Intarzierea pe Cale

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „IN PUSTIA CARANTANIEI”
„Deci, cei ce vrem sa ne mantuim trebuie sa mergem si noi toti aceeasi cale, toata. Si, fiindca avem de a trece peste serpi si peste scorpii si peste toata puterea vrajmasa, iar noi nu suntem decat numai oameni, Iisus Cel cu cruce ne ajuta, daruindu-ne din persoana si viata Sa cele trebuitoare, dar mai presus de firea noastra. Ba mai mult, chiar El insusi se lupta pentru noi ca sa-L urmam intocmai, pe toata calea pamanteasca. Din buze multi il urmeaza pe Domnul, dar cand sa treaca prin moartea de pe cruce – desavarsita lepadare de sine – multi se dau inapoi. Toti acestia intarzie pe cale. De aceea zic, cine vrea sa vada pe Domnul in veacul fara de sfarsit, dupa inviere, trebuie sa mearga cu El toata calea, iar nu numai pana la un loc, sau numai pana la o vreme. Ramasi in urma de frica sunt destui in toate vremile, dar mai ales in zilele noastre, temandu-se ca nu cumva din cauza credintei sa-si primejduiasca viata aceasta. Noi insa zicem: unde e fericirea aceea, sa cadem si noi in «primejdia», in care a cazut Dumnezeu; iar de nu ne primejduim pentru Dumnezeu e semn ca nu suntem vrednici.”
Sursa: Parintele Arsenie Boca – „CARAREA IMPARATIEI”, Editura Charisma, Deva, 2006, p. 27

postare – Cristina David

Moartea care dobândeşte Învierea

Redau un fragment dintr-o predica de Parintelui Arsenie (Prislop, 25 aprilie 1949) in care este explicat sensul mortii de pe pozitia credintei in Hristos si a Invierii Lui.

Moartea care dobândeşte Învierea

De ce nu ne temem noi de moarte?
Pentru a răspunde la întrebarea aceasta mă folosesc de învăţătura celui dintre sfinţi, Părintele nostru Maxim Mărturisitorul, despre rostul morţii.
Sfântul ne învaţă că: de unde, înainte de răstignirea lui Iisus moartea era o pedeapsă dată firii, după pogorârea lui Iisus în împărăţia morţii, şi stricarea ei, Iisus i-a răpit pe toţi morţii, care erau drepţii Vechiului Testament, şi a întors moartea asupra ei însăşi, asupra păcatului, şi nu mai mult asupra firii omului.
Omul a fost renăscut în Iisus, iar morţii nu i s-a mai dat decât păcatul lui.
Primul dintre oameni care a fost sustras morţii, a fost tâlharul de pe cruce, care a intrat în Împărăţia Vieţii „astăzi” (- „vei fi cu Mine în Rai!”) adică din însăşi această viaţă.
Cu stricarea împărăţiei morţii, cu deschiderea Împărăţiei Cerurilor, sensul morţii s-a schimbat, dintr-o pedeapsă într-o binefacere. De acum moartea nu mai e o pedeapsă dată firii, ci o pedeapsă dată păcatului. –iar la aceasta ne învoim din toate puterile. De aceea nu ne temem de moarte. Dacă viaţa noastră a fost o viaţă a lui Iisus, nici moartea noastră nu va fi deosebită. Căci zice Sfântul Pavel:„Toţi cei ce vor să trăiască viaţa în Hristos, prigoniţi vor fi!”
[…]
Tot şirul sfinţilor mucenici au biruit moartea, că i-au ştiut neputinţa şi n-au fugit de ea, când împrejurarea le-a îmbiat-o. Ei au biruit moartea, ca moarte.
Iată în ce înţeles primim moartea, ca o eliberare, ca o ultimă spălare a vieţii, un câştig al morţii lui Iisus şi o arvună a învierii Sale, premiza şi concluzia tuturor învierilor.
Iată câtă înviere e în crucea noastră cea de toate zilele, câtă înviere e în săptămâna patimilor noastre, care e viaţa aceasta toată. Iar de vom fi vrednici şi de asemănarea cu Iisus, aceasta numai din acestea se dovedeşte. Deci viaţa noastră în Hristos şi viaţa lui Iisus în noi ne duc de la chip la asemănare, de la început până la sfârşit.
Iar a trăi pe Hristos, e a învia din morţi!
Slavă Învierii Tale, începutul învierii noastre.
Prislop, 25 aprilie 1949››
Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, „Cuvinte vii”, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006, pp. 80-82

postare – Cristina David

Postul e prima porunca din rai

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „DESPRE POST SI RUGACIUNE”
„Postul e prima porunca din rai…
Porunca aceasta i-a fost data omului ca un prim exercitiu de stapanire de sine, ca o prima ascultare de Ziditorul sau, ca o prima dovada de dragoste de Dumnezeu.
S-a intamplat ca s-a amagit si n-a ascultat. A pierdut ascultarea, a pierdut neprihanirea, a pierdut vederea lui Dumnezeu – raiul. In schimb a castigat: viata cea dupa trup, patimile, lumea aceasta si moartea.
Postul e frate bun cu saracia. Amandoi centreaza firea de la imprastierea celor din afara, spre temeliile cele dinlauntru, ale Duhului, ale adevarurilor de credinta.
O explicatie si o motivare mai limpede a legaturii postului cu adevarurile de credinta tot de la Botez o primim. Ceea ce e mai centrat in noi, mai adanc, mai in inima firii noastre, e imbracat de Hristos…Hristos sta in „altarul inimii”; iar alt sfant Parinte spune ca harul Botezului se ascunde in „adancul mintii”, izgonind afara pe satana, care se retrage in simturi.
Deci, dupa imbracarea in Hristos a adancului nostru, a ceea ce suntem noi cu adevarat subiect de mantuire – satana cauta sa influenteze mintea si inima, din afara, prin simturi, prin trup, prin placerea ce o produce.
Acum e limpede ca postul nu face altceva decat slabeste aceste unelte din afara cu care mai lucreaza satana asupra sufletului. Postul ii mai taie ghearele, ascutimea placerii.
Despre stomac au spus Parintii ca el este capitala patimilor. El da taria omului din afara asupra omului dinlauntru. Mancarea hraneste tesuturile simturilor si glandele poftelor. Acestea la randul lor, prin placerea mincinoasa ce o produc, silesc stomacul sa se intinda cu lacomia pana la patima si silesc mintea sa se grijeasca cu magaziile pentru multi ani.”
Sursa: Parintele Arsenie Boca – „PRACTICA VIETII MONAHALE”, CAP. I – PRACTICA VIETII MONAHALE, Editura Charisma, Deva, 2019, p. 52-53.

postare – Cristina David