Osandirea iertarii…

Osândirea iertării…

Unul din marile păcate ale fariseilor.

Fariseul – dreptul după părerea sa – osândea în cugetul său pe păcătoasă – nu păcatul.
Iisus – dreptul după adevăr – ierta păcătoasa, fiindcă singură se osândea de păcatele sale.
Osândirea din ochii fariseului interzicea pocăinţa femeii. După fariseu, după punctul de vedere fariseic, nu există convertire.

Poate că şi de aceea a lepădat Iisus „dreptatea”mioapă a fariseilor.
Dar osândirea cade în propria sa sentinţă: fiindcă ea interzice iertarea, atrage asupra-şi această interzicere.
Osândirea nu are îndreptare. Ricoşează în ea chiar şi tactica divină, căci fariseul osândi iertarea, pe care o dădea Iisus femeii;adică osândea pe Dumnezeu Însusi pentru că ierta.

Cine ştie, poate că la farisei s-a gândit Iisus când a zis că vor fi judecaţi cu judecata cu care judecă.
Fariseul era solipsistul vremii sale, care se credea până şi criteriul lui Dumnezeu.
Ce trufie groaznică găseşti la câte unii „drepţi”.
Nu în zadar a zis Iisus, că mai mare bucurie se face în Cer pentru un păcătos care se întoarce, decât pentru 99 de „drepţi”.
Nu în zadar se zice că cea mai primejduită este mântuirea sfântului. De aceea Dumnezeu le ascunde conştiinţa de sine a sfinţeniei.
Sfinţii sunt fără să ştie că sunt. Aceştia ţin morţiş că-s păcătoşi.

Prislop 9.10.1949  Luca 7, 36-50››
Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, „Cuvinte vii”, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006, p. 129.

postare Cristina David