Glasul conștiinței la Părintele Arsenie Boca

„E un grai tăcut, o chemare lină, pe care o auzi sau o înţelegi că vine dinlăuntru, dar totuşi de dincolo de tine, de la Dumnezeu. Însuşi cuvântul con-ştiinţă însemnează a şti împreună, la fel. Iar cei ce ştiu împreună, la fel, sunt Dumnezeu şi omul. Prin urmare cugetul sau conştiinţa e ochiul cu care vede Dumnezeu pe om şi acelaşi ochi cu care vede omul pe Dumnezeu. Cum Îl văd aşa mă vede – aşa simt că mă vede – vedere deodată dinspre două părţi.

Patimile, reaua voinţă şi peste tot păcatele, dar mai ales nebăgarea în seamă a acestui glas, îngrămădesc nişte valuri peste ochiul acesta, nişte solzi, care-i sting graiul, încât abia se mai aude. Atunci şi Dumnezeu se stinge din ochiul nostru, încât ne pare că nici nu mai este Dumnezeu. Prin păcatele noastre, capătul omenesc al conştiinţei noastre s-a îmbolnăvit. Înţelegem prin urmare, cum se face, că s-a întunecat Dumnezeu aşa de tare în ochii păcătoşilor, încât aceştia ajung de bună credinţă, în răutatea necredinţei care i-a cuprins şi li se pare că abia acum au ajuns la „adevăr”.

Glasul conştiinţei nu va putea fi înăbuşit mereu, toată vremea vieţii noastre pământeşti. Odată şi odată, începe să strige la noi, pârându-ne înaintea lui Dumnezeu şi înaintea noastră de toate fărădelegile făcute; iar, dacă nu ne împăcăm cu pârâşul acesta, câtă vreme suntem cu el pe cale (Matei 5, 25), drumeţi prin viaţa aceasta, avem cuvântul lui Dumnezeu, că El va asculta pâra şi-i va da dreptate, şi ne va băga în chinurile iadului.

Sunt oameni care s-au învechit în rele – nevrând să ştie de Dumnezeu – şi, mai către capătul zilelor, când îndărătnicia firii s-a mai stins, s-au pomenit cu o răbufnire năpraznică a conştiinţei bolnave, rupând toate zăgazurile fărădelegilor şi azvârlindu-le pe toate în faţa lor, încât şi somnul le-a fugit, iar la unii le-a fugit şi mintea. Căci, cu adevărat a fugit mintea omului care o viaţă întreagă nu face altceva decât să stingă glasul conştiinţei. De aceea, nu vrea Dumnezeu să ieşi din viaţa aceasta, fără să ştii şi tu, că ţi-ai omorât sfătuitorul cel mai bun, ce-l aveai la îndemână pretutindeni, şi nu te lasă să pleci fără să vezi, încă de aici, unde te vei duce. Aşa sunt tocmite lucrurile, ca odată să vadă fiecare, vrând-nevrând, ceea ce trebuia, prin credinţă, să vadă totdeauna.

Conştiinţa, prin natura ei, nu aprobă niciodată viciul şi păcatul, prin natura ei, ea nu se lăsă învinsă, chiar dacă frâna ei nu e luată în seamă şi firea decăzută săvârşeşte păcatul peste opreliştea ei. De aici vin mustrările de conştiinţă – „pârâşul tău, cu care trebuie să te împaci pe drum”, care „nu tace” până ce omul nu-şi revizuieşte înfrângerile sale şi nu se întoarce de la păcat, ca să poată primi iertarea lui Dumnezeu. În cazul când înfrângerile morale se ţin lanţ prin desimea sau gravitatea lor, urmează sancţiuni ale conştiinţei, mai grele decât mustrarea: dezechilibrul minţii – mai uşor sau mai profund, din care se mai poate reveni – şi celelate forme mai grave, schizofrenia, paranoia, nebunia acută şi, în final, sinuciderea.

Toate acestea sunt urmarea în organic a capitulării conştiinţei, ca organ spiritual al omului, şi, ca urmare, cufundarea lui în întuneric şi în muncă. Aceasta-i perspectiva lugubră a vieţii în păcat. Când ai conştiinţa curată, să nu te temi niciodată de nimic.”

Părintele Arsenie Boca, O sinteză a gândirii Părintelui în 800 de capete, p.67

Sursa:http://www.noidacii.ro/Nr.%20105,%202018/capete%20de%20invatatura.pdf

Cristina David

Părintele Arsenie Boca – „Un Tovarăş nevăzut”

Înaintea minţii oamenilor se deschid două căi: una lată, plină de ademeniri, şi de aceea mulţi sunt cei ce merg pe dânsa; iar alta, suitoare şi îngustă, şi puţini se află care să meargă pe ea. Calea largă e calea pierzării. Pe ea aleargă de zor două feluri de drumeţi: Lucifer, cu toată ceata lui de îngeri, aruncaţi pe pământ şi toată „lumea” pe care o înşeală el. Şi-i înşeală aşa că-i înţeapă cu acul plăcut al păcatului, care le amorţeşte sufletul o vreme, sau chiar toată vremea vieţii pământeşti. Aceştia pentru Dumnezeu sunt morţi, deşi lor li se pare că trăiesc, dar sunt numai trupuri. Toţi aceştia, câtă vreme trăiesc sunt morţi, neştiind de Dumnezeu, sunt cu îngerii cei răi împreună călători la iad, pe calea pierzării. Aşa au călătorit toţi nepoţii lui Adam, mii de ani de-a rândul.

Dar Dumnezeu preamilostivul, din iubirea de oameni a făcut totul din partea Sa, ca să-i întoarcă pe oameni din povârnirea pierzării într-o cale nouă, în calea mântuirii. De aceea Fiul, a doua Faţă a lui Dumnezeu, S-a făcut Om desăvârşit – afară de păcat – şi ne-a arătat Cărarea. Prin urmare, calea mântuirii e chiar cărarea pe care a mers Dumnezeu Însuşi ca om adevărat, făcându-ni-Se pildă întru toate şi dându-ne îndrăzneală. Pe cărarea mântuirii încă merg două feluri de călători, căci de-atunci… un Tovarăş nevăzut şi bun merge cu noi, cu fiecare, în toate zilele, cu fiecare rând de oameni, până la sfârşitul veacului: Dumnezeu Însuşi şi cu sfinţii Săi, întovărăşind nevăzut pe oameni…

Pr. Arsenie Boca – Cărarea Împărăţiei, ed. 1995, p. 14

Cristina David

Cine e Iisus pentru noi?

„S-a intrebat Irod care, afland de la magi, cine-i, L-a osandit la moarte, crezand ca, omorand 14000 de prunci,va scapa si de Iisus. S-a intrebat Irod Tetrarhul, fiul sau, care, ‘auzind toate cate facea Iisus, nu se dumerea ce sa creada despre dansul.’  Se intrebau carturarii si fariseii, smintindu-se pentru formalitati infrante, si sarind ca arsi: cine-i acesta, de iarta si pacatele?! Se intrebau pana si Apostolii: cine-i Acesta: ca asculta de El si vanturile si marea? Si s-au intrebat un sir nesfarsit de nedumeriti. S-a intrebat puterea lumeasca. S-a intrebat toata trufia mintii. S-a intrebat si toata necredinta. Toti acestia L-au refuzat, L-au osandit si L-au omorat pe Iisus. Iar aceasta s-a intamplat permanent in istorie. E semn ca Iisus e Cineva care sparge permanent limitele istoriei; iar istoria se apara.

Cine e Iisus pentru noi? Pe contemporanii lui Iisus ii intelegem ca le era greu sa-L creada chiar Dumnezeu. Dar dupa dovada Invierii Sale, dovada dumnezeirii, dupa aratarea Sa si intrarea mai presus de fire prin usile incuiate, dupa petrecerea Sa cea nevazuta in preajma gandurilor omenesti, dupa aratarile Sale in drum spre Emaus, lui Luca si Cleopa pe drumul Damascului, prigonitorului Saul, unui alt prigonitor al veacului nostru, indianul Sundar Singh, – cu aproape un nor de martori, noi nu mai putem fi fara raspuns.

Las ca stiute raspunsurile Teologiei.

Pentru noi Iisus e Sensul vietii si al Istoriei; reazemul ei in ispitele si furtunile timpului. Iisus e asemanarea dupa care tanjim si insetam de-a lungul desertului lumii: originalul nostru, autenticitatea noastra, dar, mai mult decat acestea, Iisus este Prietenul nostru, care singurul ne ramane credincios si nu ne paraseste niciodata. Si mai mult: e Sfanta noastra Impartasanie cu desavarsirea: foamea noastra metafizica.”

Parintele Arsenie Boca – Cuvinte vii, Ediţia a II-a revizuită, Editura Charisma, Deva, 2006, pp. 134-135)

Cristina David

Doamne, izbaveste-ma de cel rau !

O, preacinstita si de viata facatoare Cruce a Domnului, ajuta-mi cu Sfanta Doamna Fecioara, Nascatoare de Dumnezeu, si cu toti sfintii, in veci, amin.

Asupra diavolului avem aceste trei arme: Numele Domnului şi al Maicii Domnului, despre care zice Sfântul Ioan Scărarul că: „Armă mai tare în cer şi pe pământ nu avem, ca numele lui Dumnezeu”.

Iar a două armă pe care o avem împotriva puterii vrăjmaşe este Sfânta Cruce (I Corinteni 1, 18). (Aş întreba pe cei ce nu au cruce: cu ce semn vă apăraţi voi de diavol?) Ei însă nu au semn, că nu-i lasă diavolul să-l facă. Nu în zadar semnul Crucii îl numeşte Biserica: „Armă nebiruită asupra diavolului, Crucea Ta ne-ai dat nouă”.

Iar a treia armă de apărare este smerenia sufletului. Deci, chiar în ceasul tulburării tale, să zici în adâncul inimii: „Pentru păcatele mele pătimesc acestea, Doamne, izbăveşte-mă de cel rău!”.

Şi întoarce-te cu inimă bună către Dumnezeu, orice gânduri rele ai avea, pălmuindu-ţi mintea, căci vede Tatăl osteneala fiului şi nicidecum nu-l lasă. Îngăduie Dumnezeu ispititorului să se apropie, ca un vameş al văzduhului, de robii lui Dumnezeu, ca să-i cerce nu cumva să se mai afle la ei ceva iubire de sine, ceva mândrie, sau părere înaltă, şi prin aceasta să-i întineze iarăşi în cele dintâi, sau în mai mari să-i cufunde.

(Părintele Arsenie Boca, mare îndrumător de suflete din secolul XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002, pp. 180-181)

Cristina David

„Iubirea lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos ii mai mare decat iubirea celui mai mare sfant faţă de Dumnezeu”.

 

Părintele Arsenie Boca a zis o vorbă cât lumea asta de mare – ba mai mare decât lumea asta! Şi anume a zis aşa: „Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos îi mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu”.

Nu poate iubi un sfânt pe Dumnezeu, cât ar fi sfântul de mare, cât iubeşte Dumnezeu pe cel mai mare păcătos; şi-l aşteaptă; şi vrea să-l primească; şi aleargă înaintea lui, după cum citim în pilda cu fiul risipitor, unde se spune că tatăl nu l-a aşteptat pe fiul care se întorcea; l-a aşteptat într-un fel, dar când l-a văzut că vine, nu l-a mai ţinut locul: a alergat înaintea lui, ca să-l primească, să-l îmbrăţişeze, să-l sărute, să-l ajute, să-l aşeze iarăşi în starea din care a plecat. Pentru că din inima lui, fiul n-a plecat niciodată! El a rămas în inima tatălui, aşa cum rămânem noi în inima lui Dumnezeu, în inima Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în inima Maicii Domnului, oricât de depărtaţi am fi, oricâte rele am face. Până trăim în această viaţă, Dumnezeu nu ne părăseşte. Noi putem să părăsim pe Dumnezeu, dar Dumnezeu nu poate să ne părăsească pe noi. Cu o astfel de afirmaţie, Părintele ne dă încredere în bunătatea lui Dumnezeu, în iubirea lui Dumnezeu faţă de noi, păcătoşii, căci se afirmă şi în rugăciunile de dezlegare ale sfintei noastre Biserici, că mila lui Dumnezeu este tot atât de mare, tot atât de infinită, cum este de infinită şi mărirea Lui, de vreme ce se spune: „Că precum este mărirea Ta, aşa este şi mila Ta”.

Cuvântul spus de Părintele Arsenie, în formularea de mai sus, ne aduce aminte şi de ceea ce spune Psalmistul, prin cuvintele acestea: „Cât e de sus cerul deasupra pământului, atât de mare e bunătatea Lui (a lui Dumnezeu) spre cei ce se tem de Dânsul. Cât de departe e Răsăritul de Apus, atâta a depărtat El de noi fărădelegile noastre. Cum miluieşte un tată pe copiii săi, aşa miluieşte Domnul pe cei ce se tem de Dânsul” (Psalmul 102, 10-13).

                 Părintele Arsenie Boca  Mare îndrumător de suflete din secolul XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 184

Cristina David

DIN ZICERILE PARINTELUI ARSENIE BOCA explicate de Parintele Teofil Pãrãian – I

Părintele Teofil Paraian despre părintele Arsenie Boca

Părintele Arsenie a fost un om cu o capacitate sufletească deosebită şi cred că Părintele, orice ar fi fost, ar fi fost un om deosebit. Adică dacă era inginer, nu era un inginer comun; dacă era profesor, era un profesor excepţional; dacă era un doctor, era un doctor deosebit. El a avut o înzestrare nativă deosebită şi cînd l-am cunoscut eu, în ’42, avea 32 de ani şi deja avea un nume mare. Cum a ajuns la aceasta Părintele nu a spus niciodată, însă eu, personal, cred că a avut o înzestrare de la Dumnezeu pe care dacă nu o ai nu poţi fi niciodată ceea ce a fost Părintele Arsenie. Apoi el a studiat mult, nu numai Teologie, ci a studiat şi artă, a făcut Şcoala de Belle Arte, secţia pictură, a făcut şi ceva Medicină, cunoştea şi chestiuni de medicină, şi toate acestea la un loc i-au dat capacitatea de a lucra ca un om bine înzestrat şi cu o cultură bine pusă la punct.

Cândva stăteam în faţa unei icoane făcute de Părintele Arsenie la Bucureşti pentru mănăstirea noastră, o icoană cu Adormirea Maicii Domnului, care se găseşte acum în Muzeul mănăstirii noastre. Stăteam în faţa acestei icoane şi o prezentam unui cadru universitar de la Sibiu, şi zic: „Eu cred că Părintele Arsenie este un geniu”. Şi respectivul spune: „Asta înseamnă că are o cultură perfectă şi încă ceva”. Şi zic eu: „Nu ştiu dacă are o cultură perfectă, dar sunt sigur că are încă ceva”. Ăsta a fost Părintele Arsenie.

Avea o putere de sinteză deosebită, o putere de intuiţie şi o putere de a cunoaşte totdeauna esenţialul într-o chestiune. Când îi puneai o problemă, el imediat avea răspunsul. Şi de la el au rămas şi cuvinte scrise, în manuscrisele lui. De pildă, când l-am întâlnit eu pentru prima dată, mi-a şi spus un cuvânt, o formulă. Zice: „Mă, nu toţi din lume se prăpădesc, nici toţi din mănăstire se mântuiesc”. Deci avea o posibilitate de a formula ceva. Sau cândva spunea el aşa: „În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”. Asta le place la mulţi, am băgat de seamă că le place. Când le spun că Părintele a zis că: „În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”, oamenii râd, în general. De ce râd? Pentru că îşi dau seama că aşa e. Numai că e greu să ştii când ţi-e mintea strâmbă. Sau zicea Părintele că: „Cea mai lungă cale e calea care duce de la urechi la inimă”, adică de la informaţie la convingere. Şi zicea Părintele că: „Mustrarea învinge, dar nu convinge”, sau că: „Bobul lui de grâu se preschimbă în tăciune, iar el se crede grâu nedreptăţit”.

Din câţi oameni am cunoscut eu lucrători în Biserică, Părintele Arsenie a fost unic. Unic prin gândirea lui, prin stilul lui de lucru.

(Părintele Arsenie Boca mare îndrumător de suflete din secolul XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002)

Alte spuse de-ale parintelui Arsenie in interpretarea parintelui Teofil :

„Cea mai lungã cale este calea care duce de la urechi la inimã”

Cea mai lungã cale este calea care duce de la urechi la inimã, adicã de la informatie la convingere. Oameni de informatie religioasã sunt mai multi decît cei ce au convingeri religioase. E necesarã si informatia, care adeseori se face prin auzire. Dar a rãmîne la informatie înseamnã doar a fi la începutul drumului „la urechi”. Pînã la inimã mai e o cale lungã, „cea mai lungã cale”.

 

„Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse”

Cuvîntul acesta ne aduce aminte de un cuvînt asemãnãtor, cu circulatie mai ales în lumea din Apus: „Un sfînt trist este un trist sfînt”. Pãrintele a fost întotdeauna pentru optimism, pentru bucurie, credinta noastrã fiind „izvor de bucurie”, crestinismul fiind „religia bucuriei”. Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Sãi :”Acestea vi le spun ca bucuria Mea sã fie întru voi si ca bucuria voastrã sã fie deplinã” (Ioan 15, 11).

sursa http://www.nistea.com/boca_ziceri.htm

postare : Cristina David

 

Din invatatura plina de har a Parintelui Arsenie Boca

„Părintele Arsenie Boca e un fenomen unic in istoria monahismului romanesc”

Cuvintele  sunt preluate cu intentie si apartin  marelui teolog roman, Parintele Dumitru Staniloae care i-a fost profesor Parintelui Arsenie , prin urmare l-a cunoscut mult mai bine in complexitatea personalitatii sale, decat multi altii, exceptie facand , posibil, ucenicii apropiati ai parintelui.

Si o alta apreciere elogioasa a personalitatii harismatice a Sfantului Ardealului , de asta data din partea unui ucenic al lui.

„Lumea avea o mare credinţă, o mare evlavie la Părintele Arsenie şi am trăit acolo [Sâmbăta de Sus] cu adevărat sentimente ca în primele zile ale creştinismului. Accentul contactului cu Pr. Arsenie Boca era, în esenţă, prin spovedanie şi în cea mai profundă deplinătate ortodoxă. O spovedanie la el era un lung proces de analiză de conştiinţă. Cine ieşea de la dânsul, ştia că este eliberat de toate relele, născut cu adevărat din nou” IPS Antonie Plămădeală (1926-2005)

 

chilia-P-arseni-boca-(3)Chilia Parintelui Arsenie Boca – Sambata de Sus

 

Din intelepciuneaduhovniceasca a Parintelui Arsenie (pasaje)

“Credinta relativa si credinta absoluta in Dumnezeu; Una o avem in noi, oamenii de rand, cealalta o avea Iisus. A crede in limitele “ratiunii”… e o viclenie, nu o sinceritate a neputintei. Ratiunea, cat e fire, traieste cu 5 barbati nelegitimi: simturile. Cand cauta cu adevarat adevarul – Il gaseste pe Iisus, Care o elibereaza de amagire. Abia cu o ratiune luminata de har, mai presus de fire, putem ajunge Adevarul – Calea – Viata. Angajarea totala in “credinta” pare un risc al ratiunii, in realitate e un avant, un extaz din cele ale amagirii.”

“Grijeste-te de ceea ce atarna de tine. Iar o grija care a facut-o Dumnezeu atarnatoare de om, e a atarnarii sale de El. Grija omului de Dumnezeu simplifica grija omului de om: asa va avea de toate, pe cand daca omul Il va exclude pe Dumnezeu de la conducerea lumii si vietii, va avea si atunci, dar ca un hot, nu ca un fiu, pana va ajunge sa nu mai aiba nimic.”

“A invatat ca pe alta cale isi astampara omul setea dupa desavarsire decat lasandu-se prins in amagirile fara masura ale patimilor. De pe un munte al Legii celei noi, Iisus a afirmat de noua ori posibilitatea fericirii si in aceasta vale a plangerii, care este firea omeneasca. Fericirile au in ele vraja unei dumnezeiesti smerenii, care prinde sufletul mai din adancuri si de acolo il inclina spre Dumnezeu.”

chilia-arsenie-boca-(17)

“Fiecare din aceste patimi se intaresc unele pe altele, desfigurandu-l pe om. O caracteristica a patimior e ca toate prind sufletul si trupul de lumea aceasta desarta. A trai dupa lume e a trai dupa patimi, adica nu numai in neascultare de Dumnezeu ci si in razvratire cu El. Bietul om amagit de patimi isi pierde proportiile. Patimile prind omul intr-un hatis de contraziceri, il duc intr-un intuneric de minte si sfarsesc prin a-l destrama sufleteste. Sub tirania lor omul se destrama, iar unii se si dementeaza. Patimile reprezinta cel mai coborat nivel la care poate cadea fiinta omeneasca.”

untitled

NOTA – Cuvintele de invatatura ale Parintelui Arsenie Boca din acest articol si multe alte invataturi ale sale au fost inmanuncheate in carteaDin invataturile Parintelui Arsenie Boca. Despre indumnezeirea omului prin har.” vol. I

Editura: Credinta stramoseasca,  Anul aparitiei: 2005 , Nr. pagini: 367 pagini

despre-indumnezeirea-omului-49396

„Nu-i destul sa stii calugaria; trebuie sa-i inveti calea, sa-i deprinzio fire noua, fire de „fiu al lui Dumnezeu” intre fiii oamenilor. Pentru asta trebuie valorificarea practica crescanda a darurilor nasterii din nou de la Botez .” – Parintele Arsenie Boca

postare si comentarii – Cristina David

Not just food!

with Roxana Barsan

Taina Căsătoriei

ICOANĂ A IUBIRII DIN SFÂNTA TREIME

Sfântul Ioan de Kronstadt

În fiecare zi - gândurile unui om extraordinar

Vrăbiuțe

Cip! Cip!

Fundatia Arsenie Boca - Fundaţia Creştină Arsenie Boca

„În Ardeal si nu doar, chipul Părintelui Arsenie Boca este de departe cel mai aproape de inima plină de râvnă evanghelică a poporului”

MĂRTURISITORII

„În Ardeal si nu doar, chipul Părintelui Arsenie Boca este de departe cel mai aproape de inima plină de râvnă evanghelică a poporului”

Pagina dedicata Cinstirii Maicutei Domnului

De fiecare data cand va veti ruga Maicii Domnului sa stiti ca rugaciunea va este ascultata.“Toate rugaciunile Maicii Domnului sunt pentru sufletele intristate, pentru sufletele deznadajduite, cele care nu pot purta povara greutatii, care sunt rupte in doua, sunt cu inimile frante…”

Hrisostom Filipescu

Trăiește frumos, iartă la timp și iubește cu adevărat!

anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)...

anomismi

IN BATAIA VANTULUI FIECAREI ZILE...

† DOAR ORTODOX †

“Învierea Ta, Hristoase, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte, cu inimă curată să Te mărim.”

Sfinţii Închisorilor

„În Ardeal si nu doar, chipul Părintelui Arsenie Boca este de departe cel mai aproape de inima plină de râvnă evanghelică a poporului”