daniil Stoenescu

* Din cuvântul rostit cu prilejul pomenirii savârsite la Mânastirea Prislop – 28 noiembrie 1992 – legata de împlinirea a trei ani de la stramutarea Parintelui Arsenie “în lumea celor vii”.

Text preluat din Gândirea (seria noua), nr. 2 / 1992

sursa : http://vladherman.blogspot.com

CANDELA – Parintele Arsenie Boca

  Aşa suntem noi în condiţiile vieţii acesteia: o candelă cu untdelemn şi fitil, dar încă neaprinsă.

  Când ajungem la cunoştinţa a ceea ce suntem de fapt, că avem o înrudire cu Dumnezeu, că locuieşte chiar în structura noastră spirituală, că suntem în pragul liberei alegeri a unei       concepţii de viaţă de care să ne ţină chiar de n-am fi pe placul lumii, atunci Dumnezeu aprinde candela şi luminează toată viaţa noastră cu concepţia creştină despre lume şi viaţă.

Obişnuit, concepţia creştină nu prea e dusă, nici chiar de credincioşi şi nici chiar de cei ce o cunosc teologic destul de bine, până la finalitatea sa – mai păstrând şi pentru egoism o bună parte de „viaţă”. Cu alte cuvinte sunt puţine exemplarele omeneşti care îşi „riscă” toată viaţa lor pentru Dumnezeu, pentru cauza lui în lume

Părintele Arsenie Boca – mare îndrumător de suflete din secolul XX, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 67.

Prezentarea cărții :

De acum înainte si deocamdatã, cel mai bun rãspuns la întrebarea „Cine a fost, ce a fãcut si ce a gândit Pãrintele Arsenie?” ni-l dã cartea de fatã, pe care o recunoastem ca cea dintâi carte competentã despre Pãrintele Arsenie, o carte serioasã si vrednicã de a fi luatã în seamã, pe care o recomandãm cu toatã inima, în vederea folosului duhovnicesc. (Arhimandritul Teofil Pãrãian)