Marturii despre Arhanghelul de la Prislop

Parintele Arsenie Boca in amintiri – Marturiile Parintelui Ioan Sofonea

„Avea atata forta de convingere, incat schimba constiinta oamenilor”

Parintele Ioan Sofonea are astazi 83 de ani si traieste la Sibiu, alaturi de doamna preoteasa Aurelia Sofonea. Nu o data ne-a mangaiat cu amintirile sale despre marele duhovnic de la Sambata, pe care l-a cunoscut inca din copilarie. S-a nascut si a crescut la Dragus, localitatea fagarasana atat de apreciata de etnografii si muzicologii din echipele de cercetare sociologica ale profesorului Dimitrie Gusti. Contemporan cu oameni de valoare ai neamului romanesc, multi trecuti prin iadul inchisorilor comuniste, Parintele Ioan a avut el insusi de facut fata unor incercari grele.

Continuarea articolului – dand click pe acest link  http://www.formula-as.ro/2012/1017/spiritualitate-39/parintele-arsenie-boca-in-amintiri-marturiile-parintelui-ioan-sofonea-15016

Marturie despre Parintele Arsenie Boca

Aurelia Petcu – Alexandria

 

Era în primăvara anului 2006, când am plecat către o mănăstire, măcinată fiind de o întrebare: Oare care să fie cea mai ascultată rugăciune?

În acea zi, după serviciu, am ajuns la o mănăstire din judeţul Teleorman. Am ajuns la sfârşitul vecerniei. Sfinţii Părinţi de acolo tocmai ieşiseră în curtea mănăstirii. Am început un dialog cu părintele N. Lângă sfinţia sa erau şi alţi părinţi. Ajungând în mijlocul convorbirii noastre, îl întreb:

–        Părinte, care este cea mai ascultată rugăciune?

–        Toate rugăciunile sunt ascultate: paraclise, acatiste, tropare.

            Acest răspuns nu m-a mulţumit. Într-o zi, citind în cărţile de mărturii ale Părintelui Arsenie, am găsit răspunsul: fraţilor, cea mai ascultată rugăciune este aceea de a nu mai face niciodată păcatul, fărădelegea, greşeala pe care ai făcut-o. Aşa ne-a învăţat Părintele Arsenie.

Pe data de 8 mai 2012 am fost la Prislop în ziua hramului. Biserica de acolo poartă hramul „Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan” – „Ucenicul Iubirii sau Fiul Tunetului” aşa cum este cunoscut de către noi toţi. Am fost numeroşi creştini adunaţi acolo, consider că undeva pe la 15 000. Am ajuns dis-de-dimineaţă în jurul orei 7. Ajunsă fiind la crucea Părintelui Arsenie, m-am rugat, am plâns şi am mulţumit. În rugăciunea mea, adresată sfinţiei sale, au fost şi cereri pentru sănătatea mamei, a tatălui, pentru întărirea tatălui meu, pentru mântuirea credincioşilor veniţi cu mine, dar nici o clipă nu m-am rugat pentru sănătatea mea cu toate că eram încă bolnavă (în luna martie am avut temperatură foarte mare, simţeam că toată cavitatea toracică este în foc, gâtul mi se umflase atât de tare încât îl simţeam ca o bute; tusea era continuă, severă, seacă şi de multe ori m-a condus în stare de vomă). De mâncat nu puteam să mănânc. În ultima perioadă, luată de alte griji şi fiind foarte ocupată, nu am mai reuşit să îmi urmez tratamentul medicamentos, cu toate că mai aveam şi dureri. Văzând aşa, am zis în gândul meu: lasă că ai să ajungi la Părintele Arsenie şi o să îţi treacă durerile. Lucru care s-a şi petrecut.

La două zile după ce am ajuns acasă din nara dreaptă a început să curgă o apă de culoare maro şi tot pica şi pica într-una. Am stat cu capul aplecat pentru a curge în continuare. A început să curgă şi un cheag de culoare maro închis. Am aşteptat să curgă şi după aceea am simţit o uşurare şi la nivelul capului şi la sinusuri, dar şi ochiul drept am simţit că s-a uşurat şi că s-a luminat. Primisem un alt dar de la Părintele Arsenie. De data aceasta o tămăduire organică pentru că fusesem grav afectată bronho-pulmonar.

Părinte Sfinte îţi mulţumesc pentru tot şi pentru toate câte mi-ai dăruit.

Îţi mulţumim noi toţi, cei care suntem prezenţi acolo şi pe data de 28 noiembrie, pentru toate învăţăturile pe care ni le-ai lăsat, pentru operele „Cărarea Împărăţiei”, „Cuvinte vii” pentru pictura Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” de la Drăgănescu – care aşa frumos a fost numită de către Preasfinţitul Părinte Daniil Stoenescu Capela sixtină a Ortodoxiei româneşti – pentru poarta de lemn în stil maramureşan, pentru Clopotniţa concepută şi zidită în stil athonit de către Sfinţia Voastră.

Maica Gherasima mi-a povestit următoarele:

O maică a fost întrebată de către o creştină care auzise şi ea că Părintele Arsenie a lucrat şi a pictat şi la Prislop, dar nu ştia cu exactitate ce anume:

–        Care este lucrarea Părintelui Arsenie şi care nu?

–        Tot ceea ce vezi aici este lucrarea Părintelui Arsenie

Pr. VASILE PRESCURE – “Dumnezeu a binecuvântat România când ni l-a trimis pe Arsenie Boca” (I)

În curtea Mânăstirii Prislop

Duhovnicul Mânăstirii Prislop

Cu fiecare an care trece, faima părintelui Ar­senie Boca sporeşte.

De ce ne îndepărtăm mai tare de 1989, data trecerii sale la cele veşnice, evlavia pentru “Sfântul Ardealului” e mai puternică. Pentru că tot mai mulţi creştini care îi cer ajutorul, îndreptându-se către mormântul său de la Prislop, mărturisesc minu­nile pe care le face cu ei. Şi tot mai mulţi merg, an de an, la parastasul său, de pe 28 noiembrie, ziua în care s-a născut în cer.
De multă vreme, “Formula As” caută izvoarele aces­tei legende: cum a fost, de fapt, părintele Arsenie Boca? Cum a rămas în amintirea celor care l-au cunos­cut şi, mai ales, în aceea a ucenicilor săi? Deşi numărul lor s-a împuţinat, recent, am avut bucuria de a vorbi cu unul dintre cei mai discreţi dintre ei, părintele arhi­mandrit Vasile Prescure (n. 1927), duhovnic al Mâ­năstirii Prislop şi profesor al Seminarului de maici de acolo. Absolvent al Facultăţii de Teologie de la Sibiu, cu un masterat în Teologie la Bucureşti, a fost profesor de Dogmatică şi Morală la Seminarul Teologic Ortodox din Craiova, unde i-a avut elevi pe unii dintre cei care fac parte astăzi din ierarhia bisericească: mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei, mitropo­litul Irineu al Olteniei, episcopii Nicodim al Severinu­lui şi Gurie al Hunedoarei. A fost egumen al mânăstiri­lor Sadova şi Coşuna – Bucovăţul Vechi, şi exarh al Arhiepiscopiei Craiovei. În urmă cu vreo doi ani, sim­ţind că se apropie, după cum spune, întâlnirea cu părin­tele Arsenie Boca, s-a dat mai aproape de mor­mân­tul său, pentru a încheia un cerc perfect: lângă “Sfântul Ardealului” a început, lângă el va termina…

Minunea de pe Muntele Athos– Preacuvioase părinte, cum l-aţi cunoscut pe avva Arsenie Boca?– Era în februarie 1944 şi aveam o vârstă destul de fragedă, 16 ani. Mă aflam în curtea Academiei Teologice din Sibiu, unde aşteptam să se deschidă aula în care se ţi­neau adunările Oastei Dom­nului. Dânsul mergea prin curte, uitându-se în stânga şi în dreapta, la tineretul care venise pentru adunare. La un moment dat, s-a oprit în drep­tul meu. Privindu-mă foarte pătrunzător, m-a întrebat, fără nici o introducere: “Care din­tre părinţii tăi au fost la mâ­năstire?”. Mânăstirea, se-nţe­legea, era una singură: cea de la Sâmbăta de Sus, unde era şi părintele Arsenie. Intimi­dat, i-am răspuns: “Mama”.  Atât, şi a trecut mai departe.
Ce-o fi văzut părintele la mine – un copil de la ţară, îm­brăcat ca atare, chiar dacă acum eram deja elev la semi­nar -, de a intrat în vorbă cu mine, nu mi-am dat seama atunci. Mult am meditat la momentul acesta şi nu găsesc altă explicaţie decât aceea că părintele Arsenie vedea în mine ce aveam să fiu.

– Ştiaţi, pe atunci, cine este părintele Arsenie?

– Sigur că da. De fapt, chiar de asta mersesem aco­lo, în curtea Academiei de la Sibiu, cu un prieten care îmi spusese că s-ar putea să-l vedem pe părintele Arse­nie. Erau anii de glorie ai părintelui. Toată lumea îl cunoştea şi avea evlavie la el, deşi era încă tânăr, de 34 de ani. Se vorbea despre dânsul că e făcător de minuni, că ştie gându­rile şi cunoaşte sufletele oame­ni­lor. El însuşi avertiza: “Mă, eu cunosc în voi până la al treilea neam”, şi aveam să mă conving de asta. Înainte de a pleca în armată, m-am dus la el cu o pri­cină, dar n-am apucat să-i spun ce durere sufletească am, că mi-a şi dat “leacul”. A fost cu atât mai uimitor pentru mine, pentru că nu mai vorbisem cu nimeni despre problema mea, nici măcar cu mama.
De la un coleg al meu, al că­rui tată era în relaţii mai strânse cu părintele, am aflat mai multe despre el. De pildă, că atunci când a fost pe Muntele Athos, trimis de mitropolitul Nicolae Bălan pentru a învăţa duhovni­cia din locul cel mai bun de că­lugărie, părintele Arsenie Boca a fost binecuvântat de puterile cereşti cu ceva ce nu i se dă oricui. S-a dus acolo şi s-a rugat lui Dumnezeu şi Maicii Domnului să-i scoată în cale un călugăr de la care să înveţe adevărata călugărie. Şi Maica Domnului i s-a arătat, l-a luat de mână şi l-a urcat pe vârful Mun­telui Athos, unde i l-a înfăţişat pe Sf. Serafim de Sarov. Apoi Maica Domnului a dispărut. Părintele Arsenie s-a folosit de sfătuirea pe care a avut-o pe Athos cu Sf. Serafim de Sarov (născut 1759 şi trecut la Domnul în 1833), căci apoi s-au mai întâlnit de câteva ori. A trăit o minune! Părintele a povestit ce i s-a întâmplat în Athos numai câtorva oameni apropiaţi, între care şi tatălui acelui coleg al meu, pe care părintele Arsenie îl considera mai călugăr decât mulţi călugări, deşi era mirean. Fără îndoială, părintele avea o harismă, un dar excepţional de la Dumnezeu, şi numai aşa se explică faptul că i s-au arătat Maica Domnului şi un sfânt care trăise cu o sută de ani mai înainte.

 

Pr. VASILE PRESCURE – “Dumnezeu a binecuvântat România când ni l-a trimis pe Arsenie Boca” (II)

Cel mai mare duhovnic pe care l-au avut românii vreodată– De ce credeţi că a primit părintele Arsenie darul înainte-vederii, care l-a şi făcut atât de cunoscut şi iubit în Ardeal şi în toată ţara?

Parintele Arsenie Boca

Da, asa este, toti stim, dintre cei care s-au apropiat de acest duhovnic plin de har al neamului romanesc si au ajuns ca sa-i citeasca viata si scrierile, apoi…. marturiile nenumaratilor credinciosi care l-au cunoscut personal si au devenit „dependenti” de spusele lui pline de intelepciune , care ne lumineaza si ne inteleptesc mintea si sufletul. Intre ei se numara oameni cu variate nivele de cunostere, cultura , dar avand un numitor comun : credinta ortodoxa autentica si puterea ca prin ea sa recunoasca un mare suflet , un Om al Lui Dumnezeu.

– Numai pentru nevoinţa sa, pentru trăirea sa cu adevărat orto­doxă, în asceză desăvârşită şi în rugăciune neîncetată. Dumnezeu i-a dat darul înainte-vederii nu pentru a-l face mare în faţa oame­nilor, ci pentru ca să-i poată ajuta pe oameni. Dumnezeu a binecuvântat România, când ni l-a trimis pe părintele Arsenie Boca. Era unic în nea­mul acesta pentru că a avut însuşiri native de excepţie, pregătire intelectuală şi un har deosebit… Şi de aceea a dat naştere unei mişcări duhovniceşti, care a cuprins zeci de mii de suflete. De altfel, un alt mare părinte, Du­mitru Stăniloae, a spus despre avva Arsenie că este cel mai mare duhovnic pe care l-au avut românii vreo­dată. Pe părintele Arsenie l-a dăruit Domnul cu puteri pe mă­sura credinţei sale. Dar ar trebui să fim conştienţi că tuturor celor care suntem în Biserică ne-a dat Dumnezeu har la botez şi că putem face şi noi minuni dacă lucrăm cu harul din noi.

O spovedanie ca o liturghie– Ce a urmat după întâl­nirea cu părintele Arsenie Boca, în curtea Academiei Teologice de la Sibiu?– Întâlnirea aceea, în care am schimbat numai câteva cu­vinte cu el, m-a marcat atât de mult, încât am spus unor prie­teni că mă voi călugări. Ori­cum mă pregăteam să devin preot, eram la seminar şi in­tenţionam să merg la Facul­tatea de Teologie, dar nu mă gândisem la călugărie. Însă părintele Arsenie mi-a dezvăluit, prin simpla sa pre­zenţă, frumuseţea şi puterea călugăriei. Apoi, mi-am dat seama că s-ar putea să mă fi pripit făcând o asemenea declaraţie, fără să ştiu cu adevărat ce înseam­nă monahismul. Dar m-am hotărât să merg să mă spovedesc şi să-i cer povaţă chiar părintelui Arsenie. În aprilie, în vacanţa de Paşti din acelaşi an, m-am şi dus la Mânăstirea Brâncoveanu, unde am stat până după Izvorul Tămăduirii, unul dintre hramurile mânăs­tirii. La mânăstirea Brâncoveanu era atunci ca în vre­mea primilor creştini. Dragoste, bunătate, respect, bună-cuviinţă. Tot ce trebuie să caracterizeze pe un om duhovnicesc găseai la călugării de acolo şi la oamenii care veneau la ei. N-am mai întâlnit nici până atunci şi nici de atunci încoace o asemenea atmosferă, undeva. L-am rugat pe părintele să mă spovedească, dar dânsul mi-a răspuns: “Ceva mai încolo, te voi lua şi pe tine”. Părintele selecta, nu primea pe oricine la spovedanie.

Turla clopotniţei de la Prislop

 Au urmat alte şi alte pelerinaje la Mânăstirea Brâncoveanu, tot din două în două luni, deşi aveam dis­tanţă mare de străbătut, şi atunci era greu de bătut atâta drum, că nu prea aveai cu ce. Dar n-am mai în­drăznit să-i cer părintelui să mă spovedească. Eram convins că părintele Arsenie e un sfânt care vede viito­rul şi că mă va chema el, când voi fi pregătit. Într-ade­văr, de câte ori mă întâlnea la mânăstire, părintele îmi mai arăta câte un mic defect, câte o neîmplinire duhov­nicească pe care o am, îmi vorbea despre cum pot scăpa de scăderile şi lacunele vieţii mele. Fără să mă spovedească. Îi era de ajuns să arunce o privire asupra mea ca să ştie unde greşesc şi de ce. Pe urmă, eu cău­tam să mă îndrept, pentru ca atunci când voi merge la Sfânta Spovedanie, să nu mă ruşinez şi nici să nu-l îm­povărez cu păcatele mele prea tare. Vreme de patru ani, dorinţa mea cea mai mare era să devin vrednic de a fi spovedit de părintele Arsenie. Şi am ucenicit pe lângă dânsul, în tot timpul acesta, cum am putut. Au fost anii în care m-am format pentru tot restul vieţii.

Cu vreo zece zile înainte de Sfintele Paşti ale anului 1948, am ajuns din nou la mânăstire. Iar de această dată eram sigur că mă va spovedi, mă simţeam pregătit. A doua zi dimineaţă, l-am întâlnit pe părintele pe cărarea spre biserică. M-a întrebat cum merge şcoala. I-am răs­puns că bine şi l-am rugat din nou, cu mare nădejde, să mă spovedească. Şi Părintele: “Că bine ai zis tu, mă!”. (Acest “mă”, la dânsul, nu era un cuvânt lipsit de respect, ci venea ca o întărire a ce spunea. Era felul lui categoric de a se exprima. Foarte rar spunea cuiva “doamnă” sau “domnule”, şi nu pentru că nu-i preţuia pe oameni sau nu-i iubea.)
Mai târziu, am intrat în biserica plină de creştini veniţi pentru Sfânta Spovedanie. Eram foar­te emoţionat, mai mult decât este oricine de obicei într-un astfel de moment, pentru că urma să mărturisesc unui sfânt. Când m-a văzut aşa, cu sufletul tremurând, părintele m-a încurajat şi m-a chemat: “Vino, frate, vino la spovedanie, vino-ncoace!”. Auzin­du-l vorbind aşa de frumos, toată teama mi-a trecut. Am îngenuncheat dinaintea scaunului de spovedanie. Înainte de orice, m-a întrebat ce număr am, pentru că tuturor celor pe care îi spovedea le dădea un număr şi îi nota într-un carneţel, pentru a se ruga apoi pentru ei. Aveam numărul 145. M-a trecut în caiet. Apoi, mărturisirea n-a durat mai mult de un sfert de ceas, dar am spove­dit şi ultimul gând pe care îl aveam în min­tea mea. Părintele nu m-a întrebat nimic, doar mi-a spus ce anume să fac în legătură cu un păcat sau altul şi mi-a răspuns foarte clar la cele câteva întrebări pe care i le-am pus. La sfârşit, mi-a zis să vin a doua zi să mă împărtăşesc. A fost cel mai frumos mo­ment din viaţa mea. Am trăit o bucu­rie asemănătoare cu slujirea Sfintei Liturghii. A sluji Sfânta Liturghie este ceva extraordinar. Dacă ai o oa­recare simţire duhovnicească, Litur­ghia nu se poate egala cu nimic din lumea aceasta. Şi totuşi eu am trăit această spovedanie ca pe o Liturghie.

– V-aţi mai spovedit la sfinţia sa? Aţi mai ţinut în vreun fel legă­tura?

Biserica Prislop

– La spovedit n-am mai fost. Pă­rintele spunea că cei care au a se folosi de duhovnicia sa se folosesc de prima dată, şi nu mai au nevoie după aceea. Şi eu m-am folosit de acea primă şi ultimă spovedanie. După aceea, crescând, şi cu vârsta, şi cu înţelepciunea, cum scrie la Biblie, n-am mai avut nevoie să mă duc toa­tă ziua la dânsul. Altminteri, putea fi şi deranjant să-l tot caut. Ştiam dru­mul pe care vreau şi trebuie să merg şi ce am de făcut pentru a-l parcurge, şi-am mers înainte. Dar l-am mai vizitat de câteva ori şi i-am cerut sfatul, chiar şi după ce comuniştii l-au mutat la Prislop, ca să taie avântul mişcării duhovniceşti născute în jurul sfinţiei sale la Sâmbăta. Pe urmă l-au scos şi din Pris­lop şi i-am pierdut urma. Abia în 1963, după vreo şase ani, l-am reîntâlnit la Bucureşti. Era pictor la Patriarhie şi lucra la Schitul Maicilor. Când m-a văzut, a excla­mat cu voioşie: “Eee, ce bărbat te-ai făcut!”. Am stat foarte puţin de vorbă cu el. De atunci nu l-am mai văzut. Nici drumurile nu ni s-au mai întretăiat, nici eu nu l-am mai căutat. Îmi ajungea uneori la ureche că mă vorbea de bine unor cunoscuţi comuni şi era mulţumit că îi urmasem învăţăturile…

 

 

Pr. VASILE PRESCURE – “Dumnezeu a binecuvântat România când ni l-a trimis pe Arsenie Boca” (III)

„Nu există suferinţă mai mare decât a te lipsi de iubirea lui Dumnezeu”– Părintele Arsenie v-a îndemnat să vă călugăriţi?– Nu. Deşi am fost foarte atras de viaţa mânăsti­rească, am intrat în mânăstire mult mai târziu, pe la 50 de ani. Am făcut armata, facultatea, masteratul şi apoi, când am vrut să mă călugăresc, a venit decretul din 1959, pentru scoaterea tinerilor din mânăstiri. Aşa că, neputând să îmbrac haina monahală, am hotărât să mă pun în slujba Bisericii altfel. M-am angajat la Mitro­polia Olteniei ca funcţionar şi am stat acolo vreo doi ani, apoi am trecut profesor la seminarul teologic. Eram în haine civile, dar viaţa mea era de călugăr. Mă tot întrebau unii de ce nu mă căsătoresc, dar nu voiam să mă dezvălui fiecăruia. A fost o viaţă foarte fru­moasă…

– Nu v-a fost greu fără iubirea unei femei, fără împlinirile unei familii?

– Pentru un bărbat este foarte greu să trăiască sin­gur. Din multe motive, care ţin atât de nevoile trupeşti, cât şi de cele sufleteşti. Însă pe mine nu m-au deranjat niciodată nevoile acestea legate de viaţa obişnuită. Sigur, au existat greutăţi pe care altfel le-aş fi depăşit într-o familie, dar au fost prea mici ca să renunţ la ce voiam eu, să trăiesc călugăreşte, şi în afara mânăstirii, dacă nu-mi era permis înăuntru.

– Deci, dragostea pentru Dumnezeu, exprimată total, prin călugărie, a fost mai mare decât pornirea de a iubi şi de a fi iubit de oameni?

– Nimeni nu poate trăi fără să iubească şi să fie iubit. Sau e posibil, dar acel om nu e unul normal. Nu­mai sfinţii sau cei care se străduiesc să fie asemenea lor pot fi însinguraţi şi totuşi să-şi păstreze umanitatea, pentru că ei se află în permanentă comuniune cu Dumnezeu, iar iubirea Lui acoperă orice lipsă a iubirii pământeşti. Cu cât te apropii mai mult de Dumnezeu, cu atât nevoia de comuniune cu alţii este mai mult satisfăcută de relaţia ta cu Dumnezeu.

„Vă voi ajuta mai mult de dincolo, decât am putut să vă ajut când am fost cu voi”

– Care este cea mai de preţ învăţătură pe care v-a dat-o părintele Arsenie Boca?

– Aceea că a crede în Dumnezeu înseamnă a te strămuta din tine în El. Cu toată fiinţa ta! Şi asta se face numai întărind puterile sufletului, în dauna plă­cerilor trupului. Căci, când este orientat doar spre cele trupeşti, omul cade în sclavia simţurilor şi a instinc­telor primare. Urmarea este atrofierea sim­ţului moral-duhovnicesc şi îndepărtarea de Dumnezeu. Or, nu există suferinţă mai mare decât a te lipsi de iubirea lui Dumnezeu. Iar suferinţa sufletului duce la îmbolnăvirea trupului.

– Aţi simţit vreodată dorinţa să-i cereţi ajutor părintelui Arsenie, ca de la ucenic la duhovnic?

– Nu, n-am făcut asta. Dar şi pentru că ştiam că se roagă necontenit pentru toţi ucenicii săi. Pe cei pe care îi fuseseră fii duhovniceşti îi pomenea în rugăciunile sale toată viaţa. Şi dacă s-a rugat în timpul vieţii pământeşti, de bună seamă că mă pomeneş­te şi în lumea de dincolo. El şi spunea: „Vă voi ajuta mai mult de dincolo, decât am putut să vă ajut cât am fost cu voi”.

Mormântul părintelui Arsenie Boca

– La mormântul părintelui Arsenie este un pelerinaj continuu, iar la parastasul său anual vin zeci de mii de oameni. Se simte trăirea mulţimii care se roagă părin­telui?

– Da, e ceva copleşitor, pentru că mul­ţimea trăieşte o emoţie puterni­că, pe care o transmite amplificată. Toţi cei care vin aici cu credinţă simt puterea părintelui Arsenie. Sau cel puţin mărturisesc că simt ceva indes­criptibil, ceva pe care nu l-au mai întâlnit în viaţa lor sufletească. La mormântul său se simte harisma pe care i-a dat-o Dumnezeu. Asta este puterea păcii şi a dragostei care se coboară peste oameni, când se închi­nă aici cu evlavie. Pe de altă parte, sunt destui care vin ca turişti, fără sensibilitate duhovnicească, şi atunci nu simt nimic. Această sensibilitate trebuie cultivată. Când îţi faci o cru­ce, să o faci cu toată fiinţa ta. Când te rogi, să o faci din toate puterile tale. Şi atunci, da, ţi se descoperă şi altele, capeţi alţi „ochi” şi alte „urechi”.

articol/interviu preluat din revista Formula AS- rubrica de spiritualitate

 Pe urmele parintelui ARSENIE BOCA: Adolescentul din gradina cu flori

De vorba cu d-na Zoe Daian, nepoata Parintelui

In gradina Ghetsimani

Suntem la mijlocul anilor ’20 ai secolului trecut. Intr-un sat din Ardeal, romanilor li se pregateste, nestiuta, o minune… Retras intre flori, ascuns sub ramuri de peri si de nuci batrani, un tanar licean gandeste la sfinti si proroci, invatand Biblia pe de rost. Adolescentul are o memorie fenomenala, o memorie a pioseniei si rugaciunii! Culcat toata ziua pe un tol in gradina casei, tanarul citeste fara oprire. Citeste si picteaza cu frenezie si cu indarjire, cu ochii deschisi, un singur vis: sa-L slujeasca pana la capat, cu toata fiinta sa, pe Iisus. Putini au intrezarit atunci in baiatul tacut si sfios, frumos ca un zeu, dar dedicat intru totul credintei, pe cel ce avea sa fie marele Arsenie Boca, unul din cei mai mari duhovnici ai secolului XX…

Nestiute si minunate, din vremurile de-atunci au ramas pana azi putine dovezi. Totusi, poate prin bunavointa cereasca, doua din ele ne-au iesit in cale toamna aceasta, daruindu-ne bucurie adanca: o icoana necunoscuta pictata de parintele Boca in anii adolescentei si o alta „icoana”, dar vie, a anilor de atunci – Zoe Daian, o distinsa doamna psiholog din Timisoara, ruda apropiata a parintelui Boca si, mai presus decat toate, martora a adolescentei lui. Icoana se numeste „Iisus in gradina Ghetsimani” si Il infatiseaza pe Mantuitor rugandu-se aprins la Dumnezeu Tatal, putin inainte de Martiriul Sau, caci Iisus stia de Patimile ce urmau sa vie si avea sa le indure pentru oameni. Si poate ca si viitorul Parinte Arsenie va fi intuit patimile si inaltarea ce-l asteptau la randu-i si pe el, pe cand isi picta tabloul acolo, in gradina unei case dintr-un sat transilvanean de demult…
*
In ce-o priveste pe doamna Zoe Daian, ea se afla aievea in fata mea, vorbind incetisor, cu timbru cald si voce raspicata. Este nepoata Parintelui Arsenie, singura ruda in viata a lui, nepoata iubitoare care a crescut cu el in aceeasi casa si care mai tarziu l-a urmat peste tot, acolo pe unde Parintele a lasat semnele lui misterioase si sfinte. Perspectiva pe care mi-o infatiseaza despre Parinte – un altfel de Arsenie Boca, unul in plina efervescenta si formare, o imagine de dinaintea anilor care i-au consacrat emblema de sfant inspirat, fulgerand si binecuvantand multimile stranse in juru-i -, aceasta imagine neasteptata ma emotioneaza puternic: caci eu ma stradui sa merg mai departe pe drumul cel greu al apropierii de sfantul Ardealului – desi Parintele Arsenie ramane, cum spunea cineva, taina cea mare, greu de descifrat, a Ortodoxiei romane.
Acum insa, inchid ochii si ascult mai departe istorisirile d-nei Daian, incercand sa mi-l inchipui pe Parintele Arsenie Boca pe cand era doar un adolescent insingurat si noros, visand Evangheliile…

interviu preluat din Formula As – puteti citi intreg articolul la link-ul de mai jos

http://www.formula-as.ro/2009/886/spiritualitate-39/pe-urmele-parintelui-arsenie-boca-adolescentul-din-gradina-cu-flori-11617

 

 

Parintele Arsenie Boca – Pictor de icoane si de suflete – Marturia Preotului Ioan Tudorache, ucenic al Parintelui Arsenie Boca la Schitul Maicilor

 

Autoarea interviului pe care l-am postat aici ne povesteste cum l-a cunoscut pe Parintele Ioan Tudorache , un fost ucenic al Parintelui Arsenie Boca cu multi ani in urma (1961-1968) cand amandoi au lucrat la atelierele Patriarhiei din Bucuresti – o parte din ele gazduite la acea vreme in incinta Manastirii Schitul Maicilor, veche manastire datand din vremea voievodului Nicolae Mavrocordat. Biserica Schitului este una din cele 8 biserici din Bucuresti salvate de la demolare in 1982. Bisericuta de la Schitul Maicilor, mica bijuterie apartinatoare a secolului al XVIII-lea, este ca o taina bine ascunsa a Bucurestilor de astazi. Lacasul mai pastreaza inca pictura veche, icoanele si catapeteasma care amintesc de frumusetile de alta data, incercand parca sa ne transpuna in vechiul targ al Bucurestilor, sau macar sa ni-l sugereze. Astazi, din ansamblul monahal nu a mai ramas decat aceasta bisericuta, ascunsa in spatele constructiilor colosale ale Ministerelor – Sediul SRI – din bulevardul Libertatii. Aceasta a fost adusa aici, in luna iunie a anului 1982, fiind primul monument supus operatiilor de translare, pentru a fi salvat de la distrugere. Schitul Maicilor s-a aflat timp de 265 de ani, in locul ramas astazi pe coltul de S-E al incintei, actualului Palat al Parlamentului.

Dupa translare si reasezare, biserica a functionat timp de o luna, dupa care a fost oprita oficierea slujbelor de catre regimul comunist, monumentul fiind inchis. Unele lucrari de reparatii s-au mai efectuat in interior, pe ascuns. Abia in anul 1995, prin grija parintelui Adrian Isac, au fost gasite fonduri pentru restaurarea picturii de catre pictorul Claudiu Moldoveanu.

Schitul Maicilor s-a resfintit la data de 19 noiembrie 1995 de catre P.S. episcop Teofan Sinaitul, arhimandritul Sofian Boghiu si parintele profesor Constantin Galeriu. Lucrarile de reparare, amenajare si restaurare odata finalizate, au permis ca pe data de 17 noiembrie 1996, biserica sa fie redata cultului.

INTERVIUL – am facut o fragmentare a interviului calauzindu-ma dupa continutul de idei si tematic. In aceasta postare am reprodus doar acea parte a lui care prezinta marturii pretioase despre persoana si personalitatea Sfantului Ardealului . Ele apartin Parintelui Ioan Tudorache. Celelalte fragmente le puteti gasi si citi la rubrica „Pictura iconografica a Parintelui Arsenie” tot pe acest blog. In acele randuri parintele Ioan face o frumoasa descriere si analiza pertinenta a picturii Parintelui Arsenie, a stilului aparte abordat de marele duhovnic . Parintele Ioan a fost ucenic al Parintelui Arsenie in arta picturii timp de multi ani , la Schitul Maicilor.

Cristina David

 

 

Dorina Zdroba – Pe Parintele Ioan Tudorache l-am cunoscut in luna noiembrie 2012, cu ocazia unui simpozion desfasurat la Manastirea Antim din Capitala. Sfintia sa s-a numarat printre invitatii care au vorbit atunci despre Parintele Daniil (Sandu Tudor) si despre “Rugul Aprins”. In cuvantul sau, Parintele Ioan Tudorache a amintit in treacat ca l-a cunoscut si pe Parintele Arsenie Boca, alaturi de care a petrecut, ca ucenic, opt ani de zile, la Atelierele Patriarhiei din Bucuresti.–

Dar Sfintia voastra, cand si cum l-ati cunoscut pe Parintele Arsenie Boca?

Parintele Ioan
– L-am cunoscut pe Parintele Arsenie Boca in data de 3 ianuarie 1961, atunci cand s-a prezentat la Atelierul de Pictura al Institutului Biblic al Patriarhiei Romane, din Str. Schitul Maicilor nr. 23, din incinta Manastirii Schitul Maicilor din Capitala. Aici la Schitul Maicilor functionau atelierul de obiecte bisericesti din metale neferoase, atelierul de filigran din fir de argint si atelierul de confectionat haine si vesminte preotesti. Pe langa atelierul de pictura, functiona si atelierul de pictura pe email si de confectionat obiecte cu email. Mai erau acolo baile de argintat si galvanoplastie si alte sectii ale Institutului Biblic al Patriarhiei Romane. Eu eram angajat la atelierul de pictura si email de la 1 august 1949. Parintele Arsenie Boca a fost angajat ca pictor muncitor la 1 ianuarie 1961, la Atelierele Patriarhiei de la Schitul Maicilor din Bucuresti. In acest loc, in incinta, se afla Manastirea “Schitul Maicilor”, zidita in anul 1726 de Tatiana Monahia, care mai inainte se numea Agi Dina, pe timpul voievodului fanariot Nicolae Mavrocordat si al sotiei acestuia, Smaranda. Aici s-a prezentat Parintele Arsenie Boca, angajat ca pictor muncitor la atelierul de pictura si email. Imi aduc bine aminte de momentul cand a intrat pe usa si l-am vazut. Nu stiam cine este, credeam ca a venit sa viziteze atelierul sau sa comande o icoana pictata, pentru ca in mod normal ar fi trebuit sa vina cu Parintele consilier Atanasie Preda, ca sa-l prezinte. Probabil ca Parintele consilier nu era in cladire si nu era nici secretarul sau. Parintele Arsenie s-a prezentat singur, ne-a spus cine este si am ramas foarte uimiti de prezenta sa la acest atelier. Era o persoana inalta, cu o figura distinsa, cu ochii albastri ca cerul, viu colorati si sclipitori, iar privirea sa, simteai cum te patrunde pana in adancul sufletului. Ne-am bucurat cu totii de prezenta Sfintiei Sale printre noi. Nu era imbracat preot deoarece i se interzisese sa mai slujeasca.

Construit în 1726, în timpul domnitorului Nicolae Mavrocordat, de către Tatiana Hagi Dina (o călugăriţă evlavioasă), schitul avea mai multe dependinţe (chiliile mânăstireşti, precum şi o grădină foarte frumoasă):

Dorina Zdroba– Ce v-a spus prima data cand a venit la atelier?

Parintele Ioan – Prima data ne-a binecuvantat si ne-a zis: “Pace voua!” ca si Mantuitorul. Ne-a sarutat pe frunte. Parintele ne-a iubit foarte mult. Eu eram atunci proaspat casatorit, eram tanar de tot si dansul m-a iubit foarte mult. El ne-a binecuvantat pe toti cei din atelier, cum stia dansul s-o faca, si ne-a spus ca va sta multi ani cu noi in atelier si ne va indruma in aceasta nobila meserie de pictori bisericesti. Am lucrat impreuna cu Parintele pana in anul 1968 cand a inceput pictura bisericii de la Draganescu, la care s-a ostenit timp de 15 ani.

Dorina Zdroba – In tot acest timp ati lucrat impreuna cu Parintele Arsenie?

Parintele Ioan – In tot acest timp, opt ani am lucrat zi de zi cu Parintele Arsenie Boca. Si-mi este foarte greu sa spun acum ce ne zicea in fiecare zi, dar stiu ca ne spunea lucruri minunate, ne invata lucruri bune, ne arata cum sa desenam, ne arata cum sa pictam, ne arata care este drumul in viata noastra, cum sa fim adevarati oameni ai tarii noastre. Avea un mare har de la Dumnezeu! Desi nu era imbracat preot, simteam ca dintr-insul se revarsa Duhul Sfant. De aceea l-am iubit foarte mult pe Parintele Arsenie Boca. Am fost ucenicul lui timp de opt ani de zile. Chipul sau radia de bunatate si multa bunavointa. Nu vorbea mult, dar ceea ce spunea era o invatatura adanca, de mare pret. Ne-a povestit odata ca aflandu-se la inchisoare, gardienii au dat drumul peste dansul unui sarpe mare ca sa-l sperie si sa-l muste. Dansul nu s-a speriat, s-a rugat lui Dumnezeu, s-a uitat concentrat la sarpe si sarpele a plecat rusinat intr-un colt, apoi a plecat de unde venise.

Dorina Zdroba – Avea putere asupra animalelor… Mai sunt marturii diverse in acest sens de la oameni.

Parintele Ioan – Asa este. Si alte persoane pot vorbi despre marea inraurire pe care Parintele Arsenie o avea asupra animalelor, dar mai ales asupra oamenilor, asupra sufletului omenesc. Dansul ii incuraja pe detinuti sa fie tari, sa creada in Dumnezeu, sa creada ca Dumnezeu ii va ajuta, sa se roage la Dumnezeu si la Maica Domnului care ii va apara.

Dorina Zdroba– Cum era munca in atelier? Ce picta Parintele Arsenie?

– Imi aduc aminte ca prima icoana pe care a pictat-o a fost o icoana cu Invierea Domnului, Mantuitorul iesind din mormant, o treime fiind in mormant iar doua treimi iesind afara din mormant, nestricand pecetile, asa cum spunea Parintele Arsenie Boca si asa cum suna troparul de la Duminica Tomii: “Pecetluit fiind mormantul, viata din mormant ai rasarit, Hristoase Dumnezeule. Si usile fiind incuiate inaintea ucenicilor ai statut, Invierea tuturor”. Se vedea prin mormant trupul lui Iisus Hristos, iar intreg trupul lui Iisus, care era diafan si imaterial, se inalta din mormant catre cer sau, mai bine zis, Invia din morti.

Dorina Zdroba – Cum ati caracteriza pictura Parintelui Arsenie Boca?

 Parintele Ioan – Are un stil de pictura neo-bizantin, de o factura aparte, deosebita. La Parintele Arsenie pictura devine transparenta pe mai multe planuri. Stilul sau este unic in pictura romaneasca. Parintele a folosit de mai multe ori stilul pointilist, adica pictura prin puncte, in varful penelului, prin care se realizeaza diferite planuri de o rara frumusete.

Dorina Zdroba – Dar inainte de a incepe pictura la Draganescu, ce picta Parintele Arsenie in atelierul de la Schitul Maicilor?

Parintele Ioan – La Atelierul de la Schitul Maicilor, unde am lucrat opt ani impreuna, Parintele Arsenie a pictat zeci, chiar sute de icoane pe lemn si pe panza, dar a lucrat si pictura pe email, un lucru prea putin cunoscut. Pictura pe email se arde la cuptorul electric sau cu gaze, la o temperatura de aproape 1000 de grade Celsius. Este o pictura pretentioasa. Impreuna cu Parintele, echipa noastra de 3-4 persoane lucra iconite pentru engolpioane si cruci arhieresti, mitre arhieresti si Evanghelii, atat pentru ierarhii din tara noastra, cat si pentru cei din strainatate. Acum nu se mai lucreaza astfel de iconite, se pun pe mitrele arhiereilor si pe engolpioane “abtibilduri”, care nu au nicio valoare artistica si tehnica. Daca s-a ajuns la aceasta situatie, cauza o reprezinta putinul interes pentru obiectele de arta cu pictura pe email. Se mai confectioneaza la greci obiecte de email cloisonné, pe care le-am vazut in mai multe biserici, chiar si in Biserica “Serban Voda” unde eu slujesc, insa nu si iconite pe email. Parintele Arsenie Boca a lucrat pictura pe email, iconite de marimi diferite pentru engolpioane si cruci pectorale, iconite pentru evanghelii care erau foarte apreciate. Parintele Arsenie a urmat si Academia de Belle-Arte, dupa cum am mai spus, si era foarte bine pregatit. Ne invata tainele acestei arte cu multa dragoste.

Dorina Zdroba– Ce s-a intamplat cu toate aceste engolpioane, cruciulite, iconite, pe care le-ati lucrat acolo in atelier impreuna cu Parintele Arsenie?

Parintele Ioan – Toate acestea au plecat peste hotare. Patriarhul Justinian pleca sa viziteze anumite Patriarhii si comunitati ortodoxe din strainatate. Si pleca cu multe daruri facute de Parintele Arsenie Boca si de noi ceilalti, in special engolpioane si cruci, asa incat acestea s-au raspandit pe toate continentele globului pamantesc, spre marea cinste a tarii noastre. Si a dus daruri si altor lideri religiosi, nu numai ortodocsi. Era nemaipomenit! Patriarhul Justinian a iubit foarte mult pictura pe email si ne-a incurajat tot timpul ca noi sa lucram aceasta “arta a focului”, cum i se spunea. Am primit din partea unor Biserici Ortodoxe cuvinte de apreciere, chiar si scrisori care ne felicitau pentru ceea ce le-a daruit Patriarhul Justinian. Chiar si Patriarhul Iustin si Patriarhul Teoctist au facut acest lucru. Eu am lucrat pictura pe email si pe vremea acestor doi Patriarhi, dar foarte mult s-a lucrat pe vremea Patriarhului Justinian. L-am iubit foarte mult pe Patriarhul Justinian si pentru faptul ca dansul m-a binecuvantat sa merg mai departe la Seminarul Teologic deoarece eu intrerupsesem Seminarul de la Caldarusani si am venit la Atelierele Patriarhiei de la Schitul Maicilor. Dupa aceea mi-am reluat studiile la Seminar, am urmat si Teologia si am mers mai departe pe aceasta cale a preotiei pe care m-a indemnat Parintele Arsenie Boca s-o urmez.

Dorina Zdroba– Deci ati devenit preot la sfatul Parintelui Arsenie.

Parintele Ioan – Exact. Eu intrerupsesem Seminarul si ma gandeam sa raman numai pictor bisericesc, dar Parintele Arsenie a zis: “Fiule, mergi si pe aceasta cale pentru ca tu ai vocatie sa fii slujitor al altarului Bisericii noastre Ortodoxe Romane.

– Ce va mai aduceti aminte despre Parintele Arsenie Boca?

– In anul 1963, in luna aprilie, eu, Ioan Tudorache, am primit repartizarea la apartamentul unde locuiesc si astazi. Parintele Arsenie a venit la mine acasa si m-a ajutat sa mut acea mobila foarte putina pe care o aveam. A pus mana si a ridicat mobila si am dus-o in noua casa. A venit atunci in acest apartament si s-a bucurat de bucuria noastra, eu fiind casatorit, avand si un copil, o fetita de doi ani. Parintele ne-a sfintit casa, apoi a stat la masa cu noi, ne-a binecuvantat pe toti si ne-am simtit extraordinar! Mai era cu noi si o verisoara de-a mea, o chema Victoria. Poate nu sunt multi cei care au primit aceasta cinste ca Parintele Arsenie Boca sa fie in casa lor. Dar eu fiind ucenicul lui, m-a cinstit venind la mine desi eu nu am indraznit sa-i spun sa vina sa ma ajute. Parintele s-a oferit si m-a ajutat la aceasta mutare si s-a bucurat de bucuria mea deoarece acolo unde locuiam inainte aveam doar o camera de 2/2,75 metri, deci conditii grele de locuit, dar prin rugaciunile Parintelui Arsenie Boca si ale Sfantului Ierarh Spiridon, la care eu astazi am slujit cu mare dragoste, am primit ajutor. Pentru ca eu m-am rugat si la icoana Sfantului Spiridon de la Biserica “Sf. Spiridon Vechi”. Si apoi, cand m-am dus la spatiul locativ, doamna de-acolo mi-a spus: “Veniti ca vi s-a aprobat aceasta locuinta”. Si eu am simtit ca este puterea Sfantului Ierarh Spiridon si a Parintelui Arsenie Boca.

Dorina Zdroba – Parintele Arsenie Boca i-a slujit lui Dumnezeu si prin pictura sa, atunci cand n-a mai avut voie sa slujeasca in calitate de preot. Ma gandesc de multe ori ce durere cumplita trebuie sa fi fost pentru Parintele Arsenie sa nu mai poata sluji ca preot!

Parintele Ioan – Parintele Arsenie mai avea o singura dorinta, sa i se dea voie sa liturghiseasca inainte de plecarea la cele vesnice. Insa Parintele a incetat din viata la data de 28 noiembrie 1989 la Sinaia si ii mai trebuia numai o luna ca sa i se indeplineasca aceasta dorinta. De ce s-a intamplat asa? Este o taina numai de Dumnezeu stiuta. Avem o cantare bisericeasca ce i se potriveste foarte bine si Parintelui Arsenie Boca: “Cuvioase Parinte, de Dumnezeu purtatorule Parinte Teodosie, foarte te-ai nevoit in viata aceasta trecatoare, in cantari si in posturi si in privigheri, chip facandu-te ucenicilor tai. Iar acum in ceruri dantuiesti cu ingerii marind neincetat pe Hristos”. Parintele Arsenie a fost inmormantat pe data de 4 decembrie 1989 la Manastirea Prislop, o ctitorie a Cuviosului Nicodim de la Tismana. Putem spune si noi acum ca Parintele Arsenie se afla in ceruri alaturi de Mantuitorul Iisus Hristos, de Maica Domnului, de Sfintii Ingeri si de toti Sfintii lui Dumnezeu, alaturi de Sfantul Serafim de Sarov pe care, de asemenea, l-a pictat. Sa ne rugam lui Dumnezeu si Parintelui Arsenie Boca, pentru ca sa se roage si pentru noi pacatosii la scaunul de judecata al Mantuitorului Hristos, pentru noi toti care l-am cunoscut si l-am iubit. Si sa ne rugam ca si el sa ne iubeasca pe noi, si stiu sigur ca ne iubeste acolo unde se afla in ceruri.

– Preacucernice Parinte Ioan, as vrea sa-mi spuneti si despre Sfintia voastra cate ceva. Ati invatat pictura si multe alte lucruri bune de la Parintele Arsenie, care v-a indrumat si pe calea preotiei. Ati devenit preot. A mai ramas timp si pentru pictura?

Parintele Ioan – Intr-adevar, eu slujesc ca preot de mult timp, din anul 1970. Intre timp am pictat si biserici in destul de multe locuri din tara, printre care si Biserica “Bumbacari” din Capitala. Cand eu am ajuns preot acolo, biserica era innegrita, nu se mai vedea nimic din pictura, asa ca m-am hotarat s-o restaurez si am spalat pictura si, cu foarte multa greutate, am repictat-o. Pictura era facuta de Parintele Sofian Boghiu si de fratii Morosanu, Mihail si Gabriel, doi frati care mi-au fost colegi. Mihai a lucrat cu mine la Schitul Maicilor, la fel si Parintele Sofian Boghiu mi-a fost coleg la Schitul Maicilor si m-a invatat multe. Deci, i-am avut ca dascali atat pe Parintele Arsenie cat si pe Parintele Sofian. Eu am restaurat aceasta pictura de la Biserica “Bumbacari” de pe strada Toporasi, intr-o situatie foarte grea, dar cu multa rabdare, am adus-o la lumina cu ajutorul darului pe care mi l-au insuflat Parintele Arsenie Boca si Parintele Sofian Boghiu.

Dorina Zdroba – Revenind la Parintele Arsenie Boca, va rog sa exprimati in incheiere cateva ganduri pentru cititori.

Parintele Ioan – Un sfat le dau. Sa-l pretuiasca pe Parintele Arsenie care a fost duhovnicul Ardealului si al intregii Tari Romanesti si a suferit foarte mult fiind inchis, batut, batjocorit. Ii indemn pe credinciosi sa-l iubeasca mult pe Parintele Arsenie Boca si sa-l pretuiasca, sa-i citeasca invatatura din cartile sale si sa implineasca sfaturile sale prin fapte bune. Ii indemn pe credinciosi sa mearga la Draganescu, sa vada pictura Parintelui, si la Biserica “Sf. Elefterie” ca sa vada icoana din altar, si in alte locuri unde se afla icoane pictate de Parintele, sa se roage la icoane, sa mearga la mormantul Parintelui Arsenie Boca de la Prislop si sa-l pretuiasca pentru ca a fost un foarte mare duhovnic si slujitor al Bisericii noastre.

Dorina Zdroba – Preacucernice Parinte Ioan Tudorache, va multumesc din suflet pentru acest interviu. Va doresc multa sanatate si putere de munca in nobila dvs. misiune de preot si pictor de icoane, si sa ne bucurati cat mai mult cu darul pe care-l aveti de la Dumnezeu!

Parintele Ioan – Doamne ajuta!

Dorina Zdroba – articol publicat pe site-ul CrestinOrtodox.Ro

PS Daniil Stoenescu despre Parintele Arsenie Boca

 

“Oare nu ardea în noi inima noastră când ne vorbea pe Cale – la Sâmbăta, Prislop, Drăgănescu sau Sinaia – şi ne tâlcuia Scripturile?”(cf. Luca 24,32)

Patericul ne relatează despre un frate care, mergând odată la chilia avvei Arsenie cel Mare din Schit şi trecând pe lângă fereastră, aruncându-şi privirea spre înlăuntru, i-a fost dat să-l vadă, din rânduială şi iconomie dumnezeiască, pe bătrânul călugăr în rugăciune învăluit peste tot “ca de un foc” – de focul luminii harului Duhului Sfânt – căci, spune Patericul “era vrednic acel frate de a vedea astfel de lucruri minunate”.

Pentru cei ce l-au cunoscut şi recunoscut, pentru cei ce l-au ascultat şi urmat pe Părintele Arsenie Boca (29 sept. 1910 – 28 nov. 1989 ) ziua de 28 noiembrie – deja înscrisă cu “cruce roşie” în calendarul vieţii noastre – ne este în anul bisericesc ca o “fereastră” prin care cu dragoste şi dor ne aruncăm privirea minţii – ca şi ucenicul din Pateric – înspre personalitatea harismatică “ca o pară de foc” a celui care a fost, este şi va rămâne de-a pururi pentru ortodoxia, spiritualitatea şi monahismul românesc al veacului XX – Părintele Arsenie, Omul lui Dumnezeu.

De trei ani “batem” cu smerenie şi umilinţă prin pomenirile rânduite de Sfânta Biserică la uşa chiliei “de dincolo” a Sfinţiei Sale, cu gândul luminat şi purtat de la “fereastra chiliei” avvei Arsenie din Pateric, la chilia Părintelui Arsenie de sub “fereastra Munţilor Făgăraşului, iar de acolo la “fereastra celulei” unei temniţe din anii ‘50 – pe care privind un gardian (ca ucenicul din Pateric) l-a văzut pe Părintele Arsenie în rugăciune învăluit “ca de un foc” – pentru ca în sfârşit, să ni-l aprindem ca o lumânare la crucea mormântului Sfinţiei Sale de la Prislop, de care se cuvine să ne apropiem ca de un “rug aprins” ca să primim “lumină din lumină”.

Binecuvântat este poporul din care s-a ridicat un astfel de om până la “statura vârstei deplinătăţii în Hristos” (Efes. 4,13), ocrotită este ţara noastră care are un astfel de mijlocitor către Dumnezeu şi vie este Biserica care a avut un astfel de slujitor ce nu a făcut “compromisuri spiritului vremii” în trecutul încheiat la numai câteva zile după săvârşirea Sfinţiei Sale din această viaţă (28 noiembrie – 22 decembrie 1989!). Pentru că astăzi, într-o vreme plină de incertitudini când lumea şi societatea în care trăim se aseamănă tot mai mult cu un “Ţinut al Gherghesenilor” bântuit de felurite duhuri, curente şi ideologii ”care nu sunt de la Dumnezeu”, ne dăm seama că a-l fi întâlnit cândva, cunoscut, ascultat, crezut şi urmat – după puteri – pe Părintele Arsenie Boca la o răspântie a vieţii noastre, este aproape egal cu faptul de a fi fost contemporani cu un adevărat profet biblic, apostol neotestamentar sau Sfânt al Bisericii Ortodoxe! Aceasta este deci imaginea şi icoana clară şi definitivă – ca un reflex al picturii bisericeşti de la Drăgănescu şi Prislop – a Părintelui Arsenie, zugrăvită înaintea ochilor şi înlăuntrul sufletului nostru de razele unei lumini ce coboară atât de pe Tabor, cât şi din norii Parusiei…

De aceea, lăsând în seama lui Dumnezeu rânduirea vremii în care “lumina să fie pusă în sfeşnic” şi timpului – care ţese în taină odăjdiile sfinţilor şi le sculptează racla – să adeverească tuturor, “cler şi popor”, locul Icoanei Părintelui Arsenie în catapeteasma neamului nostru românesc “creştinesc şi de Hristos iubitor”, mărturisim că – cel puţin în vremile pe care le trăim astăzi şi în viitorul apropiat – despre Părintele Arsenie, despre activitatea şi lucrările Sfinţiei Sale, se cuvine mai mult şi mai bine să se tacă, decât să se vorbească…

“Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Prea Cuviosului Părintelui nostru Arsenie Ieromonahul, rămâi cu noi, în toate zilele, căci este spre seară şi zilele rele sunt”. (cf. Lc. 24,19; Mt. 28,20; Efes. 5,16).

PS Daniil Stoenescu
sursa…

NOTA – Da, asa este, toti stim, dintre cei care s-au apropiat de acest duhovnic plin de har al neamului romanesc si au ajuns ca sa-i citeasca viata si scrierile, apoi…. marturiile nenumaratilor credinciosi care l-au cunoscut personal si au devenit „dependenti” de spusele lui pline de intelepciune , care ne lumineaza si ne inteleptesc mintea si sufletul. Intre ei se numara oameni cu variate nivele de cunostere, cultura , dar avand un numitor comun : credinta ortodoxa autentica si puterea ca prin ea sa recunoasca un mare suflet , un Om al Lui Dumnezeu.

Cristina David