Ultima scrisoare a Părintelui Arsenie către Părintele Daniil – Acestea sunt ultimele cuvinte ale Părintelui Arsenie pentru Părintele Daniil

Sunt foarte multe adresarile facute de parintele Arsenie catre ucenicii sai pe care le aflam din felurite surse autorizate – din care desprindem nu doar modul sau profund de gandire si traire duhovniceasca de-a lungul timpului – ramase aceleasi – ci mai ales felul lui de a exprima aceste realitati care lui i se revelasera in Duh si Adevar cu mult timp inainte , din tinerete, si pe care le aplicase cu multa abnegatie si strictete atat in viata lui de monah cat si in sfaturile daruite cu drag celor ce aveau nevoie da ajutor duhovnicesc. Si multi au fost acestia!!!

Am mare dragoste, evlavie si incredere in Parintele Arsenie  –  am citit multe scrieri ale sale, am venit in contact cu marturiile celor care l-au cunoscut indeaproape , am parcurs randurile biografiei sfintiei sale si precum si ale autobiografiei …am vizitat mormantul lui la Manastirea Prislop in doua randuri (imi sunt dragi si pastrez cu sfintenie in sufletul meu trairile avute in ambele dati – desi diferita , fiecare) , am o legatura profunda prin locul de nastere al lui si al stramosilor mei , in Tara Zarandului …as putea continua cu multe alte diferite punti sufletesti care exista , nimic nu este la intamplare. Insasi puterea sentimentului cucernic ce ma patrunde de cate ori citesc ceva scris de el , privesc  sau aud ce s-a scris si spus in ce privesc maretia si frumusetea celor infaptuite de Parinte ,dar si a dorintei ce o am ca sa persist in aflarea adancimilor gandirii si simtirii sale crestin ortodoxe , mie imi spun ceva important.

Părinte,

Ar trebui să-ţi scriu „Cuvioase”, dar îţi voi scrie când vei fi aşa, dacă în zilele viitorului vei ajunge şi „cuvios părinte”: Patericul l-ai citit şi studiat; Sf. Isaac Sirul, Sf. Simeon Noul Teolog de asemenea. Filocalia iarăşi. Studiul e una – îl pot face toţi. Acoperirea cu viaţa însă o pot face din când în când abia câte unii, unde şi unde, câte unul într-o sută de ani.

N-ai avut parte de studiul, care odată era miezul şi splendoarea Teologiei: Mistica, definită „ştiinţa îndumnezeirii omului”. Nu-i destul să ştii călugăria; trebuie să-i şi înveţi calea, să-ţi deprinzi o fire nouă, fire de „fiu al lui Dumnezeu” între fii oamenilor. Pentru asta trebuie valorificarea practică, progresivă a darurilor naşterii din nou de la Botez.Eşti tu un convertit? Îţi trăieşti tu viaţa în Hristos în care eşti botezat, îmbrăcat în firea omului venit din Cer pentru mântuirea ta, care eşti în lumea, care „toată” zace în rău? Ai ajuns tu aşa devreme ca vârstă, convingere şi evidenţă a trăirii în Hristos, în atotprezenţa dogmatică a lui Dumnezeu, ca să rezişti la ispitirile meşteşugite şi uneori simple de tot, ale vicleanului vrăjmaş, care în atâtea prilejuri te-a dovedit slab?

Să ştii că el nu se mulţumeşte cu biruinţe mici şi nebăgate în seamă de tine, ci-ţi pregăteşte o neobservată slăbire a credinţei şi o revenire la modul „natural” al vieţii, fără „exagerările” vieţii mai presus de fire sau supranaturale. Or, tu tocmai viaţa cea mai presus de natură eşti juruit să o dovedeşti reală şi posibilă între fiinţele nepricepute între care ar fi să trăieşti viaţa ta pământească.Nu te lăsa să te îngrămădească cu dragostea lor, care mult mai are până să fie numai după Dumnezeu.

Nu le lăsa să-ţi intre în chilie; vorbeşte cu ele numai în biserică. De-ar fi cu putinţă nici să nu te vadă decât în biserică. Deci departe de tine amestecul în „partidele” lor pe absolut orice motive – „motive” ale vrajbei.Tu ai slujba de a scoate în evidenţă şi în planul întâi darurile Botezului: persoana Domnului Hristos din temniţa şi bolniţa fiecăreia dintre ele. Altă treabă e administraţia şi nu ţine de tine. Faţă de slujba ta ideală, toate celelalte ţin de spinii grijilor omului vechi.

Să faci cea mai netă distincţie între aceste două vieţi, întâi pentru tine. Căci şi tu ştii doar; dar nu o faci, până ce nu eşti deplin şi definitiv convertit al prezenţei Domnului Hristos în propria ta temniţă şi puţinătate de dragoste. Căci vezi câte iubeşte chiar şi monahul pe lângă Domnul Hristos.

Câţi nu se iubesc pe sine în contul Domnului Hristos? Sunt adică furaţi de la acela „un lucru trebuieşte” spre câte altele, care toate dacă nu despart totul, dar slăbesc dragostea cea unică de Dumnezeu şi aşa sporeşte vicleanul cu dărâmarea poruncii lui Dumnezeu din tine.

În cazul când vei fi propus pentru Prislop, să ştii că nu-i o treabă uşoară şi simplă pentru un călugăr ca tine „simplu” şi „uşor” întru toate ale unei căi mai presus de fire. Toate vor trage de tine în jos, că n-au altă putere. Sunt pline de neştiinţă, de uitare şi de nebăgare de seamă asupra minţii şi fără grijă de propria lor mântuire. Niciuna nu poate învăţa războiul nevăzut şi ca urmare nu progresează duhovniceşte; nu le interesează parcă.

Deci dacă tu nu-ţi vei vedea cu toată sinceritatea şi seriozitatea de propria ta izbăvire din încercuirea vicleanului vrăjmaş, lovindu-l neîncetat cu rugăciunea neîncetată „Doamne Iisuse”, nu scapi teafăr şi te poţi trezi – Doamne fereşte – căzând în păcat şi scos din preoţie.

Citeşte şi toată atenţia Filocalia toată, dar nu în fugă, ci adâncind în minte toate datele şi tot duhul în care scriau din experienţă (din lucrare), sfinţii scriitori ai acestei dumnezeieşti îndrumări. Nu vorbi mult şi nu te împrăştia că pierzi adâncimea şi dai în superficialitate.

Te ştiu neascultător, deşi te lauzi cu nu ştiu ce ucenicie; dar numai ucenic nu mi te-ai dovedit de câte ori te-am rugat, câte bine ştii. Ca atare, bănuiesc că vei păţi multe necazuri şi înfrângeri tocmai pentru că nu te pricepi să urmăreşti cele veşnice în locul celor vremelnice; nu prinde Adevărul putere de viaţă în viaţa ta, ci numai rele de care este plină lumea şi locul unde, să zicem că vei fi. Ai grijă!

Ţi-am spus odată să faci un prim exerciţiu cu tine acolo: să nu râzi. E cel mai simplu exerciţiu al unui om care vrea să înceapă calea „smeritei rugăciuni şi atenţi”! Iată, îţi dau această ascultare: să isprăveşti cu râsul; deoarece acolo, cu râsul tău de toate tragi tu în jos şi nu mai eşti ce trebuie să fii. Iisus n-a fost văzut niciodată râzând în această lume care-l va răstigni. Verifică-te cât mai des cu Predica de pe Munte. Învaţ-o, adânceşte-o, trăieşte-o, că după normele ei însetează, flămânzeşte „omul cel nou, cel venit din cer”, pe care-l ai în tine arvună a Împărăţiei lui Dumnezeu dinlăuntrul tău.

Ai aflat de la Sf. Simeon Noul Teolog că trebuie să fim conştienţi de Iisus Hristos pe care-l avem în noi şi care prinde toată viaţa şi sensul vieţii noastre pământeşti. Ţi-am scris câteva gânduri de sprijin că eşti încă prunc intrat într-o slujbă şi o cale care cere să fii „bărbat desăvârşit la plinirea vârstei lui Hristos”.

Pr. Arsenie, Sinaia 1987-1988                                                                                                                                          11 octombrie 1989

 

sursa : fundatiaarsenieboca.ro

Născut în Ţara Haţegului, în 1957, a absolvit Facultatea de Teologie la Sibiu, a obţinut titlul de doctor în teologie la Tesalonic – Grecia şi a fost profesor la Arad vreme de 11 ani. În 1984, s-a călugărit la mănăstirea Hodoş-Bodrog, unde a şi fost hirotonit preot. A slujit la Hodoş-Bodrog, la mănăstirea Prislop şi la Densuş – Hunedoara.
L-a cunoscut pe părintele Arsenie Boca în toamna anului 1979, în ziua Sf. Dumitru Izvorâtorul de Mir, în casa parohială a satului Drăgănescu, unde marele duhovnic picta. Îşi aminteşte perfect acea zi care l-a marcat pe viaţă. I-a fost învăţăcel părintelui Arsenie până la săvârşirea pământească a acestuia, în 1989. Deşi nu a fost recunoscut de către autorităţile sârbe ca episcop al românilor ortodocşi din Banatul Sârbesc şi Valea Timocului până anul acesta, PS Daniil Stoenescu a reuşit să organizeze o eparhie foarte dificilă.
In cartea Parintelui Daniil Stoenescu, “Parintele Arsenie – Omul imbracat in haina de in si Ingerul cu cadelnita de aur” (Ed. Charsima, Deva, Ed. a II-a, 2009), la pag. 43, autorul rememoreaza: “Neindoielnic si Parintele Arsenie si-a pecetluit timpul si veacul, de aceea nu intamplator poetul si filosoful Lucian Blaga i-a adresat la sfarsitul anilor ’40, cu prilejul unei intalniri la Cluj: ‘Fericit esti Parinte Arsenie, ca ai ajuns un mit!’ La care Parintele, dupa cum insusi mi-a marturisit-o personal, a replicat: ‘Maestre, caciula aceasta eu nu o port’. La care filosoful, la intalnirea cu omul lui Dumnezeu, a conchis: ‘Ba, ai s-o porti, caci poporul are nevoie de asa ceva!‘ “.

 

fundatiaarsenieboca.ro

Sursa: www.nistea.com

postare si comentarii – Cristina David

Apologia Părintelui Arsenie Boca – Preasfintitul Parinte Daniil

„O smerită mărturisire ortodoxă de credinţă, exprimată plastic”

De la începuturile slujirii, lucrării, propovăduirii şi misiunii duhovniceşti ale Părintelui Arsenie în „mijlocul câmpului – şi spaţiului ninivitean românesc – plin cu oase omeneşti” (cf. Iezechiel 37, 1), de la Sâmbăta, Prislop şi Drăgănescu, Sfinţia Sa a fost precum „un semn care va stârni împotriviri” (Luca 2, 34) – după cuvintele profetice ale Dreptului Simeon, rostite în ziua Întâmpinării Domnului, către Sfânta Fecioară Maria Născătoare de Dumnezeu, cu referire la Pruncul Mântuitor Iisus Hristos, adus la 40 de zile la templul din Ierusalim; „împotriviri” de care sunt pline dosarele de urmărire antihristică de la C.N.S.A.S., iar în ultimul timp gura lumii şi gura iadului de pe Internet.

Părintele Arsenie Boca a deranjat în timpul vieţii şi deranjează încă şi mai mult după moarte! Părintele Arsenie Boca nu are nevoie nici de evlavia cuiva, nici de unanimitate şi nici măcar de vreo canonizare. Părintele Arsenie Boca este ceea ce este: creştin ortodox botezat; absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Sibiu; ucenic al Sfântului Munte Athos; ctitor spiritual al Mănăstirii „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus (căreia i-a dat aură) şi stâlp de foc la Sfânta Mănăstire Prislop (căreia îi dă nimb). Părintele Arsenie Boca a fost vreme de şase ani diacon al Catedralei Mitropolitane din Sibiu; preot vrednic al lui Hristos, duhovnic iscusit, propovăduitor şi trăitor al Evangheliei Domnului, slujitor înflăcărat şi înlăcrimat al Sfintei şi dumnezeieştii Liturghii, păstor de suflete, om al lui Dumnezeu, mărturisitor şi pătimitor pentru Hristos, în închisori şi la Canal şi pictor bisericesc, desfăşurându-ne spre contemplare înaintea ochilor duhovniceşti – după „Cărarea Împărăţiei” de la Sâmbăta şi Predicile („Cuvinte vii”) de la Prislop – „o smerită mărturisire ortodoxă de credinţă, exprimată plastic” (cf. Pisania), prin pictura bisericii de la Drăgănescu de lângă Bucureşti.

Părintele Arsenie Boca n-a avut nici o condamnare politică şi nici o condamnare canonică! Sfinţia Sa a fost scos pe nedrept din mănăstire în contextul decretului 410 din 1959, printr-un ordin scris al Episcopiei de care aparţinea atunci Sfânta Mănăstire Prislop, izgonit şi aruncat în lume civil şi dorind mereu să se întoarcă, împreună cu Maica Zamfira şi cu obştea de monahii aruncată pe drumuri, la Prislop şi nu în altă parte! În cei 30 de ani de exil (1959-1989), precum sfântul Ioan Evanghelistul în insula Patmos şi vremea de pribegie, precum Moise în Sinai 40 de ani, mai înainte de revelaţia rugului aprins, Părintele nostru Arsenie Boca şi-a înţeles şi şi-a acceptat crucea rânduită şi îngăduită de Dumnezeu prin oamenii Cezarului roşu de atunci. Dar Părintele nu şi-a întrerupt rugăciunea minţii şi rugăciunea inimii sau rugăciunea lui Iisus şi închinarea în Duh şi Adevăr, lucrare duhovnicească şi mistică filocalică, care constituie proscomidia, miezul, esenţa şi epicleza Liturghiei interioare. De aceea Sfinţia Sa, începând de la Sâmbăta şi Prislop şi cu atât mai mult de la Drăgănescu şi Sinaia, s-a învrednicit de haruri şi harisme, de daruri duhovniceşti deosebite, de care puţini se învrednicesc cu adevărat într-o sută sau în sute de ani. Străvederea cu duhul, cunoaşterea, citirea şi descoperirea gândurilor, dezvăluirea trecutului omului şi descoperirea profetică a viitorului omului, ţării şi lumii, au fost şi sunt lucrări ale Duhului Sfânt, care s-au manifestat din belşug în viaţa curată moral şi sfântă duhovniceşte a Sfinţiei Sale, în ciuda oricăror calomnii; în scrierile pline de înţelepciune, claritate, precizie, concizie şi limpezime şi în pictura străbătută de transparenţă în haruri şi lumini taborice, care o fac unică în ţară, unică în Ortodoxie şi unică în lume, ca expresie estetică a Revelaţiei dumnezeieşti întemeiată pe Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, cu nuanţe reale de originalitate şi aplicare la omul modern, cu mesaj profund teologic, curat dogmatic, limpede ecumenic şi nu lipsit pe alocuri de accente profetice (care ar trebui să ne pună pe toţi pe gânduri).

Până la canonizare, răstignirea Părintelui Arsenie Boca continuă!

Fără îndoială că satana sau diavolul (reprezentat în pictura Părintelui în scena Călugărul răstignit şi în cea a Judecăţii particulare) – „Sărsăilă”, cum îl numea Părintele – , nu s-a bucurat nici de predicile Părintelui Arsenie la Sâmbăta, nici de duhovnicia Sfinţiei Sale din mijlocul mulţimilor, nici de semnele şi minunile din închisoare şi de la Canal (adeverite de martori), nici de smerenia adâncă a Sfinţiei Sale, precum nici de dragostea de Dumnezeu şi de oameni, trăită la cea mai înaltă intensitate, prin nevoinţe numai de Dumnezeu ştiute. Nu se bucură diavolul nici de chilia Părintelui Arsenie săpată în munţi, nici de pictura de la Drăgănescu, nici de semnele şi minunile de la crucea şi de la mormântul Sfinţiei Sale şi cu atât mai puţin de râul de oameni devenit fluviu de pelerini, din aproape toate părţile şi toate locurile unde vieţuiesc români, în ţară şi străinătate, care se revarsă spre Prislop. Sabia de foc a Părintelui nostru Arsenie – „Arhanghelul” de la Prislop! – care a tăiat în cangrena păcatului la noi, la români (avorturi, necurăţie, beţie, fumat, înjurături şi toate celelalte), îl ustură şi-l arde pe vrăjmaşul cel nevăzut al mântuirii oamenilor. De aceea nu este de mirare faptul că, aşa după cum de câteva ori iudeii au luat pietre în mâini ca să arunce după Iisus şi împotriva lui Iisus (Ioan 8, 59; 10, 31; 11, 38), precum mai târziu împotriva sfântului arhidiacon Ştefan, ucigându-l, pentru că nu puteau răbda şi accepta descoperirea Revelaţiei din sinedriu – Şederea Mântuitorului Iisus Hristos Cel mort şi Înviat, în cerurile deschise, pe tron, de-a dreapta Tatălui (Faptele Apostolilor 7, 55-60); tot aşa, nu ne mirăm nicidecum şi nu ne vom mira de cei ce au făcut acelaşi lucru cu sfinţii în vieţile lor şi cu Părintele nostru Arsenie în vremea noastră. Maica Domnului a fost oarecând înjunghiată în obraz, în Icoană, în Muntele Athos, chiar de către cineva care purta haină neagră şi lungă! Până la canonizare, răstignirea Părintelui Arsenie Boca continuă! Dacă hulitorii şi batjocoritorii de pe Golgota din Vinerea Patimilor se transferă pe Internet, nu e nici o mirare! Însă: „Vedeţi că nimic nu folosiţi. Iată că lumea se duce după El.” (Ioan 12, 19) – după Hristos în Ierusalim şi după Părintele Arsenie Boca la Prislop!

Doresc sa atasez o scurta prezentare a autorului acestui articol (fragment de articol) pe care l-am gasit pe site-ul DOXOLOGIA , impreuna cu multe altele. Am citit multe materiale scrise de catre ucenicul Parintelui , in legatura cu activitatea duhovniceasca si personalitatea deosebita a daruitului duhovnic al neamului nostru. Nu am cuvinte potrivite pentru a exprima admiratia mea pentru atitudinea acestui om sfintit ce are pe umerii sai multe probleme arhieresti, care nu se teme a afirma adevaruri de el cunoscute, in legatura cu viata Parintelui. Eu asa il numesc, simplu…Parintele , pe acela care mi-a devenit duhovnic de acolo, unde se afla acum, in Ceruri. Nu mi-a fost dat sa il cunosc in tinerete, asa fiind vremurile , dar acum l-am cunoscut , l-am indragit si am mare evlavie si respect pentru Omul si Duhovnicul care a fost. Dumnezeu sa-l aiba in Pacea Lui , alturi cu dreptii.

 

Preasfințitul Părinte DANIIL, Episcop Locțiitor (Administrator) al Episcopiei Daciei Felix

Data și locul nașterii: 23.09.1957 – Hatagejl, Densuși, Hunedoara;

Studii: 1978-1982: Institutul Teologic de grad Universitar din Sibiu

1982-1985: Doctorat la Institutul Teologic Ortodox din București

1993-1996: Doctor in Teologie la Universitatea din Tesalonic

Hirotonire întru arhiereu: 01.04.2001 Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei

12.02.2004 desemnat Episcop Locțiitor (Administrator) al Episcopiei Daciei Felix).

sursa : doxologia.ro

postare si comentarii – Cristina David

 

O scrisoare a lui Valeriu Gafencu adresata Parintelui Arsenie Boca

Stiu ca am mai postat aceasta epistola impresinanta pe care sfantul inchisorilor, Valeriu Gafencu i-a scris-o Parintelui Arsenie Boca, desigur din celula sa . Dar nu pe acest site. Am recitit-o astazicu mare emotie si doresc s-o raspandesc cat mai mult pe net, aici unde s-a mutat intr-o proportie uriasa cautarea si lecturarea multor articole ce apartin tuturor domeniilor, inclusiv cel religios.

Nu cunosteam imprejurarea in care cei doi s-au cunoscut, dar cert este ca acest lucru a avut loc , ei s-au intalnit in 1946. In alt articol voi relata despre intalnirea dintre Sfantul Inchisorilor si Sfantul Ardealului adaugand  cateva detalii, dar nu multe din pacate .Ceea ce mi-a fost dat si mie sa aflu din alte surse.

„Hristos a inviat!

Prea Cucernice Parinte iubit de sufletul meu, In lupta cu puterile intunericului, cu gandul la Dumnezeu, mi-am gasit pacea in rugaciune. Si-ntotdeauna ma gandesc ca Bunul Dumnezeu, in dragostea-I nemarginita pentru oameni, ne trimite incercarea suferintei, ca prin ea sa ne purificam de pacate, sa ne invatam a renunta cu bucurie la tot ce-i trecator si sa ne indreptam cugetele spre Domnul Iisus Hristos, Mantuitorul nostru.

In suferinta m-am putut cunoaste pe mine insumi, mi-am putut cunoaste goliciunea si nimicnicia. Azi ma vad un pacatos, cel mai pacatos om.

Si cand am privit in adancul inimii mele, am gasit acolo darul nepretuit al Iubirii, Izvorul tuturor virtutilor, pe care Dumnezeu l-a sadit in om spre cultivare si desavarsire. Si eu, ca un rob ticalos, am nesocotit o viata intreaga acest dar (…).

Azi multumesc din tot sufletul pentru toate suferintele si umilintele prin care mi-a fost dat sa trec, caci ele m-au adus la constiinta pacatului si m-au facut sa inteleg ca singura cale care duce la mantuirea Neamului este Calea evanghelica: Hristos.

Cu fiecare mica jertfa de iubire traiesc o bucurie mare, unica. Din renuntari imi culeg multumirea si sufletul mi-i insetat de daruirea totala pentru Hristos (…). De multa vreme am luat hotararea de a trai curat, in Duh crestin.

Sunt fericit, caci daca mi-i ingradita libertatea fizica de catre legile omenesti, prin zidurile inchisorii, in schimb Dumnezeu mi-a daruit libertatea sufletului prin trairea Iubirii – si aceasta libertate este bunul suprem pe care l-as fi putut castiga in lumea aceasta plina de desertaciuni (…).

Numai in masura in care slujim lui Dumnezeu contribuim la salvarea neamului, la innoirea lui sufleteasca. Caci unul singur e drumul care duce la Inviere: Golgota, jertfa de buna voie pentru Iubire si Adevar.

V-am marturisit, Parinte, gandurile acestea , cu bucurie a inimii mele. Stiu ca sufletul Sfintiei Voastre le primeste pe toate cu bucurie si multumire in Domnul (…). Gandul meu de iubire vi-l transmit cu toata caldura sufletului, caci in rugaciunile Sfintiei Voastre imi gasesc odihna.

Aici, in Galda, suntem vreo 70 de detinuti. Printre ei sunt oameni care si-au pus la modul cel mai serios problema mantuirii. In Aiud, anii acestia de suferinta si de grele incercari au contribuit in chip unic la zidirea launtrica a neamului, a omului nou: Crestinul. Numai Dumnezeu stie.

Aici la Galda sunt tocmai cei care inteleg si staruiesc pe calea mantuirii. Ar fi o bucurie sufleteasca rara daca Sfintia Voastra ar veni intr-o duminica aici. Ne-am folosi mult toti de cuvantul pe care ni l-ati marturisit.

Cu dragoste in suflet,

Va sarut mainile,

Valeriu Gafencu

Galda, 19 Mai 1946

Cristina David

Marturii ale preotului Bordasiu despre Parintele Arsenie

Aflam din povestirile preotului Nicolae Bordasiu – care a avut legaturi stranse si cu miscarea Rugul Aprins din Bucuresti – impresia deosebita facuta asupra lui de persoana si personalitatea Parintelui Arsenie Boca , atunci cand pr Bordasiu a mers special la Manastirea Brancoveanu ca sa-l cunoasca, caci multe si minunate lucruri auzise el si nu doar el ci si ceilalti colegi ai lui de la Teologie despre staretul de acolo. „Dar, până nu vezi cu ochii, nu crezi cât de frumoase şi de mari sunt lucrurile!”

Voi reda un scurt fragment din dezvaluirile preotului Bordasiu, facute de el mult mai tarziu in cadrul unui interviu acordat lui.

„Şi mi-a plăcut foarte mult la Sâmbăta! Atunci l-am cunoscut viu şi natural pe Părintele Arsenie Boca. Se vorbeau multe despre Părintele Arsenie, între care şi faptul că nu-i poţi ascunde nimic, că ştie tot ce faci. Şi aveam un coleg – Dumnezeu să-l odihnească! –, Sandu Bucescu. Era coleg de teologie şi mai târziu a fost pictor de biserici. Şi el fuma. Aflând însă că în mănăstire la Sâmbăta nu e bine să fumezi, că nu-i convine Părintelui, el, care fuma, deşi n-aş putea spune că era un împătimit al tutunului, a hotărât să fumeze numai cu noi, pe ascuns. Şi, cum stăteam noi într-un grup, pe o bancă, am văzut de departe că vine Părintele Arsenie spre noi. Şi atunci Sandu Bucescu şi-a stins ţigara şi a aruncat-o. El era un tip tare glumeţ şi mucalit şi ne spune: Ei, acum să-l văd dacă mă prinde că am fumat! Dar Părintele, care era la o distanţă bună de noi, încât e exclus să fi auzit, când a ajuns în dreptul nostru – nu ştiu dacă venea anume pentru noi sau trecea întâmplător, dar nu era însoţit de lume –, ne-a zis: Ei, de-acum, frate Bucescu, ia să vedem cât ai fumat sau cum ai fumat… Când am auzit, toţi am rămas deosebit de surprinşi, că noi tocmai despre asta vorbiserăm şi chiar atunci să ne spună Părintele că a fumat!… Cu această introducere în relaţiile dintre noi şi Părintele, am fost cu adevărat cucerit de personalitatea Sfinţiei Sale. L-am auzit atunci de multe ori vorbind şi am văzut şi cât de mult este iubit de lume, fiindcă mergea lumea puhoi după dânsul. Ieşea din biserică sau de acasă şi cum ieşea în lume, cum se făcea cârd de oameni, care-l însoţeau, încât era parcă un magnet care atrage în jurul lui tot şi adună!

Impresionant a fost încă şi faptul că omul nu trăieşte numai cu pâine, dar şi cu pâine! Şi mănăstirea avea terenuri care trebuiau lucrate. Şi atunci aveau fân cosit, care trebuia întors şi adunat. Şi Părintele Arsenie zice: Ei, acum să ne ducem să adunăm fânul. Şi cred că vreo câteva sute de oameni au pornit după dânsul… Am rămas tare impresionat de această putere de atragere a mulţimii, dar şi de dragostea pe care poporul o manifesta faţă de Părintele!”

sursa http://www.arsenieboca.ro/am-fost-cucerit-de-personalitatea-parintelui

postare si comentarii – Cristina David

Parintele Arsenie Boca „Sfantul Ardealului” – o marturie impresionanta a +Episcopului Vicar Irineu

Titlul dat articolului , nu contine cuvinte „goale ce din coada au sa sune”…A fost publicat in SUA,de catre  revista Solia Vol.LXXV, No. 11-12 (November/December 2010).

 

Articolul din care voi cita portiuni este semnat de catre + IRINEU , Episcop Vicar.

 

Articolul a fost intitulat „PARINTELE ARSENIE BOCA – SFANTUL ARDEALULUI -. 100 de ani de la nasterea sa. „O viata inchinata schimbarii vietii noastre”.

Cautand sa ma rog intr-o dimineata, si dorind sa citesc a cata oara, Rugaciunea de dimineata a Parintelui , am nimerit la aceasta revista….si la articolul cu pricina.

NIMIC intamplator….in acest articol, Episcopul Vicar Irineu aduce un elogiu justificat si binemeritat celui care luminat zona Fagarasului si a Hunedoarei in Cuvantul Domnului intr-o misiune pe care el, ARSENIE BOCA , a luat-o in serios ca martor si martir al Domnului Iisus Hristos…

Doresc sa raspund prin materiale documentate si serios alcatuite de mai marii Bisericii Ortodoxe Romane , celor care incearca asa cum mi-a fost dat sa aflu de curand, sa denigreze numele si personalitatea marelui duhovnic daruit tarii nostre. Pentru ca a fost atat de daruit cu har dumnezeiesc? Pentru ca a ajutat puzderie de oameni din toate straturile societatii romane, pentru ca a avut darul „inainte vederii” ? Pentru ca a fost atat de indragiti de cei care l-au cunoscut DIRECT : tarani, intelectuali, preoti ,  tineri , toti avand nevoie de ajutor sufletesc ?

Sunt deconcertata si uimita de faptul ca oameni din randurile Bisericii , calugari si duhovnici cunoscuti , au incercat sa intineze memoria Sfantului Ardealului , cum a fost denumit Parintele Arsenie de la Prislop de catre oameni, de catre cei care au avut ajutor de la el.

Pacatul este al oamenilor, indiferent in ce pozitie sociala sau ecleziastica se afla. TOTI SUNTEM OAMENI. Invidia, rautatea, fatarnicia….fac parte din bagajul omenesc al fiecaruia….

Nu intamplator ne arata si avertiza Parintele Arsenie ca INVIDIA este un pacat ce nu poate fi lecuit.

„Invidiosul nu primeşte doctor pentru boala lui şi nu poate găsi leac tămăduitor al suferinţei, deşi Sfânta Scriptură.e plină de ele. El aşteaptă uşurarea bolii numai într-un singur fel: să vadă prăbuşit pe unul din cei invidiat .”

Asa se dovedeste a sta lucrurile in lumea noastra stapanita si condusa de cel rau.

” Ma voi opri doar la un singur lucru pe care Parintele l-a spus de multe ori celor care-l cautau , ceea ce de altfel mi-a spus si mie (scrie Parintele Vicar Irineu):

„Ma, toata viata m-am straduit sa-l schimb pe om si nu am putut!”…

Parintele Arsenie a zis o vorba cat lumea de mare- ba mai mare decat lumea asta, si anume : „Iubirea Lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos e mai mare decat iubirea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu.”…Cu o astfel de afirmatie ,Parintele Arsenie ne da incredere in bunatatea Lui Dumnezeu. Cuvantul spus de Parintele Arsenie in formularea de mai sus, ne aduce aminte ce spune Psalmistul prin cuvintele : cat e de sus cerul deasupra pamantului, atat de mare e bunatateaLui spre cei ce se tem de Dansul. Cat de departe este rasaritul de Apus, atata a departat El de noi faradelegile noastre. Cum mijloceste un tata pe copiii sai, asa miluieste Domnul pe toti cei ce se tem de Dansul.” (psalmul 102, 10-13).

Acest psalm era apropiat sufletului parintelui Teofil Paraian, ucenic devotat Parintelui Arsenie.

 

„Am toata convingerea” spune mai departe Vicarul Irineu, „ca Parintele Arsenie vegheaza de acolo din ceruri asupra tuturor care cu credinta si frica de Dumnezeu il cheama in rugaciune, si mijloceste pentru mantuirea noastra neincetat.

Dumnezeu sa-l odihneasca cu sfintii si cu dreptii, vesnica sa-i fie pomenirea si amintirea binecuvantata, iar noi, fiii lui duhovnicesti il vom purta vesnic in inimile si sufletele noastre.

Sfinte Preacuvioase Parinte Arsenie, roaga-te Lui Dumnezeu pentru noi !”

NOTA – Parintele Vicar Irineu l-a cunoscut personal pe Parintele Arsenie pe vremea cand , urmarit si persecutat de securitate, Parintele lucra la pictura peretilor interiori a Bisericii Draganescu. El venise acolo sa ceara sfatul Parintelui in legatura cu calugaria propusa de Parintele Staret Veniamin , fata e care care ucenicul avea unele ezitari legate de varsta lui tanara. Parintele Arsenie i-a spus uitandu-se la el :”fa-te ma, dar un singur lucru iti spun: sa faci scoala si sa pazesti voturile monahale, saracia, ascultarea si fecioria.; daca le indeplinesti, ajungi la desavarsire.”…Atunci eu am adaugat: „Dar stiti, parinte, as vrea sa fiu si diacon”…Atunci mi-a profetit Parintele in lucru pe care nu l-am inteles, decata numai dupa ce am ajuns in America :”ma , o sa jungi mai mult decat diacon si vei sluji Biserica si neamul peste o apa mare, dar sa ai ingaduinta  fata de neputinta omeneasca”. Aceste cuvinte ale Parintelui s-au implinit dupa 20 de ani de sedere si slujire la Sambata. A vazut viitorul meu, a vazut soarta mea, un om luminat de Dumnezeu cum nu am mai intalnit niciodata in lumea aceasta si nici nu cred sa mai intalnesc.”

postare facuta de Cristina David

Din invatatura plina de har a Parintelui Arsenie Boca

„Părintele Arsenie Boca e un fenomen unic in istoria monahismului romanesc”

Cuvintele  sunt preluate cu intentie si apartin  marelui teolog roman, Parintele Dumitru Staniloae care i-a fost profesor Parintelui Arsenie , prin urmare l-a cunoscut mult mai bine in complexitatea personalitatii sale, decat multi altii, exceptie facand , posibil, ucenicii apropiati ai parintelui.

Si o alta apreciere elogioasa a personalitatii harismatice a Sfantului Ardealului , de asta data din partea unui ucenic al lui.

„Lumea avea o mare credinţă, o mare evlavie la Părintele Arsenie şi am trăit acolo [Sâmbăta de Sus] cu adevărat sentimente ca în primele zile ale creştinismului. Accentul contactului cu Pr. Arsenie Boca era, în esenţă, prin spovedanie şi în cea mai profundă deplinătate ortodoxă. O spovedanie la el era un lung proces de analiză de conştiinţă. Cine ieşea de la dânsul, ştia că este eliberat de toate relele, născut cu adevărat din nou” – IPS Antonie Plămădeală (1926-2005)

 

Chilia Parintelui Arsenie Boca – Sambata de Sus

 

Din intelepciuneaduhovniceasca a Parintelui Arsenie (pasaje)

“Credinta relativa si credinta absoluta in Dumnezeu; Una o avem in noi, oamenii de rand, cealalta o avea Iisus. A crede in limitele “ratiunii”… e o viclenie, nu o sinceritate a neputintei. Ratiunea, cat e fire, traieste cu 5 barbati nelegitimi: simturile. Cand cauta cu adevarat adevarul – Il gaseste pe Iisus, Care o elibereaza de amagire. Abia cu o ratiune luminata de har, mai presus de fire, putem ajunge Adevarul – Calea – Viata. Angajarea totala in “credinta” pare un risc al ratiunii, in realitate e un avant, un extaz din cele ale amagirii.”

“Grijeste-te de ceea ce atarna de tine. Iar o grija care a facut-o Dumnezeu atarnatoare de om, e a atarnarii sale de El. Grija omului de Dumnezeu simplifica grija omului de om: asa va avea de toate, pe cand daca omul Il va exclude pe Dumnezeu de la conducerea lumii si vietii, va avea si atunci, dar ca un hot, nu ca un fiu, pana va ajunge sa nu mai aiba nimic.”

“A invatat ca pe alta cale isi astampara omul setea dupa desavarsire decat lasandu-se prins in amagirile fara masura ale patimilor. De pe un munte al Legii celei noi, Iisus a afirmat de noua ori posibilitatea fericirii si in aceasta vale a plangerii, care este firea omeneasca. Fericirile au in ele vraja unei dumnezeiesti smerenii, care prinde sufletul mai din adancuri si de acolo il inclina spre Dumnezeu.”

“Fiecare din aceste patimi se intaresc unele pe altele, desfigurandu-l pe om. O caracteristica a patimior e ca toate prind sufletul si trupul de lumea aceasta desarta. A trai dupa lume e a trai dupa patimi, adica nu numai in neascultare de Dumnezeu ci si in razvratire cu El. Bietul om amagit de patimi isi pierde proportiile. Patimile prind omul intr-un hatis de contraziceri, il duc intr-un intuneric de minte si sfarsesc prin a-l destrama sufleteste. Sub tirania lor omul se destrama, iar unii se si dementeaza. Patimile reprezinta cel mai coborat nivel la care poate cadea fiinta omeneasca.”

NOTA – Cuvintele de invatatura ale Parintelui Arsenie Boca din acest articol si multe alte invataturi ale sale au fost inmanuncheate in cartea “Din invataturile Parintelui Arsenie Boca. Despre indumnezeirea omului prin har.” vol. I

Editura: Credinta stramoseasca,  Anul aparitiei: 2005 , Nr. pagini: 367 pagini

„Nu-i destul sa stii calugaria; trebuie sa-i inveti calea, sa-i deprinzio fire noua, fire de „fiu al lui Dumnezeu” intre fiii oamenilor. Pentru asta trebuie valorificarea practica crescanda a darurilor nasterii din nou de la Botez .” – Parintele Arsenie Boca

postare si comentarii – Cristina David

Parintele Arsenie Boca – maestru spiritual sau duhovnic ortodox?!

Părintele Arsenie Boca – maestru spiritual sau duhovnic ortodox?!

Un articol care merita citit , mai ales de catre aceia care doresc cu orice pret, netinand cont de adevaratul spirit al marelui nostru duhovnic, sa denatureze multe din spusele sale. Cu ce scop ? Nici nu cred ca as dori sa specific aici. Dar este pacatul lor in fata Domnului si a celui care a fost unul din cei mai mari duhovnici ai ortodoxiei .

Ne confruntam , in acest caz , cu mistificari anume plasmuite iar cei care sunt atrasi de ele nu isi dau seama , caci nu au cunostintele necesare spre a discerne .

Sper din suflet ca articolul pus la dispozitie prin link-ul sau , sa aduca multa lumina in aceasta problema care ar putea sa devina spinoasa in timp  ,daca nu se intervine pentru lamurirea ei conform Adevarului.
„Dacă dam o simpla cautare pe google găsim pe siteurile si blogurile ezoterice informatii despre biserici si mănăstiri ortodoxe din Romania sau muntele Athos, imagini si citate din marii duhovnici români, în mod deosebit părintele Arsenie Boca, intercalate cu citate ale samanilor tibetani, legende despre daci si anunturi de cursuri ezoterice. Pe aceste site-uri (bloguri) se pot găsi texte atribuite unor duhovnici ortodocsi cum ar fi “Învățături de taină ale părintelui Arsenie Boca”, “Profeții necunoscute ale părintelui Arsenie Boca”, “Ultima scrisoare a părintelui Justin Pârvu” etc., dar care nu sunt în duhul acestor părinți. În urma unor verificări am constatat că nu există nici o dovadă care să ne convingă că acestea ar fi scrise sau mărturisite de cei doi duhovnici pomeniți, ci doar în numele lor s-au alcătuit anumite texte care au circulat pe site-urile ezoterice din România. Cu atât mai mult, am primit asigurările personalului monahal de la mănăstirile Prislop, Sâmbăta de Sus și Petru Vodă că acele texte sunt contrafăcute de persoane necunoscute.”

Apara-ne, Doamne al nostru, de sminteala!

http://www.apologeticum.ro/2014/07/parintele-arsenie-boca-maestru-spiritual-sau-duhovnic-ortodox/

postare – Cristina David

Dumnezeu ne cere un suflet viu in trupul nostru viu

Intr-o lucrare a sa, parintele Arsenie Boca ne spune cu multa amaraciune ,(din dorinta lui de a ne lamuri mai bine si de a ne indrepta pe calea vietii noastre sufletesti) ca din nefericire pentru el , omul lumii acesteia nu vrea sa se lase in Voia Lui Dumnezeu, sa-L asculte si sa-I urmeze poruncile caci aceste cerinte i se par foarte grele, chiar imposibil de indeplinit. Pentru oameni, calea Lui Dumnezeu inseamna suferinta si chin, nu-si aduc aminte , uita cu desavarsire ca Domnul Insusi S-a jertfit si a suferit chinuri ne deindurat pentru ca sa le dea sansa de a-si salva sufletul de la moartea vesnica. Asadar oamenilor  le vine a fugi de crucea ce le-a fost data , si prefera sa mearga pe un altfel de drum . Drumul usor al placerii pe care sunt ghidati de instictele trupesti. Pur si simplu ei pierd ratiunea cu care au fost inzestrati de Creator lasandu-se stapaniti de instinctele trupesti.

„Oamenii se conduc după trup, după instincte, nu după raţiune şi aproape deloc nu se lasă conduşi de Dumnezeu. Nu vor să fie conduşi de Dumnezeu. Aceasta li se pare cea mai mare suferinţă, cea mai cumplită tiranie. Aceştia sunt „cei trupeşti”. Toţi aceştia fug de cruce ca de ceasul morţii.”

In paginile altei lucrari, Sfantul Ardealului face o distincta deosebire intre trupul omenesc si sufletul sau ,suflet care traieste numai DACA Dumnezeu salasluieste acolo. Pe de alta parte, trupul . la randul lui, este viu doar daca este locuit de suflet. Omul moare trupeste numai atunci cand sufletul se desparte de trup , care este partea materiala , pieritoare. Atunci, sufletele care au fost vii , adica L-au avut inlauntrul lor pe Dumnezeu, se desprind de trup si se inalta inapoi la El. Insa sunt situatii cand sufletul inceteaza de a fi viu si moare intr-un trup viu. Asta se intampla atunci cand omul renunta la constiinta sa, care este glasul Lui Dumnezeu vorbindu-i  si calauzindu-l din interiorul sufletului lui , si nemai avand lumina care sa-l ghideze , sa-l indrume si sa-l salveze, se pierde pe cai intunecate  impins fiind de cel rau prin toate mijloacele lui viclene.

„Trupul trăieşte, dacă e locuit de suflet; iar sufletul trăieşte dacă e locuit de Dumnezeu. Aşadar, sunt oameni care au într-înşii suflete vii, şi sunt oameni care au suflete moarte (Apocalipsă 3,1). Moartea trupului este despărţirea sa de suflet; iar moartea sufletului e despărţirea lui de Dumnezeu. Astfel, un trup viu poate fi locuit de un suflet viu sau de un suflet mort.

Starea sufletului dincolo de mormânt este continuarea stării sale pământeşti, fie de viaţă, fie de moarte. Cel ce a înviat în sufletul său conştinţa şi iubirea lui Dumnezeu, câtă vreme era pe pământ, acela a înviat pentru veşnicie; iar cel ce a omorât acestea în sufletul său şi moartea l-a prins în acestea, acela a murit pentru veşnicie. Acela a omorât Împărăţia lui Dumnezeu dinlăuntrul său şi a înlocuit-o cu împărăţia chinurilor veşnice, în care a intrat încă din viaţa pământească.

Trupul nu are o consistenţă sau temei în sine însuşi, ci dăinuieşte în temeiul sufletului, al acestei făpturi spirituale, nemuritoare, de obârşie divină. Iar ceea ce dă sufletului pecetea de fiinţă spirituală e funcţiunea conştiinţei, a acelei cunoştinţe de sine însuşi, în relaţie cu Dumnezeu, Tatăl său, şi cu toate câte decurg din rudenia aceasta. (Fapte 17, 19). Acestei fiinţe spirituale i s-a dat trupul ca o unealtă, nu ca un tovarăş. Iar dacă un om oarecare nu ascultă de conştiinţă, ci de animalitate, se întâmplă că glasul conştiinţei tot mai slab se aude, mintea tot mai mult se întunecă, şi aşa, faptele trupului, pun pecetea lor întunecoasă pe suflet. Sufletul, cu negrija lui, se face el o unealtă a trupului.

Sufletul, amăgit de convieţuirea cu animalitatea trupului, are să poarte chinurile răsturnării rolurilor de îndată după despărţirea sa din robia uneltei sale.”

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.

articol si comentarii : Cristina David

Astazi se implinesc 25 de ani de la trecerea la Domnul a dragului nostru Parinte Arsenie Boca

 

 

Astăzi se împlinesc 25 de ani de la trecerea la Domnul a dragului nostru Părinte Arsenie Boca.
Pentru cei care nu au putut ajunge la Prislop spre revedere cu Părintele,
vă oferim spre mângâiere o frumoasă poezie.

Omagiu Părintelui drag

 Poezie scrisa de Zorica Laţcu (monahia Teodosia) 

Noi, cei ce l-am cunoscut,
Şi Părinte drag l-am avut,
Simţim astăzi adâncă durere,
Dar şi mare mângâiere.
Căci noi ştim că şi acum,
Nu va înceta nici cum,
Viu să fie-n amintiri,
Chipul sfintei lui iubiri.
Şi cu toţi nădăjduim,
Cu Părintele să fim,
De vom împlini curat,
Sfaturile ce ne-a dat.
Iar acum la despărţire,
Cu smerenie şi iubire,
De la cel plecat în zare,
Cerem binecuvântare…

Cu nemărginită recunoştinţă,
Teodosia – Zorica Laţcu,
împreună cu toţi credincioşii,
copii ai Părintelui.

postare – Cristina David

Despre Rugaciunea Lui Iisus

Despre aceasta rugaciune ne invata parintele Arsenie Boca si ucenicul sau parintele staret si arhimandrit Teofil Paraian -supranumit si duhovnicul bucuriei – in cele ce urmeaza :

Ne povesteste Parintele Teofil Paraian in graiul sau ardelenesc cu timbru cald si ton sfatos, ca dansul de la parintele Arsenie Boca a invatat cum sa faca rugaciunea inimii : „Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Si anume, intr-un fel aparte, lipind-o de respiratie.

„Şi anume a zis aşa: să spun cu mintea – deci cu cuvântul gândit – „Doamne” între respiraţii; concomitent cu inspirarea, deci trăgând aerul în piept, să zic: „Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu”, şi expirând, dând afară aerul din piept, să zic: „miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Aceasta nu e o condiţie necesară pentru mântuire, adică acela care zice pe respiraţie se mântuieşte şi cel care zice altfel nu se mântuieşte.” – conclude parintele Teofil, staretul Manastirii Brancoveanu de-a lungul unui mare numar de ani. Ne spune el mai departe ca aceasta rugaciune cu totul speciala are rolul tamaduitor de curatire a sufletului.

Important e să fii angajat în rugăciunea aceasta, în metoda aceasta de curăţire a sufletului. Bineînţeles că lucrul acesta nu trebuie să-l facă cineva care este angajat în alte lucrări în care e solicitată mintea.

Spun Sfinţii Părinţi: nici o rugăciune nu este pierdută înaintea lui Dumnezeu.

Din spovedaniile unui pelerin rus către duhovnicul său: Pentru mântuirea sufletului e necesară, mai întâi, adevărata credinţă. Sfânta Scriptură spune: „Fără credinţă nu e cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu” (Evrei 11, 6); „Cel ce nu va crede se va osândi” (Marcu 16, 16). Credinţa nu vine de la noi, ci e un dar de la Dumnezeu. Şi credinţa, ca un dar duhovnicesc, se dă de către Duhul Sfânt: „Credeţi şi vi se va da” (Marcu 11, 24). Apostolii nu au fost în stare să trezească în ei înşişi, cu propria lor putere, o credinţă desăvârşită, dar L-au rugat pe Iisus Hristos: „Doamne, măreşte-ne credinţa” (Luca 17, 5).

Sfântul Ioan Carpatiul spune că atunci când noi chemăm numele lui Iisus în rugăciune şi zicem: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”, răspunde la fiecare cerere glasul tainic al lui Dumnezeu: „Fiule, ţi se iartă păcatele”. Şi tot el spune că la orice ceas rostim noi rugăciunile, nu ne deosebim întru nimic de sfinţi, de cuvioşi şi de mucenici, căci – după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur – rugăciunea, chiar când e rostită de noi, care suntem plini de păcate, ne curăţim numaidecât. Aşa spun Sfinţii Părinţi: nici o rugăciune – ori este rea, ori este bună – nu este pierdută înaintea lui Dumnezeu.

Ușurință, căldura şi dulceaţa ne arată că Dumnezeu ne răsplăteşte şi ne mângâie pentru această nevoinţă.

Iar greutatea, întunecimea, uscăciunea, dovedesc că Dumnezeu ne curăţă şi ne întăreşte sufletul.

Iar prin această folositoare răbdare, Dumnezeu îl mântuieşte pe om, pregătindu-l, cu toată smerenia, să guste viitoarea dulceaţă harică.

(Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovniceasca cu lumea, trupul şi diavolul, ediție revizuită, Editura Agaton, Făgăraș, 2009, pp. 79-80)

postare : Cristina David