Smerenia – luarea Crucii Lui Hristos

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „ASCEZA… RATIUNII…”
Din pricina ca Iisus nu poate fi inteles prin categoriile ratiunii, prin felul de a fi al lumii, ci numai prin Revelatie – iar omul anevoie se ridica la inaltimea Revelatiei – faptul acesta il sileste pe om sa-si vada cu ochii toata mizeria intreprinderii sale in cunoasterea lui Dumnezeu. Neputinta cuprinderii lui Dumnezeu il constrange pe om sa-si vada marginile, caducitatea, neajunsul cunoasterii, tragedia ratiunii. Ratiunea trebuie sa admita credinta, aceasta asceza a ratiunii.
De aci, fata de Iisus, care se impune, rezulta numai doua atitudini: sau e refuzat si osandit la moarte, ca o absurditate in lume, ca pe unul ce ameninta lumea cu sfarsitul, sau e primit ca un sfarsit al lumii, ca o cruce a
ratiunii, o smerenie a ei. Sau picatura de apa va nega oceanul fiindca… nu-l poate cuprinde si ca urmare il va tagadui ca obarsie a sa, sau picatura de apa nu va nega oceanul, desi nu-l poate cuprinde, ci isi va recunoaste obarsia sa in el. Este prin urmare si o rastignire a mintii.


Luarea crucii lui Hristos e totuna cu smerenia, iar smerenia e recunoasterea masurii de om si primirea misterului ce ne depaseste, ca
mister.
Daca cunoasterea, superioritatea subiectului fata de «obiect» e tot sufletul nostru, atunci fata de Iisus suntem in situatia sa ne pierdem sufletul, fiindca Iisus se impune, dar nu ca «obiect». Iisus ne impune un alt mod de-a-L cunoaste; si ne povatuieste simplu, divin de simplu: sa ne pierdem sufletul pentru El, caci numai asa-L vom castiga. Numai asa va invia sufletul nostru. Cu alte cuvinte, in fata lui Iisus, sa nu ne mai tinem de zidul chinezesc al marginirii noastre, decat ca de un puternic motiv de smerenie. Altfel nu se largeste fiinta noastra; altfel nu pierdem lumea, preferand pe Iisus.
Cine va face asa va fi marturisit de Iisus inaintea Tatalui, ca unul ce a infruntat pe pamant riscul marturisirii lui Dumnezeu. Cine rastigneste in sine cunoasterea lumii (care nici pentru lumea aceasta nu e toata buna), preferand cunoasterea care era in Iisus, «in care sunt ascunse toate comorile cunostintei si ale intelepciunii» (Coloseni 2,3), acela pune viu fiinta sa in fata lui Dumnezeu.
Abia aceasta e «cunoasterea Adevarului», «care ne va face liberi !»
Sursa: Părintele Arsenie Boca – „CUVINTE VII”,  Editura Charisma, Deva, 2006, pp 145-146.

Cristina David

Traim prin credinta

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „CRINII PUSTIEI”
Autonomia omului e ultimul pacat impotriva evidentei adevarului, indeajuns s-a vazut ca omul nu poate substitui pe Dumnezeu: nu se poate asigura impotriva mortii, nici macar de-un fir de par. Multa lui stiinta inca n-a putut face nici macar un ou de musca, sau un bob de grau. Puterile stiintei sunt pana la hotarele vietii. De la viata incepand sunt puterile lui Dumnezeu. Dar nici pana la viata stiinta nu le poate pe toate; de pilda omul nu poate da ordin sa ploua, nu poate da ordin sa rodeasca pamantul, sau sa se lungeasca anotimpurile. „Fara Mine, sau impotriva Mea, nu puteti face nimic !” (Ioan 15,5).

Lucrare de graphic design – colectia personala

E o fatalitate, ca cu cat arunca omul pietre mai tare in sus, cu atat mai napraznic ii cad in crestet. A vrea peste puteri, a vrea sa treci limitele, e o vrere in zadar. Grijeste-te de ceea ce atarna de tine. – Iar o grija care a facut-o Dumnezeu atarnatoare de om e: a atarnarii sale de El. Grija omului de Dumnezeu, simplifica grija omului de om: asa, omul va avea de toate. Pe cand, daca omul va exclude pe Dumnezeu de la conducerea lumii si vietii (- ceea ce numai in fantezia lui e cu putinta si nicidecum de fapt -) va avea si atunci, dar ca un hot, nu ca un fiu, pana, treptat, va ajunge sa nu mai aiba nimic. Dumnezeu nu se lasa expropriat ! „Grija” zilei „de maine” e o grija presanta. Cand conducea Dumnezeu israelitenii prin pustie, nu le ingaduia grija zilei „de maine”: mana se strica. Painea cea de toate zilele o cerem pentru „astazi”. Chiar nevrand, suntem sfatuiti sa traim prin credinta. Sfintii pustiilor au trait numai in conditiile credintei, punand in ordinea preocuparilor: intai grija de mantuire. De aceea Crinii pustiei au ajuns pana la stralucirile luminii divine.”


Sursa: Parintele Arsenie Boca – „Cuvinte Vii”, Editura Charisma, Deva, 2006, pp. 184-185

postare si graphic design – Cristina David

Costiinte paralele

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „RAZBOIUL NEVAZUT”
„Avem doua constiinte paralele: e fapt important acesta si aproape necunoscut. Subliniem:

«constiinta religioasa» si „constiinta eului».


Adesea «constiinta religioasa» apare ca intunecata, pentru ca dusmana sa, «constiinta eului», cu o forta extrema, o tine in nemiscare. Ea continua totusi chiar asa sa dea marturie.

Foto – lucrare grafica – Cristina David


O inversare a situatiei – mantuirea – nu poate avea loc decat sub actiunea constiintei religioase, normative, revelata in Iisus Hristos.
In «constiinta eului» omul se intelege ca centru al lumii si reduce la el toate elementele existentei, de care se stie constient.
In sfera «constiintei religioase», dimpotriva, se descopera in intregime dependent de o Putere care-l depaseste, il patrunde si-l atrage spre Ea (Pfenigsdorf).
Iata la ce adancimi se da razboiul nevazut.
Pe «constiinta eului» se grefeaza trufia, capetenia rautatilor.
Pe «constiinta religioasa» se altoieste smerenia, mama tuturor virtutilor. Si una si alta au expresia lor exterioara, vazuta: una, dragostea ascultarii desavarsite (Filipeni 2,8) si alta indaratnicia si toata razvratirea.
Vapaia acestui razboi n-o stinge decat «smerenia – dulama lui Dumnezeu».
– Si e mai bine a fi smerit decat a sti ce este smerenia.”

Sursa: Parintele Arsenie Boca – „Cuvinte Viii”, Editura Charisma, Deva, 2006, p. 167

Cristina David

Dumnezeu este Iubire si Adevar

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „DINCOLO DE INTAMPLARI…”
„Ca Dumnezeu uneori pedepseste raul si uneori rasplateste binele, e ca sa stie omul ca raul se pedepseste si binele se rasplateste.
Daca o face rar in lumea aceasta, e semn ca o face sigur in cealalta. Daca uneori nu rasplateste binele dreptului e semn ca-i lucreaza rabdarea. In amandoua cazurile Dumnezeu asteapta sfarsitul omului: in ce sfarseste omul; fie ca a fost multa vreme bun, dar pierzand rabdarea in nevointele binelui, isi pierde socoteala si deci plata, fie ca a fost multa vreme rau «si venindu-si intru sine» se intoarce catre Dumnezeu, si cele de pe urma ale omului au ultimul cuvant.

Citat din „Cuvinte Vii” – graphic design de Cristina David


O rasplata aici si imediata, pentru toate faptele, ar dauna libertatii omenesti. Raul nu s-ar face de frica pedepsei. Binele s-ar face din interesul rasplatii. S-ar micsora ceva din slava lui Dumnezeu si s-ar micsora si prestigiul fiintei omenesti.
Iata prin urmare la ce climat de libertate si dragoste dezinteresata vrea Dumnezeu sa-si ridice fiii, la Sensul lor metafizic, cel ascuns in Dumnezeu, care Duh este si Iubire si Adevar, si acestea fac si pe oameni cu adevarat liberi si cunoscuti si lor insisi ca atare.”
Sursa: Parintele Arsenie Boca – „Cuvinte Vii”, Editura Charisma, Deva, 2006, p.190

Cristina David

Talantii – inzestrarile colaborarii lui Dumnezeu cu noi

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „UN DESTIN INTELES”
„Pribegim multi ani in viata pana sa ne lamurim un rost in lume.
Unii pribegesc toata viata fara rost, nici tinta. Altii il cauta toata viata fara sa-l gaseasca, sau fara sa stie ca l-au gasit.
Inteleg prin destin rosturile pe care le-a ascuns Dumnezeu in viata fiecarui om si pe care omul trebuie sa le desfasoare la randu-i intre oameni. In fiecare ins e sadita o intentie a lui Dumnezeu care, prin om, trebuie sa devina o creatie. Sunt si destine colective. Inca din Vechiul Testament ni se atrage aminte: «Fiti luatori aminte la menirea voastra !» (Agheu 1,5,7).
In crestinism omul e ridicat pana la cinstea de colaborator al lui Dumnezeu; iar aceasta colaborare e destin. Talantii – talentele – sunt inzestrarile acestei colaborari ale lui Dumnezeu cu omul. Lucrand in sensul inzestrarilor, lucrezi in sensul destinului.

grafica design – Cristina David – arhiva personala


Omul e nelinistit cata vreme nu stie ce vrea Dumnezeu cu el, ce vrea Dumnezeu de la el. Viata nu e un scop in sine; e numai mijloc; e numai cadrul unui destin, sau e in cadrul unui destin.
Multi se tem de cuvantul destin, ca nu cumva sa insemneze pre-destin, prin urmare sa se trezeasca intr-o doctrina fara libertatea vointei, deci fara conceptul specific crestin al responsabilitatii ultime.
Cum sa nu raspunzi de ce ti-a dat Dumnezeu ?
Si cum sa nu raspunzi, daca n-ai facut ce ti s-a dat sa faci ?”

Sursa: Parintele Arsenie Boca – „Cuvinte Viii”, Editura Charisma, Deva, 2006, p. 317

Cristina David

Crestinismul si refacerea vointei.

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „TAMADUIREA SI IERTAREA”
„Darul iertarii pacatelor e mai mare decat darul minunilor, intrucat priveste sufletul; pe cand minunile privesc de obicei trupul. O iertare a sufletului, o curatire a lui, uneori e o adevarata inviere din morti, si-i mai de pret aceasta decat tamaduirea unui picior.
Fara darul minunilor intre oameni ne putem mantui, dar fara darul preotilor, al iertarii pacatelor, nimeni nu se mantuieste. Ce n-a dezlegat preotul pe pamant, asa ramane: nedezlegat nici in Cer. Si preotul nu te poate dezlega daca nu vii sa-ti marturisesti pacatele. De asemenea preotul nu te poate dezlega – ca oarecum cu sila – daca nu-ti dai insuti toata silinta de-a te dezlega tu de naravurile tale rele.
Iertarea pacatelor insemneaza si incetarea lor.
Iertarea pacatelor nu inseamna ca le spovedesti mereu si le iei de la capat – ca iarasi le vei spovedi. Crestinismul mai e si chestiune de refacere a vointei. Ne trebuie bunavointa voastra – ca s-o facem vointa; tarie de caracter si simtire de obraz.
Oamenii umbla dupa facatori de minuni – fie ei si vrajitori. Dar va spun ca minunea cea mai mare e innoirea vietii tale pe temelia ei Iisus Hristos; e increstinarea vointei tale: asta-i minunea cea mai mare, care ne sta cu adevarat la indemana si ni s-a dat noua porunca: «inviati pe cei morti!». Dupa invierea ta tanjeste Iisus. Ce insemneaza aceasta n-ar putea sa ti-o spuna mai bine decat insisi cei ce au inviat din moarte sigura, ca dintr-un vis urat.
Deci de unde incepe slabanogirea ? – De la socoteala trufasa a mintii. I se pare ei ca e mai bine sa nu se conduca dupa poruncile lui Dumnezeu, ci dupa capul ei, mai bine zis dupa pacat. Iar pacatul da cu omul drept in plata pacatului cum ai da cu oistea-n gard.


Tot minte slaba dovedesc si aceia ce nu vor sa vie la stergerea pacatelor; aceia n-au ce astepta tamaduirea bolilor. Ajuta doctorii, dar mintii ii ajuta Dumnezeu. Daca oamenii si-ar potrivi purtarile dupa poruncile lui Dumnezeu, care sunt poruncile firii, si n-ar face din legi faradelegi, ar ocoli, ar preveni toate pacostele necazurilor; dar asa, drept in ele-si sparg capul; – si apoi umbla plangand…
Lasa-te frate condus de un sfat dumnezeiesc, ca de nu, capul care n-asculta odata se sparge si n-are cine-l lega.
Oare de ce vin oamenii asa de in sila la spovedit ?
– Fiindca stiu ca li se cere lepadarea de pacate; ori lor le plac mai mult pacatele decat infranarea de la ele.”
Sursa: Parintele Arsenie Boca – „CUVINTE VII”, Editura Charisma, Deva, 2006, p. 56-57

Postare si design Cristina David

Rautatea nu are iertare

Nimic mai primejdios, decat a combate rautatea, care crede ca are dreptate, ca apara adevarul si ca slujeste lui Dumnezeu. Aceste forme ale relei-vointe au infrant si pe Iisus. Desi Dumnezeu n-a revelat o Scriptura impotriva Sa, formalismul [dupa aluatul] iudaic a intors-o impotriva lui Dumnezeu. Iata ce poate rautatea; sa stea impotriva iubirii de oameni si de Dumnezeu; impotriva ei, nu poate nimic, nici Iisus. De aceea, rautatea, pentru ca nu se poate schimba in bucurie nicidecum, nu are iertare, ea este impotriva iertarii si a oricarei tamaduiri, dar are judecata. Rautatea a infrant pe Dumnezeul Iubirii, dar se va infrange de Dumnezeul Judecatii.

Iisus a tamaduit orbirea ochilor dar n-a putut tamadui orbirea rautatii. Orbirea rautatii nu are leac, dar are pedeapsa.

Parintele Arsenie Boca

postare – Cristina David

Fara ascultare nu e mantuire

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Previzualizează într-o filă nouă(se deschide într-o filă nouă)

Extras din „SAUL SI DAVID”
Pe calea mantuirii nimeni nu poate merge singur de nu se va lasa condus de mana nevazuta a Mantuitorului, prin preotii Bisericii, slujitorii Sai vazuti. Caci zice: «Cine va primeste pe voi pe Mine ma primeste». Deci, in calea Duhului, nu poti merge fara ucenicie la duhovnic. Multimea ispitelor, vicleniile protivnicului nevazut, razboindu-ne prin lucrurile sau oamenii vazuti, oricand ar putea scoate pe ucenicul Domnului din calea mantuirii si sa-l rataceasca, daca duhovnicul n-ar avea mestesugul, stiinta si puterea de la Dumnezeu, ca sa imprastie si mereu sa strice lucraturile protivnicului. Pricepem prin urmare ca ucenicul sau credinciosul e dator cu ascultarea din dragoste catre duhovnicul sau, caci fara darul acestuia e cu neputinta izbavirea de necazuri si mantuirea.


Sfanta Scriptura ne insira multi ascultatori buni, dar si foarte multi neascultatori. Dintre cei ascultatori alegem spre invatatura pe regele David, care statea sub povatuirea duhovnicului sau, Natan proorocul, il numim pe Natan duhovnic si nu sfetnic al regelui, pentru faptul ca era indreptator in ale duhului si mijlocitor intre legea lui Dumnezeu si faradelegea omului, spre deosebire de sfetnic, care mijloceste intre om si om. Iar dintre neascultatori il alegem pe regele Saul, care nu primea sfatul lui Dumnezeu prin Samuil si, neascultand pana in sfarsit, a luat plata neascultarii, desavarsit pierzandu-se.
Sursa: Părintele Arsenie Boca – „CARAREA IMPARATIEI”, INVATAMINTELE REGILOR cap. II, Editura Charisma, Deva, 2006, pp 39.

Cristina David

Lupta cu noi înşine!

In fiecare zi avem de luptat cu noi insine pentru a putea alege sa facem ceea ce este placut lui Dumnezeu.

Pacatul pe care l‑am lasat sa intre in noi si cu care ne-am obisnuit, ne impiedica sa facem binele, ceea ce ne este de folos noua si altora.

Avem de luptat zilnic cu raul din noi, pana reusim sa scoatem afara ceea ce ne face rau, ceea ce ne chinuie.

Diavolul cauta sa ne convinga personal sau prin altii, sa fim comozi, sa cautam doar placerile egoiste si astfel sa stam departe de Dumnezeu si de adevarata fericire.

Pacatul ne face sa fim dezinteresati de o viata morala, ne face sa uitam de Dumnezeu, sa fim indiferenti fata de adevarul descoperit de Dumnezeu spre mantuirea noastra.

Nu ne iubim cu adevarat cand alegem sa facem raul. Ne facem singuri rau, lasandu-ne amagiti de vicleanul diavol, care ne face sa confundam raul cu binele.

Suferim de pe urma raului pe care am ales sa‑l facem, noua si altora, dar nu avem puterea sa ne oprim din alegerea pacatului ca mod de viata.

Oprirea de la rau este singura solutie prin care scapam de suferinta si nefericire. Ca sa ne oprim de la a face raul trebuie sa ne legam spiritual prin credinta, smerenie, rugaciune si iubire de Dumnezeu, Cel fara de pacat. Cu ajutorul Lui ne putem schimba modul de viata, alegand doar binele adevarat, nu falsul bine.

Doar incepand sa facem binele putem sa ne oprim de la rau. In fiecare zi sa inlocuim cel putin un pacat din noi cu o virtute opusa raului respectiv si vom incepe sa ne bucuram altfel de darul vietii, cu recunostinta si multumire fata de Dumnezeu.

In concluzie, zilnic avem de ales intre bine si rau. Cine alege sa‑L iubeasca pe Dumnezeu se poate schimba in bine. Lupta cu ispitele de placere este permanenta. Dumnezeu ne da putere sa facem ceea ce singuri nu putem face, adica sa schimbam ceea ce este urat in noi prin venirea pacatului in noi. Schimbarea adevarata vine din interior, din inima, spre exterior. Cum alegem ceea ce ne este de folos? Cum rezistam ispitelor de placere? Rugandu-ne cu smerenie si credinta lui Dumnezeu, Cel Care ne da harul sau puterea Sa spirituala prin care disciplinam poftele egoiste de care ne-am lasat condusi o anume perioada de timp. Sa nu ne lasam din cauza lenei si a comoditatii invinsi de minciunile vicleanului diavol, care vine la noi cu masca prieteniei, dar el ne este doar dusman, nu prieten. Avem de lupatat zilnic cu propriile neputinte care ne impiedica sa facem binele.

ortodoxism.com

Cristina David

Simplitatea si firescul faptelor bune

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

„Nu-i destul sa faci fapte bune: trebuie sa te faci tu insuti bun. Numai fapta buna, savarsita adesea, te imbunatateste. Faptele bune, pe langa rostul real ce-l au de-a ajuta pe Lazarii lumii, mai au si rostul ca sa-ti faca tie bunatatea, milostivirea, iubirea: a doua natura. si isi implinesc rostul acesta, al doilea, cu atat mai degraba, cu cat nu se urmareste acesta. E bine a face binele ca pe-un lucru de la sine inteles, simplu si firesc, cum rasare soarele.
Cu o ceapa zvarlita dupa un sarac, n-ai facut bunatatea a doua ta natura. Dar nu e vorba de a doua natura, e vorba de revenirea la natura noastra primara, natura noastra de obarsie, la care ne readuce Iisus.
Dumnezeu a facut totul din partea Sa. Mai urmeaza partea din partea noastra.
Deciziile acestea sau nepasarea de ele, hotarasc simplu si decisiv de vesnicia noastra.
Mai hotarator nu se poate vorbi !”
Sursa: Parintele Arsenie Boca – „ Cuvinte Viii”, Editura Charisma, Deva, 2006, p. 157
Extras din „BOGATUL ŞI SĂRACUL”

Cristina David