Parintele Arsenie Boca a imbratisat monahismul la Manastirea Sambata -n 1940 – lucrarea sa mântuitoare
Personalitatea sa ar putea avea –dacă nu cumva o are deja- o însemnătate pentru noi românii cu nimic mai prejos decât a Sf. Serafim din Sarov pentru ruşi. Deşi încă necanonizat „oficial”, el a intrat deja în inima poporului nostru drept un sfânt. Atât în viaţa sa, cât şi după mutarea sa la ceruri, părintele Arsenie a vegheat asupra acestui neam şi l-a îndrumat pe cărarea care duce către Împărăţia lui Dumnezeu.
În veacul care a trecut, românii au dat destui sfinţi şi mucenici care l-au mărturisit pe Hristos în vremuri de urgie apocaliptică. Au fost destui care pot figura drept pilde de desăvârşire creştină, care s-au învrednicit de primirea harului divin. Dar o amploare a lucrării spirituale asemeni celei a părintelui Arsenie Boca, puterile cereşti care se manifestau prin el şi care confereau personalităţii sale o harismă aparte, profunzimea trăirii, genialitatea scrierii şi a artei sale, destinul crucii pe care şi l-a urmat până la capăt, toate acestea îl disting şi îl recomandă spre a fi considerat drept „sfântul ocrotitor al românilor”.
Căutaţi pe altul, în toată istoria noastră, care ar putea fi considerat astfel, şi nu veţi găsi.
Nici nu e nevoie să ne întoarcem prea mult în timp. România, înţelegând aici „România Mare”, există abia de la 1918, când s-au unit destinele tuturor celor de-o limbă şi de o simţire. Abia pornind de la acest destin comun, care odată materializat, se cerea şi spiritualizat, ne putem începe căutările. Poate nu întâmplător, cel de care vorbim acum s-a născut în Ardeal, provincia care a venit ultima să întregească trupul ţării.
De fel din Ţara Moţilor, a fost botezat cu numele de Zian. Să fi fost această alegere o inspiraţie venită de sus? Sărbătoarea populară de Sânziene este totodată şi a Sfântului Ioan Botezătorul, marele profet care a deschis calea poporului său către primirea Mântuitorului. Cel care a vestit apropierea Împărăţiei Cerurilor, îndrumând un neam întreg pe căile ei. Desigur, cei care l-au ascultat, au fost doar o parte. Dar nu altfel s-au petrecut lucrurile şi pe meleagurile noastre. Dumnezeu nu se atinge niciodată de libertatea omului, pentru că iubirea de Dumnezeu nu poate prinde chip decât în libertate. Aceasta presupunând de asemenea şi posibilitatea respingerii Sale.
Tocmai în această tensiune, între iubirea de Dumnezeu şi un imens val de ură împotriva Sa, şi-a desfăşurat părintele Arsenie lucrarea.
Din biografia sa vom reda aici doar câteva repere de seamă, mai multe amănunte găsindu-se din abundenţă în numeroase alte scrieri despre personalitatea sa.
A absolvit teologia şi artele plastice, dar a urmat şi cursuri de medicină. În anul 1939 a fost trimis la Muntele Athos pentru câteva luni, printre altele şi cu scopul de a aduce în ţară manuscrise ale Filocaliei. L-a sprijinit ulterior pe părintele Dumitru Stăniloae în munca sa de traducere precum şi în realizarea grafică a primelor volume ale ediţiei româneşti a Filocaliei.
La Sfântul Munte a avut parte de o revelaţie care i-a pus întreaga viaţă pe un cu totul alt făgaş. Se poate spune că aici i s-a descoperit destinul, pe care el l-a acceptat în mod desăvârşit, lepădându-se de sine şi luându-şi crucea prin care l-a urmat apoi pe Hristos. Nu l-a urmat doar la modul simbolic, ci şi printr-un paralelism al faptelor. Aflat în jurul vârstei de 30 de ani, Zian Boca a petrecut 40 de zile în singurătate, în post şi rugăciune, implorându-L pe Dumnezeu să-l îndrume, să-i arate căile Sale, să-i găsească un duhovnic. Rugăciunile i-au fost ascultate. Se spune că i s-a arătat Maica Domnului, iar duhovnicul spre care a fost îndrumat a fost chiar Sf. Serafim al Sarovului. Un reflex al acestei experienţe spirituale avute ar putea fi găsit într-una din scrierile sale ulterioare:
“A fi creştin înseamnă mai mult decât aparţinerea ta doctrinară la creştinism. A crede în Iisus Hristos înseamnă mai mult decât semnifică vorbele. Iată ce înseamnă a te strămuta din tine în El, înseamnă a-L avea pe El în inima ta, a-L face pe El inima ta; înseamnă să ai un moment, o clipă în viaţa ta în care te-ai întânit real cu Iisus; clipă care să nu-ţi ajungă viaţa întreagă de a o desfăşura între oameni. De altfel acesta e şi semnul că eşti un convertit al lui Iisus, că te-ai dedicat Lui irevocabil. Toată vremea ta viitoare nu-i decât desfăşurarea clipei aceleia –decizia- , a cărei bogăţie nu se mai termină”.
Detaliile celor petrecute reprezintă o taină, care însă i-a schimbat întreaga viaţă. Cei care l-au cunoscut spun că s-a întors din Sfântul Munte ca un alt om, îmbrăcat cu o forţă spirituală pe care nu o mai văzuseră. Privirea sa limpede şi albastră se făcuse pătrunzătoare, dincolo de materia aceastei lumi. E străpungea până în adâncul sufletului şi în ungherele tainice ale gândurilor.
Cu aceasta şi cu alte harisme dobândite de la Dumnezeu şi-a început părintele Arsenie -numele sub care s-a tuns în monahism la mănăstirea Sâmbăta în 1940- lucrarea sa mântuitoare. Avea 30 de ani, vârsta la care Şi-a început Mântuitorul propovăduirea.
Bogdan Munteanu ”Permanente” Nr. 9/2010
Parintele Arsenie Boca Un om mai presus de oameni 