Traim prin credinta

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „CRINII PUSTIEI”
Autonomia omului e ultimul pacat impotriva evidentei adevarului, indeajuns s-a vazut ca omul nu poate substitui pe Dumnezeu: nu se poate asigura impotriva mortii, nici macar de-un fir de par. Multa lui stiinta inca n-a putut face nici macar un ou de musca, sau un bob de grau. Puterile stiintei sunt pana la hotarele vietii. De la viata incepand sunt puterile lui Dumnezeu. Dar nici pana la viata stiinta nu le poate pe toate; de pilda omul nu poate da ordin sa ploua, nu poate da ordin sa rodeasca pamantul, sau sa se lungeasca anotimpurile. „Fara Mine, sau impotriva Mea, nu puteti face nimic !” (Ioan 15,5).

Lucrare de graphic design – colectia personala

E o fatalitate, ca cu cat arunca omul pietre mai tare in sus, cu atat mai napraznic ii cad in crestet. A vrea peste puteri, a vrea sa treci limitele, e o vrere in zadar. Grijeste-te de ceea ce atarna de tine. – Iar o grija care a facut-o Dumnezeu atarnatoare de om e: a atarnarii sale de El. Grija omului de Dumnezeu, simplifica grija omului de om: asa, omul va avea de toate. Pe cand, daca omul va exclude pe Dumnezeu de la conducerea lumii si vietii (- ceea ce numai in fantezia lui e cu putinta si nicidecum de fapt -) va avea si atunci, dar ca un hot, nu ca un fiu, pana, treptat, va ajunge sa nu mai aiba nimic. Dumnezeu nu se lasa expropriat ! „Grija” zilei „de maine” e o grija presanta. Cand conducea Dumnezeu israelitenii prin pustie, nu le ingaduia grija zilei „de maine”: mana se strica. Painea cea de toate zilele o cerem pentru „astazi”. Chiar nevrand, suntem sfatuiti sa traim prin credinta. Sfintii pustiilor au trait numai in conditiile credintei, punand in ordinea preocuparilor: intai grija de mantuire. De aceea Crinii pustiei au ajuns pana la stralucirile luminii divine.”

Sursa: Parintele Arsenie Boca – „Cuvinte Vii”, Editura Charisma, Deva, 2006, pp. 184-185

postare si graphic design – Cristina David

Rautatea nu are iertare

Nimic mai primejdios, decat a combate rautatea, care crede ca are dreptate, ca apara adevarul si ca slujeste lui Dumnezeu. Aceste forme ale relei-vointe au infrant si pe Iisus. Desi Dumnezeu n-a revelat o Scriptura impotriva Sa, formalismul [dupa aluatul] iudaic a intors-o impotriva lui Dumnezeu. Iata ce poate rautatea; sa stea impotriva iubirii de oameni si de Dumnezeu; impotriva ei, nu poate nimic, nici Iisus. De aceea, rautatea, pentru ca nu se poate schimba in bucurie nicidecum, nu are iertare, ea este impotriva iertarii si a oricarei tamaduiri, dar are judecata. Rautatea a infrant pe Dumnezeul Iubirii, dar se va infrange de Dumnezeul Judecatii.

Iisus a tamaduit orbirea ochilor dar n-a putut tamadui orbirea rautatii. Orbirea rautatii nu are leac, dar are pedeapsa.

Parintele Arsenie Boca

postare – Cristina David

Lupta cu noi înşine!

In fiecare zi avem de luptat cu noi insine pentru a putea alege sa facem ceea ce este placut lui Dumnezeu.

Pacatul pe care l‑am lasat sa intre in noi si cu care ne-am obisnuit, ne impiedica sa facem binele, ceea ce ne este de folos noua si altora.

Avem de luptat zilnic cu raul din noi, pana reusim sa scoatem afara ceea ce ne face rau, ceea ce ne chinuie.

Diavolul cauta sa ne convinga personal sau prin altii, sa fim comozi, sa cautam doar placerile egoiste si astfel sa stam departe de Dumnezeu si de adevarata fericire.

Pacatul ne face sa fim dezinteresati de o viata morala, ne face sa uitam de Dumnezeu, sa fim indiferenti fata de adevarul descoperit de Dumnezeu spre mantuirea noastra.

Nu ne iubim cu adevarat cand alegem sa facem raul. Ne facem singuri rau, lasandu-ne amagiti de vicleanul diavol, care ne face sa confundam raul cu binele.

Suferim de pe urma raului pe care am ales sa‑l facem, noua si altora, dar nu avem puterea sa ne oprim din alegerea pacatului ca mod de viata.

Oprirea de la rau este singura solutie prin care scapam de suferinta si nefericire. Ca sa ne oprim de la a face raul trebuie sa ne legam spiritual prin credinta, smerenie, rugaciune si iubire de Dumnezeu, Cel fara de pacat. Cu ajutorul Lui ne putem schimba modul de viata, alegand doar binele adevarat, nu falsul bine.

Doar incepand sa facem binele putem sa ne oprim de la rau. In fiecare zi sa inlocuim cel putin un pacat din noi cu o virtute opusa raului respectiv si vom incepe sa ne bucuram altfel de darul vietii, cu recunostinta si multumire fata de Dumnezeu.

In concluzie, zilnic avem de ales intre bine si rau. Cine alege sa‑L iubeasca pe Dumnezeu se poate schimba in bine. Lupta cu ispitele de placere este permanenta. Dumnezeu ne da putere sa facem ceea ce singuri nu putem face, adica sa schimbam ceea ce este urat in noi prin venirea pacatului in noi. Schimbarea adevarata vine din interior, din inima, spre exterior. Cum alegem ceea ce ne este de folos? Cum rezistam ispitelor de placere? Rugandu-ne cu smerenie si credinta lui Dumnezeu, Cel Care ne da harul sau puterea Sa spirituala prin care disciplinam poftele egoiste de care ne-am lasat condusi o anume perioada de timp. Sa nu ne lasam din cauza lenei si a comoditatii invinsi de minciunile vicleanului diavol, care vine la noi cu masca prieteniei, dar el ne este doar dusman, nu prieten. Avem de lupatat zilnic cu propriile neputinte care ne impiedica sa facem binele.

ortodoxism.com

Cristina David

Simplitatea si firescul faptelor bune

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

„Nu-i destul sa faci fapte bune: trebuie sa te faci tu insuti bun. Numai fapta buna, savarsita adesea, te imbunatateste. Faptele bune, pe langa rostul real ce-l au de-a ajuta pe Lazarii lumii, mai au si rostul ca sa-ti faca tie bunatatea, milostivirea, iubirea: a doua natura. si isi implinesc rostul acesta, al doilea, cu atat mai degraba, cu cat nu se urmareste acesta. E bine a face binele ca pe-un lucru de la sine inteles, simplu si firesc, cum rasare soarele.
Cu o ceapa zvarlita dupa un sarac, n-ai facut bunatatea a doua ta natura. Dar nu e vorba de a doua natura, e vorba de revenirea la natura noastra primara, natura noastra de obarsie, la care ne readuce Iisus.
Dumnezeu a facut totul din partea Sa. Mai urmeaza partea din partea noastra.
Deciziile acestea sau nepasarea de ele, hotarasc simplu si decisiv de vesnicia noastra.
Mai hotarator nu se poate vorbi !”
Sursa: Parintele Arsenie Boca – „ Cuvinte Viii”, Editura Charisma, Deva, 2006, p. 157
Extras din „BOGATUL ŞI SĂRACUL”

Cristina David

Iubirea de sine si autoinselarea

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „UNII-SI TAIE MINTEA IN SCRIPTURI”
„Cate unii mai aprinsi la minte, fie de la fire, fie de la boli, neavand cercarea dreptei socoteli, scancesc in inima lor dupa daruri mai presus de fire, imbulziti nu de vreo virtute, ci de iubirea de sine.
Avand acestia iubire fara minte pe care vor sa o cinsteasca cu daruri mai presus de fire, Dumnezeu ingaduie duhului rau sa-i amageasca desavarsit ca pe unii ce indraznesc sa se apropie de Dumnezeu, necurati la inima. De aceea, pentru indrazneala, ii da pe seama vicleanului sa-i pedepseasca. Astfel, cand atarna de la Dumnezeu o atare pedeapsa pentru oarecare, il cerceteaza Satana luand chipul mincinos al lui Hristos, si, graindu-i cu mare blandete, ii tranteste o lauda, cu care-l castiga fulgerator si poate pentru totdeauna, ca pe unul ce, pe calea cea stramta si cu chinuri ce duce la Imparatie, umbla dupa «placeri duhovnicesti». Iata-l cu momeala pe gat. De-acu, dupa oarecare scoala a ratacirii, cand increderea ii va fi castigata desavarsit si-i va fi intarita, prin potriviri de semne prevestite ajunge increzut in sine si in hristosul lui, incat si moarte de om e in stare sa faca, intemeindu-se pe Scriptura.
Iata cum «puiul de drac» al iubirii de sine, facandu-se barbat si ajutat prin vedenii mincinoase de tatal sau, tatal minciunii, stramba mintea bietului om, incat i se va parea pacatul virtute dumnezeiasca. Ba inca, omorand pe cei ce nu cred ca el, i se va parea ca face slujba lui «Dumnezeu» (dumnezeul care l-a inselat pe el).
Cand stai de vorba cu cate unul din acestia, te uimeste convingerea si siguranta lui, uneori si legatura cu judecata a cuvintelor lui, si nu poti prinde repede ca stai de vorba cu un inselat si un sarit din minte. Asta, pana nu-i afli prima spartura a mintii, de la care apoi toate mestesugirile vicleanului trebuie sa-si dea arama pe fata. Trebuie sa-i prinzi momeala pe care a inghitit-o si care, de cele mai adesea, e caderea la laude, cu care tatal minciunii si-a mangaiat pruncul iubirii de sine, pe care l-a clocit cu atata osardie cel amagit de minte.
Si nu e mare mirarea, caci zice un filosof: e destul sa primesti in minte o singura prejudecata, ca apoi sa nu fie prapastenie, la care sa nu ajungi in chipul cel mai logic cu putinta. De aceea Biserica insira printre pacatele mintii si prejudecatile.”
Sursa: Părintele Arsenie Boca – „Cararea Imparatiei”, Cap. IV – Razboiul nevazut, Editura Charisma, Deva, 2006, pp 183-184.

postare – Cristina David

Intarzierea pe Cale

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „IN PUSTIA CARANTANIEI”
„Deci, cei ce vrem sa ne mantuim trebuie sa mergem si noi toti aceeasi cale, toata. Si, fiindca avem de a trece peste serpi si peste scorpii si peste toata puterea vrajmasa, iar noi nu suntem decat numai oameni, Iisus Cel cu cruce ne ajuta, daruindu-ne din persoana si viata Sa cele trebuitoare, dar mai presus de firea noastra. Ba mai mult, chiar El insusi se lupta pentru noi ca sa-L urmam intocmai, pe toata calea pamanteasca. Din buze multi il urmeaza pe Domnul, dar cand sa treaca prin moartea de pe cruce – desavarsita lepadare de sine – multi se dau inapoi. Toti acestia intarzie pe cale. De aceea zic, cine vrea sa vada pe Domnul in veacul fara de sfarsit, dupa inviere, trebuie sa mearga cu El toata calea, iar nu numai pana la un loc, sau numai pana la o vreme. Ramasi in urma de frica sunt destui in toate vremile, dar mai ales in zilele noastre, temandu-se ca nu cumva din cauza credintei sa-si primejduiasca viata aceasta. Noi insa zicem: unde e fericirea aceea, sa cadem si noi in «primejdia», in care a cazut Dumnezeu; iar de nu ne primejduim pentru Dumnezeu e semn ca nu suntem vrednici.”
Sursa: Parintele Arsenie Boca – „CARAREA IMPARATIEI”, Editura Charisma, Deva, 2006, p. 27

postare – Cristina David

Lupta nevazuta

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „LUPTA DUPA LEGE”
„Cei ce nu urmaresc in viata aceasta nimic mai mult decat sa fie fericiti in lume si tihniti in trup, acestia n-au razboi cu diavolul: pe acestia ii are tara de razboi. Caci cata vreme umbla dupa tihneala si fericire desarta, n-au sa se trezeasca din vraja vrajmasa, care-i tine bine inclestati in lumea aceasta sensibila, prin care-i duce pe nebagate de seama la pierzare sigura. De aceea a zis un sfant parinte ca cea mai primejdioasa temnita e aceea in care te simti bine: nu vei iesi din ea niciodata.
Razboiul incepe abia cu cei ce vor sa-si refaca fericirea Raiului pierdut, stradanie pentru care invata sa se desprinda pe rand din toata tihneala si slava desarta a vietii acesteia. si incepe asa:
Toate patimile sau lucrarile impotriva firii se ivesc mai intai in minte, in partea cea mai subtire a fapturii noastre nevazute. Aici vine un chip sau un gand al lumii acesteia si sta ca o momeala. Iar mintea, daca e neinvatata sau neprevenita despre lucratura straina, ca un miel nestiutor, vede lupul si se duce la el, crezand ca e oaie. Iar daca lupul mai e si viclean, se imbraca in piele de oaie si bietul miel, neavand mirosul oii cercat, tot de-a zburda se duce in coltii lupului flamand.
Prima intalnire intre minte si diavol e la linia momelii, pe care o flutura el in vazul mintii. Daca mintea nu baga momeala in seama, vrajmasul staruie cu ea, o arata mai sclipitoare, ca sa o faca iubita mintii. Aceasta e a doua inaintare a razboiului, sau asupreala. Daca la asupreala a izbutit sa fure mintea cu momeala si sa o faca sa vorbeasca impreuna, avem inaintarea la unire.

Mintea insa se trezeste ca a fost furata de gand strain si ca se afla in altceva, decat in ceea ce-i era dat dupa fire; iar cand isi da seama de ea insasi si de cele in care se afla, avem lupta cea de gand la o clipa hotaratoare. Se va invoi mintea sa mearga dupa momeala mai departe, sau se va intoarce de la dansa? Aici e lupta, si clipele sunt scumpe; si de cele mai multe ori viata intreaga a unuia sau a multime de insi atarna de lupta nevazuta a catorva clipe. Daca intarziem sa ne luptam, se poate intampla ca fara veste sa fim invaluiti la minte din partea poftei sau a iutimii, asupra carora inca arunca vrajmasul aprinderea sa. Prin urmare, ostas al lui Hristos, lupta trebuie data grabnic si dupa lege.”
 Sursa: Parintele Arsenie Boca – „Cararea Imparatiei, cap. IV – Razboiul nevazut”, Editura Charisma, Deva, 2006, pp. 173-174.

Cristina David

Părintele Arsenie Boca – „Un Tovarăş nevăzut”

Înaintea minţii oamenilor se deschid două căi: una lată, plină de ademeniri, şi de aceea mulţi sunt cei ce merg pe dânsa; iar alta, suitoare şi îngustă, şi puţini se află care să meargă pe ea. Calea largă e calea pierzării. Pe ea aleargă de zor două feluri de drumeţi: Lucifer, cu toată ceata lui de îngeri, aruncaţi pe pământ şi toată „lumea” pe care o înşeală el. Şi-i înşeală aşa că-i înţeapă cu acul plăcut al păcatului, care le amorţeşte sufletul o vreme, sau chiar toată vremea vieţii pământeşti. Aceştia pentru Dumnezeu sunt morţi, deşi lor li se pare că trăiesc, dar sunt numai trupuri. Toţi aceştia, câtă vreme trăiesc sunt morţi, neştiind de Dumnezeu, sunt cu îngerii cei răi împreună călători la iad, pe calea pierzării. Aşa au călătorit toţi nepoţii lui Adam, mii de ani de-a rândul.

Dar Dumnezeu preamilostivul, din iubirea de oameni a făcut totul din partea Sa, ca să-i întoarcă pe oameni din povârnirea pierzării într-o cale nouă, în calea mântuirii. De aceea Fiul, a doua Faţă a lui Dumnezeu, S-a făcut Om desăvârşit – afară de păcat – şi ne-a arătat Cărarea. Prin urmare, calea mântuirii e chiar cărarea pe care a mers Dumnezeu Însuşi ca om adevărat, făcându-ni-Se pildă întru toate şi dându-ne îndrăzneală. Pe cărarea mântuirii încă merg două feluri de călători, căci de-atunci… un Tovarăş nevăzut şi bun merge cu noi, cu fiecare, în toate zilele, cu fiecare rând de oameni, până la sfârşitul veacului: Dumnezeu Însuşi şi cu sfinţii Săi, întovărăşind nevăzut pe oameni…

Pr. Arsenie Boca – Cărarea Împărăţiei, ed. 1995, p. 14

Cristina David

Din invataturile Parintelui Arsenie Boca – Împărăţia copiilor (Fragment)

Cuvintele lui Hristos ” Lasati copiii sa vina la Mine, ca a unora ca acestia este Imparatia cerurilor, ( Matei 19,14) sunt o porunca pentru noi toti care vrem sa ne mantuim, si sa ne silim sa avem inima smerita si nevinovata de copii. Asa ne spune si ne invata Sfantul Ierarh Vasile cel mare.

Dar vezi ca nu a zis ca numai a acestora este imparatia cerurilor, ci : „ a unora ca acestia ” . Adica toti care prin darul lui Dumnezeu si prin lucrarea faptelor bune ajung la masura curateniei si a nevinovatiei pruncilor, vor dobandi imparatia cerurilor. Aceasta porunca priveste si pe parintii trupesti. Ca au prima datorie fata de copii sa le dea viata, sa-i lase sa vina la viata, iar nu sa-i omoare. Apoi au porunca sa-si creasca copiii in credinta si in frica de Dumnezeu, in rugaciune si in viata curata. De vor face asa, copiii lor vor creste bine, vor purta in ei pe Hristos si vor urma toata viata lui Hristos. In felul acesta vor implini si ei porunca Domnului : ” Lasati copiii sa vina la Mine !” . Frumoase si pline de invatatura cuvinte la care este bine sa luam aminte , noi , parintii . Tot ceea ce Mantuitorul nostru ne-a sfatuit si ne-a invatat trebuie sa constituie o porunca pentru fiecare crestin.

Parintele Arsenie Boca s-a oprit asupra acestui indemn/porunca rostit de Domnul Iisus Hristos cu o deosebita sensibilitate si delicatete. El a vazut in copii sursa de liniste necesara sufletului omului apasat de griji si necazuri , tocmai pentru ca ei intruchipeaza tot ce Dumnezeu doreste ca omul nou sa obtina : puritate in locul intinarii, nevinovatia in locul pacatelor si credinta nestramutata in bunatatea fara de margini , iubirea necuprinsa si sprijinul in toate a Tatalui ceresc.

Cristina David

CUVINTE VII – „Împărăţia copiilor” (Fragment)

„Copiii odihnesc şi refac omul.
Chiar ei sunt o refacere a omului. Ei rezumă: gingăşia şi frumuseţea; puritatea, nevinovăţia şi credinţa.

Chiar pe Iisus L-au odihnit copiii.

Cei mari Îl amărau mereu. Şi ieşise bine din necredincioasa Betsaida, unde Iisus abia tămăduise un orb, n-a izbăvit bine pe Petru de milostivirea Satanei, când a precizat curajul necesar şi riscurile mântuirii (o asemănare cu Iisus neapărat necesară: concluzia uceniciei), când iată altă probă de micime sufletescă: În drum spre Capernaum ucenicii se priceau între ei, care ar fi mai mare? (Cine ştie dacă Petru a mai avut vreo pretenţie?) Când i-a întrebat Iisus despre ce vorbeau între ei pe cale, ucenicii au tăcut. Simţeau că au vorbit din ale cui nu trebuie. Acela se strămutase din Petru în ceilalţi, pe altă temă a celor omeneşti. După atâtea, şi atâţia – de la toţi  – Iisus avea nevoie de odihnă. Deci şezând i-a chemat ( – Şi de câte ori i-a tot chemat! – ) şi le-a zis: De voieşte cineva să fie întâi, să fie cel mai de pe urmă dintre toţi şi sluga tuturora.
Mare înaintea lui Dumnezeu nu poate fi decât omul smerit.
Şi luând un copilaş în braţe le-a zis: «Cine primeşte pe unul dintre aceşti prunci în numele Meu, pe Mine mă primeşte şi pe Cel ce m-a trimis pe Mine».
Cuvântul poate fi lărgit: Dacă mamele ar primi copiii în numele Domnului, ce străveziu ar fi în ei chipul lui Iisus ! Abia atunci şi-ar da seama pe cine au primit prin copii. Copiii ajung în braţele lui Dumnezeu, fiindcă ei sunt cel mai aproape de El. Modul lor de-a fi e cel mai iubit de Dumnezeu. Înţelepţii îl înţeleg pe Dumnezeu ca pe-o necesitate în explicarea lumii. Copiii îl au ca pe un bunic de pe celălalt tărâm. Iată de ce copiii sunt în Adevăr, şi înţelepţii pe dinafara lui.
Găseşti ceva şi cu mintea, dar numai dacă ai o inimă de copil. Aceasta te duce de-a dreptul în braţele Adevărului. În ochii copiilor seninătatea e de culoarea cerului. Nu e Dumnezeu mai real în Împărăţia copiilor decât într-un tratat de «Mecanică cerească»? Dumnezeu şi copiii au înrudirea pe care noi cei mari o pierdem.
Sfinţii sunt nişte mari copii. – Departe mai suntem de ei! -”

Sursa: Părintele Arsenie Boca, Cuvinte Vii  Editura Charisma, Deva, 2006.

articol postat de  Cristina David