Ura este cea mai mare suferință a omului

Desăvârşirea şi iubirea de vrăjmaşi nu sunt sfaturi evanghelice; sunt porunci. Prin urmare, cu împlinirea sau neîmplinirea lor, stăm sau cădem din creştinism.

Îndărătnicii de noi, n-ar trebui să vorbim despre această poruncă a desăvârşirii şi iubirii de vrăjmaşi, fiindcă nu facem altceva decât ne scuzăm mereu, că nu putem. Cu alte cuvinte, repetăm acelaşi păcat pe care l-a făcut Adam, dând vina pe Dumnezeu pentru căderea sa.

Înfruntăm pe Dumnezeu că ne-a poruncit un lucru imposibil. Desăvârşirea şi iubirea de vrăjmaşi nu sunt sfaturi evanghelice; sunt porunci. Prin urmare cu împlinirea sau neîmplinirea lor, stăm sau cădem din creştinism.

Să nu descurajeze nimeni; fiecare are măsura sa, pe care trebuie să o ajungă. Pe ce cunoaştem aceasta ?

— Pe cele ce ni se întâmplă; pe cele ce ne vin fiecăruia să le trecem,ţinând seamă de aceste două porunci. Providenţa conlucră cu noi pentru desăvârşirea noastră: prin toate împrejurările grele, din care nu putem ieşi teferi decât lepădându-ne de noi înşine, ducând o cruce în fiecare zi şi îmbiaţi cu potrivnici, plini de ură, capabili să ne şi dezlege de viaţa aceasta.

Cât suntem de departe de iubirea de vrăjmaşi, şi zarea desăvârşirii cât e de departe, ne stă probă faptul că aproape în fiecare casă trăiesc laolaltă oameni care nu se înţeleg.

Dar să ne întoarcem la noi. Abia se mai propovăduieşte iubirea de oameni! Ar trebui să devenim întâi oameni!

Predica de pe Munte – Iubirea vrajmasului

Nu-i vorbă – trebuie să înţelegeţi şi aceasta – că dintre toate suferinţele care tulbură furios viața omenească, cea mai mare este ura, duşmănia şi răzbunarea: unul şi acelaşi diavol: boarea iadului între oameni.

O, tu ură, care vii din iad şi faci şi lumea iad!…

Sigur că a propovădui iubirea de vrăjmaşi între asemenea condiţii de iad, înseamnă să o păţeşti sigur. Astăzi se înţelege lucrul acesta cel mai bine. Dar când mai şi trăieşti iubirea de vrăjmaşi, iubirea care nu face deosebirea între oameni, asemenea lui Dumnezeu, care trimite ploaie şi peste cei buni şi peste cei răi, riscurile sunt ultime: crucea te aşteaptă.

— Să nu se creadă că în lumea aceasta poţi crede în desăvârşire nepedepsit! Iar Iisus se ruga pentru ucigaşii Săi.

Aceasta n-o pot face decât oamenii hotărâţi să sfârşească pe o cruce. Ce facem? Fricoşii – scrie – că nu intră în împărăţia lui Dumnezeu. Deci porunca aceasta, a iubirii de vrăjmaşi şi a desăvârşirii, chiar şi Dumnezeu a plătit-o cu viaţa.

Deci, până nu ne cheamă Dumnezeu trimiţându-ne El împrejurările care să ne dezlege şi de frică şi de îndrăzneala trufiei, curajul nostru ar semăna mai mult a păcat decât a virtute. Ar fi sinucidere şi nu jertfă a iubirii.

E aci o cumpănă rezemată pe conştiinţă: noi suntem şi din lumea aceasta, desăvârşirea nu-i din lumea aceasta. Porunca desăvârşirii ne cere, pur şi simplu, strămutarea – încă în lume fiind – în împărăţia din care ne-a venit desăvârşirea, îmbrăcată concret, într-un Om-Dumnezeu, în Iisus Hristos.

(Părintele Arsenie Boca, Cuvinte vii, Editura Charisma, Deva, 2006, pp. 126-127)

Cristina David

«O femeie, mare este credinta ta, fie tie precum voiesti !»


Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca


Extras din „CANANEANCA”

Cu cat orizontul tau e mai ingust, sau mai ingustat de durerea ta, cu atat nelinistea ta e mai mare, – si poate sa fie mai mare ca a toata lumea.
Asta era starea sufleteasca a Cananeencii.
Dar iata trece Iisus pe langa tragedia aceasta: toate tragediile tipa la Dumnezeu, ori rugandu-L, ori hulindu-L. Iisus se face ca nu aude. «Nu i-a raspuns ei nici un cuvant.» Dar L-au rugat si ucenicii Lui s-o auda: «Ca striga in urma noastra».
Iisus s-a facut ca nu-i asculta. Dar in nevazut atragea sufletul deznadajduit la Sine, si «ea venind, I s-a inchinat Lui, zicand: Doamne, ajuta-mi !»
In afara, in cuvinte, Iisus de asemenea s-a facut ca n-o asculta. I-a spus si Iisus o ingustime, tot asa de stramta, ca a ei: «Nu sunt trimis tara numai catre oile cele pierdute ale casei lui Israil» si ca: «Nu se cade a lua painea fiilor si a o da cainilor».
Cu alte cuvinte Iisus ii punea in fata pacatul ei, peste care o imbia sa treaca.
Si iata femeia aceasta a iesit din ingustimea sa si nu s-a smintit ca-i asemanata cu cainii.
Atunci cand ochiul ei a vazut mai mult, cand s-a mutat din ingustimea durerii sale in bunatatea fara margini a lui Dumnezeu: s-a izbavit in clipa aceea.
Asa a condus Dumnezeu minunea aceasta, ca a tamaduit mama si prin tamaduirea ei s-a insanatosit si fiica ei de acasa.
Si s-a mirat Iisus zicandu-i: «O femeie, mare este credinta ta, fie tie precum voiesti !» – si adauga Evanghelia: «si s-a tamaduit fiica ei in ceasul acela».
Cu un cuvant au iesit toti din cercurile lor inguste, la orizontul cel mai larg, care este linistea dumnezeiasca si care tamaduieste orice boala si linisteste orice vifor din suflet.
Dumnezeu s-a biruit de rugaciunea omului – si inca a unei femei neputincioase – si i-a adus firea in linistea Sa, mai presus de sminteala si durere.
Sa ne fie Iisus si noua, asemenea !
Sursa: Parintele Arsenie Boca – „Cuvinte Vii”, Editura Charisma, Deva, 2006, pp. 26-27

Cristina David

SFÂNTUL VASILE CEL MARE: – UN IERARH DE ATITUDINE”


Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Cand viata aceasta e incurajata de statornicia bogatiei, de negrija intamplarilor, omul se strica; iar o viata stricata de patimi strica si mintea, care, odata stricata, nu mai deosebeste adevarul de minciuna sau binele de rau, ci le zice tocmai intors: raului bine si minciunii adevar.
Incetand prigoanele, asa se stricasera purtarile crestinilor si asa se intindea tagaduirea dumnezeirii Mantuitorului, incat – zice un istoric al vremii daca Dumnezeu n-ar fi trimis pe sfintii Vasile, Grigorie si loan, ar fi trebuit sa vie Hristos a doua oara. (Caci faradelegile grabesc Judecata). Iar un filosof crestin din vremea noastra, facand o supraprivire asupra istoriei crestinismului, la fel gaseste ca, crestinii au trecut cu succes prima ispita ridicata impotriva crestinismului: ispita persecutiilor, dar n-au trecut cu acelasi succes si ispita a doua, a triumfului (asupra paganismului).

Sfintii Trei Ierarhi

E si explicabil: prima ispita a intalnit in fata crestini adevarati, care se hotarasera intr-un fel cu viata aceasta: s-o jertfeasca pentru Dumnezeu: pe cand ispita a doua, a triumfului, pentru care trebuie sa fii intelept s-o ocolesti, a gasit in fata o mare turma de crestini figuranti.
Dar iata cum Providenta a descalcit lucrurile: pentru cei credinciosi a trimis pe sfinti; iar pentru figuranti, si indeosebi arieni, a trimis pe imparatul Iulian Apostatul, care din crestin s-a declarat pagan si vrajmas al lui Hristos. Ba ca sa-si bata joc de o proorocie a Mantuitorului, a intreprins un razboi in calea la Ierusalim, ca sa zideasca templul lui Solomon. In lupta insa s-a trezit cu o sageata otravita in piept. Aceasta l-a ingrozit si l-a facut sa strige: „M-ai invins Galileene !”

Deci toti cei ce tagaduiau dumnezeirea Mantuitorului, ca sa faca pe placul imparatului apostat, ca sa fie „la moda” s-au lepadat de crestinism.
Dar parca era un facut: toti cei ce s-au lepadat de Hristos nu se multumeau numai cu lepadarea lor ci urmareau si lepadarea altora; iar daca aceia se impotriveau, vrajba era gata si incepea prigoana.
Iata focul in care se lamuresc credinciosii, iata firul de legatura cu inaintasii lor – mucenicii.
 Sursa: Parintele Arsenie Boca – „Cuvinte Viii”, Editura Charisma, Deva, 2006, p. 21

Cristina David

Cuvant de invatatura – Parintele Arsenie Boca

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „MASURILE VREMILOR”
„Libertatea omului inclina orientarile sale, undeva in centrul timpului, iar urmarile acestei inclinari sunt mai neprevazute ca a unei linii ce descrie diferite unghiuri mici la centru, dar nemasurat de mari, la infinit.
Asa sunt raspunderile libertatii.
Omul nu mai poate interveni, cu aceeasi usurinta, in urmarile cu necesitate, ale deciziilor sale.
Si in multe, cat n-ar vrea sa intervina.
De aceea omul are nevoie de Dumnezeu, garant al libertatii sale, si care are libertatea absoluta, a armonizarii totului. De aceea libertatea omului e ingradita in «soroacele» timpului. Numai libertatea lui Dumnezeu e neingradita in nici un fel de timp, ci intrucatva de libertatea omului.
Libertatea omului cu libertatea lui Dumnezeu stau in acelasi raport ca timpul cu eternitatea.
Timpul i s-a dat omului cand s-a ispitit sa iasa din starea eternitatii paradisiace. De atunci a inceput omul bejenia sa in istorie: in masurile timpului”, in «implinirile vremilor».
Iar vremile se umplu cu faptele oamenilor. «Soroacele» vremilor insa, sunt in mana lui Dumnezeu. El rezolva «crizele vremilor», puroaiele istoriei. El a cufundat slava Egiptului in fundul Marii Rosii; El a cufundat Sodoma in fundul Marii Moarte; iar in vechime, tot pamantul sub potop.”

https://www.fundatiaarsenieboca.ro/stirile-noastre/stirile-noastre-7-decembrie-2018

Cristina David

 

Glasul conștiinței la Părintele Arsenie Boca

„E un grai tăcut, o chemare lină, pe care o auzi sau o înţelegi că vine dinlăuntru, dar totuşi de dincolo de tine, de la Dumnezeu. Însuşi cuvântul con-ştiinţă însemnează a şti împreună, la fel. Iar cei ce ştiu împreună, la fel, sunt Dumnezeu şi omul. Prin urmare cugetul sau conştiinţa e ochiul cu care vede Dumnezeu pe om şi acelaşi ochi cu care vede omul pe Dumnezeu. Cum Îl văd aşa mă vede – aşa simt că mă vede – vedere deodată dinspre două părţi.

Patimile, reaua voinţă şi peste tot păcatele, dar mai ales nebăgarea în seamă a acestui glas, îngrămădesc nişte valuri peste ochiul acesta, nişte solzi, care-i sting graiul, încât abia se mai aude. Atunci şi Dumnezeu se stinge din ochiul nostru, încât ne pare că nici nu mai este Dumnezeu. Prin păcatele noastre, capătul omenesc al conştiinţei noastre s-a îmbolnăvit. Înţelegem prin urmare, cum se face, că s-a întunecat Dumnezeu aşa de tare în ochii păcătoşilor, încât aceştia ajung de bună credinţă, în răutatea necredinţei care i-a cuprins şi li se pare că abia acum au ajuns la „adevăr”.

Glasul conştiinţei nu va putea fi înăbuşit mereu, toată vremea vieţii noastre pământeşti. Odată şi odată, începe să strige la noi, pârându-ne înaintea lui Dumnezeu şi înaintea noastră de toate fărădelegile făcute; iar, dacă nu ne împăcăm cu pârâşul acesta, câtă vreme suntem cu el pe cale (Matei 5, 25), drumeţi prin viaţa aceasta, avem cuvântul lui Dumnezeu, că El va asculta pâra şi-i va da dreptate, şi ne va băga în chinurile iadului.

Sunt oameni care s-au învechit în rele – nevrând să ştie de Dumnezeu – şi, mai către capătul zilelor, când îndărătnicia firii s-a mai stins, s-au pomenit cu o răbufnire năpraznică a conştiinţei bolnave, rupând toate zăgazurile fărădelegilor şi azvârlindu-le pe toate în faţa lor, încât şi somnul le-a fugit, iar la unii le-a fugit şi mintea. Căci, cu adevărat a fugit mintea omului care o viaţă întreagă nu face altceva decât să stingă glasul conştiinţei. De aceea, nu vrea Dumnezeu să ieşi din viaţa aceasta, fără să ştii şi tu, că ţi-ai omorât sfătuitorul cel mai bun, ce-l aveai la îndemână pretutindeni, şi nu te lasă să pleci fără să vezi, încă de aici, unde te vei duce. Aşa sunt tocmite lucrurile, ca odată să vadă fiecare, vrând-nevrând, ceea ce trebuia, prin credinţă, să vadă totdeauna.

Conştiinţa, prin natura ei, nu aprobă niciodată viciul şi păcatul, prin natura ei, ea nu se lăsă învinsă, chiar dacă frâna ei nu e luată în seamă şi firea decăzută săvârşeşte păcatul peste opreliştea ei. De aici vin mustrările de conştiinţă – „pârâşul tău, cu care trebuie să te împaci pe drum”, care „nu tace” până ce omul nu-şi revizuieşte înfrângerile sale şi nu se întoarce de la păcat, ca să poată primi iertarea lui Dumnezeu. În cazul când înfrângerile morale se ţin lanţ prin desimea sau gravitatea lor, urmează sancţiuni ale conştiinţei, mai grele decât mustrarea: dezechilibrul minţii – mai uşor sau mai profund, din care se mai poate reveni – şi celelate forme mai grave, schizofrenia, paranoia, nebunia acută şi, în final, sinuciderea.

Toate acestea sunt urmarea în organic a capitulării conştiinţei, ca organ spiritual al omului, şi, ca urmare, cufundarea lui în întuneric şi în muncă. Aceasta-i perspectiva lugubră a vieţii în păcat. Când ai conştiinţa curată, să nu te temi niciodată de nimic.”

Părintele Arsenie Boca, O sinteză a gândirii Părintelui în 800 de capete, p.67

Sursa:http://www.noidacii.ro/Nr.%20105,%202018/capete%20de%20invatatura.pdf

Cristina David

Duminica, 30 septembrie 2018 a avut loc resfintirea Bisericii Sfantul Nicolae din satul Draganescu, pictată de părintele Arsenie Boca

Am aflat chiar astazi o veste imbucuratoare pentru mine si pentru numerosi alti credinciosi cu multa evlavie la Sfantul Ardealului, printr-un material care prezenta chiar atunci, pe viu, desfasurarea evenimentului. Este vorba despre resfintirea Bisericii Drăgănescu, pictată de părintele Arsenie Boca,  resfintire facuta de Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului.

Biserica din Draganescu, avand drept ocrotitor pe Sfantul Ierarh Nicolae, este o simpla bisericuta de sat, ce pastreaza inca, in memoria vie a comunitatii ei, evlavia si credinta celui ce a pictat-o. In anul 1968 Aresnie Boca a inceput pictarea bisericii parohiale din localitatea Draganescu, lucrand la aceasta pentru mai bine de 15 ani.

Resfintirea a avut loc dupa ce in perioada anilor 2009-2018 au fost executate lucrari de consolidare si restaurare cu binecuvantarea aceluias ierarh, Parintele Ambrozie, Episcopul Giurgiului.

Evenimentul din ziua de cinstire a Sfântului Grigorie Luminătorul a inceput cu Sfânta si Dumnezeiasca Liturghie care a fost oficiată de ierarhul locului.

Dintre toate icoanele şi frescele realizate de-a lungul anilor, pictura bisericii de la Drăgănescu se distinge într-un mod cu totul deosebit.

Nichifor Crainic, marele teolog român, mărturisea că pictura părintelui Arsenie Boca „are darul de a-l apropia pe om de Biserică, de a ne lumina, de a ne face să problematizăm şi să ne gândim la sensul vieţii noastre de creştini”.

In anul 2013, la Mihailesti au fost desfasurate ample manifestari dedicate împlinirii celor 24 de ani de la trecerea la cele vesnice a parintelui Arsenie Boca. Acestea au debutat cu savârsirea Sfintei Liturghii Arhieresti în biserica parohiei de catre Preasfintitul Parinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoti si diaconi.Pentru bucuria duhovniceasca a pelerinilor, de la Catedrala Episcopala din Giurgiu au fost aduse fragmente din moastele Sfintei Mari Mucenite Ecaterina si ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. În cuvântul de învatatura adresat sutelor de credinciosi prezenti, Preasfintia Sa a vorbit despre viata si activitatea parintelui Arsenie Boca. Parintele Arsenie, a aratat Chiriarhul, da marturie prin trairea sa duhovniceasca, prin nestramutata iubire pentru Hristos de însemnatatea misiunii cu care a fost încredintat. Pe lânga preotul si slujitorul sfântului altar, în persoana lui putem zari si un adevarat marturisitor al Evangheliei, un profet al neamului si un luptator pentru apararea dreptei credinte. Totodata, ierarhul a evidentiat si extraordinara valoare duhovniceasca a picturii parintelui Arsenie Boca realizata la biserica de la Draganescu. Pictura Parintelui Arsenie radiaza o lumina aparte, chipurile sfintilor si ale oamenilor fiind redate nu dupa regulile realismului, ci dupa canoanele trairii ortodoxe asumate. Într-o lume ce are tot mai mare nevoie de repere, aici la Draganescu, pictura parintelui izvoraste o lumina aparte ce ne invita si ne sustine în cunoasterea, întelegerea si trairea dreptei credinte, a încheiat Chiriarhul potrivit episcopiagiurgiului.ro.Dupa Sfânta si Dumnezeiasca Liturghie, Preasfintia S-a a savârsit o slujba de pomenire pentru parintele Arsenie Boca, la împlinirea celor 24 de ani de la trecerea sa la cele vesnice.

Atasez un scurt documentar care prezinta cateva imagini cu interiorul bisericii din Draganescu.

Biserica „Sf. Ierarh Nicolae” din localitatea Draganescu este foarte strâns legata de marele duhovnic al secolului XX, parinte

Biserica „Sf. Ierarh Nicolae” din localitatea Draganescu este foarte strâns legata de marele duhovnic al secolului XX, parintele Arsenie Boca. Desi a respectat liniile generale ale erminiei bisericesti, parintele Arsenie a inserat elemente cu un vadit continut catehetic, adaptat la cerintele si problemele oamenilor contemporani. De asemenea, scenele sunt însotite de pasaje biblice sau de cuvinte ale parintelui, ziditoare pentru toti cei ce trec pragul acestei biserici.

Doamne ajuta!

Surse : http://www.noutati-ortodoxe.ro si http://basilica.ro

https://cuvintecezidesc.wordpress.com/biserica-draganescu/

http://basilica.ro

Cristina David

Omul cere sfintenia pe care a pierdut-o

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „IISUS SI SLABANOGUL”


„Iisus le avea pe amandoua: si puterea de-a ierta pacatele si puterea de-a tamadui firea de neputinte. Facea ochi unde nu erau din nastere, indrepta garbovi, invia nervii omorati de pacate, invia mortii omorati de moarte.
Noua, preotilor, inca ne-a dat Iisus jumatate din darul Sau: darul de-a ierta pacatele omului in numele Sau. A doua jumatate, a tamaduirii organice, nu ne-a mai dat-o, fiindca si asa toti oamenii asteptam sa fim transformati, din oameni pamantesti, in oameni duhovnicesti, in oameni nemuritori, in oameni ceresti.
A facut Iisus minuni – si oamenii cred ca cele mai mari sunt cele care privesc sanatatea trupului – dar marea minune a invierii din morti, e ceea ce marturisim cand zicem: «astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa vie. Amin».
Abia atuncea va scapa firea omului de slabanogie.
Pana atunci are putinta de-a scapa de pacate. – si aceasta e o minune mai mare decat a tamadui un stomac, o mana uscata, sau repararea unui ochi. Sunt lucruri grele si acestea, dar n-au nimic religios in ele. Le fac si medicii.
Omul le cere lui Dumnezeu; cere minuni.
In definitiv ce cere omul ?
Cere sfintenia pe care a pierdut-o.
Acesta-i singurul lucru pe care-l cere si Dumnezeu din partea omului. Iar sfintenia vietii o pot avea si oamenii cu un trup neputincios.”


Sursa: https://www.fundatiaarsenieboca.ro/ – Parintele Arsenie Boca – „ Cuvinte Viii”, Editura Charisma, Deva, 2006, p. 106

Cristina David