Fara ascultare nu e mantuire

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Previzualizează într-o filă nouă(se deschide într-o filă nouă)

Extras din „SAUL SI DAVID”
Pe calea mantuirii nimeni nu poate merge singur de nu se va lasa condus de mana nevazuta a Mantuitorului, prin preotii Bisericii, slujitorii Sai vazuti. Caci zice: «Cine va primeste pe voi pe Mine ma primeste». Deci, in calea Duhului, nu poti merge fara ucenicie la duhovnic. Multimea ispitelor, vicleniile protivnicului nevazut, razboindu-ne prin lucrurile sau oamenii vazuti, oricand ar putea scoate pe ucenicul Domnului din calea mantuirii si sa-l rataceasca, daca duhovnicul n-ar avea mestesugul, stiinta si puterea de la Dumnezeu, ca sa imprastie si mereu sa strice lucraturile protivnicului. Pricepem prin urmare ca ucenicul sau credinciosul e dator cu ascultarea din dragoste catre duhovnicul sau, caci fara darul acestuia e cu neputinta izbavirea de necazuri si mantuirea.


Sfanta Scriptura ne insira multi ascultatori buni, dar si foarte multi neascultatori. Dintre cei ascultatori alegem spre invatatura pe regele David, care statea sub povatuirea duhovnicului sau, Natan proorocul, il numim pe Natan duhovnic si nu sfetnic al regelui, pentru faptul ca era indreptator in ale duhului si mijlocitor intre legea lui Dumnezeu si faradelegea omului, spre deosebire de sfetnic, care mijloceste intre om si om. Iar dintre neascultatori il alegem pe regele Saul, care nu primea sfatul lui Dumnezeu prin Samuil si, neascultand pana in sfarsit, a luat plata neascultarii, desavarsit pierzandu-se.
Sursa: Părintele Arsenie Boca – „CARAREA IMPARATIEI”, INVATAMINTELE REGILOR cap. II, Editura Charisma, Deva, 2006, pp 39.

Cristina David

Iubirea de sine si autoinselarea

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „UNII-SI TAIE MINTEA IN SCRIPTURI”
„Cate unii mai aprinsi la minte, fie de la fire, fie de la boli, neavand cercarea dreptei socoteli, scancesc in inima lor dupa daruri mai presus de fire, imbulziti nu de vreo virtute, ci de iubirea de sine.
Avand acestia iubire fara minte pe care vor sa o cinsteasca cu daruri mai presus de fire, Dumnezeu ingaduie duhului rau sa-i amageasca desavarsit ca pe unii ce indraznesc sa se apropie de Dumnezeu, necurati la inima. De aceea, pentru indrazneala, ii da pe seama vicleanului sa-i pedepseasca. Astfel, cand atarna de la Dumnezeu o atare pedeapsa pentru oarecare, il cerceteaza Satana luand chipul mincinos al lui Hristos, si, graindu-i cu mare blandete, ii tranteste o lauda, cu care-l castiga fulgerator si poate pentru totdeauna, ca pe unul ce, pe calea cea stramta si cu chinuri ce duce la Imparatie, umbla dupa «placeri duhovnicesti». Iata-l cu momeala pe gat. De-acu, dupa oarecare scoala a ratacirii, cand increderea ii va fi castigata desavarsit si-i va fi intarita, prin potriviri de semne prevestite ajunge increzut in sine si in hristosul lui, incat si moarte de om e in stare sa faca, intemeindu-se pe Scriptura.
Iata cum «puiul de drac» al iubirii de sine, facandu-se barbat si ajutat prin vedenii mincinoase de tatal sau, tatal minciunii, stramba mintea bietului om, incat i se va parea pacatul virtute dumnezeiasca. Ba inca, omorand pe cei ce nu cred ca el, i se va parea ca face slujba lui «Dumnezeu» (dumnezeul care l-a inselat pe el).
Cand stai de vorba cu cate unul din acestia, te uimeste convingerea si siguranta lui, uneori si legatura cu judecata a cuvintelor lui, si nu poti prinde repede ca stai de vorba cu un inselat si un sarit din minte. Asta, pana nu-i afli prima spartura a mintii, de la care apoi toate mestesugirile vicleanului trebuie sa-si dea arama pe fata. Trebuie sa-i prinzi momeala pe care a inghitit-o si care, de cele mai adesea, e caderea la laude, cu care tatal minciunii si-a mangaiat pruncul iubirii de sine, pe care l-a clocit cu atata osardie cel amagit de minte.
Si nu e mare mirarea, caci zice un filosof: e destul sa primesti in minte o singura prejudecata, ca apoi sa nu fie prapastenie, la care sa nu ajungi in chipul cel mai logic cu putinta. De aceea Biserica insira printre pacatele mintii si prejudecatile.”
Sursa: Părintele Arsenie Boca – „Cararea Imparatiei”, Cap. IV – Razboiul nevazut, Editura Charisma, Deva, 2006, pp 183-184.

postare – Cristina David

Greseala recunoscuta este in intregime iertata

Am facut referire, dupa cum va dati seama, la proverbul popular „Greseala recunoscuta este pe jumatate iertata”, care intelege altfel problema spinoasa a iertarii celui care ti-a gresit. Intre oameni „se poarta” atitudinea aceasta, la Tatal Ceresc nu exista jumatati de masura, insa.

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „MARTURISIREA”
„Cand David si-a inteles greseala si urmarile ei, a spus celui ce a venit la el sau, mai bine-zis, Celui ce i l-a trimis, marturisindu-si vinovatia si zicand: «Am pacatuit inaintea Domnului». Iata smerenia imparatului. De la aceasta intelegere si recunoastere a pacatului, facuta inaintea duhovnicului, atarna si incepe indreptarea. Aceasta e marturisirea dupa voia lui Dumnezeu. Si, fiindca degraba si-a marturisit greseala, de indata i-a venit si iertarea de la Dumnezeu. Iar proorocul care-l infricosase, zise indata: «Si Domnul a ridicat (acum) pacatul de deasupra ta si tu nu vei muri». Iata cat de repede se schimba Dumnezeu cu iubire de oameni! Intelegem de aici, ca atata vreme cat tinem pacatele nemarturisite, ascunse cu voia, atata vreme atarna pedeapsa lor asupra noastra, ca o sabie care sta sa cada peste viata noastra. De indata insa ce marturisim pacatele si vinovatia, primejdia mortii o inlatura Dumnezeu de deasupra noastra.”
Sursa: Părintele Arsenie Boca – „Cararea Imparatiei”, Cap. II – Invatamintele Regilor, Editura Charisma, Deva, 2006, pp 41-42.

Cristina David

Intarzierea pe Cale

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „IN PUSTIA CARANTANIEI”
„Deci, cei ce vrem sa ne mantuim trebuie sa mergem si noi toti aceeasi cale, toata. Si, fiindca avem de a trece peste serpi si peste scorpii si peste toata puterea vrajmasa, iar noi nu suntem decat numai oameni, Iisus Cel cu cruce ne ajuta, daruindu-ne din persoana si viata Sa cele trebuitoare, dar mai presus de firea noastra. Ba mai mult, chiar El insusi se lupta pentru noi ca sa-L urmam intocmai, pe toata calea pamanteasca. Din buze multi il urmeaza pe Domnul, dar cand sa treaca prin moartea de pe cruce – desavarsita lepadare de sine – multi se dau inapoi. Toti acestia intarzie pe cale. De aceea zic, cine vrea sa vada pe Domnul in veacul fara de sfarsit, dupa inviere, trebuie sa mearga cu El toata calea, iar nu numai pana la un loc, sau numai pana la o vreme. Ramasi in urma de frica sunt destui in toate vremile, dar mai ales in zilele noastre, temandu-se ca nu cumva din cauza credintei sa-si primejduiasca viata aceasta. Noi insa zicem: unde e fericirea aceea, sa cadem si noi in «primejdia», in care a cazut Dumnezeu; iar de nu ne primejduim pentru Dumnezeu e semn ca nu suntem vrednici.”
Sursa: Parintele Arsenie Boca – „CARAREA IMPARATIEI”, Editura Charisma, Deva, 2006, p. 27

postare – Cristina David

Iubirea de sine – sursa de inselare a mintii

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca


Extras din „UNII-SI TAIE MINTEA IN SCRIPTURI”
„Vicleanul are doua feluri de momeli, dupa iubirea omului, care inclina, fie spre pierzare, fie spre mantuire. Este si o «ispita a mantuirii» in care au cazut multi inselati, zicand ca-s mantuiti, cand de fapt ei n-au savarsit nici alergarea si nici dupa lege n-au luptat. Este si ispita sfinteniei, este si ispita misiunii sau a trimiterii de la «Dumnezeu», precum este si ispita muceniciei. In toate aceste ispite cad cei ce ocolesc osteneala, mintile inguste, care spun ca nu mai au nimic de tacut, decat sa creada si sa se socoteasca a fi si ajuns sfintenia, misiunea, mucenicia si celelalte naluci ale mintii inselate.
Au si ei o osteneala: aceea de a ajunge la darurile mai presus de fire, inainte de vreme si ispitind pe Dumnezeu.


Deci, nu-i de mirare ca-i da in robia inselatorului de minte, ca sa-i chinuiasca.
Cate unii mai aprinsi la minte, fie de la fire, fie de la boli, neavand cercarea dreptei socoteli, scancesc in inima lor dupa daruri mai presus de fire, imbulziti nu de vreo virtute, ci de iubirea de sine. Avand acestia iubire fara minte pe care vor sa o cinsteasca cu daruri mai presus de fire, Dumnezeu ingaduie duhului rau sa-i amageasca desavarsit ca pe unii ce indraznesc sa se apropie de Dumnezeu, necurati la inima. De aceea, pentru  indrazneala, ii da pe seama vicleanului sa-i pedepseasca. Astfel, cand atarna de la Dumnezeu o atare pedeapsa pentru oarecare, il cerceteaza Satana luand chipul mincinos al lui Hristos, si, graindu-i cu mare blandete, ii tranteste o lauda, cu care-l castiga fulgerator si poate pentru totdeauna, ca pe unul ce, pe calea cea stramta si cu chinuri ce duce la Imparatie, umbla dupa «placeri duhovnicesti». Iata-l cu momeala pe gat. De-acu, dupa oarecare scoala a ratacirii, cand increderea ii va fi castigata desavarsit si-i va fi intarita, prin potriviri de semne prevestite ajunge increzut in sine si in hristosul lui, incat si moarte de om e in stare sa faca, intemeindu-se pe Scriptura.”


Sursa: Parintele Arsenie Boca – „Cararea Imparatiei”, cap. IV – Razboiul nevazut , Editura Charisma, Deva, 2006, p. 183-184.

PENTRU O GRESEALA VREMELNICA, O PEDEAPSA VESNICA?

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „PENTRU O GRESEALA VREMELNICA, O PEDEAPSA VESNICA?”
„Intrebarea aceasta zvacneste aproape in toate mintile. intr-adevar, pentru ca n-ai fost milostiv cu saracii, fratii mai mici ai lui Dumnezeu, pentru ca nu le-ai dat sa manance, nu i-ai imbracat, nu i-ai primit cand erau straini, nu i-ai cercetat cand erau in temnita, numai pentru atata vina, facuta intr-o viata scurta, se poate ca Dumnezeu sa te dea focului si diavolilor sa te munceasca in vecii vecilor?
Ce taina ar putea raspunde si la intrebarea aceasta?
Totusi este raspuns:
Cel flamand si insetat, gol, strain si bolnav si, peste toate acestea, in temnita, in intelesul tainic, nu mai sunt saracii, ci Mantuitorul Iisus Hristos insusi, pe Care il avem in noi, in fiecare, de la Botez.
Daca in vremea vietii, in vremea mintii depline nu ne intoarcem de la cele dinafara si vremelnice la cele dinlauntru si vesnice, la faptura noastra cea nascuta de la Dumnezeu, la Hristos Cel ce petrece in adancul profund, dar apropiat al fiecarui om; daca nu vom cauta darul nasterii noastre celei din Duhul Sfant, atunci Hristos Iisus se afla in noi: flamand si insetat, gol, strain si bolnav de durerea intunecarii noastre, si pe deasupra, intr-o temnita in care misuna viermii patimilor si serpii rautatilor. Caci numai facand acestea lui Iisus cel din noi, le facem si semenilor nostri.”
Sursa: Parintele Arsenie Boca – „CARAREA IMPARATIEI” – IMPARATIILE IUBIRII – CAP VII,  Editura Charisma, Deva, 2006, p. 325.

Postare – Cristina David

Dumnezeu ocarmuieste lucrurile in multe feluri

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „DESTINUL TALANTILOR”
„Daca ramanem intelesi despre faptul ca in fiecare ins ce vine in lume, Dumnezeu ascunde un gand al Sau, un plan pe care-l urmareste intre oameni, si, potrivit cu el, tocmirea celui ce vine capata insusirile de a-i putea indeplini, ne aflam in raza unei mari taine.
Dumnezeu ocarmuieste lucrurile in multe feluri. Dintre aceste multe feluri alegem doua spre talmacire: carmuirea cea peste stirea si putinta mintii omenesti, carmuirea prin simpla atotputernicie a vointei Sale. Iar a doua e ocarmuirea la care leaga si slujirea omeneasca; ocarmuirea atarnatoare de om, iubitoare de om, hotaratoare de om. Adica libertatea lui Dumnezeu facuta, din iubire, atarnatoare de libertatea omului.
Astfel de libertate insa nu are decat dreptul, fiindca el a castigat iubirea lui Dumnezeu. Pacatosul e rob pacatului, n-are vointa libera. Ceea ce i se pare lui libertate, e un dezechilibru in creatiunea lui Dumnezeu. Drept aceea, pe cand dreptul cunoaste un Dumnezeu personal, plin de iubire si apropiat oamenilor, pacatosul simte un Dumnezeu aspru, ascuns, amenintator, atotputernic si tare departe. Dar sunt pacatosi cu totul vrajmasi lui Dumnezeu, care nici nu ingaduie sa li se zica pacatosi. Acestia nu sunt impreuna lucratori cu Dumnezeu. Peste lucrul lor trebuie sa vina corecturi divine. Asa se face ca simtim un Dumnezeu atotputernic, care restabileste, peste vointele oamenilor, echilibrul creatiei si echilibrul vietii, stricat de faradelegile oamenilor. Actiunea aceasta a lui Dumnezeu, prin care constrange faptele oamenilor cu urmarile lor, o numim ispasire. Ispasirea e un chip de veghe a lui Dumnezeu in destinul insului si in destinul neamurilor. Dar cu toate ca raul se pedepseste prin sine insusi, iubirea divina da totusi putinta de iesire din infundatura rautatii ce se pedepseste pe sine insasi: de se va gasi cineva sa stea bun pentru fratii sai inaintea lui Dumnezeu.
Acestia, prevazuti de Dumnezeu cu slujba aceasta inca mai inainte de-a se naste si trimisi sa o implineasca, sunt slugile Sale, carora le-a dat avutia Sa pe mana.”
Sursa: Parintele Arsenie Boca – „CARAREA IMPARATIEI”, CAP. VI – ICONOMII TAINELOR, Editura Charisma, Deva, 2006, pp  278.

postare – Cristina David

Părintele Arsenie Boca – „Un Tovarăş nevăzut”

Înaintea minţii oamenilor se deschid două căi: una lată, plină de ademeniri, şi de aceea mulţi sunt cei ce merg pe dânsa; iar alta, suitoare şi îngustă, şi puţini se află care să meargă pe ea. Calea largă e calea pierzării. Pe ea aleargă de zor două feluri de drumeţi: Lucifer, cu toată ceata lui de îngeri, aruncaţi pe pământ şi toată „lumea” pe care o înşeală el. Şi-i înşeală aşa că-i înţeapă cu acul plăcut al păcatului, care le amorţeşte sufletul o vreme, sau chiar toată vremea vieţii pământeşti. Aceştia pentru Dumnezeu sunt morţi, deşi lor li se pare că trăiesc, dar sunt numai trupuri. Toţi aceştia, câtă vreme trăiesc sunt morţi, neştiind de Dumnezeu, sunt cu îngerii cei răi împreună călători la iad, pe calea pierzării. Aşa au călătorit toţi nepoţii lui Adam, mii de ani de-a rândul.

Dar Dumnezeu preamilostivul, din iubirea de oameni a făcut totul din partea Sa, ca să-i întoarcă pe oameni din povârnirea pierzării într-o cale nouă, în calea mântuirii. De aceea Fiul, a doua Faţă a lui Dumnezeu, S-a făcut Om desăvârşit – afară de păcat – şi ne-a arătat Cărarea. Prin urmare, calea mântuirii e chiar cărarea pe care a mers Dumnezeu Însuşi ca om adevărat, făcându-ni-Se pildă întru toate şi dându-ne îndrăzneală. Pe cărarea mântuirii încă merg două feluri de călători, căci de-atunci… un Tovarăş nevăzut şi bun merge cu noi, cu fiecare, în toate zilele, cu fiecare rând de oameni, până la sfârşitul veacului: Dumnezeu Însuşi şi cu sfinţii Săi, întovărăşind nevăzut pe oameni…

Pr. Arsenie Boca – Cărarea Împărăţiei, ed. 1995, p. 14

Cristina David

Pr. Arsenie Boca: „a osândi pe preoţi e lucrul cel mai uşor şi cel mai fără rost”

A osândi pe preoţi e lucrul cel mai uşor şi cel mai fără rost. Să fim drepţi: slujba preoţilor e sfântă, darul lor e de la Dumnezeu, e sfânt. Că firea lor pământească mai dă uneori prilej de sminteală, iară să fim drepţi: neavând cum să vină altfel decât prin naştere din trupuri pământeşti în care mişună pornirile fărădelegilor ca şerpii şi rod înclinările patimilor ca viermii, sigur că ei vor fi covârşiţi de moştenirea aceasta şi nu-şi vor putea îndeplini fără umbră trimiterea lor de la Dumnezeu.

Chemarea le este învăluită, vor şovăi în hotărâri, biruindu-se de lume, în loc ca ei să biruie lumea. Sigur că aceştia, prin viaţa lor, nu vor lăsa poporul să creadă, şi aşa se vor sălbătăci oile asupra păstorului şi vor face bucurie lupilor. In jurul lor se va întări întunerecul a toată neştiinţa şi va începe foametea, nu de pâine, ci de Cuvântul lui Dumnezeu, pâinea cea din Cer. Sarea pământului o vor călca-o oamenii în picioare şi aşa vine că: „Şi preotului i se va întâmpla ca şi poporului”.

Dar, de toată starea asta rea a lucrurilor are să dea seama şi poporul, căci toată decăderea e de la părinţi începătură. Iată în ce mare măsură milostivirea lui Dumnezeu e atârnătoare de oameni. Dreptatea însă nu mai e atârnătoare de oameni, aceştia trebuie să o sufere fără de tocmeală.

Părintele Arsenie Boca. Cărarea Împărăţiei. Ed: Charisma, Deva 2006

„Mergeti si la preotii vostri, ca ei stiu necazurile mirenilor si greutatile voastre. Voi aveti preoti buni la Sibiu. Nu mergeti la manastiri sa va spovediti, ca va dau canoane mari. Dar sa mergeti la manastiri pentru rugaciuni, liturghii si dezlegari” – a zis odata Parintele Arsenie. (Maria Matronea, Sibiu)

Eram la Biserica Draganescu. Parintele Arsenie picta sus, iar eu stateam jos, lânga schela. La un moment dat, Parintele zice: „Mai, asa-i ca-s lacomi preotii?”. Eu nu spun nimic. Parintele ma întreaba si a doua oara si ma întreaba si a treia oara: „Mai, asa-i ca-s lacomi preotii?”. Eu nu scot o vorba. Atunci, Parintele se apleaca sa vada daca mai sunt lânga schela si îmi zice: „Mai, tu nu auzi ce vorbesc eu cu tine?”. Eu zic: „Dar, Parinte, acum nu am vorbit de preoti”. Parintele zice: „Da, mai, nu am vorbit acum de preoti, dar tu, când esti cu mai multe persoane si vorbiti de preoti, numai de rau ziceti de ei. Ziceti ca-s lacomi. Iata ce povata îti dau eu: sa nu-i mai vorbiti de rau pe preoti, fiindca sunt slujitorii lui Dumnezeu si nu aveti voie sa-i judecati voi”.

Dupa ce m-am întors de la Parintele, am deschis Biblia exact la paragraful care zice: „Cine esti tu, omule, ca sa judeci sluga altuia”. Exact ce-mi spusese Parintele Arsenie! De atunci, nu mai vorbesc pe nimeni de rau, mai ales pe preoti, ca Dumnezeu este singurul care poate sa-i judece. (Biliboaca Matei, Savastreni)

“Noi marturii despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2005

Cristina David

Bucuria de a trăi în lumina dumnezeiască

Omul este o fiinta spirituala a Creatiei

„Lumea, adică Universul văzut al formelor materiale şi Universul nevăzut al spiritelor pure, este expresia bunătăţii lui Dumnezeu, Ea a fost creată pentru ca să se bucure de bunătatea dumnezeiască.
Fiinţa ei, dată în toate lucrurile care o alcătuiesc, de la primul mineral până la înger, e o fiinţă împărtăşită. Viaţa tuturor făpturilor participă la bucuria în Dumnezeu după gradul de fiinţă pe care îl au şi după capacitatea cu care a fost înzestrată fiecare.

Acest grad de fiinţă şi această capacitate de participare e principiul ierarhiei după care e constituită lumea creaturală. Omul ocupă în această ierarhie un loc central. Prin trup aparţine lumii fizice, prin suflet aparţine lumii spirituale. În marele cosmos, el e un microcosmos, cum îl numeşte învăţatul teolog al Bisericii noastre, Ioan Damaschin.

Fiinţele spirituale ale creaţiei, făcute după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, sunt libere, adică posedă voinţă proprie, îngerii sunt liberi, omul e liber. Păstrarea lor în armonia primordială a bucuriei de viaţă e lăsată la libera lor voie. Bucuria de a trăi în lumina dumnezeiască sau cu termenul legendar în Paradis, e cu atât mai mare cu cât e un act de consimţire, în virtutea libertăţii spirituale. Tot astfel suferinţa prăbuşirii din armonia paradisiacă va fi cu atât mai mare cu cât ea va fi tot un act liber. O parte din îngeri s-a prăbuşit din armonia cerească prin trufie. Omul s-a prăbuşit călcând de bună voie rânduială stabilită de Dumnezeu.”

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.
imagine preluata de pe internet

Cristina David

 

 

Perkins Designs

Design ⋅ Photography ⋅ Art

Blogul lui Roman

Blog cu tentă social - politică!

Poezii pentru sufletul meu

REVISTA ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI * LITERATURĂ, ARTĂ ȘI CULTURĂ

Angelart Star

The beautiful picture of angels makes you happy.

Imaginary Coffee

Sometimes we need fantasy!

Lacrimaroua

... e lumea mea si , te invit in ea ...

Linistea mea

Atunci cand simti ca nu mai poti,nu renunta!Ia-ti un moment de liniste si apoi vei prinde puterea sa mergi mai departe.

Prin Lumea Lui Petilea

Din suflet pentru un suflet

ღ♪ Odăița Mea Virtuală ღ♪

Lipsa de comunicare este mai profundă și mai nocivă decât orice altă lipsă. Prețuiți ceea ce aveți deja! Pornesc într-o nouă zi din viață…fie ca aceasta (și toate celelalte)să fie o zi bună Pentru Tine LUME!

Love Travelling Blog

Travel diaries providing inspiration for planning the perfect trip

La mine în suflet

Gânduri, trairi, opinii...Iubiri

Sfântul Munte Athos

Pelerinaje la Athos, viața athonită, cuvintele părinților, fotografii, înregistrări, anunțuri