Moartea care dobândeşte Învierea

Redau un fragment dintr-o predica de Parintelui Arsenie (Prislop, 25 aprilie 1949) in care este explicat sensul mortii de pe pozitia credintei in Hristos si a Invierii Lui.

Moartea care dobândeşte Învierea

De ce nu ne temem noi de moarte?
Pentru a răspunde la întrebarea aceasta mă folosesc de învăţătura celui dintre sfinţi, Părintele nostru Maxim Mărturisitorul, despre rostul morţii.
Sfântul ne învaţă că: de unde, înainte de răstignirea lui Iisus moartea era o pedeapsă dată firii, după pogorârea lui Iisus în împărăţia morţii, şi stricarea ei, Iisus i-a răpit pe toţi morţii, care erau drepţii Vechiului Testament, şi a întors moartea asupra ei însăşi, asupra păcatului, şi nu mai mult asupra firii omului.
Omul a fost renăscut în Iisus, iar morţii nu i s-a mai dat decât păcatul lui.
Primul dintre oameni care a fost sustras morţii, a fost tâlharul de pe cruce, care a intrat în Împărăţia Vieţii „astăzi” (- „vei fi cu Mine în Rai!”) adică din însăşi această viaţă.
Cu stricarea împărăţiei morţii, cu deschiderea Împărăţiei Cerurilor, sensul morţii s-a schimbat, dintr-o pedeapsă într-o binefacere. De acum moartea nu mai e o pedeapsă dată firii, ci o pedeapsă dată păcatului. –iar la aceasta ne învoim din toate puterile. De aceea nu ne temem de moarte. Dacă viaţa noastră a fost o viaţă a lui Iisus, nici moartea noastră nu va fi deosebită. Căci zice Sfântul Pavel:„Toţi cei ce vor să trăiască viaţa în Hristos, prigoniţi vor fi!”
[…]
Tot şirul sfinţilor mucenici au biruit moartea, că i-au ştiut neputinţa şi n-au fugit de ea, când împrejurarea le-a îmbiat-o. Ei au biruit moartea, ca moarte.
Iată în ce înţeles primim moartea, ca o eliberare, ca o ultimă spălare a vieţii, un câştig al morţii lui Iisus şi o arvună a învierii Sale, premiza şi concluzia tuturor învierilor.
Iată câtă înviere e în crucea noastră cea de toate zilele, câtă înviere e în săptămâna patimilor noastre, care e viaţa aceasta toată. Iar de vom fi vrednici şi de asemănarea cu Iisus, aceasta numai din acestea se dovedeşte. Deci viaţa noastră în Hristos şi viaţa lui Iisus în noi ne duc de la chip la asemănare, de la început până la sfârşit.
Iar a trăi pe Hristos, e a învia din morţi!
Slavă Învierii Tale, începutul învierii noastre.
Prislop, 25 aprilie 1949››
Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, „Cuvinte vii”, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006, pp. 80-82

postare – Cristina David

Cei Trei Mari Ierarhi au fost sarea vremii lor

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Cei Trei Mari Dascali si Ierarhi ai Bisericii : Sf Vasile cel Mare, Sf Grigorie Teologul si Sf Ioan Gura de Aur


„Un crestinism fara recunoasterea lui Iisus ca Dumnezeu si Stapan al lumii, nu-ti obliga viata la a o face mai curata. Iar cu cat viata se face mai necurata, cu atata te-ntuneci dinspre Dumnezeu pana la a-L tagadui cu totul si a I te face vrajmas declarat. Viata traita pamanteste, fara grija, la asta te duce.
Spre o atare stavilire a rautatii a trimis Dumnezeu pe Sfintii Trei Ierarhi. Ei au fost sarea vremii lor care au oprit firea oamenilor de-a se strica cu totul. E de la sine inteles ca firea omeneasca, povarnita spre pacat, tocmai de aceea nu-i poate suferi. Dar ei n-au grija ca nu-s pe placul lumii. In ei arde luminos, inainte, misiunea care le-a dat-o Dumnezeu, de-a fi sare fapturii si martorii lui Dumnezeu intre oameni.”

(Extras din „SFANTUL VASILE CEL MARE – UN IERARH DE ATITUDINE”)
Sursa: Parintele Arsenie Boca – „CUVINTE VII”, Editura Charisma, Deva, 2006, p. 23.

postare – Cristina David

Cum putem castiga pacea launtrica – Parintele Arsenie Boca

Am putea să ne bucurăm de o mare pace, dacă am vrea să nu ne îndeletnicim deloc cu ceea ce zic sau fac alţii şi nici cu ceea ce nu ne priveşte.

Cea mai mare şi singura împotrivire este că odată robiţi de patimile şi poftele noastre nu facem nici o sforţare să intrăm în făgaşul desăvârşit al sfinţilor. „Vă las pacea Mea, vă dau vouă pacea Mea, nu cum v-o dă lumea”.

Ce plăcută dulceaţă, ce dragoste atrăgătoare în aceste cuvinte ale lui Iisus Hristos! … Sunt două feluri de păci: pacea lui Iisus şi pacea lumii. Pacea lumii cuprinde: grijile, întristările, neliniştile, scârba, remuşcările. Iisus grăieşte: „Biruieşte-te pe tine însuţi”.

Înfrânează-ţi poftele tale, împotriveşte-te dorinţelor, frângeţi patimile şi atunci duhul tău va fi ascultător poruncilor Lui, rămâne-va întru pacea cea nespusă, iar toate trudele vieţii, suferinţele, nedreptăţile, prigoanele, nimic nu va tulbura pacea Lui, care întrece orice înţelegere. Amin.

Parintele Arsenie Boca – Cararea Imparatiei

Atunci castigam mantuirea sufletului cand punem pret pe ea

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „CEARTA LUI IISUS CU PETRU”
„Misiunea lui Iisus aceasta era: sa antreneze omul in toate «riscurile» mantuirii, fiindca este inviere.
Drept aceea, dupa ce a iesit cu Petru la liman, Iisus a chemat la Sine multimea, impreuna cu ucenicii, si le-a zis: «Oricine voieste sa vie dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa in fiecare zi, si sa-mi urmeze Mie. Ca cine va voi sa-si mantuiasca sufletul, il va pierde; iar cine-si va pierde sufletul sau, pentru Mine si pentru Evanghelie, acela il va mantui».
Deci, categoric:
Cine-si iubeste viata sa, sufletul sau in lumea aceasta – fara a considera si cealalta, sau chiar impotriva ei acela isi va pierde sufletul, pentru ca acela e un iubitor de sine, un iubitor de trup – care nu se supune legii lui Dumnezeu, si nici nu poate (Romani 8,7) – acela e un «fricos» (Apocalipsa 21,8). In acestia nu e Duhul lui Hristos, acestia nu sunt ai Lui, ei traiesc impotriva lui Iisus.
Cine insa vrea sa scape de toropeala lumii acesteia, – caci de la «a vrea aceasta» incepe firul existentei sa capete Sensul transcendentei si se aprinde in ei Duhul lui Iisus, Duhul lui Dumnezeu, acestia toti isi risca sufletul si viata pentru Iisus si Evanghelie.
Cine a mentinut vie Evanghelia in constiinta veacurilor a fost intreg Calendarul sfintilor, care in tot chipul au murit curajos pentru Iisus si pentru Evanghelia imparatiei noastre. «Toti cati sunt manati de Duhul lui Dumnezeu, ei fiii lui Dumnezeu sunt, si n-au primit duh de robie, ca sa le fie iarasi frica, ci duhul infierii, prin care zicem lui Dumnezeu «Tata». Duhul insusi marturiseste impreuna cu duhul nostru ca suntem fii ai lui Dumnezeu»(Romani 8,14-16).
Atunci castigam mantuirea sufletului cand punem pret pe ea: pretul pe care l-a pus Iisus si toti sfintii. Pentru vesnicia noastra in Imparatia lui Iisus nici pretul vietii si nici un pret nu e prea mare. «Necazurile de acum nu sunt vrednice de-a fi puse in cumpana cu slava noastra viitoare.»”
Sursa: Parintele Arsenie Boca – „CUVINTE VII”,  Editura Charisma, Deva, 2006, pp  269.

Lupta nevazuta

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „LUPTA DUPA LEGE”
„Cei ce nu urmaresc in viata aceasta nimic mai mult decat sa fie fericiti in lume si tihniti in trup, acestia n-au razboi cu diavolul: pe acestia ii are tara de razboi. Caci cata vreme umbla dupa tihneala si fericire desarta, n-au sa se trezeasca din vraja vrajmasa, care-i tine bine inclestati in lumea aceasta sensibila, prin care-i duce pe nebagate de seama la pierzare sigura. De aceea a zis un sfant parinte ca cea mai primejdioasa temnita e aceea in care te simti bine: nu vei iesi din ea niciodata.
Razboiul incepe abia cu cei ce vor sa-si refaca fericirea Raiului pierdut, stradanie pentru care invata sa se desprinda pe rand din toata tihneala si slava desarta a vietii acesteia. si incepe asa:
Toate patimile sau lucrarile impotriva firii se ivesc mai intai in minte, in partea cea mai subtire a fapturii noastre nevazute. Aici vine un chip sau un gand al lumii acesteia si sta ca o momeala. Iar mintea, daca e neinvatata sau neprevenita despre lucratura straina, ca un miel nestiutor, vede lupul si se duce la el, crezand ca e oaie. Iar daca lupul mai e si viclean, se imbraca in piele de oaie si bietul miel, neavand mirosul oii cercat, tot de-a zburda se duce in coltii lupului flamand.
Prima intalnire intre minte si diavol e la linia momelii, pe care o flutura el in vazul mintii. Daca mintea nu baga momeala in seama, vrajmasul staruie cu ea, o arata mai sclipitoare, ca sa o faca iubita mintii. Aceasta e a doua inaintare a razboiului, sau asupreala. Daca la asupreala a izbutit sa fure mintea cu momeala si sa o faca sa vorbeasca impreuna, avem inaintarea la unire.


Mintea insa se trezeste ca a fost furata de gand strain si ca se afla in altceva, decat in ceea ce-i era dat dupa fire; iar cand isi da seama de ea insasi si de cele in care se afla, avem lupta cea de gand la o clipa hotaratoare. Se va invoi mintea sa mearga dupa momeala mai departe, sau se va intoarce de la dansa? Aici e lupta, si clipele sunt scumpe; si de cele mai multe ori viata intreaga a unuia sau a multime de insi atarna de lupta nevazuta a catorva clipe. Daca intarziem sa ne luptam, se poate intampla ca fara veste sa fim invaluiti la minte din partea poftei sau a iutimii, asupra carora inca arunca vrajmasul aprinderea sa. Prin urmare, ostas al lui Hristos, lupta trebuie data grabnic si dupa lege.”
 Sursa: Parintele Arsenie Boca – „Cararea Imparatiei, cap. IV – Razboiul nevazut”, Editura Charisma, Deva, 2006, pp. 173-174.

Cristina David

Dumnezeu doreste de la noi iubire dezinteresata –

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „DINCOLO DE INTAMPLARI…”
Ca Dumnezeu uneori pedepseste raul si uneori rasplateste binele, e ca sa stie omul ca raul se pedepseste si binele se rasplateste.
Daca o face rar in lumea aceasta, e semn ca o face sigur in cealalta. Daca uneori nu rasplateste binele dreptului e semn ca-i lucreaza rabdarea. In amandoua cazurile Dumnezeu asteapta sfarsitul omului: in ce sfarseste omul; fie ca a fost multa vreme bun, dar pierzand rabdarea in nevointele binelui, isi pierde socoteala si deci plata, fie ca a fost multa vreme rau «si venindu-si intru sine» se intoarce catre Dumnezeu, si cele de pe urma ale omului au ultimul cuvant.


O rasplata aici si imediata, pentru toate faptele, ar dauna libertatii omenesti. Raul nu s-ar face de frica pedepsei. Binele s-ar face din interesul rasplatii. S-ar micsora ceva din slava lui Dumnezeu si s-ar micsora si prestigiul fiintei omenesti.
Iata prin urmare la ce climat de libertate si dragoste dezinteresata vrea Dumnezeu sa-si ridice fiii, la Sensul lor metafizic, cel ascuns in Dumnezeu, care Duh este si Iubire si Adevar, si acestea fac si pe oameni cu adevarat liberi si cunoscuti si lor insisi ca atare.
Sursa: Parintele Arsenie Boca – „Cuvinte Vii”, Editura Charisma, Deva, 2006, p.190 – Extras din „DINCOLO DE INTAMPLARI…”

Cristina David

«O femeie, mare este credinta ta, fie tie precum voiesti !»


Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca


Extras din „CANANEANCA”

Cu cat orizontul tau e mai ingust, sau mai ingustat de durerea ta, cu atat nelinistea ta e mai mare, – si poate sa fie mai mare ca a toata lumea.
Asta era starea sufleteasca a Cananeencii.
Dar iata trece Iisus pe langa tragedia aceasta: toate tragediile tipa la Dumnezeu, ori rugandu-L, ori hulindu-L. Iisus se face ca nu aude. «Nu i-a raspuns ei nici un cuvant.» Dar L-au rugat si ucenicii Lui s-o auda: «Ca striga in urma noastra».
Iisus s-a facut ca nu-i asculta. Dar in nevazut atragea sufletul deznadajduit la Sine, si «ea venind, I s-a inchinat Lui, zicand: Doamne, ajuta-mi !»
In afara, in cuvinte, Iisus de asemenea s-a facut ca n-o asculta. I-a spus si Iisus o ingustime, tot asa de stramta, ca a ei: «Nu sunt trimis tara numai catre oile cele pierdute ale casei lui Israil» si ca: «Nu se cade a lua painea fiilor si a o da cainilor».
Cu alte cuvinte Iisus ii punea in fata pacatul ei, peste care o imbia sa treaca.
Si iata femeia aceasta a iesit din ingustimea sa si nu s-a smintit ca-i asemanata cu cainii.
Atunci cand ochiul ei a vazut mai mult, cand s-a mutat din ingustimea durerii sale in bunatatea fara margini a lui Dumnezeu: s-a izbavit in clipa aceea.
Asa a condus Dumnezeu minunea aceasta, ca a tamaduit mama si prin tamaduirea ei s-a insanatosit si fiica ei de acasa.
Si s-a mirat Iisus zicandu-i: «O femeie, mare este credinta ta, fie tie precum voiesti !» – si adauga Evanghelia: «si s-a tamaduit fiica ei in ceasul acela».
Cu un cuvant au iesit toti din cercurile lor inguste, la orizontul cel mai larg, care este linistea dumnezeiasca si care tamaduieste orice boala si linisteste orice vifor din suflet.
Dumnezeu s-a biruit de rugaciunea omului – si inca a unei femei neputincioase – si i-a adus firea in linistea Sa, mai presus de sminteala si durere.
Sa ne fie Iisus si noua, asemenea !
Sursa: Parintele Arsenie Boca – „Cuvinte Vii”, Editura Charisma, Deva, 2006, pp. 26-27

Cristina David