Parintele Arsenie Boca aproape de canonizare

Episcopia Devei şi Hunedoarei a anunţat joi, 5 septembrie 2019, aprobarea documentaţiei necesare pentru canonizarea Părintelui Arsenie Boca întocmite de Comisia specială teologică a Mitropoliei Ardealului.

Dosarul complet și studiul document asupra sfințeniei vieții Cuviosului Părinte Arsenie vor fi înaintate spre examinare și decizie Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Teolog, pictor și duhovnic, Părintele Arsenie s-a născut în data de 29 septembrie 1910.

A studiat la Gimnaziul ortodox „Avram lancu” din Brad (1922-1929), la Academia Teologică „Andreiană” din Sibiu (1929-1933), la Academia de „Belle Arte” din București și a urmat un stagiu de documentare la Muntele Athos.

A fost hirotonit diacon celib în 1936 și preot în data de 10 aprilie 1942.

În data de 3 mai 1940 a fost tuns în monahism la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, sub numele de Arsenie, a cărei obște a îndrumat-o până în toamna anului 1948, când a fost transferat de mitropolitul Nicolae Bălan la Mănăstirea Prislop.

ÎPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, declara în 2014 că Biserica Ortodoxă Română nu se opune canonizării părintelui Arsenie Boca, supranumit „Sfântul Ardealului”. De asemenea, Mitropolitul Ardealului spunea că „ar fi cel mai fericit om din lume să poată să semneze şi el pe actul de canonizare”. ÎPS Laurenţiu a spus atunci, că întâlnirile sale cu părintele Arsenie Boca au fost „providenţiale”. În 2019, se împlinesc 30 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca, care este îngropat la Mânăstirea Prislop din județul Hunedoara.
Citeşte întreaga ştire: Mitropolia Ardealului a decis ca Arsenie Boca să devină sfânt. Ce se întâmplă mai departe cu procesul de canonizare

Părintele Arsenie Boca, aproape de sanctificare.  Dosarul de canonizare a fost înaintat Sfântului Sinod care va avea ultimul cuvânt .

„Comisia Sinodala va analiza foarte riguros, la randul ei, aceasta propunere si dosarul de canonizare”. Aici am citat cuvintele domnului Vasile Banescu din anuntul facut astazi pe posturile de televiziune. Dansul este purtatorul de cuvant al BOR. Aceasta stire venita astazi in chiar ziua Praznicului Inaltarii Sfintei Cruci mi-a luminat ziua intr-un fel greu de exprimat. Bucurie interioara , multumire sufleteasca…si alte simtaminte care se impletesc si converg intr-o stare de spirit minunata.

sursa : https://basilica.ro/parintele-arsenie-boca-propus-spre-canonizare/

Cristina David

O stire primita pe neasteptate: Arsenie Boca VA FI CANONIZAT!

 

O veste primita de mine, astazi, 11 iunie. Multumesc din tot sufletul si sunt recunoscatoare Domnului care a aratat voia Lui in ceea ce asteptam noi, credinciosii romani, atat de mult si de atata vreme! Sfantul Ardealului va avea un nume in Calendarul nostru Ortodox : Sfantul Arsenie de la Prislop…Slava Tie Doamne, pentru toate!

Ziaristul Mihail Popescu de la Evenimentul Zilei a publicat in numarul de astazi al jurnalului :

Colegul nostru Florian Bichir a anunțat duminică seară pe postul B1 TV că Părintele Arsenie Boca urmează să fie canonizat de Biserica Ortodoxă Română, prima celebrare a sa urmând să fie făcută pe 28 noiembrie 2018, cu doar câteva zile înainte de inauguraea Catedralei Neamului. Data este aleasă simbolic, duhovnicul de la Prislop murind la 28 noiembrie 1989. Numele de sfânt va fi Sfântul Arsenie de la Prislop.

Procesul de canonizare a început în urmă cu peste doi ani, când Comisia a început să strângă informații despre munca și opera duhovnicului.

Florian Bichir nu a făcut întâmplător acest anunț, el fiind, alături de Romeo Petrașciuc și Raluca Toderel, coordonator al lucrării ”Părintele Arsenie Boca în Arhivele Securității”, trei cărți de documente inedite din arhivele CNSAS.

Acestea au fost singurele volume cu valoarea științifică acceptate și cercetate de Comisie.

Raportul Comisiei de canonizare, condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, va fi supus aprobării Sfântului Sinod în următoarea sa ședință.

sursa : http://evz.ro/arsenie-boca-canonizat-numele-sfant.html

Cristina David

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

http://evz.ro/arsenie-boca-canonizat-numele-sfant.html