Ultima scrisoare a Părintelui Arsenie către Părintele Daniil – Acestea sunt ultimele cuvinte ale Părintelui Arsenie pentru Părintele Daniil

Sunt foarte multe adresarile facute de parintele Arsenie catre ucenicii sai pe care le aflam din felurite surse autorizate – din care desprindem nu doar modul sau profund de gandire si traire duhovniceasca de-a lungul timpului – ramase aceleasi – ci mai ales felul lui de a exprima aceste realitati care lui i se revelasera in Duh si Adevar cu mult timp inainte , din tinerete, si pe care le aplicase cu multa abnegatie si strictete atat in viata lui de monah cat si in sfaturile daruite cu drag celor ce aveau nevoie da ajutor duhovnicesc. Si multi au fost acestia!!!

Am mare dragoste, evlavie si incredere in Parintele Arsenie  –  am citit multe scrieri ale sale, am venit in contact cu marturiile celor care l-au cunoscut indeaproape , am parcurs randurile biografiei sfintiei sale si precum si ale autobiografiei …am vizitat mormantul lui la Manastirea Prislop in doua randuri (imi sunt dragi si pastrez cu sfintenie in sufletul meu trairile avute in ambele dati – desi diferita , fiecare) , am o legatura profunda prin locul de nastere al lui si al stramosilor mei , in Tara Zarandului …as putea continua cu multe alte diferite punti sufletesti care exista , nimic nu este la intamplare. Insasi puterea sentimentului cucernic ce ma patrunde de cate ori citesc ceva scris de el , privesc  sau aud ce s-a scris si spus in ce privesc maretia si frumusetea celor infaptuite de Parinte ,dar si a dorintei ce o am ca sa persist in aflarea adancimilor gandirii si simtirii sale crestin ortodoxe , mie imi spun ceva important.

Părinte,

Ar trebui să-ţi scriu „Cuvioase”, dar îţi voi scrie când vei fi aşa, dacă în zilele viitorului vei ajunge şi „cuvios părinte”: Patericul l-ai citit şi studiat; Sf. Isaac Sirul, Sf. Simeon Noul Teolog de asemenea. Filocalia iarăşi. Studiul e una – îl pot face toţi. Acoperirea cu viaţa însă o pot face din când în când abia câte unii, unde şi unde, câte unul într-o sută de ani.

N-ai avut parte de studiul, care odată era miezul şi splendoarea Teologiei: Mistica, definită „ştiinţa îndumnezeirii omului”. Nu-i destul să ştii călugăria; trebuie să-i şi înveţi calea, să-ţi deprinzi o fire nouă, fire de „fiu al lui Dumnezeu” între fii oamenilor. Pentru asta trebuie valorificarea practică, progresivă a darurilor naşterii din nou de la Botez.Eşti tu un convertit? Îţi trăieşti tu viaţa în Hristos în care eşti botezat, îmbrăcat în firea omului venit din Cer pentru mântuirea ta, care eşti în lumea, care „toată” zace în rău? Ai ajuns tu aşa devreme ca vârstă, convingere şi evidenţă a trăirii în Hristos, în atotprezenţa dogmatică a lui Dumnezeu, ca să rezişti la ispitirile meşteşugite şi uneori simple de tot, ale vicleanului vrăjmaş, care în atâtea prilejuri te-a dovedit slab?

XTuW8LCzMder

Să ştii că el nu se mulţumeşte cu biruinţe mici şi nebăgate în seamă de tine, ci-ţi pregăteşte o neobservată slăbire a credinţei şi o revenire la modul „natural” al vieţii, fără „exagerările” vieţii mai presus de fire sau supranaturale. Or, tu tocmai viaţa cea mai presus de natură eşti juruit să o dovedeşti reală şi posibilă între fiinţele nepricepute între care ar fi să trăieşti viaţa ta pământească.Nu te lăsa să te îngrămădească cu dragostea lor, care mult mai are până să fie numai după Dumnezeu.

Nu le lăsa să-ţi intre în chilie; vorbeşte cu ele numai în biserică. De-ar fi cu putinţă nici să nu te vadă decât în biserică. Deci departe de tine amestecul în „partidele” lor pe absolut orice motive – „motive” ale vrajbei.Tu ai slujba de a scoate în evidenţă şi în planul întâi darurile Botezului: persoana Domnului Hristos din temniţa şi bolniţa fiecăreia dintre ele. Altă treabă e administraţia şi nu ţine de tine. Faţă de slujba ta ideală, toate celelalte ţin de spinii grijilor omului vechi.

Să faci cea mai netă distincţie între aceste două vieţi, întâi pentru tine. Căci şi tu ştii doar; dar nu o faci, până ce nu eşti deplin şi definitiv convertit al prezenţei Domnului Hristos în propria ta temniţă şi puţinătate de dragoste. Căci vezi câte iubeşte chiar şi monahul pe lângă Domnul Hristos.

Câţi nu se iubesc pe sine în contul Domnului Hristos? Sunt adică furaţi de la acela „un lucru trebuieşte” spre câte altele, care toate dacă nu despart totul, dar slăbesc dragostea cea unică de Dumnezeu şi aşa sporeşte vicleanul cu dărâmarea poruncii lui Dumnezeu din tine.

În cazul când vei fi propus pentru Prislop, să ştii că nu-i o treabă uşoară şi simplă pentru un călugăr ca tine „simplu” şi „uşor” întru toate ale unei căi mai presus de fire. Toate vor trage de tine în jos, că n-au altă putere. Sunt pline de neştiinţă, de uitare şi de nebăgare de seamă asupra minţii şi fără grijă de propria lor mântuire. Niciuna nu poate învăţa războiul nevăzut şi ca urmare nu progresează duhovniceşte; nu le interesează parcă.

Deci dacă tu nu-ţi vei vedea cu toată sinceritatea şi seriozitatea de propria ta izbăvire din încercuirea vicleanului vrăjmaş, lovindu-l neîncetat cu rugăciunea neîncetată „Doamne Iisuse”, nu scapi teafăr şi te poţi trezi – Doamne fereşte – căzând în păcat şi scos din preoţie.

Citeşte şi toată atenţia Filocalia toată, dar nu în fugă, ci adâncind în minte toate datele şi tot duhul în care scriau din experienţă (din lucrare), sfinţii scriitori ai acestei dumnezeieşti îndrumări. Nu vorbi mult şi nu te împrăştia că pierzi adâncimea şi dai în superficialitate.

Te ştiu neascultător, deşi te lauzi cu nu ştiu ce ucenicie; dar numai ucenic nu mi te-ai dovedit de câte ori te-am rugat, câte bine ştii. Ca atare, bănuiesc că vei păţi multe necazuri şi înfrângeri tocmai pentru că nu te pricepi să urmăreşti cele veşnice în locul celor vremelnice; nu prinde Adevărul putere de viaţă în viaţa ta, ci numai rele de care este plină lumea şi locul unde, să zicem că vei fi. Ai grijă!
Ţi-am spus odată să faci un prim exerciţiu cu tine acolo: să nu râzi. E cel mai simplu exerciţiu al unui om care vrea să înceapă calea „smeritei rugăciuni şi atenţi”! Iată, îţi dau această ascultare: să isprăveşti cu râsul; deoarece acolo, cu râsul tău de toate tragi tu în jos şi nu mai eşti ce trebuie să fii. Iisus n-a fost văzut niciodată râzând în această lume care-l va răstigni. Verifică-te cât mai des cu Predica de pe Munte. Învaţ-o, adânceşte-o, trăieşte-o, că după normele ei însetează, flămânzeşte „omul cel nou, cel venit din cer”, pe care-l ai în tine arvună a Împărăţiei lui Dumnezeu dinlăuntrul tău.
Ai aflat de la Sf. Simeon Noul Teolog că trebuie să fim conştienţi de Iisus Hristos pe care-l avem în noi şi care prinde toată viaţa şi sensul vieţii noastre pământeşti. Ţi-am scris câteva gânduri de sprijin că eşti încă prunc intrat într-o slujbă şi o cale care cere să fii „bărbat desăvârşit la plinirea vârstei lui Hristos”.

Pr. Arsenie, Sinaia 1987-1988                                                                                                                                          11 octombrie 1989

 

sursa : fundatiaarsenieboca.ro

Născut în Ţara Haţegului, în 1957, a absolvit Facultatea de Teologie la Sibiu, a obţinut titlul de doctor în teologie la Tesalonic – Grecia şi a fost profesor la Arad vreme de 11 ani. În 1984, s-a călugărit la mănăstirea Hodoş-Bodrog, unde a şi fost hirotonit preot. A slujit la Hodoş-Bodrog, la mănăstirea Prislop şi la Densuş – Hunedoara.
L-a cunoscut pe părintele Arsenie Boca în toamna anului 1979, în ziua Sf. Dumitru Izvorâtorul de Mir, în casa parohială a satului Drăgănescu, unde marele duhovnic picta. Îşi aminteşte perfect acea zi care l-a marcat pe viaţă. I-a fost învăţăcel părintelui Arsenie până la săvârşirea pământească a acestuia, în 1989. Deşi nu a fost recunoscut de către autorităţile sârbe ca episcop al românilor ortodocşi din Banatul Sârbesc şi Valea Timocului până anul acesta, PS Daniil Stoenescu a reuşit să organizeze o eparhie foarte dificilă.
In cartea Parintelui Daniil Stoenescu, “Parintele Arsenie – Omul imbracat in haina de in si Ingerul cu cadelnita de aur” (Ed. Charsima, Deva, Ed. a II-a, 2009), la pag. 43, autorul rememoreaza: “Neindoielnic si Parintele Arsenie si-a pecetluit timpul si veacul, de aceea nu intamplator poetul si filosoful Lucian Blaga i-a adresat la sfarsitul anilor ’40, cu prilejul unei intalniri la Cluj: ‘Fericit esti Parinte Arsenie, ca ai ajuns un mit!’ La care Parintele, dupa cum insusi mi-a marturisit-o personal, a replicat: ‘Maestre, caciula aceasta eu nu o port’. La care filosoful, la intalnirea cu omul lui Dumnezeu, a conchis: ‘Ba, ai s-o porti, caci poporul are nevoie de asa ceva!‘ “.

 

fundatiaarsenieboca.ro

Sursa: www.nistea.com

postare si comentarii – Cristina David

O scrisoare a lui Valeriu Gafencu adresata Parintelui Arsenie Boca

Stiu ca am mai postat aceasta epistola impresinanta pe care sfantul inchisorilor, Valeriu Gafencu i-a scris-o Parintelui Arsenie Boca, desigur din celula sa . Dar nu pe acest site. Am recitit-o astazicu mare emotie si doresc s-o raspandesc cat mai mult pe net, aici unde s-a mutat intr-o proportie uriasa cautarea si lecturarea multor articole ce apartin tuturor domeniilor, inclusiv cel religios.

Nu cunosteam imprejurarea in care cei doi s-au cunoscut, dar cert este ca acest lucru a avut loc , ei s-au intalnit in 1946. In alt articol voi relata despre intalnirea dintre Sfantul Inchisorilor si Sfantul Ardealului adaugand  cateva detalii, dar nu multe din pacate .Ceea ce mi-a fost dat si mie sa aflu din alte surse.

“Hristos a inviat!descărcare4

Prea Cucernice Parinte iubit de sufletul meu, In lupta cu puterile intunericului, cu gandul la Dumnezeu, mi-am gasit pacea in rugaciune. Si-ntotdeauna ma gandesc ca Bunul Dumnezeu, in dragostea-I nemarginita pentru oameni, ne trimite incercarea suferintei, ca prin ea sa ne purificam de pacate, sa ne invatam a renunta cu bucurie la tot ce-i trecator si sa ne indreptam cugetele spre Domnul Iisus Hristos, Mantuitorul nostru.

In suferinta m-am putut cunoaste pe mine insumi, mi-am putut cunoaste goliciunea si nimicnicia. Azi ma vad un pacatos, cel mai pacatos om.

Si cand am privit in adancul inimii mele, am gasit acolo darul nepretuit al Iubirii, Izvorul tuturor virtutilor, pe care Dumnezeu l-a sadit in om spre cultivare si desavarsire. Si eu, ca un rob ticalos, am nesocotit o viata intreaga acest dar (…).

Azi multumesc din tot sufletul pentru toate suferintele si umilintele prin care mi-a fost dat sa trec, caci ele m-au adus la constiinta pacatului si m-au facut sa inteleg ca singura cale care duce la mantuirea Neamului este Calea evanghelica: Hristos.

Cu fiecare mica jertfa de iubire traiesc o bucurie mare, unica. Din renuntari imi culeg multumirea si sufletul mi-i insetat de daruirea totala pentru Hristos (…). De multa vreme am luat hotararea de a trai curat, in Duh crestin.

Sunt fericit, caci daca mi-i ingradita libertatea fizica de catre legile omenesti, prin zidurile inchisorii, in schimb Dumnezeu mi-a daruit libertatea sufletului prin trairea Iubirii – si aceasta libertate este bunul suprem pe care l-as fi putut castiga in lumea aceasta plina de desertaciuni (…).

Numai in masura in care slujim lui Dumnezeu contribuim la salvarea neamului, la innoirea lui sufleteasca. Caci unul singur e drumul care duce la Inviere: Golgota, jertfa de buna voie pentru Iubire si Adevar.

V-am marturisit, Parinte, gandurile acestea , cu bucurie a inimii mele. Stiu ca sufletul Sfintiei Voastre le primeste pe toate cu bucurie si multumire in Domnul (…). Gandul meu de iubire vi-l transmit cu toata caldura sufletului, caci in rugaciunile Sfintiei Voastre imi gasesc odihna.

Aici, in Galda, suntem vreo 70 de detinuti. Printre ei sunt oameni care si-au pus la modul cel mai serios problema mantuirii. In Aiud, anii acestia de suferinta si de grele incercari au contribuit in chip unic la zidirea launtrica a neamului, a omului nou: Crestinul. Numai Dumnezeu stie.

Aici la Galda sunt tocmai cei care inteleg si staruiesc pe calea mantuirii. Ar fi o bucurie sufleteasca rara daca Sfintia Voastra ar veni intr-o duminica aici. Ne-am folosi mult toti de cuvantul pe care ni l-ati marturisit.

Cu dragoste in suflet,
Va sarut mainile,

Valeriu Gafencu

Galda, 19 Mai 1946

Cristina David