Linistea sufletului

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „CE URMARESTE DUMNEZEU ”
„«Cel ce nu primeste intamplarile care il departeaza de patimi, acela fuge de ceea ce nu trebuie sa fuga.» Drept aceea, pana nu vom ajunge de aceeasi parere cu Dumnezeu despre viata noastra pamanteasca, precum si despre cealalta, de pe celalalt taram, nu vom avea liniste in suflet, nici unii cu altii si nici sanatate in trup si nici in oranduirea omeneasca.
Trebuie sa ne plecam intelepciunii atotstiutoare a lui Dumnezeu, care, in tot ce face, urmareste inteleptirea noastra, ori pricepem, ori nu pricepem aceasta. Cand ne plecam capul si vrem si noi ce-a vrut Dumnezeu, in clipa aceea capatam linistea sufletului, orice ar fi dat peste zilele noastre. Caci El e Stapanul vietii si al mortii, de El asculta zidirea si de El se teme iadul. «Toti locuitorii pamantului sunt o nimica inaintea lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor si cu locuitorii pamantului, si nimeni nu poate sa stea impotriva maniei Lui, nici sa-i zica: Ce faci?»
Cand a vrut sa mantuiasca pe Adam si cu toti dreptii, din iad i-a scos si poate sa scoata din ghearele mortii pe oricine vrea. De aceea au si zis Parintii, mangaind pe oameni: «Ca pacatos ca un drac de-ai fi, nu deznadajdui de puterea lui Dumnezeu», fiindca oricine, care in primejdie de moarte fiind va chema numele lui Dumnezeu, isi va mantui sufletul caci in ce-l va fi aflat moartea in aceea va fi in veci. Iata de ce, nestiindu-ne sfarsitul, suntem datori a ne afla mereu in pocainta ca intr-insa sa fim socotiti in veci.”

Sursa: Parintele Arsenie Boca – „CARAREA IMPARATIEI”, CAP. III – CELE SAPTE SURLE, Editura Charisma, Deva, 2006, p. 102.

Postare – Cristina David

Sa fii in lume, dar totdeauna mai presus de lume

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „FIUL RISIPITOR ”
„Deci cauza desfigurarii omului sta in cautarea gresita a fericirii sale in lucrurile acestei lumi. Faptura omului, ca fiu al lui Dumnezeu, are ceva din infinitatea Tatalui sau, care nu se satura, nu numai cu roscovele porcilor, dar nici cu nimic altceva, decat cu desavarsirea lui Dumnezeu. E atat de mare sufletul omului – dupa obarsia sa -, cat numai Dumnezeu il poate umple.
Cu orice altceva de-ai incerca sa-ti saturi sufletul, nu faci altceva decat sa ti-l ingustezi pe masura dorintei urmarite: asta-i desfigurarea lui! Cu alte cuvinte renunti la inrudirea ta cu Dumnezeul nemarginirii si te lipesti de ceea ce multi Parinti ai Bisericii o izbesc cu o vorba aspra: «Curva lume».
Sa fii in lume, dar totdeauna mai presus de lume.
Nu ingusta rostul vietii numai la idealuri pamantesti!
Implineste-le si pe-acelea, dar totdeauna fii mai presus de ele!
Din cauza nestatorniciei lor, a conflictelor cu rautatea si infirmitatea lumii, trebuie sa-ti asiguri viata in Dumnezeu, care nu te minte, cum te minte mai sus pomenita lume.
Iata ce insemneaza sa-ti «vii intru sine»: momentul cel mai de pret din viata ta pamanteana, adica sa te regasesti in adevarata ta fire si apoi sa te «scoli» din rosturi marunte si sa te intorci Acasa, in «bratele parintesti» ale lui Dumnezeu, Tatal tau si Tatal nostru, care-ti va gati tie o «cina de taina».
Nu-i mirare ca, fara gasirea acestui rost al vietii, altul nu-i gasesti, – si fara rost nu te poti suferi.
Gasit-ai comoara aceasta in tarina vietii tale?
Daca da, ai gasit imparatia lui Dumnezeu; iar semn c-ai gasit-o e bucuria nestavilita, care te face sa spargi deznadejdea oricarui deceptionat al lumii, sa-i aprinzi si lui un ideal in inima, si sa-l duci: in inima ta, Cerului, bucurie mare!”
Sursa: Parintele Arsenie Boca – „CUVINTE VII”, Editura Charisma, Deva, 2006, p. 32-33.

Smerenia apropie omul de Dumnezeu

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „HULITORII SI MARTURISITORII”
A spune ca nu este Dumnezeu ci numai natura, nu dovedeste nimic despre Dumnezeu. Aceasta arata doar atat: departarea aceluia de Dumnezeu. Smerenia vietii sau trufia ei sunt cei doi factori care ne apropie sau ne departeaza de Dumnezeu. Una IL marturiseste alta IL huleste. De aceea zicem in toate imprejurarile potrivite, ca mersul vremii atarna de mersul purtarii.
Daca ne intelegem, turma si pastori, sa cerem ceva lui Dumnezeu, asa a spus ca ne va da, spre slava Fiului Sau, Domnului nostru Iisus Hristos.
Si nu putem indrazni a cere decat o viata curata; iar celelalte ni le va da El, caci stie El ca ni le trebuie.”
Sursa: Parintele Arsenie Boca – „CUVINTE VII”, Editura Charisma, Deva, 2006, p. 108

Postare – Cristina David

Omul – colaborator al lui Dumnezeu

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „UN DESTIN INTELES ”
„Pribegim multi ani in viata pana sa ne lamurim un rost in lume.
Unii pribegesc toata viata fara rost, nici tinta.
Altii il cauta toata viata fara sa-l gaseasca, sau fara sa stie ca l-au gasit.
Inteleg prin destin rosturile pe care le-a ascuns Dumnezeu in viata fiecarui om si pe care omul trebuie sa le desfasoare la randu-i intre oameni. In fiecare ins e sadita o intentie a lui Dumnezeu care, prin om, trebuie sa devina o creatie. Sunt si destine colective. Inca din Vechiul Testament ni se atrage aminte: «Fiti luatori aminte la menirea voastra !» (Agheu 1,5,7).
In crestinism omul e ridicat pana la cinstea de colaborator al lui Dumnezeu, iar aceasta colaborare e destin. Talantii – talentele – sunt inzestrarile acestei colaborari ale lui Dumnezeu cu omul. Lucrand in sensul inzestrarilor, lucrezi in sensul destinului.
Omul e nelinistit cata vreme nu stie ce vrea Dumnezeu cu el, ce vrea Dumnezeu de la el. Viata nu e un scop in sine; e numai mijloc; e numai cadrul unui destin, sau e in cadrul unui destin.
Multi se tem de cuvantul destin, ca nu cumva sa insemneze pre-destin, prin urmare sa se trezeasca intr-o doctrina fara libertatea vointei, deci fara conceptul specific crestin al responsabilitatii ultime.
Cum sa nu raspunzi de ce ti-a dat Dumnezeu ?
Si cum sa nu raspunzi, daca n-ai facut ce ti s-a dat sa faci ?”
Sursa: Parintele Arsenie Boca – „CUVINTE VII”, Editura Charisma, Deva, 2006, p. 128

postare – Cristina David

Cei Trei Mari Ierarhi au fost sarea vremii lor

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Cei Trei Mari Dascali si Ierarhi ai Bisericii : Sf Vasile cel Mare, Sf Grigorie Teologul si Sf Ioan Gura de Aur


„Un crestinism fara recunoasterea lui Iisus ca Dumnezeu si Stapan al lumii, nu-ti obliga viata la a o face mai curata. Iar cu cat viata se face mai necurata, cu atata te-ntuneci dinspre Dumnezeu pana la a-L tagadui cu totul si a I te face vrajmas declarat. Viata traita pamanteste, fara grija, la asta te duce.
Spre o atare stavilire a rautatii a trimis Dumnezeu pe Sfintii Trei Ierarhi. Ei au fost sarea vremii lor care au oprit firea oamenilor de-a se strica cu totul. E de la sine inteles ca firea omeneasca, povarnita spre pacat, tocmai de aceea nu-i poate suferi. Dar ei n-au grija ca nu-s pe placul lumii. In ei arde luminos, inainte, misiunea care le-a dat-o Dumnezeu, de-a fi sare fapturii si martorii lui Dumnezeu intre oameni.”

(Extras din „SFANTUL VASILE CEL MARE – UN IERARH DE ATITUDINE”)
Sursa: Parintele Arsenie Boca – „CUVINTE VII”, Editura Charisma, Deva, 2006, p. 23.

postare – Cristina David

Iubirea de sine – sursa de inselare a mintii

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca


Extras din „UNII-SI TAIE MINTEA IN SCRIPTURI”
„Vicleanul are doua feluri de momeli, dupa iubirea omului, care inclina, fie spre pierzare, fie spre mantuire. Este si o «ispita a mantuirii» in care au cazut multi inselati, zicand ca-s mantuiti, cand de fapt ei n-au savarsit nici alergarea si nici dupa lege n-au luptat. Este si ispita sfinteniei, este si ispita misiunii sau a trimiterii de la «Dumnezeu», precum este si ispita muceniciei. In toate aceste ispite cad cei ce ocolesc osteneala, mintile inguste, care spun ca nu mai au nimic de tacut, decat sa creada si sa se socoteasca a fi si ajuns sfintenia, misiunea, mucenicia si celelalte naluci ale mintii inselate.
Au si ei o osteneala: aceea de a ajunge la darurile mai presus de fire, inainte de vreme si ispitind pe Dumnezeu.


Deci, nu-i de mirare ca-i da in robia inselatorului de minte, ca sa-i chinuiasca.
Cate unii mai aprinsi la minte, fie de la fire, fie de la boli, neavand cercarea dreptei socoteli, scancesc in inima lor dupa daruri mai presus de fire, imbulziti nu de vreo virtute, ci de iubirea de sine. Avand acestia iubire fara minte pe care vor sa o cinsteasca cu daruri mai presus de fire, Dumnezeu ingaduie duhului rau sa-i amageasca desavarsit ca pe unii ce indraznesc sa se apropie de Dumnezeu, necurati la inima. De aceea, pentru  indrazneala, ii da pe seama vicleanului sa-i pedepseasca. Astfel, cand atarna de la Dumnezeu o atare pedeapsa pentru oarecare, il cerceteaza Satana luand chipul mincinos al lui Hristos, si, graindu-i cu mare blandete, ii tranteste o lauda, cu care-l castiga fulgerator si poate pentru totdeauna, ca pe unul ce, pe calea cea stramta si cu chinuri ce duce la Imparatie, umbla dupa «placeri duhovnicesti». Iata-l cu momeala pe gat. De-acu, dupa oarecare scoala a ratacirii, cand increderea ii va fi castigata desavarsit si-i va fi intarita, prin potriviri de semne prevestite ajunge increzut in sine si in hristosul lui, incat si moarte de om e in stare sa faca, intemeindu-se pe Scriptura.”


Sursa: Parintele Arsenie Boca – „Cararea Imparatiei”, cap. IV – Razboiul nevazut , Editura Charisma, Deva, 2006, p. 183-184.

PENTRU O GRESEALA VREMELNICA, O PEDEAPSA VESNICA?

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „PENTRU O GRESEALA VREMELNICA, O PEDEAPSA VESNICA?”
„Intrebarea aceasta zvacneste aproape in toate mintile. intr-adevar, pentru ca n-ai fost milostiv cu saracii, fratii mai mici ai lui Dumnezeu, pentru ca nu le-ai dat sa manance, nu i-ai imbracat, nu i-ai primit cand erau straini, nu i-ai cercetat cand erau in temnita, numai pentru atata vina, facuta intr-o viata scurta, se poate ca Dumnezeu sa te dea focului si diavolilor sa te munceasca in vecii vecilor?
Ce taina ar putea raspunde si la intrebarea aceasta?
Totusi este raspuns:
Cel flamand si insetat, gol, strain si bolnav si, peste toate acestea, in temnita, in intelesul tainic, nu mai sunt saracii, ci Mantuitorul Iisus Hristos insusi, pe Care il avem in noi, in fiecare, de la Botez.
Daca in vremea vietii, in vremea mintii depline nu ne intoarcem de la cele dinafara si vremelnice la cele dinlauntru si vesnice, la faptura noastra cea nascuta de la Dumnezeu, la Hristos Cel ce petrece in adancul profund, dar apropiat al fiecarui om; daca nu vom cauta darul nasterii noastre celei din Duhul Sfant, atunci Hristos Iisus se afla in noi: flamand si insetat, gol, strain si bolnav de durerea intunecarii noastre, si pe deasupra, intr-o temnita in care misuna viermii patimilor si serpii rautatilor. Caci numai facand acestea lui Iisus cel din noi, le facem si semenilor nostri.”
Sursa: Parintele Arsenie Boca – „CARAREA IMPARATIEI” – IMPARATIILE IUBIRII – CAP VII,  Editura Charisma, Deva, 2006, p. 325.

Postare – Cristina David