Desavarsirea omului – porunca evanghelica

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „PORUNCA  DESAVARSIRII”
„Indaratnicii de noi, n-ar trebui sa vorbim despre aceasta porunca a desavarsirii si iubirii de vrajmasi, fiindca nu facem altceva decat ne scuzam mereu, ca nu putem. Cu alte cuvinte repetam acelasi pacat, pe care l-a facut Adam, dand vina pe Dumnezeu pentru caderea sa. Infruntam pe Dumnezeu, ca ne-a poruncit un lucru imposibil.
Desavarsirea si iubirea de vrajmasi nu sunt nici macar sfaturi evanghelice; sunt porunci. Prin urmare cu implinirea sau neimplinirea lor, stam sau cadem din crestinism.
Sa nu descurajeze nimeni; fiecare are masura sa, pe care trebuie sa o ajunga. Pe ce cunoastem aceasta ? – Pe cele ce ni se intampla; pe cele ce ne vin fiecaruia sa le trecem, tinand seama de aceste doua porunci. Providenta conlucra cu noi pentru desavarsirea noastra: prin toate imprejurarile grele, din care nu putem iesi teferi decat lepadandu-ne de noi insine, ducand o cruce in fiecare zi si imbiati cu potrivnici, plini de ura, capabili sa ne si dezlege de viata aceasta.


Daca nu intelegem teserea Providentei, care urmareste desavarsirea noastra, prin tot felul de incercari inevitabile, atunci cadem in parerea ca desavarsirea noastra trebuie sa ne-o facem noi, ceea ce e o trufie fara seaman, incremenim desavarsirea intr-o problema.
Cat suntem de departe de iubirea de vrajmasi, si zarea desavarsirii cat e de departe, ne sta proba faptul ca aproape in fiecare casa traiesc laolalta oameni care nu se inteleg.”
Sursa: Parintele Arsenie Boca -„CUVINTE VII”,  Editura Charisma, Deva, 2006, p. 126

Cristina David

Parintele Arsenie Boca aproape de canonizare

Episcopia Devei şi Hunedoarei a anunţat joi, 5 septembrie 2019, aprobarea documentaţiei necesare pentru canonizarea Părintelui Arsenie Boca întocmite de Comisia specială teologică a Mitropoliei Ardealului.

Dosarul complet și studiul document asupra sfințeniei vieții Cuviosului Părinte Arsenie vor fi înaintate spre examinare și decizie Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Teolog, pictor și duhovnic, Părintele Arsenie s-a născut în data de 29 septembrie 1910.

A studiat la Gimnaziul ortodox „Avram lancu” din Brad (1922-1929), la Academia Teologică „Andreiană” din Sibiu (1929-1933), la Academia de „Belle Arte” din București și a urmat un stagiu de documentare la Muntele Athos.

A fost hirotonit diacon celib în 1936 și preot în data de 10 aprilie 1942.

În data de 3 mai 1940 a fost tuns în monahism la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, sub numele de Arsenie, a cărei obște a îndrumat-o până în toamna anului 1948, când a fost transferat de mitropolitul Nicolae Bălan la Mănăstirea Prislop.

ÎPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, declara în 2014 că Biserica Ortodoxă Română nu se opune canonizării părintelui Arsenie Boca, supranumit „Sfântul Ardealului”. De asemenea, Mitropolitul Ardealului spunea că „ar fi cel mai fericit om din lume să poată să semneze şi el pe actul de canonizare”. ÎPS Laurenţiu a spus atunci, că întâlnirile sale cu părintele Arsenie Boca au fost „providenţiale”. În 2019, se împlinesc 30 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca, care este îngropat la Mânăstirea Prislop din județul Hunedoara.
Citeşte întreaga ştire: Mitropolia Ardealului a decis ca Arsenie Boca să devină sfânt. Ce se întâmplă mai departe cu procesul de canonizare

Părintele Arsenie Boca, aproape de sanctificare.  Dosarul de canonizare a fost înaintat Sfântului Sinod care va avea ultimul cuvânt .

„Comisia Sinodala va analiza foarte riguros, la randul ei, aceasta propunere si dosarul de canonizare”. Aici am citat cuvintele domnului Vasile Banescu din anuntul facut astazi pe posturile de televiziune. Dansul este purtatorul de cuvant al BOR. Aceasta stire venita astazi in chiar ziua Praznicului Inaltarii Sfintei Cruci mi-a luminat ziua intr-un fel greu de exprimat. Bucurie interioara , multumire sufleteasca…si alte simtaminte care se impletesc si converg intr-o stare de spirit minunata.

sursa : https://basilica.ro/parintele-arsenie-boca-propus-spre-canonizare/

Cristina David

Lupta nevazuta

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „LUPTA DUPA LEGE”
„Cei ce nu urmaresc in viata aceasta nimic mai mult decat sa fie fericiti in lume si tihniti in trup, acestia n-au razboi cu diavolul: pe acestia ii are tara de razboi. Caci cata vreme umbla dupa tihneala si fericire desarta, n-au sa se trezeasca din vraja vrajmasa, care-i tine bine inclestati in lumea aceasta sensibila, prin care-i duce pe nebagate de seama la pierzare sigura. De aceea a zis un sfant parinte ca cea mai primejdioasa temnita e aceea in care te simti bine: nu vei iesi din ea niciodata.
Razboiul incepe abia cu cei ce vor sa-si refaca fericirea Raiului pierdut, stradanie pentru care invata sa se desprinda pe rand din toata tihneala si slava desarta a vietii acesteia. si incepe asa:
Toate patimile sau lucrarile impotriva firii se ivesc mai intai in minte, in partea cea mai subtire a fapturii noastre nevazute. Aici vine un chip sau un gand al lumii acesteia si sta ca o momeala. Iar mintea, daca e neinvatata sau neprevenita despre lucratura straina, ca un miel nestiutor, vede lupul si se duce la el, crezand ca e oaie. Iar daca lupul mai e si viclean, se imbraca in piele de oaie si bietul miel, neavand mirosul oii cercat, tot de-a zburda se duce in coltii lupului flamand.
Prima intalnire intre minte si diavol e la linia momelii, pe care o flutura el in vazul mintii. Daca mintea nu baga momeala in seama, vrajmasul staruie cu ea, o arata mai sclipitoare, ca sa o faca iubita mintii. Aceasta e a doua inaintare a razboiului, sau asupreala. Daca la asupreala a izbutit sa fure mintea cu momeala si sa o faca sa vorbeasca impreuna, avem inaintarea la unire.


Mintea insa se trezeste ca a fost furata de gand strain si ca se afla in altceva, decat in ceea ce-i era dat dupa fire; iar cand isi da seama de ea insasi si de cele in care se afla, avem lupta cea de gand la o clipa hotaratoare. Se va invoi mintea sa mearga dupa momeala mai departe, sau se va intoarce de la dansa? Aici e lupta, si clipele sunt scumpe; si de cele mai multe ori viata intreaga a unuia sau a multime de insi atarna de lupta nevazuta a catorva clipe. Daca intarziem sa ne luptam, se poate intampla ca fara veste sa fim invaluiti la minte din partea poftei sau a iutimii, asupra carora inca arunca vrajmasul aprinderea sa. Prin urmare, ostas al lui Hristos, lupta trebuie data grabnic si dupa lege.”
 Sursa: Parintele Arsenie Boca – „Cararea Imparatiei, cap. IV – Razboiul nevazut”, Editura Charisma, Deva, 2006, pp. 173-174.

Cristina David

Mironositele – vestitoarele Invierii Domnului

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „ MIRONOSITELE”
Acestea sunt mironositele (purtatoarele de mir) care au ridicat, primele, steagul crestinismului, vestind Invierea Domnului.
Ele iubeau pe Iisus, fiindca El le-a ridicat la noua conceptie despre viata. Aceasta le-a adus pe urmele Lui. Iar El le-a facut primele vestitoare ale invierii.
Faptul Invierii Domnului a frant toata protivnicia, a inlaturat toata ingrozirea din calea lor.
– Ce-au cunoscut ele in Iisus ?
– Iubirea divina care le-a purificat viata, le-a innoit sufletul, le-a transfigurat existenta. O iubire care strabate in adancuri, care rascoleste toata fiinta, care creeaza din nou.
Aceasta iubire a crescut si in sufletul lor.
Aceasta iubire le-a facut, din femei slabe, fricoase, mai tari decat toate protivniciile lumii, le-a facut mai tari ca moartea, de care nu se mai temeau.


La aceste insusiri duce Iisus pe oricine care se intalneste cu EL Aceste insusiri sunt cele ce fac pe omul nou, renascut din Dumnezeu, un vestitor al invierii.
Femeile mironosite au fost invrednicite de Dumnezeu sa fie primele vestitoare ale invierii lui Iisus, ale nasterii din nou a omului; – si au corespuns.
Marturie mai stau de-a lungul veacurilor si toate sfintele fecioare, care si-au inchinat viata lui Iisus; stau marturie toate mucenitele, care L-au marturisit prin suferinta si moarte – si prin ce putere, ar fi trecut toate acestea, daca nu prin iubirea ce-o aveau de Iisus. Aceasta-ti da bucuria care intrece frica pe care-o are firea de chinuri.
Stau marturie a Invierii toate mamele crestine, care au adus copiii lor, ce s-au facut stalpi ai Bisericii lui Hristos, mucenici ai crestinatatii, suflete de eroi si sfinti.

Sursa: Parintele Arsenie Boca – „Cuvinte Viii”, Editura Charisma, Deva, 2006, pp. 88 – 89.

Cristina David

Dumnezeu doreste de la noi iubire dezinteresata –

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „DINCOLO DE INTAMPLARI…”
Ca Dumnezeu uneori pedepseste raul si uneori rasplateste binele, e ca sa stie omul ca raul se pedepseste si binele se rasplateste.
Daca o face rar in lumea aceasta, e semn ca o face sigur in cealalta. Daca uneori nu rasplateste binele dreptului e semn ca-i lucreaza rabdarea. In amandoua cazurile Dumnezeu asteapta sfarsitul omului: in ce sfarseste omul; fie ca a fost multa vreme bun, dar pierzand rabdarea in nevointele binelui, isi pierde socoteala si deci plata, fie ca a fost multa vreme rau «si venindu-si intru sine» se intoarce catre Dumnezeu, si cele de pe urma ale omului au ultimul cuvant.


O rasplata aici si imediata, pentru toate faptele, ar dauna libertatii omenesti. Raul nu s-ar face de frica pedepsei. Binele s-ar face din interesul rasplatii. S-ar micsora ceva din slava lui Dumnezeu si s-ar micsora si prestigiul fiintei omenesti.
Iata prin urmare la ce climat de libertate si dragoste dezinteresata vrea Dumnezeu sa-si ridice fiii, la Sensul lor metafizic, cel ascuns in Dumnezeu, care Duh este si Iubire si Adevar, si acestea fac si pe oameni cu adevarat liberi si cunoscuti si lor insisi ca atare.
Sursa: Parintele Arsenie Boca – „Cuvinte Vii”, Editura Charisma, Deva, 2006, p.190 – Extras din „DINCOLO DE INTAMPLARI…”

Cristina David

Iata asa era Iisus: cel mai milostiv cu pacatosii si cu pacatoasele, care-si marturiseau pacatele, si in acelasi timp, prigonitor fara egal al pacatelor mintii: fatarnicia, prejudecatile, viclenia, cu un cuvant fariseismul

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca


Iata asa era Iisus: cel mai milostiv cu pacatosii si cu pacatoasele, care-si marturiseau pacatele, si in acelasi timp, prigonitor fara egal al pacatelor mintii: fatarnicia, prejudecatile, viclenia, cu un cuvant fariseismul. Ierta coruptia trupeasca pocaita, dar nimanui n-a iertat coruptia ratiunii. A crede ca esti in regula cu Dumnezeu, dand Templului zeciuiala din izma si marar, uitand dreptatea si iubirea, e o coruptie a ratiunii: e a observa amanuntele si a pierde principiile. Iar cand amanuntele vor parea fara principii inceteaza si acestea.

Destramarea religiei provine dintr-o destramare a mintii in formalism, care apoi se stinge si el dintr-o reactiune impotriva lui. Iata ce voia sa previna si sa salveze Iisus: si amanuntele si principiile, si copacii si padurea.
Dar pe langa formalism mai era si viclenia acestor minti, pe care n-o putea suferi Iisus. Fariseii, vicleni fiind si fatarnici, intr-un fel erau si intr-altul aratau, nu puteau suferi indreptarea, ci aceasta li se parea o aluzie, un atac personal. De asemenea erau sensibili si legiuitorii.
Iisus nu s-a scuzat niciodata, daca cineva s-a simtit atins de cuvantul Sau. Daca unii marturiseau ca se simt atinsi, ii ataca pe fata: «Vai si voua legiuitorilor, ca puneti legi si sarcini la altii, iar voi nici cu degetul cel mic nu le atingeti !»
Iata luptator, intemeietor de religie, religia spiritului, restabilind ratiunea si iubirea, factori principali ai persoanei, suportul desavarsirii.
Sursa: Parintele Arsenie Boca – „Cuvinte Viii”, Editura Charisma, Deva, 2006, p.177 Extras din „CONFLICT DECLARAT”

Cristina David

Lupta cu noi insine

În fiecare zi avem de luptat cu noi înşine pentru a putea alege să facem ceea ce este plăcut lui Dumnezeu. Păcatul pe care l-am lăsat să intre în noi şi cu care ne-am obişnuit, ne împiedică să facem binele, ceea ce ne este de folos nouă şi altora. Avem de luptat zilnic cu răul din noi, până reuşim să scoatem afară ceea ce ne face rău, ceea ce ne chinuie.

Diavolul caută să ne convingă personal sau prin alţii, să fim comozi, să căutăm doar plăcerile egoiste şi astfel să stăm departe de Dumnezeu şi de adevărata fericire.

Păcatul ne face să fim dezinteresaţi de o viaţa morală, ne face să uităm de Dumnezeu, să fim indiferenţi faţă de adevărul descoperit de Dumnezeu spre mântuirea noastră.

Nu ne iubim cu adevărat când alegem să facem răul. Ne facem singuri rău, lăsându-ne amăgiţi de vicleanul diavol, care ne face să confundăm răul cu binele.

Suferim de pe urma răului pe care am ales să-l facem, nouă şi altora, dar nu avem puterea să ne oprim din alegerea păcatului ca mod de viaţă.

Oprirea de la rău este singura soluţie prin care scăpăm de suferinţă şi nefericire. Ca să ne oprim de la a face răul trebuie să ne legăm spiritual prin credinţă, smerenie, rugăciune şi iubire de Dumnezeu, Cel fără de păcat. Cu ajutorul Lui ne putem schimba modul de viaţa, alegând doar binele adevărat, nu falsul bine.

Doar începând să facem binele putem să ne oprim de la rău. În fiecare zi să înlocuim cel puţin un păcat din noi cu o virtute opusă răului respectiv şi vom începe să ne bucurăm altfel de darul vieţii, cu recunoştinţă şi mulţumire faţă de Dumnezeu.

În concluzie, zilnic avem de ales între bine şi rău. Cine alege să-L iubească pe Dumnezeu se poate schimba în bine. Lupta cu ispitele de plăcere este permanentă. Dumnezeu ne dă putere să facem ceea ce singuri nu putem face, adică să schimbăm ceea ce este urât în noi prin venirea păcatului în noi. Schimbarea adevărată vine din interior, din inimă, spre exterior. Cum alegem ceea ce ne este de folos? Cum rezistăm ispitelor de plăcere? Rugându-ne cu smerenie şi credinţă lui Dumnezeu, Cel Care ne dă harul său puterea Sa spirituală prin care disciplinăm poftele egoiste de care ne-am lăsat conduşi o anume perioadă de timp. Să nu ne lăsăm din cauza lenei şi a comodităţii învinşi de minciunile vicleanului diavol, care vine la noi cu masca prieteniei, dar el ne este doar duşman, nu prieten. Avem de luptat zilnic cu propriile neputințe care ne împiedică să facem binele.

Părintele Arsenie Boca