DIN ZICERILE PARINTELUI ARSENIE BOCA explicate de Parintele Teofil Pãrãian – I

Părintele Teofil Paraian despre părintele Arsenie Boca

Părintele Arsenie a fost un om cu o capacitate sufletească deosebită şi cred că Părintele, orice ar fi fost, ar fi fost un om deosebit. Adică dacă era inginer, nu era un inginer comun; dacă era profesor, era un profesor excepţional; dacă era un doctor, era un doctor deosebit. El a avut o înzestrare nativă deosebită şi cînd l-am cunoscut eu, în ’42, avea 32 de ani şi deja avea un nume mare. Cum a ajuns la aceasta Părintele nu a spus niciodată, însă eu, personal, cred că a avut o înzestrare de la Dumnezeu pe care dacă nu o ai nu poţi fi niciodată ceea ce a fost Părintele Arsenie. Apoi el a studiat mult, nu numai Teologie, ci a studiat şi artă, a făcut Şcoala de Belle Arte, secţia pictură, a făcut şi ceva Medicină, cunoştea şi chestiuni de medicină, şi toate acestea la un loc i-au dat capacitatea de a lucra ca un om bine înzestrat şi cu o cultură bine pusă la punct.

Cândva stăteam în faţa unei icoane făcute de Părintele Arsenie la Bucureşti pentru mănăstirea noastră, o icoană cu Adormirea Maicii Domnului, care se găseşte acum în Muzeul mănăstirii noastre. Stăteam în faţa acestei icoane şi o prezentam unui cadru universitar de la Sibiu, şi zic: „Eu cred că Părintele Arsenie este un geniu”. Şi respectivul spune: „Asta înseamnă că are o cultură perfectă şi încă ceva”. Şi zic eu: „Nu ştiu dacă are o cultură perfectă, dar sunt sigur că are încă ceva”. Ăsta a fost Părintele Arsenie.

Avea o putere de sinteză deosebită, o putere de intuiţie şi o putere de a cunoaşte totdeauna esenţialul într-o chestiune. Când îi puneai o problemă, el imediat avea răspunsul. Şi de la el au rămas şi cuvinte scrise, în manuscrisele lui. De pildă, când l-am întâlnit eu pentru prima dată, mi-a şi spus un cuvânt, o formulă. Zice: „Mă, nu toţi din lume se prăpădesc, nici toţi din mănăstire se mântuiesc”. Deci avea o posibilitate de a formula ceva. Sau cândva spunea el aşa: „În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”. Asta le place la mulţi, am băgat de seamă că le place. Când le spun că Părintele a zis că: „În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”, oamenii râd, în general. De ce râd? Pentru că îşi dau seama că aşa e. Numai că e greu să ştii când ţi-e mintea strâmbă. Sau zicea Părintele că: „Cea mai lungă cale e calea care duce de la urechi la inimă”, adică de la informaţie la convingere. Şi zicea Părintele că: „Mustrarea învinge, dar nu convinge”, sau că: „Bobul lui de grâu se preschimbă în tăciune, iar el se crede grâu nedreptăţit”.

Din câţi oameni am cunoscut eu lucrători în Biserică, Părintele Arsenie a fost unic. Unic prin gândirea lui, prin stilul lui de lucru.

(Părintele Arsenie Boca mare îndrumător de suflete din secolul XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002)

Alte spuse de-ale parintelui Arsenie in interpretarea parintelui Teofil :

“Cea mai lungã cale este calea care duce de la urechi la inimã”

Cea mai lungã cale este calea care duce de la urechi la inimã, adicã de la informatie la convingere. Oameni de informatie religioasã sunt mai multi decît cei ce au convingeri religioase. E necesarã si informatia, care adeseori se face prin auzire. Dar a rãmîne la informatie înseamnã doar a fi la începutul drumului “la urechi”. Pînã la inimã mai e o cale lungã, “cea mai lungã cale”.

 

“Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse”

Cuvîntul acesta ne aduce aminte de un cuvînt asemãnãtor, cu circulatie mai ales în lumea din Apus: “Un sfînt trist este un trist sfînt”. Pãrintele a fost întotdeauna pentru optimism, pentru bucurie, credinta noastrã fiind “izvor de bucurie”, crestinismul fiind “religia bucuriei”. Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Sãi :”Acestea vi le spun ca bucuria Mea sã fie întru voi si ca bucuria voastrã sã fie deplinã” (Ioan 15, 11).

sursa http://www.nistea.com/boca_ziceri.htm

postare : Cristina David

 

Parintele Arsenie Boca – comentariu la o apoftegma a Avvei Antonie despre ispite si rolul lor (din Pateric)

Însemnări din manuscrisele de la Sinaia   Despre ispite

Avva Antonie: Ridică ispitele şi nimeni nu este carele să se mântuiască.

Comentariul Parintelui Arsenie

Adică fără ispite nu te poți mântui.

collaged74b63cb18a7297e

Mântuirea înseamnă un alt mod de a trăi, dobândirea altei firi, nu aceasta care o avem. Pentru că aceasta trebuie toată topită, scărmănată, omorâtă prin tot felul de ciopleli, altfel nu e cu putință să crească firea după Dumnezeu. Mântuirea e imposibilă fără ispite pentru că numai cu prilejul lor ne cunoaştem; dându-ți seama de greşeli şi felul cum puteai să rezolvi, adică cunoscând ceva în vremea ispitei, tot e ceva, adică este un început spre creşterea duhovnicească (aceasta în cazul încercării când ți se face îndreptare).

Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni, ci fiecare se ispiteşte de pofta sa (cuvântul Sfintei Scripturi). Ispitele au rostul:

1. De a ne umili, de a ne compromite chipul nostru cel iubit de noi, ochişorii noştri, în ochii noştri, în viața aceasta.

2. Dau prilejul să te cunoşti mai bine şi să-ți pierzi încrederea în tine însuți, şi te fac să alergi la cineva mai tare ca tine, la Dumnezeu.

3. De aceea îngăduie Dumnezeu ispitele, că ele au însuşirea de a ne observa mai bine răutățile noastre.

4. Ispita este indicatorul care dovedeşte mărimea duhovnicească la care eşti.

În încercări (ispite) îți trebuie o convingere, adică temelie puternică. Convingerile trăite sunt realități religioase, adică realități trăite. Convingerile să nu fie numai o bibliotecă în cap, ci să le trăieşti.

Ispitele te trag afară de la Hristos, spunându-ți: Nu trăi o viață aşa de grea, nu-ți chinui tinerețea. Toate aceste momeli te sustrag de la temelia, Hristos şi de la crucea Lui şi te dai spre plăcere, spre cruțare de sine. În încercări trebuie să ai o casă a ta, care să fie întărită pe o temelie puternică, să ai ceva trainic, un foc, un cărbune aprins în sufletul tău, care să-ți ajute ca în încercări să n-o luăm către noi, ci către Hristos. În felul acesta, încercările dovedesc de ți-e mai drag de tine sau de Hristos. Asemănarea cu casa clădită pe nisip. Pe ce temelie stai? Dacă este Hristos, treci prin toate cu veselie, dar trebuie să te laşi cu totul în conducerea lui Dumnezeu. Nu-i altă soluție decât să te îndrăgosteşti de Iisus, Care a trăit cândva în chip văzut. El continuă să fie cu noi până la sfârşitul veacurilor. Şi dacă am fi curați cu inima, L-am vedea şi acum.

La ziua judecății ne întreabă Dumnezeu: ce asemănare avem cu Iisus? Şi noi numai în cruce ne putem asemăna cu Iisus. Nu ne putem asemăna nici în înțelepciune, nici în putere, deci numai în cruce.

preluat de pe http://atitudini.com/inedit-parintele-arsenie-boca-comentariu-la-pateric/

O sinteza a gandirii Parintelui Arsenie Boca in 800 de capete

NOTA

Pentru cititorul doritor si interesat in aflarea mai multor cugetari ale Parinteleui Arsenie Boca recomand lucrarea ” O sinteza a gandirii Parintelui Arsenie Boca in 800 de capete” scrisa de Ioan Gansca (opera  ce a constituit lucrarea sa de licenta in teologie) in cuprinsul careia gandurile parintelui Arsenie sunt prezentate in ordine alfbetica, pe categorii . In felul acesta cititorul isi poate alege cu usurinta tema care il intereseaza in primul rand.

Parintele Teofil Paraian despre care se stie ca l-a cunoscut foarte bine pe Parintele Arsenie si a avut mare evlavie la dansul ,a contribuit mult cu informatii la scrierea cartii si a insistat mult la tiparirea lucrarii.

El o recomanda “din toate puterile lui” pentru cititorii de toate varstele dar în dar în “mod special pentru tinerii intelectuali, si mai cu seama pentru studenti”.

articol postat de Cristina David

Arsenie Ieromonahul – Duhovnicul nostru, al tuturor

Arsenie Boca  –  duhovnicul romanilor

Nu am nici un fel de autoritate de a scrie ceva nou in legatura cu Sfantul Ardealului , a carui canonizare oficiala de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane este cu mare dorinta asteptata de catre crestinii ortodocsi romani de pretutindeni. In a doua categorie ma aflu eu. Insa nu este dupa cum vrem , gandim sau simtim noi, caci  Dumnezeu isi va spune  cuvantul , ca in toate celelalte lucruri din viata noastra.

Voi insera aici spusele unui preot, Parintele Viorel Trifa din Campeni . Dansul l-a cunoscut foarte bine pe Sfantul Ardealului.

“- Eu asa cred, ca parintele este unul dintre cei mai apropiati prieteni ai Mantuitorului. Ba chiar cel mai apropiat. Iar poporul il considera sfant. Si parintele, de pilda, se purta ca un sfant, chiar si cand savarsea Sfanta Liturghie. Atunci tot timpul plangea. Cu lacrimi rostea cuvintele slujbei. Si nici eu nu ma indoiesc ca parintele e sfant. Am simtit-o pe pielea mea, de-atatea ori! Iar parintele Arsenie ar trebui canonizat. Dar poate asa vrea Dumnezeu, sa-l canonizeze poporul, sa arate ca merita verdictul Sfantului Sinod. Desi parintele a fost smerit si a cerut sa nu fie deshumat, pana la “A Doua Venire”.

cu INITIALELE MELE

Nu stiu altii cum sunt…sau cum gandesc sau ce stiu , dar eu cred ca Parintele (cum se referea la dansul un alt mare duhovnic, Teofil Paraian) merita sa fie considerat nu doar de catre noi, mirenii , dar si de catre preotii si ierarhii Bisericii noastre ca un viu model de nevointa duhovniceasca , de stradanie neobosita si neintrerupta, de lupta cu sinele si desprinderea de acest sine in scopul atingerii unei curatii sufletesti de care avem atata nevoie spre a nu ne indeparta de Dumnezeu. Spre a nu ne “lepada de El” cum bine spune Arsenie Ieromonahul in minunata si linistitoarea lui rugaciune de dimineata.

Atunci cand simt nevoia sa citesc invataturi ajutatoare pentru suflet am atatea materiale de ales….dar cel mai adesea ma simt atrasa sa iau in mana o carte scrisa de Parintele Arsenie sau un volum care inmanuncheaza , alese cu mare evlavie, spusele lui pline de miez duhovnicesc. Asta se intampla cu mine.

388981_3171837589659_544983706_n

M-am  gandit adesea la situatiile in care credinciosul sincer , doritor de imbunatatire sufleteasca – si sunt multe astfel de situatii – nu a gasit inca sau nu a fost gasit el de un duhovnic cu har care sa-l indrume si sa-l invete , sa-i arate cum ar fi sa isi schimbe modul de a gandi , de a trai ca sa devina, incet, incet , un om nou . Atunci , mi-am spus , acei credinciosi se pot indrepta cu multa incredere si nadejde pentru un bun sfat , catre cartile sfantului Parinte . Am ajuns ca sa il vad pe Parinte ca pe un duhovnic prezent mereu in spirit daca in trup nu , intre sumedenia de oameni derutati, speriati , dezorientati de multe ori, in viata lor personala . El ne-a ajutat la toata vremea cat a fost printre noi , a schimbat in mod miraculos vietile multora, aducandu-i catre credinta strabuna. Dar sa nu uitam ca a spus in repetate randuri ca va fi de mai mult ajutor acolo unde va merge daca este rugat si chemat cu sinceritate si nadejde de cei aflati la necaz.

Inchei randurile mele cu urmatoarea rugaciune :

XTuW8LCzMder

 

Cu mare evlavie la Parintele,

Cristina David

OMAGIU PĂRINTELUI DRAG – poezie scrisa de Maicuta Teodosia (Zorica Latcu)

OMAGIU PĂRINTELUI DRAG(Parintelui Arsenie Boca)

poezie scrisa de Zorica Latcu (cu numele de calugarie Maicuta Teodosia) Braşov, 3-4.XII.1989

Noi, cei ce l-am cunoscut,

Şi Părinte drag l-am avut,

Simţim astăzi adâncă durere,

Dar şi mare mângâiere.

Căci noi ştim că şi acum,

Nu va înceta nici cum,

Viu să fie-n amintiri,

Chipul sfintei lui iubiri.

Şi cu toţi nădăjduim,

Cu Părintele să fim,

De vom împlini curat,

Sfaturile ce ne-a dat.

Iar acum la despărţire,

Cu smerenie şi iubire,

De la cel plecat în zare,

Cerem binecuvântare…

Cu nemărginită recunoştinţă,

Teodosia – Zorica Laţcu,

împreună cu toţi credincioşii,

copii ai Părintelui.

125762_zorica-latcu-teodosia-maica_w180

Maica Teodosia, pe numele de mirean Zorica Laţcu, s-a născut la 17 martie 1917 în localitatea Mezotur din Ungaria, unde se aflau părinţii ei în timpul primului război mondial. Fiica unui avocat din Braşov, Zorica a absolvit cursurile primare şi liceale în acest oraş, iar facultatea de Litere la Cluj (1936-1940), secţia filologie clasică şi modernă, cu o licenţă în greacă, latină şi franceză. S-a remarcat prin strălucirea cu care şi-a terminat studiile cât şi ca o mare poetesă.

Începe din 1941 să publice poezii la revista Gândirea. Opera Zoricăi de o înaltă ţinută ortodoxă se înscrie în sfera gândirismului. În acelaşi an este numită preparator universitar la Institutul român de Lingvistică. În 1944 apare la Sibiu primul său volum de poezii, „Insula Albă”, urmat în 1947 de „Osana Luminii”, apărut la Cluj şi de „Poemele Iubirii”, Craiova, 1949. Până în primăvara anului 1948 a lucrat ca „preparator” la Muzeul Limbii Române, la dicţionarul Sextil Puşcariu. Apreciată ca o bună cunoscătoare a limbii elene, Zorica era foarte utilă pentru lucrările de la Muzeu. Vacanţa Sfintelor Paşti 1948 a petrecut-o la mănăstirea Sâmbăta de Sus, la marele duhovnic Arsenie Boca. De aici a plecat la mănăstirea Vladimireşti pentru a îmbrăca haina monahală. Maica Teodosia s-a integrat în viaţa mănăstirii. A scris în continuare poezii şi a tradus cu deosebire texte teologice din limba greacă. Biblioteca Astra Sibiu ar deţine manuscrisele lăsate de poetă (a tradus din imnele şi cuvântările Sf. Simeon Noul Teolog ş.a.).

Maica Teodosia se ataşează în acest timp de maica Mihaela (Marieta Iordache), cu care va locui împreună în perioada anilor 60 în localitatea Gurguieşti. Prietenia dintre ele s-a legat de când făceau parte din Cetăţuile legionare.

A fost ataşată spiritual de mănăstirea Sâmbăta de Sus şi îndrumată spiritual de părintele Arsenie, căruia îi dedică ultimul volum de poezii, „Poemele iubirii”.  Cu siguranta, parintele a constituit o sursa de inalta inspiratie pentru Zorica Latcu, ale carei poezii sunt pe alocuri de-a dreptul isihaste.

În 1955 are loc drama de la Vladimireşti când duhovnicul lor, ierom. Ioan Iovan, stareţa Veronica Gurău şi comitetul mănăstirii sunt arestaţi, judecaţi şi condamnaţi la ani grei de închisoare. Urmează întemniţarea unui al doilea lot de maici format din conducerea interimară. Cele 300 de maici sunt alungate din mănăstire şi li se intentează procese pentru „port ilegal de uniformă”.

Nici maica Teodosia n-a fost scutită de închisoare. Datorită handicapului ei fizic, nici un tribunal n-ar fi putut să o condamne. Şi totuşi, tribunalul militar comunist a condamnat-o la 3 ani închisoare, apoi domiciliu obligatoriu în Bărăgan.

În anii 1970-1990, Zorica va locui la Braşov, unde în afara poeziilor, va colabora cu pr. prof. Teodor Bodogae la traduceri din operele patristice, apărute în colecţia „Părinţi şi scriitori bisericeşti” (PSB).

La 2 februarie 1990, stareţa Veronica obţine aprobare pentru reînfiinţarea mănăstirii. Se întoarce şi maica Teodosia. Dar la 8 august 1990, este chemată sus în cer.

În anul 1999 sunt reeditate volumele „Osana Luminii” şi „Insula albă”, într-o carte de poezii îngrijită de arhim. Teofil Părăian. În 2000 apare vol. „Poezii”, Bucureşti, cu un Cuvânt înainte de arhim. Teofil, care scrie: „Poeziile Maicii Teodosia, fiecare în parte şi toate la un loc, sunt pentru noi un ospăţ de Paşti, o chemare la bucurie. Ele sunt ceva „de pe tărâmul celălalt”, din locul închis cu gard înalt, unde privim doar „printre uluci”. Să dăm slavă lui Dumnezeu pentru aceste creaţii literare, prin care vine la noi Dumnezeu şi Cosmosul transfigurat. Să dăm slavă lui Dumnezeu că au ajuns la noi prin cartea de faţă darurile lui Dumnezeu, revărsate peste lume prin Maica Teodosia Laţcu, pe care a ales-o cerul să bucure pământul”.

68504_manastirea_brancoveanu_1

Pe drept cuvant, putem spune ca Parintele Teofil Paraian este cel care a redescoperit vremurilor noastre poezia cea vesnic noua a maicii Teodosia Latcu, pe care a intalnit-o pentru prima data in anul 1954.

„Mărturisesc că n-am cunoscut suflet mai clocotitor ca al Zoricăi. Era un rug aprins, un rug de iubire mistuitor. Iar prin darul harului, puterea ei de a iubi, se transforma în versul ei, se calma, era acel fluviu de iubire liniştit şi calm ce străbate necontenit lumea lui Dumnezeu. Poezia Zoricăi ne duce mereu, pe căi de frumuseţe inefabilă la întâlnirea cu Dumnezeu. Ne arată cum poţi să trăieşti din iubire şi pentru iubire, ce înseamnă să poţi iubi cu inima lui Iisus, aşa cum iubeşte Iisus. Cu ochii mereu fixaţi spre Acela care ne conduce spre Patria Cerească, Zorica ne face să pătrundem în misterul relaţiei cu Divinul, prin iubire.”

(Aspazia Oţel Petrescu,Permanenţe, aprilie 2001)

Cine a fost Zorica Laţcu Teodosia?

Pe Zorica Laţcu Teodosia am cunoscut-o în mai 1954, la Mânăstirea Maicii Domnului, din localitatea Tudor Vladimirescu, din apropiere de Tecuci. Eram atunci acolo ca închinător. Era şi un bun prilej s-o întâlnesc, în Mânăstirea Vladimireşti, pe Maica Teodosia, cu numele civil de Zorica Laţcu. De Zorica Laţcu ştiam, până atunci, prea puţin, deşi puţinul se putea socoti şi mult, întrucât ce ştiam era important. Ştiam anume că publicase o carte de poezii religioase, cu titlul ”Osana Luminii”, carte ce apăruse în editura Episcopiei Ortodoxe din Cluj în anul 1947. Făcusem cunoştinţă cu acea carte în vremea studenţiei mele, la Sibiu. Poeziile din ”Osana Luminii” mi-au mers la inimă şi s-au aşezat acolo pentru totdeauna. Chiar învăţasem unele din ele şi eram bucuros să le spun şi altora. Aflasem la vreme de legătura poetei Zorica Laţcu cu mânăstirea de la Sâmbăta şi de admiraţia pe care o avea faţă de Părintele Arsenie Boca.

Întâlnirea cu Maica Teodosia Zorica Laţcu, n-a fost odihnitoare pentru mine, din pricina exprimării defectuase pe care o avea în vorbire. Aveam impresia că face eforturi peste fire pentru a spune ceea ce dorea să comunice. Pentru un motiv ca acesta, întâlnirea noastră de atunci a fost scurtă.

Cu vremea am aflat că Maica Teodosia Zorica Laţcu a studiat filologie clasică, greacă şi latină, la Universitatea din Cluj, unde a mai studiat şi limba şi literatura franceză. Ştia şi germană, fiind dintr-o familie de intelectuali din Braşov, unde şi-a trăit copilăria şi adolescenţa. După studiile universitare a primit un post în cadrul Universităţii din Cluj în muncă de cercetare, post pe care la onorat până în 1948 când a plecat la mânăstire. La mânăstire a stat până la desfiinţarea mânăstirii, în 1956, când a fost arestată. Au urmat apoi trei ani de detenţie, ca deţinut politic. După eliberare, s-a aşezat într-un sat din părţile Brăilei unde a locuit cu fosta ei colegă de chilie din mânăstire, care a ajutat-o şi unde a rămas până prin anii 70, când s-a întors în Braşov la casa părintească, unde a stat până în februarie 1990, când s-a întors la mânăstirea reînfiinţată. Sfârşitul vieţii pământeşti i-a venit Maicii Teodosia în 8 august 1990. A fost înmormântată în cimitirul mânăstirii din care a făcut parte.

Dumnezeu s-o odihnească!

Sub numele civil de Zorica Laţcu, Maica Teodosia, de mai târziu a publicat trei cărţi de poezii:

1. Spre Insulă, în editura Dacia Traiană, Sibiu, 1944; cu poezii cu subiecte antice şi în metru antic.

2. Osana Luminii, în editura Episcopiei Ortodoxe din Cluj, 1947, cu poezii religioase.

3. Poemele Iubirii, în editura Ramuri, Craiova, 1949.

Zorica Laţcu Teodosia a scris şi multe poezii care n-au fost publicate şi a contribuit la traduceri din ”Sfinţi Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”, traducând din limba greacă unele din scrierile lui Origen şi din cele ale lui Grigorie de Nisa.

A mai tradus şi versificat imnele Sfântului Simeon Noul Teolog, care însă n-au ajuns să fie publicate.

Zorica Laţcu Teodosia a fost o adevărată poetă, o poetă talentată, care, pe măsură ce va fi cunoscută se va impune în istoria literaturii noastre.

 Arhimandrit Teofil Părăian

 

CELE MAI FRUMOASE CUVINTE ALE PARINTELUI ARSENIE BOCA EXPLICATE DE PARINTELE TEOFIL

Parintele Arsenie a fost un om cu o capacitate sufleteasca deosebita si cred ca Parintele orice ar fi fost, ar fi fost un om deosebit. Adica daca era inginer, nu era un inginer comun; daca era profesor, era un profesor exceptional; daca era un doctor, era un doctor deosebit. El a avut o inzestrare nativa deosebita si cind l-am cunoscut eu in ’42 avea 32 de ani si deja avea un nume mare. Cum a ajuns la aceasta Parintele nu a spus niciodata, insa eu personal cred ca a avut o inzestrare de la Dumnezeu pe care daca nu o ai nu poti fi niciodata ceea ce a fost Parintele Arsenie. Apoi el a studiat mult, nu numai Teologie, ci a studiat si arta, a facut Scoala de Belle Arte, sectia pictura, a facut si ceva Medicina, cunostea si chestiuni de medicina, si toate acestea la un loc i-au dat capacitatea de a lucra ca un om bine inzestrat si cu o cultura bine pusa la punct.

Brasov--Peste-1-000-de-persoane-la-inmormantarea-parintelui-Teofil-Paraian

Cindva stateam in fata unei icoane facute de Parintele Arsenie, la Bucuresti, pentru manastirea noastra, o icoana cu Adormirea Maicii Domnului, care se gaseste in holul staretiei manastirii noastre. Stateam in fata acestei icoane si o prezentam unui cadru universitar de la Sibiu, si zic: “Eu cred ca Parintele Arsenie este un geniu”. Si respectivul spune: “Asta inseamna ca are o cultura perfecta si inca ceva”. Si zic eu: “Nu stiu daca are o cultura perfecta, dar sunt sigur ca are inca ceva”. Asta a fost Parintele Arsenie.

Avea o putere de sinteza deosebita, o putere de intuitie si o putere de a cunoaste totdeauna esentialul intr-o chestiune. Cind ii puneai o problema, el imediat avea raspunsul. Si de la el au ramas si cuvante scrise, in manuscrisele lui. De pilda, cind l-am intilnit eu pentru prima data, mi-a si spus un cuvant, o formula. Zice: “Ma, nu toti din lume se prapadesc, nici toti din manastire se mintuiesc”. Deci avea o posibilitate de a formula ceva. Sau cindva spunea el asa: “In mintea stramba si lucrul drept se stramba”. Asta le place la multi, am bagat de seama ca le place. Cind le spun ca Parintele a zis ca: “In mintea stramba si lucrul drept se stramba”, oamenii rad in general. De ce rad? Pentru ca si dau seama ca asa e. Numai ca e greu sa stii cind ti-e mintea stramba. Sau zicea Parintele ca: “Cea mai lunga cale e calea care duce de la urechi la inima”, adica de la informatie la convingere. Si zicea Parintele ca: “Mustrarea invinge, dar nu convinge”, sau ca: “Bobul lui de grau se preschimba in taciune, iar el se crede grau nedreptatit”.

Sa-ti feresti capul de frig si de prostie!

E un cuvant care merita sa fie stiut si urmat, el putind fi de folos tuturor celor ce nu iau aminte la ei insisi, tuturor celor care vor sa braveze si nu se gandesc la urmarile pe care le pot avea, spre raul lor, niste atitudini care nu sunt destul de bine gandite si controlate. Sa luam deci aminte la cuvantul de mai sus si sa-l implinim in cele doua laturi ale lui.

Conceptia de viata crestina.

Cata o avem, ne statorniceste in gandul si dorinta de a ne ridica mai presus de fire, de a indumnezei firea, prin harul si indurarile si iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Tocmai de aceea folosim si resursele firesti, cate le avem la indemina: aerul (aerul bun), hrana rationala, somnul si energia vitala, pe care nu vrem sa o risipim pe placeri, ci vrem s-o canalizam spre binele nostru material si spiritual. Asa dorea Parintele Arsenie, care a formulat indreptarul de viata, pe care l-a predat tinerilor si oricui care vrea sa ia aminte la el.

In mintea stramba si lucrul drept se stramba.

Asa obisnuia sa spuna Parintele Arsenie, care urmarea pentru oameni o minte dreapta si lucruri drepte si indreptare spre mintea cea buna. Valoarea acestui cuvant o intuiesc toti cei ce il aud, si asta se intimpla des, caci noi il aducem inaintea vizitatorilor si inchinatorilor nostri, mai ales atunci cind au prilejul sa vada o pictura a Parintelui Arsenie reprezentind Adormirea Maicii Domnului, pictura in fata careia se opresc cu admiratie multi dintre cei ce viziteaza Manastirea Brincoveanu de la Sambata. Mintea se stramba in urma patimilor si se indreapta pe masura curatirii de patimi. Cind mintea se indreapta, vede lucrurile drept, deci asa cum sunt ele.

Cea mai lunga cale este calea care duce de la urechi la inima.

Cea mai lunga cale este calea care duce de la urechi la inima, adica de la informatie la convingere. Oameni de informatie religioasa sunt mai multi decat cei ce au convingeri religioase. E necesara si informatia, care adeseori se face prin auzire. Dar a ramane la informatie inseamna doar a fi la inceputul drumului, “la urechi”. Pina la inima mai e o cale lunga, “cea mai lunga cale”.

Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse.

Cuvantul acesta ne aduce aminte de un cuvant asemanator, cu circulatie mai ales in lumea din Apus: “Un sfant trist este un trist sfant”. Parintele a fost intotdeauna pentru optimism, pentru bucurie, credinta noastra fiind “izvor de bucurie”, crestinismul fiind “religia bucuriei”. Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Sai :”Acestea vi le spun, ca bucuria Mea sa fie intru voi si ca bucuria voastra sa fie deplina” (Ioan 15, 11).

Bobul lui de grau se preschimba in taciune, iar el se crede grau nedreptatit.

Asa caracteriza Parintele Arsenie pe omul care se abate de la cele bune si care nu cauta si nu primeste indreptarea, ci si explica el mai bine cele pentru sine condamnind pe cei ce vreau sa-l indrepte. Inceputul oricarei indreptari este sa-ti recunosti greseala. “Cind greseala s-a facut in tine asezare si adevar”, cind o ai ca drepindere si o mai si justifici, atunci “nu mai e greseala, ci e pacat de moarte”. Intr-o astfel de situatie, cel ce se crede a fi drept, fara sa si fie de fapt, nu mai e bob de grau, ci doar taciune.

Mustrarea invinge, dar nu convinge.

Este si aceasta o cugetare la care e bine sa luam aminte. Are si mustrarea rostul si puterea ei, dar ea, ca si constringere, doar invinge, insa de convins nu convinge. De la invingere pina la convingere e o cale lunga, poate tot atat de lunga cat cea de la informatie la convingere, cat cea de la urechi la inima.

Dragostea lui Dumnezeu pentru cel mai mare pacatos este mai mare decat dragostea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu.

Cu o astfel de afirmatie, parintele ne da incredere in bunatatea lui Dumnezeu, in iubirea lui Dumnezeu fata de noi, pacatosii, caci se afirma si in rugaciunile de dezlegare ale sfantei noastre Biserici, ca mila lui Dumnezeu este tot atat de mare, tot atat de infinita, cum este de infinita si marirea Lui, de vreme ce se spune: “Ca precum este marirea Ta, asa este si mila Ta”. Cuvantul spus de Parintele Arsenie, in formularea de mai sus, ne aduce aminte si de ceea ce spune Psalmistul, prin cuvantele acestea: “Cat e de sus cerul deasupra pamintului, atat de mare e bunatatea Lui (a lui Dumnezeu) spre cei ce se tem de Dansul. Cat de departe e Rasaritul de Apus, atata a departat El de noi faradelegile noastre. Cum miluieste un tata pe copiii Sai, asa miluieste Domnul pe cei ce se tem de Dansul” (Psalmul 102, 10-13).

Ajutati-ma sa va pot ajuta.

Asta inseamna ca nu cel care vrea sa te ajute te ajuta cel mai mult, ci tu esti cel care poti sa fii ajutat. Daca esti deschis spre ajutor te poate ajuta omul de linga tine si omul superior tie; dar daca nu-l recunosti superior, ba, dimpotriva, il judeci si-l calci in picioare, atunci nu te poate ajuta, pentru ca omul este fiinta care poate zice nu, si zice nu!

Daca tot trebuie sa suferim, macar sa nu suferim zadarnic.

Pentru a putea folosi suferinta spre binele sau, omul trebuie sa creada ca suferinta are un sens pentru el, chiar daca pe moment nu intelege. De fapt, cel care intelege si stie cum sa suporte suferinta, nu mai sufera.

Domnul Hristos a fost rastignit cu spatele pe crucea materiala si cu fata pe crucea spirituala.

Unii dintre calugari nu sunt calugari, ci cuiere de haine calugaresti.

Cine face curte nu face carte.

Zicea Parintele Arsenie referindu-se la trup: “Fiecare dintre noi ducem un necredincios in spate”.

arsenie_boca_la_fenomene_stranii

Pe o pictura facuta de Parintele Arsenie cu Judecata de Apoi e scris: “Tu esti noi”. “Tu esti noi”, ca si cind ar spune faptele oamenilor: Fii atent ca tu cum esti acum, sa stii ca esti noi, tu esti ceea ce ai facut, tu esti ceea ce ai gandit, tu esti ceea ce ai vorbit, tu esti ceea ce ai simtit, tu esti ceea ce ai citit. Tu esti noi. Noi ne-am alcatuit in tine. Cartea vietii tale esti tu insuti.

Parintele Arsenie ii indemna pe oameni sa nasca sfanti. Bineinteles ca pentru a naste sfanti trebuie sa fii sfant sau trebuie sa tragi de tine spre idealul sfanteniei. Si cind incepem sa ne ocupam de noi insine, putem sa ne cunoastem, sa aflam negativele noastre, sa cunoastem incarcatura data de altii si pusa in noi, s-o rezolvam; dar aceasta cere timp si osteneala.

Parintele Arsenie, Dumnezeu sa-l odihneasca, mi-a spus cindva un cuvant; de fapt, nu mie ci unui parinte, pe atunci student la teologie, un cuvant pe care eu il socotesc cel mai important cuvant pe care l-am auzit de la el din cate stiu ca le-a spus si le-a scris, anume: “Sa ai intelegere fata de neputinta omeneasca”.

Parintele zicea ca de doua ori trebuia sa se intilneasca omul cu el: o data cind ii spune si a doua oara la moarte, sa-­i spuna daca a facut ce i­a spus. Foarte corect! Ce rost are sa mearga cum merg unii ca sa-­i spuna unul, ca sa-­i spuna altul, ca un cuvant de folos, ca nu stiu ce… si­-apoi aduna la cuvante de folos si nu implineste nimic!

Din cati oameni am cunoscut eu lucratori in Biserica, Parintele Arsenie a fost unic. Unic prin gandirea lui, prin stilul lui de lucru.