Pr. Arsenie Boca: „a osândi pe preoţi e lucrul cel mai uşor şi cel mai fără rost”

A osândi pe preoţi e lucrul cel mai uşor şi cel mai fără rost. Să fim drepţi: slujba preoţilor e sfântă, darul lor e de la Dumnezeu, e sfânt. Că firea lor pământească mai dă uneori prilej de sminteală, iară să fim drepţi: neavând cum să vină altfel decât prin naştere din trupuri pământeşti în care mişună pornirile fărădelegilor ca şerpii şi rod înclinările patimilor ca viermii, sigur că ei vor fi covârşiţi de moştenirea aceasta şi nu-şi vor putea îndeplini fără umbră trimiterea lor de la Dumnezeu.

Chemarea le este învăluită, vor şovăi în hotărâri, biruindu-se de lume, în loc ca ei să biruie lumea. Sigur că aceştia, prin viaţa lor, nu vor lăsa poporul să creadă, şi aşa se vor sălbătăci oile asupra păstorului şi vor face bucurie lupilor. In jurul lor se va întări întunerecul a toată neştiinţa şi va începe foametea, nu de pâine, ci de Cuvântul lui Dumnezeu, pâinea cea din Cer. Sarea pământului o vor călca-o oamenii în picioare şi aşa vine că: „Şi preotului i se va întâmpla ca şi poporului”.

Dar, de toată starea asta rea a lucrurilor are să dea seama şi poporul, căci toată decăderea e de la părinţi începătură. Iată în ce mare măsură milostivirea lui Dumnezeu e atârnătoare de oameni. Dreptatea însă nu mai e atârnătoare de oameni, aceştia trebuie să o sufere fără de tocmeală.

Părintele Arsenie Boca. Cărarea Împărăţiei. Ed: Charisma, Deva 2006

„Mergeti si la preotii vostri, ca ei stiu necazurile mirenilor si greutatile voastre. Voi aveti preoti buni la Sibiu. Nu mergeti la manastiri sa va spovediti, ca va dau canoane mari. Dar sa mergeti la manastiri pentru rugaciuni, liturghii si dezlegari” – a zis odata Parintele Arsenie. (Maria Matronea, Sibiu)

Eram la Biserica Draganescu. Parintele Arsenie picta sus, iar eu stateam jos, lânga schela. La un moment dat, Parintele zice: „Mai, asa-i ca-s lacomi preotii?”. Eu nu spun nimic. Parintele ma întreaba si a doua oara si ma întreaba si a treia oara: „Mai, asa-i ca-s lacomi preotii?”. Eu nu scot o vorba. Atunci, Parintele se apleaca sa vada daca mai sunt lânga schela si îmi zice: „Mai, tu nu auzi ce vorbesc eu cu tine?”. Eu zic: „Dar, Parinte, acum nu am vorbit de preoti”. Parintele zice: „Da, mai, nu am vorbit acum de preoti, dar tu, când esti cu mai multe persoane si vorbiti de preoti, numai de rau ziceti de ei. Ziceti ca-s lacomi. Iata ce povata îti dau eu: sa nu-i mai vorbiti de rau pe preoti, fiindca sunt slujitorii lui Dumnezeu si nu aveti voie sa-i judecati voi”.

Dupa ce m-am întors de la Parintele, am deschis Biblia exact la paragraful care zice: „Cine esti tu, omule, ca sa judeci sluga altuia”. Exact ce-mi spusese Parintele Arsenie! De atunci, nu mai vorbesc pe nimeni de rau, mai ales pe preoti, ca Dumnezeu este singurul care poate sa-i judece. (Biliboaca Matei, Savastreni)

“Noi marturii despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2005

Cristina David

Marturii ale preotului Bordasiu despre Parintele Arsenie

Aflam din povestirile preotului Nicolae Bordasiu – care a avut legaturi stranse si cu miscarea Rugul Aprins din Bucuresti – impresia deosebita facuta asupra lui de persoana si personalitatea Parintelui Arsenie Boca , atunci cand pr Bordasiu a mers special la Manastirea Brancoveanu ca sa-l cunoasca, caci multe si minunate lucruri auzise el si nu doar el ci si ceilalti colegi ai lui de la Teologie despre staretul de acolo. „Dar, până nu vezi cu ochii, nu crezi cât de frumoase şi de mari sunt lucrurile!”

Voi reda un scurt fragment din dezvaluirile preotului Bordasiu, facute de el mult mai tarziu in cadrul unui interviu acordat lui.

„Şi mi-a plăcut foarte mult la Sâmbăta! Atunci l-am cunoscut viu şi natural pe Părintele Arsenie Boca. Se vorbeau multe despre Părintele Arsenie, între care şi faptul că nu-i poţi ascunde nimic, că ştie tot ce faci. Şi aveam un coleg – Dumnezeu să-l odihnească! –, Sandu Bucescu. Era coleg de teologie şi mai târziu a fost pictor de biserici. Şi el fuma. Aflând însă că în mănăstire la Sâmbăta nu e bine să fumezi, că nu-i convine Părintelui, el, care fuma, deşi n-aş putea spune că era un împătimit al tutunului, a hotărât să fumeze numai cu noi, pe ascuns. Şi, cum stăteam noi într-un grup, pe o bancă, am văzut de departe că vine Părintele Arsenie spre noi. Şi atunci Sandu Bucescu şi-a stins ţigara şi a aruncat-o. El era un tip tare glumeţ şi mucalit şi ne spune: Ei, acum să-l văd dacă mă prinde că am fumat! Dar Părintele, care era la o distanţă bună de noi, încât e exclus să fi auzit, când a ajuns în dreptul nostru – nu ştiu dacă venea anume pentru noi sau trecea întâmplător, dar nu era însoţit de lume –, ne-a zis: Ei, de-acum, frate Bucescu, ia să vedem cât ai fumat sau cum ai fumat… Când am auzit, toţi am rămas deosebit de surprinşi, că noi tocmai despre asta vorbiserăm şi chiar atunci să ne spună Părintele că a fumat!… Cu această introducere în relaţiile dintre noi şi Părintele, am fost cu adevărat cucerit de personalitatea Sfinţiei Sale. L-am auzit atunci de multe ori vorbind şi am văzut şi cât de mult este iubit de lume, fiindcă mergea lumea puhoi după dânsul. Ieşea din biserică sau de acasă şi cum ieşea în lume, cum se făcea cârd de oameni, care-l însoţeau, încât era parcă un magnet care atrage în jurul lui tot şi adună!

Impresionant a fost încă şi faptul că omul nu trăieşte numai cu pâine, dar şi cu pâine! Şi mănăstirea avea terenuri care trebuiau lucrate. Şi atunci aveau fân cosit, care trebuia întors şi adunat. Şi Părintele Arsenie zice: Ei, acum să ne ducem să adunăm fânul. Şi cred că vreo câteva sute de oameni au pornit după dânsul… Am rămas tare impresionat de această putere de atragere a mulţimii, dar şi de dragostea pe care poporul o manifesta faţă de Părintele!”

sursa http://www.arsenieboca.ro/am-fost-cucerit-de-personalitatea-parintelui

postare si comentarii – Cristina David

Cuvantul rostit de parintele Daniil Stoenescu la trei ani de la stramutarea Parintelui Arsenie Boca in „lumea celor vii”

 

Citind cuvintele rostite de fostul ucenic al Santului Ardealului m-am simtit atat de marunta,  de nedesavarsita in ochii Parintelui Arsenie si in fata Lui Dumnezeu. Am plans mult, dupa care s-a coborat peste mine o liniste ce parca venea din alte sfere, in fata ochilor l-am vazut cu multa claritate pe Parintele a carui figura intotdeauna mi-a insuflat incredere, curaj si mai ales un puternic indemn de a continua lupta duhovniceasca in lume . Cred, stiu ca Parintele Arsenie acolo unde este acum, prin rugaciunile sale la Domnul Hristos pentru noi si pentru intarirea noastra , ne sustine, ne ajuta . Ramane doar ca sa-i cerem ajutorul, atat.

Cristina David

Cuvantul rostit de parintele Daniil Stoenescu la trei ani de la stramutarea Parintelui Arsenie Boca in „lumea celor vii”

28 Noiembrie – o zi cu cruce…*

“Oare nu ardea în noi inima noastra când ne vorbea pe Cale – la Sâmbata, Prislop, Draganescu sau Sinaia – si ne tâlcuia Scripturile?”(cf. Luca 24,32)

Patericul ne relateaza despre un frate care, mergând odata la chilia avvei Arsenie cel Mare din Schit si trecând pe lânga fereastra, aruncându-si privirea spre înlauntru, i-a fost dat sa-l vada, din rânduiala si iconomie dumnezeiasca, pe batrânul calugar în rugaciune învaluit peste tot “ca de un foc” – de focul luminii harului Duhului Sfânt – caci, spune Patericul “era vrednic acel frate de a vedea astfel de lucruri minunate”.

Pentru cei ce l-au cunoscut si recunoscut, pentru cei ce l-au ascultat si urmat pe Parintele Arsenie Boca (29 sept. 1910 – 28 nov. 1989) ziua de 28 noiembrie – deja înscrisa cu “cruce rosie” în calendarul vietii noastre – ne este în anul bisericesc ca o “fereastra” prin care cu dragoste si dor ne aruncam privirea mintii – ca si ucenicul din Pateric – înspre personalitatea harismatica “ca o para de foc” a celui care a fost, este si va ramâne de-a pururi pentru ortodoxia, spiritualitatea si monahismul românesc al veacului XX – Parintele Arsenie, Omul lui Dumnezeu.
De trei ani “batem” cu smerenie si umilinta prin pomenirile rânduite de Sfânta Biserica la usa chiliei “de dincolo” a Sfintiei Sale, cu gândul luminat si purtat de la “fereastra chiliei” avvei Arsenie din Pateric, la chilia Parintelui Arsenie de sub “fereastra Muntilor Fagarasului, iar de acolo la „fereastra celulei” unei temnite din anii ‘50 – pe care privind un gardian (ca ucenicul din Pateric) l-a vazut pe Parintele Arsenie în rugaciune învaluit “ca de un foc” – pentru ca în sfârsit, sa ni-l aprindem ca o lumânare la crucea mormântului Sfintiei Sale de la Prislop, de care se cuvine sa ne apropiem ca de un “rug aprins” ca sa primim “lumina din lumina”.

Binecuvântat este poporul din care s-a ridicat un astfel de om pâna la “statura vârstei deplinatatii în Hristos” (Efes. 4,13), ocrotita este tara noastra care are un astfel de mijlocitor catre Dumnezeu si vie este Biserica care a avut un astfel de slujitor ce nu a facut “compromisuri spiritului vremii” în trecutul încheiat la numai câteva zile dupa savârsirea Sfintiei Sale din aceasta viata (28 noiembrie – 22 decembrie 1989!). Pentru ca astazi, într-o vreme plina de incertitudini când lumea si societatea în care traim se aseamana tot mai mult cu un “Tinut al Gherghesenilor” bântuit de felurite duhuri, curente si ideologii ”care nu sunt de la Dumnezeu”, ne dam seama ca a-l fi întâlnit cândva, cunoscut, ascultat, crezut si urmat – dupa puteri – pe Parintele Arsenie Boca la o raspântie a vietii noastre, este aproape egal cu faptul de a fi fost contemporani cu un adevarat profet biblic, apostol neotestamentar sau Sfânt al Bisericii Ortodoxe! Aceasta este deci imaginea si icoana clara si definitiva – ca un reflex al picturii bisericesti de la Draganescu si Prislop – a Parintelui Arsenie, zugravita înaintea ochilor si înlauntrul sufletului nostru de razele unei lumini ce coboara atât de pe Tabor, cât si din norii Parusiei…

De aceea, lasând în seama lui Dumnezeu rânduirea vremii în care “lumina sa fie pusa în sfesnic” si timpului – care tese în taina odajdiile sfintilor si le sculpteaza racla – sa adevereasca tuturor, “cler si popor”, locul Icoanei Parintelui Arsenie în catapeteasma neamului nostru românesc “crestinesc si de Hristos iubitor”, marturisim ca – cel putin în vremile pe care le traim astazi si în viitorul apropiat – despre Parintele Arsenie, despre activitatea si lucrarile Sfintiei Sale, se cuvine mai mult si mai bine sa se taca, decât sa se vorbeasca…

“Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Prea Cuviosului Parintelui nostru Arsenie Ieromonahul, ramâi cu noi, în toate zilele, caci este spre seara si zilele rele sunt”. (cf. Lc. 24,19; Mt. 28,20; Efes. 5,16).

Protosinghel Daniil Stoenescu

* Din cuvântul rostit cu prilejul pomenirii savârsite la Mânastirea Prislop – 28 noiembrie 1992 – legata de împlinirea a trei ani de la stramutarea Parintelui Arsenie “în lumea celor vii”.

Text preluat din Gândirea (seria noua), nr. 2 / 1992

sursa : http://vladherman.blogspot.com

CELE MAI FRUMOASE CUVINTE ALE PARINTELUI ARSENIE BOCA EXPLICATE DE PARINTELE TEOFIL

Parintele Arsenie a fost un om cu o capacitate sufleteasca deosebita si cred ca Parintele orice ar fi fost, ar fi fost un om deosebit. Adica daca era inginer, nu era un inginer comun; daca era profesor, era un profesor exceptional; daca era un doctor, era un doctor deosebit. El a avut o inzestrare nativa deosebita si cind l-am cunoscut eu in ’42 avea 32 de ani si deja avea un nume mare. Cum a ajuns la aceasta Parintele nu a spus niciodata, insa eu personal cred ca a avut o inzestrare de la Dumnezeu pe care daca nu o ai nu poti fi niciodata ceea ce a fost Parintele Arsenie. Apoi el a studiat mult, nu numai Teologie, ci a studiat si arta, a facut Scoala de Belle Arte, sectia pictura, a facut si ceva Medicina, cunostea si chestiuni de medicina, si toate acestea la un loc i-au dat capacitatea de a lucra ca un om bine inzestrat si cu o cultura bine pusa la punct.

Cindva stateam in fata unei icoane facute de Parintele Arsenie, la Bucuresti, pentru manastirea noastra, o icoana cu Adormirea Maicii Domnului, care se gaseste in holul staretiei manastirii noastre. Stateam in fata acestei icoane si o prezentam unui cadru universitar de la Sibiu, si zic: „Eu cred ca Parintele Arsenie este un geniu”. Si respectivul spune: „Asta inseamna ca are o cultura perfecta si inca ceva”. Si zic eu: „Nu stiu daca are o cultura perfecta, dar sunt sigur ca are inca ceva”. Asta a fost Parintele Arsenie.

Avea o putere de sinteza deosebita, o putere de intuitie si o putere de a cunoaste totdeauna esentialul intr-o chestiune. Cind ii puneai o problema, el imediat avea raspunsul. Si de la el au ramas si cuvante scrise, in manuscrisele lui. De pilda, cind l-am intilnit eu pentru prima data, mi-a si spus un cuvant, o formula. Zice: „Ma, nu toti din lume se prapadesc, nici toti din manastire se mintuiesc”. Deci avea o posibilitate de a formula ceva. Sau cindva spunea el asa: „In mintea stramba si lucrul drept se stramba”. Asta le place la multi, am bagat de seama ca le place. Cind le spun ca Parintele a zis ca: „In mintea stramba si lucrul drept se stramba”, oamenii rad in general. De ce rad? Pentru ca si dau seama ca asa e. Numai ca e greu sa stii cind ti-e mintea stramba. Sau zicea Parintele ca: „Cea mai lunga cale e calea care duce de la urechi la inima”, adica de la informatie la convingere. Si zicea Parintele ca: „Mustrarea invinge, dar nu convinge”, sau ca: „Bobul lui de grau se preschimba in taciune, iar el se crede grau nedreptatit”.

Sa-ti feresti capul de frig si de prostie!

E un cuvant care merita sa fie stiut si urmat, el putind fi de folos tuturor celor ce nu iau aminte la ei insisi, tuturor celor care vor sa braveze si nu se gandesc la urmarile pe care le pot avea, spre raul lor, niste atitudini care nu sunt destul de bine gandite si controlate. Sa luam deci aminte la cuvantul de mai sus si sa-l implinim in cele doua laturi ale lui.

Conceptia de viata crestina.

Cata o avem, ne statorniceste in gandul si dorinta de a ne ridica mai presus de fire, de a indumnezei firea, prin harul si indurarile si iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Tocmai de aceea folosim si resursele firesti, cate le avem la indemina: aerul (aerul bun), hrana rationala, somnul si energia vitala, pe care nu vrem sa o risipim pe placeri, ci vrem s-o canalizam spre binele nostru material si spiritual. Asa dorea Parintele Arsenie, care a formulat indreptarul de viata, pe care l-a predat tinerilor si oricui care vrea sa ia aminte la el.

In mintea stramba si lucrul drept se stramba.

Asa obisnuia sa spuna Parintele Arsenie, care urmarea pentru oameni o minte dreapta si lucruri drepte si indreptare spre mintea cea buna. Valoarea acestui cuvant o intuiesc toti cei ce il aud, si asta se intimpla des, caci noi il aducem inaintea vizitatorilor si inchinatorilor nostri, mai ales atunci cind au prilejul sa vada o pictura a Parintelui Arsenie reprezentind Adormirea Maicii Domnului, pictura in fata careia se opresc cu admiratie multi dintre cei ce viziteaza Manastirea Brincoveanu de la Sambata. Mintea se stramba in urma patimilor si se indreapta pe masura curatirii de patimi. Cind mintea se indreapta, vede lucrurile drept, deci asa cum sunt ele.

Cea mai lunga cale este calea care duce de la urechi la inima.

Cea mai lunga cale este calea care duce de la urechi la inima, adica de la informatie la convingere. Oameni de informatie religioasa sunt mai multi decat cei ce au convingeri religioase. E necesara si informatia, care adeseori se face prin auzire. Dar a ramane la informatie inseamna doar a fi la inceputul drumului, „la urechi”. Pina la inima mai e o cale lunga, „cea mai lunga cale”.

Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse.

Cuvantul acesta ne aduce aminte de un cuvant asemanator, cu circulatie mai ales in lumea din Apus: „Un sfant trist este un trist sfant”. Parintele a fost intotdeauna pentru optimism, pentru bucurie, credinta noastra fiind „izvor de bucurie”, crestinismul fiind „religia bucuriei”. Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Sai :”Acestea vi le spun, ca bucuria Mea sa fie intru voi si ca bucuria voastra sa fie deplina” (Ioan 15, 11).

Bobul lui de grau se preschimba in taciune, iar el se crede grau nedreptatit.

Asa caracteriza Parintele Arsenie pe omul care se abate de la cele bune si care nu cauta si nu primeste indreptarea, ci si explica el mai bine cele pentru sine condamnind pe cei ce vreau sa-l indrepte. Inceputul oricarei indreptari este sa-ti recunosti greseala. „Cind greseala s-a facut in tine asezare si adevar”, cind o ai ca drepindere si o mai si justifici, atunci „nu mai e greseala, ci e pacat de moarte”. Intr-o astfel de situatie, cel ce se crede a fi drept, fara sa si fie de fapt, nu mai e bob de grau, ci doar taciune.

Mustrarea invinge, dar nu convinge.

Este si aceasta o cugetare la care e bine sa luam aminte. Are si mustrarea rostul si puterea ei, dar ea, ca si constringere, doar invinge, insa de convins nu convinge. De la invingere pina la convingere e o cale lunga, poate tot atat de lunga cat cea de la informatie la convingere, cat cea de la urechi la inima.

Dragostea lui Dumnezeu pentru cel mai mare pacatos este mai mare decat dragostea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu.

Cu o astfel de afirmatie, parintele ne da incredere in bunatatea lui Dumnezeu, in iubirea lui Dumnezeu fata de noi, pacatosii, caci se afirma si in rugaciunile de dezlegare ale sfantei noastre Biserici, ca mila lui Dumnezeu este tot atat de mare, tot atat de infinita, cum este de infinita si marirea Lui, de vreme ce se spune: „Ca precum este marirea Ta, asa este si mila Ta”. Cuvantul spus de Parintele Arsenie, in formularea de mai sus, ne aduce aminte si de ceea ce spune Psalmistul, prin cuvantele acestea: „Cat e de sus cerul deasupra pamintului, atat de mare e bunatatea Lui (a lui Dumnezeu) spre cei ce se tem de Dansul. Cat de departe e Rasaritul de Apus, atata a departat El de noi faradelegile noastre. Cum miluieste un tata pe copiii Sai, asa miluieste Domnul pe cei ce se tem de Dansul” (Psalmul 102, 10-13).

Ajutati-ma sa va pot ajuta.

Asta inseamna ca nu cel care vrea sa te ajute te ajuta cel mai mult, ci tu esti cel care poti sa fii ajutat. Daca esti deschis spre ajutor te poate ajuta omul de linga tine si omul superior tie; dar daca nu-l recunosti superior, ba, dimpotriva, il judeci si-l calci in picioare, atunci nu te poate ajuta, pentru ca omul este fiinta care poate zice nu, si zice nu!

Daca tot trebuie sa suferim, macar sa nu suferim zadarnic.

Pentru a putea folosi suferinta spre binele sau, omul trebuie sa creada ca suferinta are un sens pentru el, chiar daca pe moment nu intelege. De fapt, cel care intelege si stie cum sa suporte suferinta, nu mai sufera.

Domnul Hristos a fost rastignit cu spatele pe crucea materiala si cu fata pe crucea spirituala.

Unii dintre calugari nu sunt calugari, ci cuiere de haine calugaresti.

Cine face curte nu face carte.

Zicea Parintele Arsenie referindu-se la trup: „Fiecare dintre noi ducem un necredincios in spate”.

Pe o pictura facuta de Parintele Arsenie cu Judecata de Apoi e scris: „Tu esti noi”. „Tu esti noi”, ca si cind ar spune faptele oamenilor: Fii atent ca tu cum esti acum, sa stii ca esti noi, tu esti ceea ce ai facut, tu esti ceea ce ai gandit, tu esti ceea ce ai vorbit, tu esti ceea ce ai simtit, tu esti ceea ce ai citit. Tu esti noi. Noi ne-am alcatuit in tine. Cartea vietii tale esti tu insuti.

Parintele Arsenie ii indemna pe oameni sa nasca sfanti. Bineinteles ca pentru a naste sfanti trebuie sa fii sfant sau trebuie sa tragi de tine spre idealul sfanteniei. Si cind incepem sa ne ocupam de noi insine, putem sa ne cunoastem, sa aflam negativele noastre, sa cunoastem incarcatura data de altii si pusa in noi, s-o rezolvam; dar aceasta cere timp si osteneala.

Parintele Arsenie, Dumnezeu sa-l odihneasca, mi-a spus cindva un cuvant; de fapt, nu mie ci unui parinte, pe atunci student la teologie, un cuvant pe care eu il socotesc cel mai important cuvant pe care l-am auzit de la el din cate stiu ca le-a spus si le-a scris, anume: „Sa ai intelegere fata de neputinta omeneasca”.

Parintele zicea ca de doua ori trebuia sa se intilneasca omul cu el: o data cind ii spune si a doua oara la moarte, sa-­i spuna daca a facut ce i­a spus. Foarte corect! Ce rost are sa mearga cum merg unii ca sa-­i spuna unul, ca sa-­i spuna altul, ca un cuvant de folos, ca nu stiu ce… si­-apoi aduna la cuvante de folos si nu implineste nimic!

Din cati oameni am cunoscut eu lucratori in Biserica, Parintele Arsenie a fost unic. Unic prin gandirea lui, prin stilul lui de lucru.

IN MEMORIAM SFANTUL ARDEALULUI ( +28 noiembrie 1989)

Name(obligatoriu)

Email(obligatoriu)

Website

Comment(obligatoriu)

Trimite

Δ

IN MEMORIAM SFANTUL ARDEALULUI ( +28 noiembrie 1989)

PS Daniil Partosanu despre duhovnicul lui, Parintele Ieromonah ARSENIE BOCA:

– Părintele Arsenie a fost un om excepţional, un om extraordinar, un om al lui Dumnezeu, un mare părinte al Bisericii noastre. Pentru mine personal, cel mai mare din veacul nostru şi din vremea noastră.

Aflându-te în prezenţa şi în apropierea Părintelui Arsenie, simţeai prezenţa lui Dumnezeu şi Îl simţeai pe Hristos trăind şi vorbind în Părintele Arsenie. Era şi este un lucru extraordinar – cum spunea cineva – în viaţa noastră, în viaţa oamenilor să întâlnim un sfânt. Eu pot să spun că acest lucru l-am simţit şi l-am trăit şi sunt absolut convins şi responsabil de ceea ce spun acum.

În viaţa mea personală, mai mulţi oameni au avut roluri deosebite…Dar în mod cu totul şi cu totul aparte, cu totul şi cu totul deosebit în viaţa mea, un rol crucial l-a avut şi-l are persoana şi personalitatea duhovnicească, harismatică, de statură neopatristică, a Părintelui Arsenie Boca, atât de cinstit, de cunoscut, de apreciat, de căutat şi de recunoscut chiar şi ca sfânt de către o mulţime uriaşã de credincioşi.

 

Nu am facut decat sa selectez doar cateva aprecieri pline de respect, dragoste si evlavie ale unui alt mare duhovnic roman care i-a fost ucenic Parintelui Arsenie si pe care cu alta ocazie il numea “Everestul neamului romanesc”.

Dumnezeu sa-l odihneasca pe Parintele nostru sfant Arsenie Boca in randul dreptilor Lui!

Cristina David