Pr. Arsenie Boca: „a osândi pe preoţi e lucrul cel mai uşor şi cel mai fără rost”

A osândi pe preoţi e lucrul cel mai uşor şi cel mai fără rost. Să fim drepţi: slujba preoţilor e sfântă, darul lor e de la Dumnezeu, e sfânt. Că firea lor pământească mai dă uneori prilej de sminteală, iară să fim drepţi: neavând cum să vină altfel decât prin naştere din trupuri pământeşti în care mişună pornirile fărădelegilor ca şerpii şi rod înclinările patimilor ca viermii, sigur că ei vor fi covârşiţi de moştenirea aceasta şi nu-şi vor putea îndeplini fără umbră trimiterea lor de la Dumnezeu.

Chemarea le este învăluită, vor şovăi în hotărâri, biruindu-se de lume, în loc ca ei să biruie lumea. Sigur că aceştia, prin viaţa lor, nu vor lăsa poporul să creadă, şi aşa se vor sălbătăci oile asupra păstorului şi vor face bucurie lupilor. In jurul lor se va întări întunerecul a toată neştiinţa şi va începe foametea, nu de pâine, ci de Cuvântul lui Dumnezeu, pâinea cea din Cer. Sarea pământului o vor călca-o oamenii în picioare şi aşa vine că: „Şi preotului i se va întâmpla ca şi poporului”.

Dar, de toată starea asta rea a lucrurilor are să dea seama şi poporul, căci toată decăderea e de la părinţi începătură. Iată în ce mare măsură milostivirea lui Dumnezeu e atârnătoare de oameni. Dreptatea însă nu mai e atârnătoare de oameni, aceştia trebuie să o sufere fără de tocmeală.

Părintele Arsenie Boca. Cărarea Împărăţiei. Ed: Charisma, Deva 2006

„Mergeti si la preotii vostri, ca ei stiu necazurile mirenilor si greutatile voastre. Voi aveti preoti buni la Sibiu. Nu mergeti la manastiri sa va spovediti, ca va dau canoane mari. Dar sa mergeti la manastiri pentru rugaciuni, liturghii si dezlegari” – a zis odata Parintele Arsenie. (Maria Matronea, Sibiu)

Eram la Biserica Draganescu. Parintele Arsenie picta sus, iar eu stateam jos, lânga schela. La un moment dat, Parintele zice: „Mai, asa-i ca-s lacomi preotii?”. Eu nu spun nimic. Parintele ma întreaba si a doua oara si ma întreaba si a treia oara: „Mai, asa-i ca-s lacomi preotii?”. Eu nu scot o vorba. Atunci, Parintele se apleaca sa vada daca mai sunt lânga schela si îmi zice: „Mai, tu nu auzi ce vorbesc eu cu tine?”. Eu zic: „Dar, Parinte, acum nu am vorbit de preoti”. Parintele zice: „Da, mai, nu am vorbit acum de preoti, dar tu, când esti cu mai multe persoane si vorbiti de preoti, numai de rau ziceti de ei. Ziceti ca-s lacomi. Iata ce povata îti dau eu: sa nu-i mai vorbiti de rau pe preoti, fiindca sunt slujitorii lui Dumnezeu si nu aveti voie sa-i judecati voi”.

Dupa ce m-am întors de la Parintele, am deschis Biblia exact la paragraful care zice: „Cine esti tu, omule, ca sa judeci sluga altuia”. Exact ce-mi spusese Parintele Arsenie! De atunci, nu mai vorbesc pe nimeni de rau, mai ales pe preoti, ca Dumnezeu este singurul care poate sa-i judece. (Biliboaca Matei, Savastreni)

“Noi marturii despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2005

Cristina David

Bucuria de a trăi în lumina dumnezeiască

Omul este o fiinta spirituala a Creatiei

„Lumea, adică Universul văzut al formelor materiale şi Universul nevăzut al spiritelor pure, este expresia bunătăţii lui Dumnezeu, Ea a fost creată pentru ca să se bucure de bunătatea dumnezeiască.
Fiinţa ei, dată în toate lucrurile care o alcătuiesc, de la primul mineral până la înger, e o fiinţă împărtăşită. Viaţa tuturor făpturilor participă la bucuria în Dumnezeu după gradul de fiinţă pe care îl au şi după capacitatea cu care a fost înzestrată fiecare.

Acest grad de fiinţă şi această capacitate de participare e principiul ierarhiei după care e constituită lumea creaturală. Omul ocupă în această ierarhie un loc central. Prin trup aparţine lumii fizice, prin suflet aparţine lumii spirituale. În marele cosmos, el e un microcosmos, cum îl numeşte învăţatul teolog al Bisericii noastre, Ioan Damaschin.

Fiinţele spirituale ale creaţiei, făcute după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, sunt libere, adică posedă voinţă proprie, îngerii sunt liberi, omul e liber. Păstrarea lor în armonia primordială a bucuriei de viaţă e lăsată la libera lor voie. Bucuria de a trăi în lumina dumnezeiască sau cu termenul legendar în Paradis, e cu atât mai mare cu cât e un act de consimţire, în virtutea libertăţii spirituale. Tot astfel suferinţa prăbuşirii din armonia paradisiacă va fi cu atât mai mare cu cât ea va fi tot un act liber. O parte din îngeri s-a prăbuşit din armonia cerească prin trufie. Omul s-a prăbuşit călcând de bună voie rânduială stabilită de Dumnezeu.”

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.
imagine preluata de pe internet

Cristina David

 

 

Franturi de portret – Monahia Zamfira Constantinescu

Franturi de portret – Monahia Zamfira Constantinescu

Cu multa apreciere pentru cei care s-au aplecat asupra studiului „viu” al vietii unor persoane deosebit de importante in cadrul larg al ortodoxiei romanesti, am ales ca sa preiau acest articol gasit „intamplator” in marele ocean al Internetului. De multa vreme ma preocupau anumite aspecte din viata Sfantului Ardealului , mai putin cunoscute, chiar controversate – care pe mine ma depaseau pentru ca nu citisem despre …si nu traisem acele lucruri. Parintele Dumitru Staniloae ne-a fost prieten apropiat , de familie. Am citit anumite afirmatii facute de fiica lui , ale caror fundament nu am cum sa-l cunosc. Dar doresc in continuare sa aprofundez aceste „necunoscute” din viata marelui nostru duhovnic , spre cinstirea numelui sau si in memoria lui.

Cristina David

 

900ddfc589f47a49c6294184b8484ffc_screen

 

Pe numele de mirean Julieta Constantinescu, s-a nascut la Bucuresti in 1925 si a devenit, cel mai probabil la sfarsitul anului 1949, calugarita, sub numele de Zamfira. Este calugarita care i-a stat alaturi Parintelui Arsenie Boca timp de 43 de ani si despre care se spune ca parintele ar fi spus, in a doua parte a vietii, ca ar fi fost “singurul meu adevarat ucenic”. Aceasta ultima afirmatie trebuie insa verificata. Cert este ca, la cimitirul manastirii de la Prislop, crucea maicii Zamfira, decedata in 2005, este imediat vecina crucii Parintelui Arsenie, urmandu-l si in eternitate.

Nu este nici simplu, nici delicat si poate nici intelept sa incerci sa intregesti un portret de monah, cu atat mai mult cu cat este vorba de cei ce i-au stat alaturi Parintelui Arsenie Boca, “sfantul Ardealului”. Si totusi, m-am incumetat la o asemenea incercare, mai ales deoarece am constatat ca este atat de putina informatie despre Maica Zamfira, pusa laolalta. S-a intamplat sa citesc cateva carti privitoare la viata si activitatea Parintelui Arsenie, si sa intalnesc numele Maicii Zamfira, in momente si evenimente-cheie din viata Parintelui. Si am inteles ca rolul Maicii Zamfira a fost de multe ori, foarte insemnat.

 

Julieta Constantinescu, nascuta in 1925 la Bucuresti, a absolvit Facultatea de Teologie din capitala in anul 1948. Nu stim daca inainte de 1946 il cunoscuse deja pe Parintele Arsenie sau nu, insa in vara lui 1946, ea a venit la Manastirea de la Sambata, unde Parintele incepuse polarizarea studenteasca, alaturi de alti studenti bucuresteni. “Marii duhovnici nasc duhovniceste ucenici, unii mai apropiati, altii mai indepartati, dar tot ucenici; unii realizeaza mai mult din inzestrarea lor si ucenicia lor, altii mai putin, dar pentru toti Parintele Arsenie a ramas mereu duhovnicul care ne-a ajutat sa descifram ‘intentia divina ascunsa in destinul fiecaruia, fapt care la varsta tineretii nu-l prea pricepe nimeni’ (Cararea Imparatiei, pag.339) cum se exprima Maica Zamfira” [1]. In vara lui 1946 a cunoscut-o la Sambata, pe Julieta Constantinescu, si viitorul Parinte Streza, autorul cartii [1]. O pomeneste, printre numeroasele nume de viitori ucenici ai Parintelui Arsenie ce venisera in vara lui 1946 la Sambata sa-l audieze, imediat dupa doi dintre cei mai proeminenti: Leonida Plamadeala (devenit Mitropolitul Antonie al Ardealului, mai tarziu) si Stelian Manolache (devenit Parintele Dometie, ajuns mult mai tarziu duhovnicul Manastirii Ramet – Alba). In vara lui 1946 deci, studenta Julieta Constantinescu era deja un personaj cunoscut mediului studentesc ce venea la Manastirea Brancoveanu de la Sambata.

In perioada 1-15 august 1947, Julieta Constantinescu a participat, alaturi de alte grupuri de studenti din tara, la cele “doua saptamani de vacanta spirituala duhovniceasca” organizate la Sambata sub coordonarea Parintelui Arsenie. Evenimentul este descris pe larg, intr-un mod realist dar minunat de Parintele Streza in cartea sa [1] – pag. 108-112, el insusi student la acel moment, participant la tabara si martor al multor evenimente din activitatea Parintelui Arsenie. Pentru frumusetea descrierii efervescentei spirituale a vremurilor de la Sambata, care s-au constituit intr-o adevarata “miscare”, merita cu prisosinta citite paginile amintite! Despre insufletitoarele intalniri studentesti de la Sambata din verile anilor 1946-1948 aminteste si Maica Zamfira, in “nota asupra editiei I” a cartii Parintelui Arsenie, “Cararea Imparatiei” [4].

In toamna anului 1948, Parintele Arsenie a fost mutat la Manastirea Prislop din Tara Hategului. Aici, marile grupuri ce veneau la Sambata au fost tot mai ostracizate sa ajunga, insa cei foarte apropiati si legati de Parintele Arsenie, l-au putut vizita/urma si la Prislop. Asa incat, tot Parintele Streza in [1] isi aminteste ca el a mers la Prislop prima oara in vacanta de Pasti a anului 1949. Si consemneaza astfel in cartea sa (pag. 127): “Era in saptamana cand se tin deniile si numai dupa terminarea slujbei m-am prezentat la Parintele Arsenie, care cand m-a vazut m-a intrebat cum am ajuns acolo. I-am spus cum, si mi-a randuit sa dorm in una din camerele chilii ale Arhondaricului, singura cladire pe atunci acolo, in afara de biserica, monument istoric. Mai erau acolo cativa studenti teologi de la Bucuresti: Leonida Plamadeala si Stelian Manolache, colegi de an cu mine si cred ca era si Julieta Constantinescu, absolventa de Teologie din Bucuresti, cu un an mai mare ca noi. Vor mai fi fost si altii, dar acum dupa atatia ani, nu-mi mai aduc aminte care au fost.”

O depozitie data la Securitate in 1955, sub interogatoriu, a calugarului Antonie (Leonida) Plamadeala [2], arata ca in primavara-vara anului 1949, Julieta Constantinescu venise la Manastirea Prislop si statuse acolo continuu 2-3 luni. Depozitia, inregistrata ca proces-verbal de interogatoriu la Securitate si redata in [2]- pag. 49-55, este una foarte graitoare, si o redau aici: ” In anul 1949, sosind la Manastirea Prislop, am gasit la aceasta manastire pe calugarul Boca Arsenie, care era staretul acestei manastiri. Mai erau la manastire fratii Danila Gheorghe si Andrei, veniti de la Manastirea Sambata. Mai era o fata cu numele Constantinescu Julieta si eu impreuna cu un coleg preot, Stelian Manolache, care in prezent nu stiu unde se afla. Aceasta fata care venise din Bucuresti sa viziteze Manastirea Prislop nu a mai voit sa plece de la manastire, desi eu si colegul meu i-am aratat calugarului B.A. si ei personal, ca sederea unei fete intre calugari si intre noi care eram mai tineri, atata timp (2-3 luni), nu este potrivita si deci am cerut calugarului sa ii spuna sa plece de la manastire. Din aceasta cauza s-au iscat certuri intre noi, fapt pentru care B.A. mi-a pus in vedere mie si colegului sa ne cautam alt loc daca nu ne place acela, iar pana la urma a plecat aceasta fata, Constantinescu Julieta; pe urma am plecat si eu, din cauza ca mereu m-am certat cu calugarul B.A. pentru plecarea acestei fete, iar el fiind mereu trist si suparat. Mentionez ca nu am nici o banuiala de ordin moral asupra prieteniei ce s-a legat intre B.A. si Constantinescu J. La fel am auzit ca dupa plecarea mea de la manastire la Mitropolia Olteniei, aceasta fata s-ar fi intors din nou la Prislop si ca ar fi devenit stareta. Intrebare: Care a fost atitudinea staretei Constantinescu Julieta fata de dumneata cat timp ai fost la manastire? Raspuns: Sosind la Manastire, aceasta fata a manifestat interes pentru chestiunile teologice, fiind si ea absolventa a Teologiei din Bucuresti si admira personalitatea calugarului Arsenie din punct de vedere religios, ca o persoana sfanta. Rugaciunile le facea impreuna cu B.A. in biserica, la plimbare mergeau tot impreuna. La auzul celor spuse de noi, ca ea ar fi bine sa paraseasca manastirea, s-a suparat pe mine si pe colegul meu si nu a mai vorbit cu noi, decat cu calugarul B.A., cu care studiau impreuna toata ziua. Totodata disperata ca va pleca din manastire, i-a spus calugarului B.A. ca daca o va alunga se va sinucide, fapt pentru care B.A. motiva fata de noi retinerea ei in manastire. Mentionez ca tot timpul cat am stat la aceasta manastire, nu am avut relatii prietenesti cu aceasta fata, pe motivele aratate mai sus. “

Se pare ca spre sfarsitul anului 1949 (sau inceputul lui 1950) Julieta Constantinescu s-a calugarit, luand numele de Maica Zamfira. Nu cunoastem cand si unde a fost tunsa in monahism, insa foarte repede, in anul 1950, ea a devenit stareta Manastirii Prislop, transformata in Manastire de maici, la inceputul lui 1950. Interesant lucru, Parintele Streza, in cartea sa [1], afirma, la pag. 128 urmatoarele : “Cum s-a ajuns aici, stie bine Maica Zamfira.”

Numele de Zamfira nu a fost ales intamplator. Manastirea Prislop, cea mai veche Manastire din Ardeal, avea drept ctitori pe Nicodim cel Sfintit si pe Domnita Zamfira.

Parintele Arsenie a fost arestat la mijlocul lunii ianuarie 1951 si trimis la Canalul Dunare-Marea Neagra pana la mijlocul lunii martie 1952. In aceasta perioada, in cateva randuri, Maica Zamfira a reusit sa ajunga la locul de detentie si sa ii duca cate ceva. Nu-i lipsea nici curajul, nici abnegatia. In 1955 Parintele a fost din nou arestat si inchis pentru 6 luni. In 1959, prin Actul 2407/1959, Parintele Arsenie si Maica Zamfira au fost indepartati din manastire si li s-a interzis sa mai poarte vestmantul monahal. Parintele Arsenie nu a mai avut voie sa slujeasca nicioadata, pana la moarte, si nici sa imbrace haina preoteasca. Toate acestea, datorita pericolului pe care il reprezentau pentru bolsevismul comunist, ca exponenti ai unui foarte puternic nucleu de ortodoxie si credinta. Practic, Maica Zamfira a impartit surghiunul cu duhovnicul si modelul ei, mereu.

In perioada “civila” a existentei lor, regasim pe Maica Zamfira, cu aceeasi credinciosie alaturi de Parintele Arsenie, in toate activitatile sale. Cartea [2] prezinta cu lux de amanunte o serie de mai multe zile de urmarire continua a parintelui si a maicii de catre Securitate, in septembrie 1962. In perioada imediat urmatoare indepartarii de la Prislop, Parintele si Maica s-au asezat la Bucuresti, si o buna bucata de timp Parintele a locuit in casa in care statea mama Julietei Constantinescu, pe str. Litovoi Voevod. O perioada extrem de dificila, in care si-au fost suport. In dosarele Securitatii se regasesc fotografii cu parintele si maica, acum civili, pe strada sau in excursii. Implicarea Maicii Zamfira in sustinerea Parintelui a fost continua si neconditionata si in toti anii ce au urmat. In 1964, prin amnistia preotilor anticomunisti obtinuta la staruinta Patriarhului Iustinian Marina, un singur preot nu a fost amnistiat – Arsenie Boca, fiind considerat o amenintare continua la adresa regimului comunist, prin forta sa duhovniceasca deosebita. In aceste conditii, prezenta unui om de incredere, poate singurul, de aceeasi “formatie” duhovniceasca, cea a Maicii Zamfira, trebuie sa fi cantarit enorm pentru mersul vietii grele a Parintelui. Este posibil ca Maica sa fi fost printre putinele sale legaturi concrete cu viata monahala si bisericeasca. Exista putine date publice referitoare la Maica Zamfira si la implicarile sale, dar ele sunt extrem de semnificative.

De la sfarsitul anului 1959 si pana in 1968, cand s-a pensionat, parintele, acum pictor muncitor civil, a fost angajat la atelierul de pictura al Patriarhiei de la Schitul Maicilor din Bucuresti. Imediat dupa pensionare, in vara lui 1968, Parintele Arsenie – pictorul, s-a angajat la pictarea unei micute, necunoscute si neinsemnate biserici dintr-un sat din vecinatatea Bucurestiului: satul Draganescu. In acest sat preot paroh era sotul surorii Julietei Constantinescu, Parintele Savian Bunescu. El l-a invitat pe pictorul Zian (Arsenie) Boca sa picteze zidurile bisericutei satesti. Astfel, alaturi de familia surorii Maicii Zamfira, Parintele si-a putut regasi o parte din pacea si linistea launtrice, in timpul pictarii bisericii din Draganescu, pe o perioada de 12 ani. Parintele Arsenie a petrecut la Draganescu toata perioada primavara-toamna tarzie a anilor dintre 1969-1981, pictand scene religioase si fiind gazduit de familia surorii Maicii Zamfira. Nu cunoastem activitatea Maicii Zamfira din perioada 1959-1969, insa in 1969 maica, alaturi de alte cateva maici ce fusesera la Prislop, au reusit, si impreuna cu Parintele Arsenie, au organizat un mic asezamant monahal intr-o casa cumparata la marginea orasului Sinaia. La Sinaia s-a constituit ceea ce se va numi metohul Manastirii Prislop, unde Parintele Arsenie isi avea o chilie si un micut atelier de pictura. Se cunoaste ca Maica Zamfira facea drumul Sinaia-Bucuresti deseori, in toata perioada cat a vietuit Parintele, pana in 1989. Deseori mergea la Draganescu, incat uneori era confundata acolo ca fiind sotia pictorului bisericii. Din 1977, dupa cutremurul din martie, Parintele s-a mutat complet de la Bucuresti la Sinaia. Si in aceasta perioada, Maica Zamfira a avut grija de el. Maica Zamfira s-a putut intoarce uneori la Manastirea Prislop care a putut fi reinfiintata in 1976. Incepand cu 1980 si Parintele Arsenie reusea, temporar, sa vina si sa locuiasca “clandestin” la Prislop, anual. Ultima sa vizita la Prislop a avut loc in noiembrie 1988, cu un an inainte de a trece la Domnul [3]. Maica Zamfira il insotea mereu pe Parintele Arsenie, cu care veneau de la Sinaia la Prislop spre sedere temporara.

Una dintre amintirile anilor ’80 de la Sinaia, se regaseste in cartea Parintelui Streza [2], la pag. 238-240. Sotia Parintelui Streza a mers la Sinaia in ajun de Craciun a anului 1988, cu daruri pentru Parintele Arsenie, iar Maica Zamfira a primit-o greu, cu raceala, cu asprime chiar, probabil tocmai datorita vesnicelor tracasari de care au suferit din partea Securitatii ce i-a urmarit constant atatia ani. Aceeasi atitudine rece, ostila si aspra a Maicii Zamfira razbate si din o parte a “notei asupra editiei I” a cartii Parintelui Arsenie, “Cararea Imparatiei” [4] – pag. 337-345, (nota scrisa in 1996) in care maica contracareaza atitudini, afirmatii si conexiuni gresite ori rastalmacite ale implicarii Parintelui in miscarea legionara sau in actiuni anticomuniste, sau alte ganduri ale Parintelui intelese gresit ori neluate in seama. Aceasta nota insa, personal o consider emblematica pentru personalitatea si portertul Maicii Zamfira. Ea merita citita!

Maica Zamfira s-a ingrijit de sanatatea Parintelui, in ultima perioada a vietii sale, a organizat funeraliile sale de la Manastirea Prislop si a fost cea care a mostenit intregul “lasamant” – scrieri, carti, schite si picturi – ramase de la parintele Arsenie. A fost cea care s-a exprimat, dupa moartea Parintelui Arsenie, adesea cu lipsa de tact, cu ton taios si dur, la adresa unor persoane sau personalitati din mediul monahal, clerical ori mirean, pe diverse teme “sensibile”, asumandu-si un oarecare oprobriu si neintelegere din partea unora. Nu stim, nu ne putem perimite si nici nu am putea intelege poate, motivele intregi pentru care Maica Zamfira a actionat asa, cel putin in ultmii ani ai vietii sale. Daca a avut sau nu motive sa procedeze asa, Cel de Sus stie. Insa a fost cea care i-a stat alaturi cu curaj, darzenie, devotament si dragoste, neincetat, Parintelui Arsenie despre care multi romani afirma cu tarie si profunzime, ca a fost un Sfant.

Maica Zamfira s-a ocupat, alaturi de un alt Parinte apropiat in ultimii ani de Parintele Arsenie, si anume Parintele Daniil Partosanul (Stoenescu), de editarea celei mai importante carti a Parintelui Arsenie, “Cararea Imparatiei”, in forma ei completa, originala si actualizata, care a ajuns in prezent la a 5-a editie [4]. Maica Zamfira a aratat in multe randuri, ca din pacate, multe din scrierile care circula sub numele Parintelui Arsenie, fie nu-i apartin de fapt, fie au fost modificate. Si cine altul decat ea, stie mai bine acest lucru?

In noiembrie 1998, la 9 ani de la trecerea Dincolo a Parintelui Arsenie, si la staruinta Maicii Zamfira, sinodul mitropolitan al Aradului, (care prin actele Episcopiei Aradului nr. 2407 si 2408 din 1959 ii indepartesera pe ea si pe Parintele Arsenie din Manastirea Prislop), semna hotararea prin care, in sfarsit, dupa aproape 40 de ani, indreptau cumplita greseala de a-i fi exclus din monahism, pe motive politice.

Dupa anul 1996, Maica Zamfira a inceput sa publice sporadic scrieri ale Parintelui Arsenie sau ale sale, in revista “Gandirea” – seria noua, cea care, interbelic, fusese condusa de misticul ortodox si anticomunist Nichifor Crainic, a carei studenta Maica Zamfira se pare ca a fost. In aceasta revista in serie noua, ce aparea acum la Sibiu, Maica Zamfira publica primele pagini originale din “Cararea Imparatiei”, inainte sa apara prima editie a cartii. Un extras interesant dintr-un eseu al unui preot sibian, Calin Samarghitan (link aici), aduce o frantura de marturie: “Tot atunci, foarte important, la revista „Gândirea” lucram împreună cu Maica Zamfira Constantinescu, elevă a lui Crainic, cea care fusese maica stareţă în timpul când părintele Arsenie era la Mănăstirea Prislop. Aceea a fost şcoala mea teologică, mistică, literară şi de atitudine. De la dânsa am o copie a manuscrisului de mistică germană al lui Crainic, care a oferit varianta de bază a primei versiuni tipărite la Sibiu abia în 2010. Dânsa m-a învăţat în ce lumină trebuie privită personalitatea Părintelui Arsenie, care e complet diferită faţă de cea în care se face îndeobşte astăzi. Dar nu e locul aici pentru astfel de amănunte.”

Personal, am avut ocazia sa parcurg, in biblioteca actuala a Manastirii de la Sambata (ce a apartinut Mitropolitului Antonie Plamadeala), mare parte din numerele seriei noi ale revistei “Gandirea”, unde am putut identifica articolele publicate de Maica Zamfira. Printre ele am descoperit unul care mi-a atras atentia, cu titlul “Ideea Eminescu” (in nr. 1-3/1999), despre care, poate, voi scrie pe blog. Putine, cred, sunt scrierile ramase de la maica, dar din ele razbate viziunea si modul sau clar si limpede de exprimare.

Parintele Streza, caruia datoram cea mai echilibrat si onest scrisa carte cuprinzand date biografice importante despre Parintele Arsenie Boca, “Marturii despre Parintele Arsenie”, scria in aceasta carte, la pg. 128: “Cu Maica Zamfira legaturile noastre din studentie s-au intensificat, mai ales la Bucuresti, la Draganescu si, in ultimii ani, la Prislop.” Deducem deci ca ea a fost adesea legatura Parintelui Arsenie cu exteriorul, cu o parte a lumii din afara.

In martie 2005, Maica Zamfira parasea si ea aceasta lume, la aproape 16 ani dupa Parintele Arsenie, lasand in urma un exemplu uluitor de iubire si devotament uman consumat in plan monahic, ucenicesc, pe parcursul a 43 de ani de existenta alaturata, adeseori grea, trista, amara si aspra. Astazi noi, cei care vizitam mormantul Parintelui Arsenie de la Prislop, sa aducem un gand de multumire si inchinare si la mormantul situat la cativa pasi, al Maicii Zamfira, “poate singurul ucenic adevarat” al Parintelui Arsenie…

preluat de pe site-ul anomismi44 in martie 2013 in care se spune :

Principalele mele repere bibliografice in intocmirea prezentei schite pentru un “portret” al Maicii Zamfira, sunt cartile:

[1] “Marturii despre Parintele Arsenie”, preot Nicolae Streza (senior), Ed. Credinta Stramoseasca, editia a II-a, 2009;

[2] “Parintele Arsenie Boca, Obiectivul ‘Bratu’ “, Ed. Patmos, Cluj Napoca, 2009 (ed. ingrijita de teologul Vasile Manea)

[3] “Parintele Arsenie – Omul imbracat in haina de in si Ingerul cu cadelnita de aur”, Episcop Daniil Stoenescu, Ed. Christiana, editia a II-a, Sinaia, 2009

[4] “Cararea Imparatiei” – Parintele Arsenie Boca, Ed. Episcopiei Ortodoxe Romane a Aradului, editiai a V-a, ingrijita de Preot Conf. dr. Simion Todoran si Monahia Zamfira Constantinescu, 2006

Pe langa acestea, am folosit scurtele trimiteri la numele maicii, razletite in alte carti sau depozitii referitoare la personalitatea Parintelui Arsenie.

sursa : https://anomisimi.wordpress.com

postare – Cristina David

DUPA FIRE SI IMPOTRIVA FIRII – Parintele Arsenie Boca – extras din Cararea Imparatiei

PARINTELE ARSENIE BOCA: “Toata stradania diavolului aceasta este: ca sa desfaca dragostea sufletului nostru de Dumnezeu si s-o lege de orice altceva“

Duhovnicul daruit cu mult har de Domnul ajunsese la acea inaltime a sufletului de unde vedea cu usurinta ceea ce se petrecea in mintea si inima oamenilor care veneau sa-i ceara ajutor si sfaturi in situatii grele , la necazuri mari. Percepea cu claritate lucruri ce nici ei nu le constientizau . Lupta veche de cand lumea cu vrajmasul devenit stapan asupra gandurilor si pornirilor omenesti a fost si este crancena in interiorul sufletelor care tanjesc dupa iubirea Creatorului si inseteaza dupa apa vietii care sa le readuca pacea , bucuria si bunatatea pierdute cand lumina din mintea lor s-a transformat in intuneric . Cine altul putea cunoaste tertipurile celui  rau si viclean mai bine dect acela care o viata intreaga nu a facut decat sa atraga atentia  fiilor sai duhovnicesti mereu si mereu asupra primejdiei si riscului de a-si pierde sufletul pentru totdeauna ? Omul cu viata de sfant care s-a inhamat la carul unui ideal  greu ,  al transformarii omului in Om spre a deveni fiul mai mic al Lui Dumnezeu si fratele Fiului Sau mai mare ….Sfantul Ardealului si al tarii intregi catre care si cei care l-au cunoscut personal dar si cei care i-au citit si ras-citit minunatele sale invataturi, au o mare si neasemuita evlavie.

Cristina David

Semnat  23

Asa se inscauneaza vrajmasul in mintea care nu-si pazeste portile dorintelor, si asa de tare o stramba contra firii, incat zice raului bine si binelui rau; intunericului lumina si luminii intuneric; cuminteniei nebunie si nebuniei intelepciune, cu care scorneste apoi ca nu e Dumnezeu, ci numai natura, iar daca e vorba sa fie vreun „Dumnezeu”, omu-i „Dumnezeu”.

Iat-o pe biata minte inselata desavarsit si pe diavol ranjind biruitor, ca a izbutit sa puna minciuna lui in mintea omului, asa cum l-a asigurat cand l-a scos afara din Rai, fagaduindu-i ca, mancand din pomul oprit, va fi: „Ca Dumnezeu cunoscand binele si raul”. – De unde sa mai cunoasca!? Iata ce e o minte indracita: din buna, nebuna, care socoteste minciuna adevar si adevarul minciuna si azvarle cu spurcaciuni in Dumnezeu, bucurie facand dracilor. Iata o minte legata cumplit, tarata in robie straina si pierzandu-si darul de mare cinste de la Dumnezeu: al libertatii vointei si al dreptei socoteli.

Iar trupul cel hotarat dupa fire sa implineasca cu lucrul sfatul lui Dumnezeu si sfatul dreptei socoteli, implineste sfatul faradelegii, robind patimilor contra firii, care-l spurca, il talharesc de vlaga, il strica cu bolile si cu totul il fac neputincios spre ostenelile suirii de la chip la asemanare.

Prin urmare, daca lucrurile ar fi mers fara nici o impiedicare, dupa planul ucigas al vrajmasului, de mult viata oamenilor s-ar fi facut iad desavarsit, innebunindu-se, indracindu-se si omorandu-se unii pe altii si pe ei insisi”.

Articol postat de  Cristina David

GAZETA DE TAM-TAMURI marca "Elenushu"

"Credinta face totul posibil; dragostea face totul usor."

Vrăbiuțe

Cip! Cip!

Dumnezeu este Iubire

In mintea si intentia mea paginile care vor forma acest mijloc de comunicare usor si lesne de accesat vor incerca sa prezinte cititorilor sfaturi de mare folos duhovnicesc desprinse din scrierile sau spusele marilor sfinti parinti si daruitilor duhovnici ai lumii crestin ortodoxe.

Fundatia Arsenie Boca - Fundaţia Creştină Arsenie Boca

„În Ardeal si nu doar, chipul Părintelui Arsenie Boca este de departe cel mai aproape de inima plină de râvnă evanghelică a poporului”

MĂRTURISITORII

„În Ardeal si nu doar, chipul Părintelui Arsenie Boca este de departe cel mai aproape de inima plină de râvnă evanghelică a poporului”

Pagina dedicata Cinstirii Maicutei Domnului

De fiecare data cand va veti ruga Maicii Domnului sa stiti ca rugaciunea va este ascultata.“Toate rugaciunile Maicii Domnului sunt pentru sufletele intristate, pentru sufletele deznadajduite, cele care nu pot purta povara greutatii, care sunt rupte in doua, sunt cu inimile frante…”

Hrisostom Filipescu

Trăiește frumos, iartă la timp și iubește cu adevărat!

anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)...

anomismi

IN BATAIA VANTULUI FIECAREI ZILE...

† DOAR ORTODOX †

“Învierea Ta, Hristoase, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte, cu inimă curată să Te mărim.”

Sfinţii Închisorilor

„În Ardeal si nu doar, chipul Părintelui Arsenie Boca este de departe cel mai aproape de inima plină de râvnă evanghelică a poporului”

CAUTA si VEI AFLA

„În Ardeal si nu doar, chipul Părintelui Arsenie Boca este de departe cel mai aproape de inima plină de râvnă evanghelică a poporului”

IN MEMORIAM PARINTELE PARAIAN

„În Ardeal si nu doar, chipul Părintelui Arsenie Boca este de departe cel mai aproape de inima plină de râvnă evanghelică a poporului”