Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „PENTRU O GRESEALA VREMELNICA, O PEDEAPSA VESNICA?”
„Intrebarea aceasta zvacneste aproape in toate mintile. intr-adevar, pentru ca n-ai fost milostiv cu saracii, fratii mai mici ai lui Dumnezeu, pentru ca nu le-ai dat sa manance, nu i-ai imbracat, nu i-ai primit cand erau straini, nu i-ai cercetat cand erau in temnita, numai pentru atata vina, facuta intr-o viata scurta, se poate ca Dumnezeu sa te dea focului si diavolilor sa te munceasca in vecii vecilor?
Ce taina ar putea raspunde si la intrebarea aceasta?
Totusi este raspuns:
Cel flamand si insetat, gol, strain si bolnav si, peste toate acestea, in temnita, in intelesul tainic, nu mai sunt saracii, ci Mantuitorul Iisus Hristos insusi, pe Care il avem in noi, in fiecare, de la Botez.
Daca in vremea vietii, in vremea mintii depline nu ne intoarcem de la cele dinafara si vremelnice la cele dinlauntru si vesnice, la faptura noastra cea nascuta de la Dumnezeu, la Hristos Cel ce petrece in adancul profund, dar apropiat al fiecarui om; daca nu vom cauta darul nasterii noastre celei din Duhul Sfant, atunci Hristos Iisus se afla in noi: flamand si insetat, gol, strain si bolnav de durerea intunecarii noastre, si pe deasupra, intr-o temnita in care misuna viermii patimilor si serpii rautatilor. Caci numai facand acestea lui Iisus cel din noi, le facem si semenilor nostri.”
Sursa: Parintele Arsenie Boca – „CARAREA IMPARATIEI” – IMPARATIILE IUBIRII – CAP VII, Editura Charisma, Deva, 2006, p. 325.

Postare – Cristina David

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Cand viata aceasta e incurajata de statornicia bogatiei, de negrija intamplarilor, omul se strica; iar o viata stricata de patimi strica si mintea, care, odata stricata, nu mai deosebeste adevarul de minciuna sau binele de rau, ci le zice tocmai intors: raului bine si minciunii adevar.
Incetand prigoanele, asa se stricasera purtarile crestinilor si asa se intindea tagaduirea dumnezeirii Mantuitorului, incat – zice un istoric al vremii daca Dumnezeu n-ar fi trimis pe sfintii Vasile, Grigorie si loan, ar fi trebuit sa vie Hristos a doua oara. (Caci faradelegile grabesc Judecata). Iar un filosof crestin din vremea noastra, facand o supraprivire asupra istoriei crestinismului, la fel gaseste ca, crestinii au trecut cu succes prima ispita ridicata impotriva crestinismului: ispita persecutiilor, dar n-au trecut cu acelasi succes si ispita a doua, a triumfului (asupra paganismului).

E si explicabil: prima ispita a intalnit in fata crestini adevarati, care se hotarasera intr-un fel cu viata aceasta: s-o jertfeasca pentru Dumnezeu: pe cand ispita a doua, a triumfului, pentru care trebuie sa fii intelept s-o ocolesti, a gasit in fata o mare turma de crestini figuranti.
Dar iata cum Providenta a descalcit lucrurile: pentru cei credinciosi a trimis pe sfinti; iar pentru figuranti, si indeosebi arieni, a trimis pe imparatul Iulian Apostatul, care din crestin s-a declarat pagan si vrajmas al lui Hristos. Ba ca sa-si bata joc de o proorocie a Mantuitorului, a intreprins un razboi in calea la Ierusalim, ca sa zideasca templul lui Solomon. In lupta insa s-a trezit cu o sageata otravita in piept. Aceasta l-a ingrozit si l-a facut sa strige: „M-ai invins Galileene !”

Deci toti cei ce tagaduiau dumnezeirea Mantuitorului, ca sa faca pe placul imparatului apostat, ca sa fie „la moda” s-au lepadat de crestinism.
Dar parca era un facut: toti cei ce s-au lepadat de Hristos nu se multumeau numai cu lepadarea lor ci urmareau si lepadarea altora; iar daca aceia se impotriveau, vrajba era gata si incepea prigoana.
Iata focul in care se lamuresc credinciosii, iata firul de legatura cu inaintasii lor – mucenicii.
Sursa: Parintele Arsenie Boca – „Cuvinte Viii”, Editura Charisma, Deva, 2006, p. 21

Cristina David