Pr. Arsenie Boca: „a osândi pe preoţi e lucrul cel mai uşor şi cel mai fără rost”

A osândi pe preoţi e lucrul cel mai uşor şi cel mai fără rost. Să fim drepţi: slujba preoţilor e sfântă, darul lor e de la Dumnezeu, e sfânt. Că firea lor pământească mai dă uneori prilej de sminteală, iară să fim drepţi: neavând cum să vină altfel decât prin naştere din trupuri pământeşti în care mişună pornirile fărădelegilor ca şerpii şi rod înclinările patimilor ca viermii, sigur că ei vor fi covârşiţi de moştenirea aceasta şi nu-şi vor putea îndeplini fără umbră trimiterea lor de la Dumnezeu.

Chemarea le este învăluită, vor şovăi în hotărâri, biruindu-se de lume, în loc ca ei să biruie lumea. Sigur că aceştia, prin viaţa lor, nu vor lăsa poporul să creadă, şi aşa se vor sălbătăci oile asupra păstorului şi vor face bucurie lupilor. In jurul lor se va întări întunerecul a toată neştiinţa şi va începe foametea, nu de pâine, ci de Cuvântul lui Dumnezeu, pâinea cea din Cer. Sarea pământului o vor călca-o oamenii în picioare şi aşa vine că: „Şi preotului i se va întâmpla ca şi poporului”.

Dar, de toată starea asta rea a lucrurilor are să dea seama şi poporul, căci toată decăderea e de la părinţi începătură. Iată în ce mare măsură milostivirea lui Dumnezeu e atârnătoare de oameni. Dreptatea însă nu mai e atârnătoare de oameni, aceştia trebuie să o sufere fără de tocmeală.

Părintele Arsenie Boca. Cărarea Împărăţiei. Ed: Charisma, Deva 2006

„Mergeti si la preotii vostri, ca ei stiu necazurile mirenilor si greutatile voastre. Voi aveti preoti buni la Sibiu. Nu mergeti la manastiri sa va spovediti, ca va dau canoane mari. Dar sa mergeti la manastiri pentru rugaciuni, liturghii si dezlegari” – a zis odata Parintele Arsenie. (Maria Matronea, Sibiu)

Eram la Biserica Draganescu. Parintele Arsenie picta sus, iar eu stateam jos, lânga schela. La un moment dat, Parintele zice: „Mai, asa-i ca-s lacomi preotii?”. Eu nu spun nimic. Parintele ma întreaba si a doua oara si ma întreaba si a treia oara: „Mai, asa-i ca-s lacomi preotii?”. Eu nu scot o vorba. Atunci, Parintele se apleaca sa vada daca mai sunt lânga schela si îmi zice: „Mai, tu nu auzi ce vorbesc eu cu tine?”. Eu zic: „Dar, Parinte, acum nu am vorbit de preoti”. Parintele zice: „Da, mai, nu am vorbit acum de preoti, dar tu, când esti cu mai multe persoane si vorbiti de preoti, numai de rau ziceti de ei. Ziceti ca-s lacomi. Iata ce povata îti dau eu: sa nu-i mai vorbiti de rau pe preoti, fiindca sunt slujitorii lui Dumnezeu si nu aveti voie sa-i judecati voi”.

Dupa ce m-am întors de la Parintele, am deschis Biblia exact la paragraful care zice: „Cine esti tu, omule, ca sa judeci sluga altuia”. Exact ce-mi spusese Parintele Arsenie! De atunci, nu mai vorbesc pe nimeni de rau, mai ales pe preoti, ca Dumnezeu este singurul care poate sa-i judece. (Biliboaca Matei, Savastreni)

“Noi marturii despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2005

Cristina David

Formele în care se dezvoltă si se înmulţeşte mândria în suflet!

Care sunt formele în care se dezvoltă si se înmulţeşte mândria în suflet?

Viaţa duhovnicească are multe greutăţi de învins, mai ales din partea mândriei.
Patima importanţei, boala locului de cinste sau a numelui de cinste, boala obrăzniciei, neascultarea, grăirea împotrivă, mutrele, posomorârea, groaza de umilinţă, toate acestea sunt forme în care se dezvoltă şi se înmulţeşte mândria în suflet.
Mândria şi toţi puii ei sunt pricini de conflicte, de nemulţumiri, de făţărnicii, de răcire a dragostei şi de umplere a sufletului de răutate.
Sub influenţa acestei patimi mintea alunecă pe panta nebuniei.

Ce e de făcut?
În momente de limpezime de minte – că sunt – să ne dăm seama că la mijloc e o patimă, un duh rău care ne trage de minte cu o logică foarte strânsă, ca să ne scoată afară din ascultarea de Dumnezeu.
Să ne dăm seama că mai avem ceva în noi neatins de logica aceasta: conştiinţa.
Deci să ascultăm conştiinţa, nu dreptatea noastră.

Să căutăm că mai este cineva care ne-ar putea ajuta să ajungem la linişte.

Dacă întinzi mâinile către ajutor, vei fi ajutat. Inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.

Parintele Arsenie Boca – Insemnari din manuscrisele de la Sinaia (sursa – Revista Atitudini nr 4/ inedit-parintele-arsenie-boca-comentariu-la-pateric)

Cristina David

Bucuria de a trăi în lumina dumnezeiască

Omul este o fiinta spirituala a Creatiei

„Lumea, adică Universul văzut al formelor materiale şi Universul nevăzut al spiritelor pure, este expresia bunătăţii lui Dumnezeu, Ea a fost creată pentru ca să se bucure de bunătatea dumnezeiască.
Fiinţa ei, dată în toate lucrurile care o alcătuiesc, de la primul mineral până la înger, e o fiinţă împărtăşită. Viaţa tuturor făpturilor participă la bucuria în Dumnezeu după gradul de fiinţă pe care îl au şi după capacitatea cu care a fost înzestrată fiecare.

Acest grad de fiinţă şi această capacitate de participare e principiul ierarhiei după care e constituită lumea creaturală. Omul ocupă în această ierarhie un loc central. Prin trup aparţine lumii fizice, prin suflet aparţine lumii spirituale. În marele cosmos, el e un microcosmos, cum îl numeşte învăţatul teolog al Bisericii noastre, Ioan Damaschin.

Fiinţele spirituale ale creaţiei, făcute după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, sunt libere, adică posedă voinţă proprie, îngerii sunt liberi, omul e liber. Păstrarea lor în armonia primordială a bucuriei de viaţă e lăsată la libera lor voie. Bucuria de a trăi în lumina dumnezeiască sau cu termenul legendar în Paradis, e cu atât mai mare cu cât e un act de consimţire, în virtutea libertăţii spirituale. Tot astfel suferinţa prăbuşirii din armonia paradisiacă va fi cu atât mai mare cu cât ea va fi tot un act liber. O parte din îngeri s-a prăbuşit din armonia cerească prin trufie. Omul s-a prăbuşit călcând de bună voie rânduială stabilită de Dumnezeu.”

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.
imagine preluata de pe internet

Cristina David

 

 

Plini de mandrie si iubire de sine

Cand iti recunosti vina, Dumnezeu iti usureaza necazul
Marele nostru duhovnic atat de aspru cu sine insusi cand era vorba despre viata duhovniceasca, avea o permanenta dorinta sa ii ajute pe credinciosii  care se luptau cu patimi si slabiciuni pur omenesti spre a-i desprinde din cele ale raului si indrepta catre lumina. Dorea sa salveze cat mai multe suflete posibil, sa le aduca la mantuire prin credinta in Hristos Domnul, asta era tot ce voia el sa implineasca aici pe pamant, dupa cum a spus-o .
In fragmentul selectat mai jos, din scrierile sale, gasim un portret schitat, la un mod general si impersonal, al omului care nu-l are in sufletul lui pe Dumnezeu desi el isi inchipuie despre sine ca este credincios. Parintele Arsenie socotea marturisirea mai importanta pentru credincios; nu ca Sfanta Taina, ci ca lucrare duhovniceasca la care participa mai constient, mai activ. Spunea: „Impartasirea este actul prin care omul ajunge la desavarsire. Marturisirea este cea mai indicata pentru a te curata. Daca nu faci aceasta spovedanie din toata inima, sincer, nu te cureti. Şi de multe ori nu stii s-o faci”.
Tot parintele ne spune apoi in ce fel putem noi, lasand orice mandrie la o parte, sa patrundem adanc in propriul suflet si sa cautam a vedea adevarul si nu inchipuirea despre noi insine, oglindit in ganduri si fapte. caci cel mândru nu-şi vede, de obi­cei, păcatul, sau nu vrea sa-l vada.

 

Acum să vă spun şi despre spovedania care duce la smerenia omului lăuntric:

Întorcându-mi privirea cu toată atenţia asu­pra sufletului meu şi observând mersul lăuntric al stării mele m-am încredinţat din experienţă, că nu-L iubesc pe Dumnezeu, nu am dragoste către aproapele, nu cred în nimic din cele ce ştiu despre religie (credinţă) şi sunt plin de mândrie şi de iubire de sine. Toate acestea se găsesc într-adevăr în mine (descoperindu-le) printr-o cercetare amănunţită săvârşită asupra simţurilor şi faptelor acolo unde sunt.

Urmeaza expusa, in cuvinte aspre (in patru puncte), o auto analiza severa a celui care doreste sa-si cunoasca cu adevarat starile sufletesti si faptele sale pentru a ajunge la a o sincera pocainta , la dorinta fierbinte de a se impaca cu Tatal Ceresc si care sa-l indrume la duhovnicul sau pentru spovedirea multelor pacate pe care le faptuieste zilnic de cele mai multe ori cu mare usurinta si netinand cont ca in acest fel se indeparteaza total de Dumnezeu si de ajutorul Lui. Trebuie să ne cunoaştem păcatele cum nu se poate mai limpede, nelasand nici unul nesocotit, in toata sinceritatea.Constatarea plina de amar ce se desprinde dupa o analiza lipsita de orice inchipuire de sine a vietuirii dupa bunul plac, este de natura sa ne tulbure:

Sunt plin de iubire şi de mândrie de sine. Tot faptele mele afirmă următorul lucru: vă­zând în mine ceva bun, doresc să-l scot la ivea­lă, sau să mă proslăvesc în faţa altora, sau să mă îndulcesc înlăuntrul meu, deşi în afară arăt o oarecare smerenie, totuşi le atribui propriilor mele puteri şi mă socotesc în faţa altora cel mai desăvârşit, sau cel puţin nu mai rău decât ei. Dacă observ la mine un neajuns, caut să-l acopăr cu aparenţe – cu necesitate sau cu nevinovăţie; mă supăr pe cei ce nu mă respectă, pe care-i consi­der drept nişte nepricepuţi care nu ştiu să preţuiască oamenii; mă laud cu binefacerile mele, înfrângerile în întreprinderile mele le socotesc jignitoare pentru mine, cârtesc şi mă bucur de nenorocirea vrăjmaşilor mei. Chiar dacă-mi dau silinţa spre ceva bun, am drept scop sau lauda sau folosul meu sau mângâierea ce vine de la lume. Într-un cuvânt, eu fac din mine un ideal în faţa căruia săvârşesc o neîntreruptă slujbă, căutând în toate fie plăcere pentru simţuri, fie o hrană pentru patimile şi poftele mele doritoare de desfătări. Din toate cele înşirate aici, mă văd mândru, lipsit de credinţă, neiubitor de Dumnezeu şi urâtor de aproapele. Ce stare mai pă­cătoasă decât aceasta? Situaţia duhurilor întu­necate (a dracilor) e mai bună decât a mea, căci ele chiar dacă nu-L iubesc pe Dumnezeu, îl urăsc pe om, trăiesc şi se hrănesc cu mândrie dar cel puţin ele cred şi se cutremură de atâta credinţă. Dar eu? Mai poate fi o stare mai grea decât ace­ea care mă aşteaptă? Şi pentru care alte pricini hotărârea judecăţii va fi mai aspră, dacă nu pentru o astfel de viaţă dezordonată şi nechib­zuită pe care o recunosc în mine însumi.”

Adesea spunea parintele Arsenie ca atunci cand ajungi sa-L descoperi pe Dumnezeu, te descoperi pe tine si iti vezi mizeria din sufletul tau. Numai atunci il invingi pe cel rau, cand invingi pacatul din tine. Ne atragea atentia asupra cuvintelor din tot sufletul si din toata inima, ca numai acea intoarcere la Dumnezeu este bine-primita, care este din tot sufletul si din toata inima, cu hotararea de a nu mai parasi calea faptelor bune, a credintei si a rugaciunii. (Preotul Ioan Sofonea, “Am auzit un sfant vorbind: Parintele Arsenie Boca”, Editura Accent Print, Suceava, 2013)

sursa: Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovniceasca cu lumea, trupul şi diavolul, ediție revizuită, Editura Agaton, Făgăraș, 2009, pp. 68-69
Cristina David

„Iubirea lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos ii mai mare decat iubirea celui mai mare sfant faţă de Dumnezeu”.

 

Părintele Arsenie Boca a zis o vorbă cât lumea asta de mare – ba mai mare decât lumea asta! Şi anume a zis aşa: „Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos îi mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu”.

Nu poate iubi un sfânt pe Dumnezeu, cât ar fi sfântul de mare, cât iubeşte Dumnezeu pe cel mai mare păcătos; şi-l aşteaptă; şi vrea să-l primească; şi aleargă înaintea lui, după cum citim în pilda cu fiul risipitor, unde se spune că tatăl nu l-a aşteptat pe fiul care se întorcea; l-a aşteptat într-un fel, dar când l-a văzut că vine, nu l-a mai ţinut locul: a alergat înaintea lui, ca să-l primească, să-l îmbrăţişeze, să-l sărute, să-l ajute, să-l aşeze iarăşi în starea din care a plecat. Pentru că din inima lui, fiul n-a plecat niciodată! El a rămas în inima tatălui, aşa cum rămânem noi în inima lui Dumnezeu, în inima Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în inima Maicii Domnului, oricât de depărtaţi am fi, oricâte rele am face. Până trăim în această viaţă, Dumnezeu nu ne părăseşte. Noi putem să părăsim pe Dumnezeu, dar Dumnezeu nu poate să ne părăsească pe noi. Cu o astfel de afirmaţie, Părintele ne dă încredere în bunătatea lui Dumnezeu, în iubirea lui Dumnezeu faţă de noi, păcătoşii, căci se afirmă şi în rugăciunile de dezlegare ale sfintei noastre Biserici, că mila lui Dumnezeu este tot atât de mare, tot atât de infinită, cum este de infinită şi mărirea Lui, de vreme ce se spune: „Că precum este mărirea Ta, aşa este şi mila Ta”.

Cuvântul spus de Părintele Arsenie, în formularea de mai sus, ne aduce aminte şi de ceea ce spune Psalmistul, prin cuvintele acestea: „Cât e de sus cerul deasupra pământului, atât de mare e bunătatea Lui (a lui Dumnezeu) spre cei ce se tem de Dânsul. Cât de departe e Răsăritul de Apus, atâta a depărtat El de noi fărădelegile noastre. Cum miluieşte un tată pe copiii săi, aşa miluieşte Domnul pe cei ce se tem de Dânsul” (Psalmul 102, 10-13).

                 Părintele Arsenie Boca  Mare îndrumător de suflete din secolul XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 184

Cristina David

Parintele Arsenie Boca – Cararea Imparatiei si Psaltirea lui David

„Calea, prin care l-a invatat si l-a curatit Dumnezeu pe David, regele-prooroc, ne-a lasat-o scrisa. E Psaltirea. Toate cuvintele Psaltirii dovedesc cunostinta cea din patanie, sau invataturile din durere, singura cale care poate invata ceva pe oameni.” (Parintele Arsenie Boca)

O lucrare minunata a facut-o parintele Arsenie comentand psalmii regelui si proorocului David , cunoscuti in lumea scrierilor ortodoxe cu numele de Psaltire . Aceste talcuiri merituoase ale parintelui Arsenie au fost cuprinse in patru volume si publicate la Editura Cristimp intr-o forma atragatoare , volumele continand si Randuiala Sfintilor Parinti cu privire la citirea Psaltirii , ceea ce ne este de mult ajutor.

Parintele Arsenie Boca, Cararea Imparatiei si Psaltirea lui David – asa sunt intitulate fiecare din cele patru volume, fiecare dintre ele cuprinzand un anumit numar de psalmi, in ordinea lor din Biblie.

cararea-imparatiei-si-psaltirea-lui-david-vol-1-psalmii-130-parintele-arsenie-boca-cristimpuri

Psaltirea, cu vechimea ei de mii de ani, ne va arăta încă o dată, dacă mai era cazul, că Iisus Hristos în veci nu se învecheşte. Societatea se schimbă, omenirea progresează, ştiinţa evoluează, dar în mod cert problemele oamenilor sunt aceleaşi de mii şi mii de ani. Ateismul, lepădarea de credinţă sau neoidolatria sunt manifestări nefaste care adâncesc problemele oamenilor, nu le rezolvă. De aceea, această carte vă propune să îmbrăţişaţi o soluţie la toate problemele vechi şi noi ale omenirii. Iar această soluţie se numeşte simplu: Iisus Hristos. (Editorul – Cristian Serban)

cararea-imparatiei-si-psaltirea-lui-david-vol-2-psalmii-3160-parintele-arsenie-boca-cristimpuri

 

Psaltirea este o carte mult folositoare sufletului,  care ar fi bine sa nu lipseasca din casa vreunui credincios.  In lumea noastra ortodoxa, Psaltirea este cea mai iubita si cea mai des folosita carte. Ea cuprinde cei 150 de psalmi ai lui David grupati in 20 (douazeci) de “catisme”.

 

Psalmii se gasesc  ca un capitol separat  in prima parte a ei si anume in Vechiul Testament.  Trebuie stiut ca psalmii sunt rugaciuni sub forma de imne, de cantari, care exprima intreaga bogatie de trairi si sentimente ale omului in fata Lui Dumnezeu si in fata vietii si a lumii inconjuratoare, in psalmi relatia dintre om si Dumnezeu este foarte apropiata, intima, dialogul este direct. Citirea psalmilor ajuta pe om sa se apropie mult de modul corect de a-L intelege si a-L simti pe Dumnezeu si pe sine in raport cu Dumnezeu, cu sine, cu cei din jur si cu natura insasi. Invatam din psalmi  cum sa vorbim cu Dumnezeu, cum sa ne rugam, cum sa multumim, cum sa ne cerem iertare, cum sa laudam si sa dam slava, cum sa ne bucuram si cum sa ne veselim…

cararea-imparatiei-si-psaltirea-lui-david-vol-3-psalmii-61100-parintele-arsenie-boca-cristimpuri

Iata ce scrie despre aceasta Sf. Vasile cel Mare: “Cartea Psalmilor cuprinde in sine tot ceea ce este mai folositor in toate…, este o comoara de invataturi bune, punand la indemana fiecaruia, dupa sarguinta lui, tot ceea ce ii este de folos. Ea vindeca ranile cele vechi ale sufletului si aduce cat se poate de grabnic insanatosirea celui de curand ranit, ingrijeste de cel bolnav si pastreaza intreg pe cel sanatos. Ea face ca patimile, care de-a lungul vietii omenesti cauta sa se cuibareasca in suflete, sa fie indepartate si sa se ajunga la crearea unei stari sufletesti pline de bucurie si de placere, care face ca in suflete sa se nasca cugetele cele intelepte…. Psalmul este linistea sufletelor, rasplatitorul pacii, potolitorul galagiei si al valului gandurilor. El face sa slabeasca mania sufletului si infraneaza pornirea catre patimi,… impaca pe cei ce-si poarta vrajmasie. Psalmul este alungatorul demonilor, aducatorul ajutorului ingeresc, arma pentru teama de noapte, liniste pentru oboseala zilei, pavaza si mangaierea oamenilor credinciosi, iar pentru femeile credincioase una dintre cele mai potrivite podoabe. Ce nu poate invata cineva din psalmi? Maretia barbatiei, exactitatea dreptatii, insemnatatea infranarii, desavarsirea judecatii, chipul in care trebuie sa rabde si tot ceea ce se poate spune despre lucrurile cele bune.”

De aceea, duhovnicii recomanda frecvent citirea Psaltirei. Exista manastiri unde psalmii sunt cititi neintrerupt, zi si noapte. Este bine ca citirea Psaltirei, dupa o randuiala zilnica sau pentru o anume imprejurare, sa se faca cu binecuvantarea preotului duhovnic.

 

articol postat de Cristina David

Ultima scrisoare a Părintelui Arsenie către Părintele Daniil – Acestea sunt ultimele cuvinte ale Părintelui Arsenie pentru Părintele Daniil

Sunt foarte multe adresarile facute de parintele Arsenie catre ucenicii sai pe care le aflam din felurite surse autorizate – din care desprindem nu doar modul sau profund de gandire si traire duhovniceasca de-a lungul timpului – ramase aceleasi – ci mai ales felul lui de a exprima aceste realitati care lui i se revelasera in Duh si Adevar cu mult timp inainte , din tinerete, si pe care le aplicase cu multa abnegatie si strictete atat in viata lui de monah cat si in sfaturile daruite cu drag celor ce aveau nevoie da ajutor duhovnicesc. Si multi au fost acestia!!!

Am mare dragoste, evlavie si incredere in Parintele Arsenie  –  am citit multe scrieri ale sale, am venit in contact cu marturiile celor care l-au cunoscut indeaproape , am parcurs randurile biografiei sfintiei sale si precum si ale autobiografiei …am vizitat mormantul lui la Manastirea Prislop in doua randuri (imi sunt dragi si pastrez cu sfintenie in sufletul meu trairile avute in ambele dati – desi diferita , fiecare) , am o legatura profunda prin locul de nastere al lui si al stramosilor mei , in Tara Zarandului …as putea continua cu multe alte diferite punti sufletesti care exista , nimic nu este la intamplare. Insasi puterea sentimentului cucernic ce ma patrunde de cate ori citesc ceva scris de el , privesc  sau aud ce s-a scris si spus in ce privesc maretia si frumusetea celor infaptuite de Parinte ,dar si a dorintei ce o am ca sa persist in aflarea adancimilor gandirii si simtirii sale crestin ortodoxe , mie imi spun ceva important.

Părinte,

Ar trebui să-ţi scriu „Cuvioase”, dar îţi voi scrie când vei fi aşa, dacă în zilele viitorului vei ajunge şi „cuvios părinte”: Patericul l-ai citit şi studiat; Sf. Isaac Sirul, Sf. Simeon Noul Teolog de asemenea. Filocalia iarăşi. Studiul e una – îl pot face toţi. Acoperirea cu viaţa însă o pot face din când în când abia câte unii, unde şi unde, câte unul într-o sută de ani.

N-ai avut parte de studiul, care odată era miezul şi splendoarea Teologiei: Mistica, definită „ştiinţa îndumnezeirii omului”. Nu-i destul să ştii călugăria; trebuie să-i şi înveţi calea, să-ţi deprinzi o fire nouă, fire de „fiu al lui Dumnezeu” între fii oamenilor. Pentru asta trebuie valorificarea practică, progresivă a darurilor naşterii din nou de la Botez.Eşti tu un convertit? Îţi trăieşti tu viaţa în Hristos în care eşti botezat, îmbrăcat în firea omului venit din Cer pentru mântuirea ta, care eşti în lumea, care „toată” zace în rău? Ai ajuns tu aşa devreme ca vârstă, convingere şi evidenţă a trăirii în Hristos, în atotprezenţa dogmatică a lui Dumnezeu, ca să rezişti la ispitirile meşteşugite şi uneori simple de tot, ale vicleanului vrăjmaş, care în atâtea prilejuri te-a dovedit slab?

XTuW8LCzMder

Să ştii că el nu se mulţumeşte cu biruinţe mici şi nebăgate în seamă de tine, ci-ţi pregăteşte o neobservată slăbire a credinţei şi o revenire la modul „natural” al vieţii, fără „exagerările” vieţii mai presus de fire sau supranaturale. Or, tu tocmai viaţa cea mai presus de natură eşti juruit să o dovedeşti reală şi posibilă între fiinţele nepricepute între care ar fi să trăieşti viaţa ta pământească.Nu te lăsa să te îngrămădească cu dragostea lor, care mult mai are până să fie numai după Dumnezeu.

Nu le lăsa să-ţi intre în chilie; vorbeşte cu ele numai în biserică. De-ar fi cu putinţă nici să nu te vadă decât în biserică. Deci departe de tine amestecul în „partidele” lor pe absolut orice motive – „motive” ale vrajbei.Tu ai slujba de a scoate în evidenţă şi în planul întâi darurile Botezului: persoana Domnului Hristos din temniţa şi bolniţa fiecăreia dintre ele. Altă treabă e administraţia şi nu ţine de tine. Faţă de slujba ta ideală, toate celelalte ţin de spinii grijilor omului vechi.

Să faci cea mai netă distincţie între aceste două vieţi, întâi pentru tine. Căci şi tu ştii doar; dar nu o faci, până ce nu eşti deplin şi definitiv convertit al prezenţei Domnului Hristos în propria ta temniţă şi puţinătate de dragoste. Căci vezi câte iubeşte chiar şi monahul pe lângă Domnul Hristos.

Câţi nu se iubesc pe sine în contul Domnului Hristos? Sunt adică furaţi de la acela „un lucru trebuieşte” spre câte altele, care toate dacă nu despart totul, dar slăbesc dragostea cea unică de Dumnezeu şi aşa sporeşte vicleanul cu dărâmarea poruncii lui Dumnezeu din tine.

În cazul când vei fi propus pentru Prislop, să ştii că nu-i o treabă uşoară şi simplă pentru un călugăr ca tine „simplu” şi „uşor” întru toate ale unei căi mai presus de fire. Toate vor trage de tine în jos, că n-au altă putere. Sunt pline de neştiinţă, de uitare şi de nebăgare de seamă asupra minţii şi fără grijă de propria lor mântuire. Niciuna nu poate învăţa războiul nevăzut şi ca urmare nu progresează duhovniceşte; nu le interesează parcă.

Deci dacă tu nu-ţi vei vedea cu toată sinceritatea şi seriozitatea de propria ta izbăvire din încercuirea vicleanului vrăjmaş, lovindu-l neîncetat cu rugăciunea neîncetată „Doamne Iisuse”, nu scapi teafăr şi te poţi trezi – Doamne fereşte – căzând în păcat şi scos din preoţie.

Citeşte şi toată atenţia Filocalia toată, dar nu în fugă, ci adâncind în minte toate datele şi tot duhul în care scriau din experienţă (din lucrare), sfinţii scriitori ai acestei dumnezeieşti îndrumări. Nu vorbi mult şi nu te împrăştia că pierzi adâncimea şi dai în superficialitate.

Te ştiu neascultător, deşi te lauzi cu nu ştiu ce ucenicie; dar numai ucenic nu mi te-ai dovedit de câte ori te-am rugat, câte bine ştii. Ca atare, bănuiesc că vei păţi multe necazuri şi înfrângeri tocmai pentru că nu te pricepi să urmăreşti cele veşnice în locul celor vremelnice; nu prinde Adevărul putere de viaţă în viaţa ta, ci numai rele de care este plină lumea şi locul unde, să zicem că vei fi. Ai grijă!
Ţi-am spus odată să faci un prim exerciţiu cu tine acolo: să nu râzi. E cel mai simplu exerciţiu al unui om care vrea să înceapă calea „smeritei rugăciuni şi atenţi”! Iată, îţi dau această ascultare: să isprăveşti cu râsul; deoarece acolo, cu râsul tău de toate tragi tu în jos şi nu mai eşti ce trebuie să fii. Iisus n-a fost văzut niciodată râzând în această lume care-l va răstigni. Verifică-te cât mai des cu Predica de pe Munte. Învaţ-o, adânceşte-o, trăieşte-o, că după normele ei însetează, flămânzeşte „omul cel nou, cel venit din cer”, pe care-l ai în tine arvună a Împărăţiei lui Dumnezeu dinlăuntrul tău.
Ai aflat de la Sf. Simeon Noul Teolog că trebuie să fim conştienţi de Iisus Hristos pe care-l avem în noi şi care prinde toată viaţa şi sensul vieţii noastre pământeşti. Ţi-am scris câteva gânduri de sprijin că eşti încă prunc intrat într-o slujbă şi o cale care cere să fii „bărbat desăvârşit la plinirea vârstei lui Hristos”.

Pr. Arsenie, Sinaia 1987-1988                                                                                                                                          11 octombrie 1989

 

sursa : fundatiaarsenieboca.ro

Născut în Ţara Haţegului, în 1957, a absolvit Facultatea de Teologie la Sibiu, a obţinut titlul de doctor în teologie la Tesalonic – Grecia şi a fost profesor la Arad vreme de 11 ani. În 1984, s-a călugărit la mănăstirea Hodoş-Bodrog, unde a şi fost hirotonit preot. A slujit la Hodoş-Bodrog, la mănăstirea Prislop şi la Densuş – Hunedoara.
L-a cunoscut pe părintele Arsenie Boca în toamna anului 1979, în ziua Sf. Dumitru Izvorâtorul de Mir, în casa parohială a satului Drăgănescu, unde marele duhovnic picta. Îşi aminteşte perfect acea zi care l-a marcat pe viaţă. I-a fost învăţăcel părintelui Arsenie până la săvârşirea pământească a acestuia, în 1989. Deşi nu a fost recunoscut de către autorităţile sârbe ca episcop al românilor ortodocşi din Banatul Sârbesc şi Valea Timocului până anul acesta, PS Daniil Stoenescu a reuşit să organizeze o eparhie foarte dificilă.
In cartea Parintelui Daniil Stoenescu, “Parintele Arsenie – Omul imbracat in haina de in si Ingerul cu cadelnita de aur” (Ed. Charsima, Deva, Ed. a II-a, 2009), la pag. 43, autorul rememoreaza: “Neindoielnic si Parintele Arsenie si-a pecetluit timpul si veacul, de aceea nu intamplator poetul si filosoful Lucian Blaga i-a adresat la sfarsitul anilor ’40, cu prilejul unei intalniri la Cluj: ‘Fericit esti Parinte Arsenie, ca ai ajuns un mit!’ La care Parintele, dupa cum insusi mi-a marturisit-o personal, a replicat: ‘Maestre, caciula aceasta eu nu o port’. La care filosoful, la intalnirea cu omul lui Dumnezeu, a conchis: ‘Ba, ai s-o porti, caci poporul are nevoie de asa ceva!‘ “.

 

fundatiaarsenieboca.ro

Sursa: www.nistea.com

postare si comentarii – Cristina David

GAZETA DE TAM-TAMURI marca "Elenushu"

"Credinta face totul posibil; dragostea face totul usor."

Vrăbiuțe

Cip! Cip!

Dumnezeu este Iubire

In mintea si intentia mea paginile care vor forma acest mijloc de comunicare usor si lesne de accesat vor incerca sa prezinte cititorilor sfaturi de mare folos duhovnicesc desprinse din scrierile sau spusele marilor sfinti parinti si daruitilor duhovnici ai lumii crestin ortodoxe.

Fundatia Arsenie Boca - Fundaţia Creştină Arsenie Boca

„În Ardeal si nu doar, chipul Părintelui Arsenie Boca este de departe cel mai aproape de inima plină de râvnă evanghelică a poporului”

MĂRTURISITORII

„În Ardeal si nu doar, chipul Părintelui Arsenie Boca este de departe cel mai aproape de inima plină de râvnă evanghelică a poporului”

Pagina dedicata Cinstirii Maicutei Domnului

De fiecare data cand va veti ruga Maicii Domnului sa stiti ca rugaciunea va este ascultata.“Toate rugaciunile Maicii Domnului sunt pentru sufletele intristate, pentru sufletele deznadajduite, cele care nu pot purta povara greutatii, care sunt rupte in doua, sunt cu inimile frante…”

Hrisostom Filipescu

Trăiește frumos, iartă la timp și iubește cu adevărat!

anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)...

anomismi

IN BATAIA VANTULUI FIECAREI ZILE...

† DOAR ORTODOX †

“Învierea Ta, Hristoase, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte, cu inimă curată să Te mărim.”

Sfinţii Închisorilor

„În Ardeal si nu doar, chipul Părintelui Arsenie Boca este de departe cel mai aproape de inima plină de râvnă evanghelică a poporului”

CAUTA si VEI AFLA

„În Ardeal si nu doar, chipul Părintelui Arsenie Boca este de departe cel mai aproape de inima plină de râvnă evanghelică a poporului”

IN MEMORIAM PARINTELE PARAIAN

„În Ardeal si nu doar, chipul Părintelui Arsenie Boca este de departe cel mai aproape de inima plină de râvnă evanghelică a poporului”