Tot parintele ne spune apoi in ce fel putem noi, lasand orice mandrie la o parte, sa patrundem adanc in propriul suflet si sa cautam a vedea adevarul si nu inchipuirea despre noi insine, oglindit in ganduri si fapte. caci cel mândru nu-şi vede, de obicei, păcatul, sau nu vrea sa-l vada.
Acum să vă spun şi despre spovedania care duce la smerenia omului lăuntric:
Întorcându-mi privirea cu toată atenţia asupra sufletului meu şi observând mersul lăuntric al stării mele m-am încredinţat din experienţă, că nu-L iubesc pe Dumnezeu, nu am dragoste către aproapele, nu cred în nimic din cele ce ştiu despre religie (credinţă) şi sunt plin de mândrie şi de iubire de sine. Toate acestea se găsesc într-adevăr în mine (descoperindu-le) printr-o cercetare amănunţită săvârşită asupra simţurilor şi faptelor acolo unde sunt.
Urmeaza expusa, in cuvinte aspre (in patru puncte), o auto analiza severa a celui care doreste sa-si cunoasca cu adevarat starile sufletesti si faptele sale pentru a ajunge la a o sincera pocainta , la dorinta fierbinte de a se impaca cu Tatal Ceresc si care sa-l indrume la duhovnicul sau pentru spovedirea multelor pacate pe care le faptuieste zilnic de cele mai multe ori cu mare usurinta si netinand cont ca in acest fel se indeparteaza total de Dumnezeu si de ajutorul Lui. Trebuie să ne cunoaştem păcatele cum nu se poate mai limpede, nelasand nici unul nesocotit, in toata sinceritatea.Constatarea plina de amar ce se desprinde dupa o analiza lipsita de orice inchipuire de sine a vietuirii dupa bunul plac, este de natura sa ne tulbure:
Sunt plin de iubire şi de mândrie de sine. Tot faptele mele afirmă următorul lucru: văzând în mine ceva bun, doresc să-l scot la iveală, sau să mă proslăvesc în faţa altora, sau să mă îndulcesc înlăuntrul meu, deşi în afară arăt o oarecare smerenie, totuşi le atribui propriilor mele puteri şi mă socotesc în faţa altora cel mai desăvârşit, sau cel puţin nu mai rău decât ei. Dacă observ la mine un neajuns, caut să-l acopăr cu aparenţe – cu necesitate sau cu nevinovăţie; mă supăr pe cei ce nu mă respectă, pe care-i consider drept nişte nepricepuţi care nu ştiu să preţuiască oamenii; mă laud cu binefacerile mele, înfrângerile în întreprinderile mele le socotesc jignitoare pentru mine, cârtesc şi mă bucur de nenorocirea vrăjmaşilor mei. Chiar dacă-mi dau silinţa spre ceva bun, am drept scop sau lauda sau folosul meu sau mângâierea ce vine de la lume. Într-un cuvânt, eu fac din mine un ideal în faţa căruia săvârşesc o neîntreruptă slujbă, căutând în toate fie plăcere pentru simţuri, fie o hrană pentru patimile şi poftele mele doritoare de desfătări. Din toate cele înşirate aici, mă văd mândru, lipsit de credinţă, neiubitor de Dumnezeu şi urâtor de aproapele. Ce stare mai păcătoasă decât aceasta? Situaţia duhurilor întunecate (a dracilor) e mai bună decât a mea, căci ele chiar dacă nu-L iubesc pe Dumnezeu, îl urăsc pe om, trăiesc şi se hrănesc cu mândrie dar cel puţin ele cred şi se cutremură de atâta credinţă. Dar eu? Mai poate fi o stare mai grea decât aceea care mă aşteaptă? Şi pentru care alte pricini hotărârea judecăţii va fi mai aspră, dacă nu pentru o astfel de viaţă dezordonată şi nechibzuită pe care o recunosc în mine însumi.”
Adesea spunea parintele Arsenie ca atunci cand ajungi sa-L descoperi pe Dumnezeu, te descoperi pe tine si iti vezi mizeria din sufletul tau. Numai atunci il invingi pe cel rau, cand invingi pacatul din tine. Ne atragea atentia asupra cuvintelor din tot sufletul si din toata inima, ca numai acea intoarcere la Dumnezeu este bine-primita, care este din tot sufletul si din toata inima, cu hotararea de a nu mai parasi calea faptelor bune, a credintei si a rugaciunii. (Preotul Ioan Sofonea, “Am auzit un sfant vorbind: Parintele Arsenie Boca”, Editura Accent Print, Suceava, 2013)
Parintele Arsenie Boca Un om mai presus de oameni 