Cum putem castiga pacea launtrica – Parintele Arsenie Boca

Am putea să ne bucurăm de o mare pace, dacă am vrea să nu ne îndeletnicim deloc cu ceea ce zic sau fac alţii şi nici cu ceea ce nu ne priveşte.

Cea mai mare şi singura împotrivire este că odată robiţi de patimile şi poftele noastre nu facem nici o sforţare să intrăm în făgaşul desăvârşit al sfinţilor. „Vă las pacea Mea, vă dau vouă pacea Mea, nu cum v-o dă lumea”.

Ce plăcută dulceaţă, ce dragoste atrăgătoare în aceste cuvinte ale lui Iisus Hristos! … Sunt două feluri de păci: pacea lui Iisus şi pacea lumii. Pacea lumii cuprinde: grijile, întristările, neliniştile, scârba, remuşcările. Iisus grăieşte: „Biruieşte-te pe tine însuţi”.

Înfrânează-ţi poftele tale, împotriveşte-te dorinţelor, frângeţi patimile şi atunci duhul tău va fi ascultător poruncilor Lui, rămâne-va întru pacea cea nespusă, iar toate trudele vieţii, suferinţele, nedreptăţile, prigoanele, nimic nu va tulbura pacea Lui, care întrece orice înţelegere. Amin.

Parintele Arsenie Boca – Cararea Imparatiei

Atunci castigam mantuirea sufletului cand punem pret pe ea

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „CEARTA LUI IISUS CU PETRU”
„Misiunea lui Iisus aceasta era: sa antreneze omul in toate «riscurile» mantuirii, fiindca este inviere.
Drept aceea, dupa ce a iesit cu Petru la liman, Iisus a chemat la Sine multimea, impreuna cu ucenicii, si le-a zis: «Oricine voieste sa vie dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa in fiecare zi, si sa-mi urmeze Mie. Ca cine va voi sa-si mantuiasca sufletul, il va pierde; iar cine-si va pierde sufletul sau, pentru Mine si pentru Evanghelie, acela il va mantui».
Deci, categoric:
Cine-si iubeste viata sa, sufletul sau in lumea aceasta – fara a considera si cealalta, sau chiar impotriva ei acela isi va pierde sufletul, pentru ca acela e un iubitor de sine, un iubitor de trup – care nu se supune legii lui Dumnezeu, si nici nu poate (Romani 8,7) – acela e un «fricos» (Apocalipsa 21,8). In acestia nu e Duhul lui Hristos, acestia nu sunt ai Lui, ei traiesc impotriva lui Iisus.
Cine insa vrea sa scape de toropeala lumii acesteia, – caci de la «a vrea aceasta» incepe firul existentei sa capete Sensul transcendentei si se aprinde in ei Duhul lui Iisus, Duhul lui Dumnezeu, acestia toti isi risca sufletul si viata pentru Iisus si Evanghelie.
Cine a mentinut vie Evanghelia in constiinta veacurilor a fost intreg Calendarul sfintilor, care in tot chipul au murit curajos pentru Iisus si pentru Evanghelia imparatiei noastre. «Toti cati sunt manati de Duhul lui Dumnezeu, ei fiii lui Dumnezeu sunt, si n-au primit duh de robie, ca sa le fie iarasi frica, ci duhul infierii, prin care zicem lui Dumnezeu «Tata». Duhul insusi marturiseste impreuna cu duhul nostru ca suntem fii ai lui Dumnezeu»(Romani 8,14-16).
Atunci castigam mantuirea sufletului cand punem pret pe ea: pretul pe care l-a pus Iisus si toti sfintii. Pentru vesnicia noastra in Imparatia lui Iisus nici pretul vietii si nici un pret nu e prea mare. «Necazurile de acum nu sunt vrednice de-a fi puse in cumpana cu slava noastra viitoare.»”
Sursa: Parintele Arsenie Boca – „CUVINTE VII”,  Editura Charisma, Deva, 2006, pp  269.

Biruinta asupra sinelui

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „CREDINTA ESTE DAR AL DUHULUI SFANT”
Deci daca trupul omenesc e numit „templu” al Duhului Sfant, aceasta denumire se mentine numai daca omul se straduieste si se imbogateste in Duhul Sfant; daca insa cedeaza ispitelor lumii si trupului nestrunit la randuiala firii, atunci se face „pestera de talhari” si salas al pacatului si mortii. Caci nu stau laolalta Duhul lui Dumnezeu si duhul diavolului.
Pe „terenul” inimii (al sentimentului) si mintii (al ratiunii) se dau in continuu lupte de ocupatie. Ochiul constiintei, cel ce „vede” dinspre Dumnezeu intru cele dinlauntru ale omului pe cel viclean, si „vede” si din partea omului ajutorul lui Hristos impotriva celui rau, e chiar organul de cunoastere al modului spiritual de existenta, al binelui si raului nostru metafizic. Aci e „locul” smeritei rugaciuni si atentii si a continuei noastre alipiri de Hristos, de Duhul Sfant, a imbogatirii in Dumnezeu.
E o viata de mare finete, spre deosebire de brutala viata a simturilor. Cine petrece in cele din afara ca in singurul mod real al vietii, e clar ca se intuneca dinspre functia constiintei spre celalalt mod de existenta.
Toti sunt adusi in fata optiunii.
Asa se verifica libertatea.
Asa se pierde libertatea.


Numai optiunea pentru Adevar, (care-i numele, printre alte nume) a persoanei lui Hristos, ne va face cu adevarat liberi. Dar aceasta numai in schimbul totalei lepadari de sine, care „sine” e a lumii vazute si care nu se vrea sacrificata cauzei lui Hristos. A birui „sinea” aceasta, frana a diavolului in noi, ca subiect de mantuire, e a birui „lumea” si a birui frica de moarte. Abia asa, in aceasta restructurare sufleteasca, devii cu adevarat liber. Liber de tine insuti. Acum esti al lui Hristos. Si nu sunt surd si mut si orb.
Sursa: Parintele Arsenie Boca – „SCRIERI INEDITE”, CAP. II – NOTE SI INSEMNARI,  Editura Charisma, Deva, 2019, pp  183 – 184

Cristina David

Dumnezeu ocarmuieste lucrurile in multe feluri

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „DESTINUL TALANTILOR”
„Daca ramanem intelesi despre faptul ca in fiecare ins ce vine in lume, Dumnezeu ascunde un gand al Sau, un plan pe care-l urmareste intre oameni, si, potrivit cu el, tocmirea celui ce vine capata insusirile de a-i putea indeplini, ne aflam in raza unei mari taine.
Dumnezeu ocarmuieste lucrurile in multe feluri. Dintre aceste multe feluri alegem doua spre talmacire: carmuirea cea peste stirea si putinta mintii omenesti, carmuirea prin simpla atotputernicie a vointei Sale. Iar a doua e ocarmuirea la care leaga si slujirea omeneasca; ocarmuirea atarnatoare de om, iubitoare de om, hotaratoare de om. Adica libertatea lui Dumnezeu facuta, din iubire, atarnatoare de libertatea omului.
Astfel de libertate insa nu are decat dreptul, fiindca el a castigat iubirea lui Dumnezeu. Pacatosul e rob pacatului, n-are vointa libera. Ceea ce i se pare lui libertate, e un dezechilibru in creatiunea lui Dumnezeu. Drept aceea, pe cand dreptul cunoaste un Dumnezeu personal, plin de iubire si apropiat oamenilor, pacatosul simte un Dumnezeu aspru, ascuns, amenintator, atotputernic si tare departe. Dar sunt pacatosi cu totul vrajmasi lui Dumnezeu, care nici nu ingaduie sa li se zica pacatosi. Acestia nu sunt impreuna lucratori cu Dumnezeu. Peste lucrul lor trebuie sa vina corecturi divine. Asa se face ca simtim un Dumnezeu atotputernic, care restabileste, peste vointele oamenilor, echilibrul creatiei si echilibrul vietii, stricat de faradelegile oamenilor. Actiunea aceasta a lui Dumnezeu, prin care constrange faptele oamenilor cu urmarile lor, o numim ispasire. Ispasirea e un chip de veghe a lui Dumnezeu in destinul insului si in destinul neamurilor. Dar cu toate ca raul se pedepseste prin sine insusi, iubirea divina da totusi putinta de iesire din infundatura rautatii ce se pedepseste pe sine insasi: de se va gasi cineva sa stea bun pentru fratii sai inaintea lui Dumnezeu.
Acestia, prevazuti de Dumnezeu cu slujba aceasta inca mai inainte de-a se naste si trimisi sa o implineasca, sunt slugile Sale, carora le-a dat avutia Sa pe mana.”
Sursa: Parintele Arsenie Boca – „CARAREA IMPARATIEI”, CAP. VI – ICONOMII TAINELOR, Editura Charisma, Deva, 2006, pp  278.

postare – Cristina David

Desavarsirea omului – porunca evanghelica

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „PORUNCA  DESAVARSIRII”
„Indaratnicii de noi, n-ar trebui sa vorbim despre aceasta porunca a desavarsirii si iubirii de vrajmasi, fiindca nu facem altceva decat ne scuzam mereu, ca nu putem. Cu alte cuvinte repetam acelasi pacat, pe care l-a facut Adam, dand vina pe Dumnezeu pentru caderea sa. Infruntam pe Dumnezeu, ca ne-a poruncit un lucru imposibil.
Desavarsirea si iubirea de vrajmasi nu sunt nici macar sfaturi evanghelice; sunt porunci. Prin urmare cu implinirea sau neimplinirea lor, stam sau cadem din crestinism.
Sa nu descurajeze nimeni; fiecare are masura sa, pe care trebuie sa o ajunga. Pe ce cunoastem aceasta ? – Pe cele ce ni se intampla; pe cele ce ne vin fiecaruia sa le trecem, tinand seama de aceste doua porunci. Providenta conlucra cu noi pentru desavarsirea noastra: prin toate imprejurarile grele, din care nu putem iesi teferi decat lepadandu-ne de noi insine, ducand o cruce in fiecare zi si imbiati cu potrivnici, plini de ura, capabili sa ne si dezlege de viata aceasta.


Daca nu intelegem teserea Providentei, care urmareste desavarsirea noastra, prin tot felul de incercari inevitabile, atunci cadem in parerea ca desavarsirea noastra trebuie sa ne-o facem noi, ceea ce e o trufie fara seaman, incremenim desavarsirea intr-o problema.
Cat suntem de departe de iubirea de vrajmasi, si zarea desavarsirii cat e de departe, ne sta proba faptul ca aproape in fiecare casa traiesc laolalta oameni care nu se inteleg.”
Sursa: Parintele Arsenie Boca -„CUVINTE VII”,  Editura Charisma, Deva, 2006, p. 126

Cristina David

Parintele Arsenie Boca aproape de canonizare

Episcopia Devei şi Hunedoarei a anunţat joi, 5 septembrie 2019, aprobarea documentaţiei necesare pentru canonizarea Părintelui Arsenie Boca întocmite de Comisia specială teologică a Mitropoliei Ardealului.

Dosarul complet și studiul document asupra sfințeniei vieții Cuviosului Părinte Arsenie vor fi înaintate spre examinare și decizie Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Teolog, pictor și duhovnic, Părintele Arsenie s-a născut în data de 29 septembrie 1910.

A studiat la Gimnaziul ortodox „Avram lancu” din Brad (1922-1929), la Academia Teologică „Andreiană” din Sibiu (1929-1933), la Academia de „Belle Arte” din București și a urmat un stagiu de documentare la Muntele Athos.

A fost hirotonit diacon celib în 1936 și preot în data de 10 aprilie 1942.

În data de 3 mai 1940 a fost tuns în monahism la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, sub numele de Arsenie, a cărei obște a îndrumat-o până în toamna anului 1948, când a fost transferat de mitropolitul Nicolae Bălan la Mănăstirea Prislop.

ÎPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, declara în 2014 că Biserica Ortodoxă Română nu se opune canonizării părintelui Arsenie Boca, supranumit „Sfântul Ardealului”. De asemenea, Mitropolitul Ardealului spunea că „ar fi cel mai fericit om din lume să poată să semneze şi el pe actul de canonizare”. ÎPS Laurenţiu a spus atunci, că întâlnirile sale cu părintele Arsenie Boca au fost „providenţiale”. În 2019, se împlinesc 30 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca, care este îngropat la Mânăstirea Prislop din județul Hunedoara.
Citeşte întreaga ştire: Mitropolia Ardealului a decis ca Arsenie Boca să devină sfânt. Ce se întâmplă mai departe cu procesul de canonizare

Părintele Arsenie Boca, aproape de sanctificare.  Dosarul de canonizare a fost înaintat Sfântului Sinod care va avea ultimul cuvânt .

„Comisia Sinodala va analiza foarte riguros, la randul ei, aceasta propunere si dosarul de canonizare”. Aici am citat cuvintele domnului Vasile Banescu din anuntul facut astazi pe posturile de televiziune. Dansul este purtatorul de cuvant al BOR. Aceasta stire venita astazi in chiar ziua Praznicului Inaltarii Sfintei Cruci mi-a luminat ziua intr-un fel greu de exprimat. Bucurie interioara , multumire sufleteasca…si alte simtaminte care se impletesc si converg intr-o stare de spirit minunata.

sursa : https://basilica.ro/parintele-arsenie-boca-propus-spre-canonizare/

Cristina David

Lupta nevazuta

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „LUPTA DUPA LEGE”
„Cei ce nu urmaresc in viata aceasta nimic mai mult decat sa fie fericiti in lume si tihniti in trup, acestia n-au razboi cu diavolul: pe acestia ii are tara de razboi. Caci cata vreme umbla dupa tihneala si fericire desarta, n-au sa se trezeasca din vraja vrajmasa, care-i tine bine inclestati in lumea aceasta sensibila, prin care-i duce pe nebagate de seama la pierzare sigura. De aceea a zis un sfant parinte ca cea mai primejdioasa temnita e aceea in care te simti bine: nu vei iesi din ea niciodata.
Razboiul incepe abia cu cei ce vor sa-si refaca fericirea Raiului pierdut, stradanie pentru care invata sa se desprinda pe rand din toata tihneala si slava desarta a vietii acesteia. si incepe asa:
Toate patimile sau lucrarile impotriva firii se ivesc mai intai in minte, in partea cea mai subtire a fapturii noastre nevazute. Aici vine un chip sau un gand al lumii acesteia si sta ca o momeala. Iar mintea, daca e neinvatata sau neprevenita despre lucratura straina, ca un miel nestiutor, vede lupul si se duce la el, crezand ca e oaie. Iar daca lupul mai e si viclean, se imbraca in piele de oaie si bietul miel, neavand mirosul oii cercat, tot de-a zburda se duce in coltii lupului flamand.
Prima intalnire intre minte si diavol e la linia momelii, pe care o flutura el in vazul mintii. Daca mintea nu baga momeala in seama, vrajmasul staruie cu ea, o arata mai sclipitoare, ca sa o faca iubita mintii. Aceasta e a doua inaintare a razboiului, sau asupreala. Daca la asupreala a izbutit sa fure mintea cu momeala si sa o faca sa vorbeasca impreuna, avem inaintarea la unire.


Mintea insa se trezeste ca a fost furata de gand strain si ca se afla in altceva, decat in ceea ce-i era dat dupa fire; iar cand isi da seama de ea insasi si de cele in care se afla, avem lupta cea de gand la o clipa hotaratoare. Se va invoi mintea sa mearga dupa momeala mai departe, sau se va intoarce de la dansa? Aici e lupta, si clipele sunt scumpe; si de cele mai multe ori viata intreaga a unuia sau a multime de insi atarna de lupta nevazuta a catorva clipe. Daca intarziem sa ne luptam, se poate intampla ca fara veste sa fim invaluiti la minte din partea poftei sau a iutimii, asupra carora inca arunca vrajmasul aprinderea sa. Prin urmare, ostas al lui Hristos, lupta trebuie data grabnic si dupa lege.”
 Sursa: Parintele Arsenie Boca – „Cararea Imparatiei, cap. IV – Razboiul nevazut”, Editura Charisma, Deva, 2006, pp. 173-174.

Cristina David