Omul atata pretuieste cata apropiere de Dumnezeu si-a castigat in sine.

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „ EREDITATE SI SPIRIT”
„La randul sau, omul decazut, cata vreme staruie in decaderea sa, inseamna ca nu vrea sa priceapa deosebirea intre virtute si pacat, ci, dupa mintea lui, totul e natura si nimic mai mult. Ce nu vede, nu exista. Dumnezeu, nemurire, inviere, judecata, diavol si iad, – astea-s vorbe de ametire a mintii, bune pentru prosti. (Desi nu stiu cum s-ar parea la minte omul care, naravit sa judece asa, ar sta impotriva, zicand de pilda despre piramidele Egiptului ca nu exista, fiindca nu le-a vazut el!) Da, el e masura lumii; nu stiam. Oare cine-l tine din umbra, ca cele pamantesti le crede – de vreme ce nu s-a rasculat nimeni impotriva piramidelor Egiptului – pe cand cele ceresti si vesnice nu vrea sa le primeasca?
Dar felul asta de oameni, nu cred nici ce vad; vederea lor nu plateste nimic. Mai mult s-ar folosi sa fie orbi, decat orbi fara sa stie si sa se tina ca vad. Din nefericire asta e tragedia in care se cufunda multime de oameni, dar mai cu deosebire oamenii marginasi in stiinta si crescuti unilateral in cunostinte. Nu e bine asa, ci precum urmarim o armonie intre facultatile sufletesti, tot asa trebuie sa urmarim o armonie si intre cunostintele din cat mai multe domenii, precum si o sinteza a acestora cu viata. Multa stiinta apropie pe om de Dumnezeu, putina stiinta il indeparteaza si de stiinta si de Dumnezeu. Iar omul atata pretuieste cata apropiere de Dumnezeu si-a castigat in sine. Dumnezeu i-a dat o valoare mare, insa trebuie si el sa si-o castige. Dar daca nu vrea, Dumnezeu nu are nici o vina.


Stiinta, filosofia, medicina si celelalte discipline ale preocuparilor omenesti, chiar si dreptul, care pune crucea pe masa de judecata, toate la un loc nu pot sa dovedeasca, nici ca exista Dumnezeu, nici ca nu exista. Toate aceste discipline ale stiintei sunt insa folositoare cand isi cunosc marginile si cand nu trec intr-o alta zona a existentei, unde nu au competenta si nici mijloace de cercetare.
In stiinta e savantul care sondeaza necunoscutul prin teorii si le verifica pe urma, ca aduc lumina si corespund realitatii sau ba. Savantul se ajuta de teorie, teorema, notiuni, experiente, concluzii, care formeaza o baza pentru noi cercetari. Adevarul lucrurilor, insa, e mult mai mult decat atata; depaseste masurile omului.

Revelatia n-are a tine pas cu vremea; nu e cazul adaptarii Bisericii la spiritul timpului intrucat toate stiintele trebuie sa ajunga la ce a revelat Dumnezeu.
In credinta, in religie este sfantul, care are alte mijloace de aflare a adevarului. Lui i se reveleaza, i se descopere o lume mai mare, temelia lumii acesteia. In cunostinta lui, nu are teorii, nici aparate, ci e angajata viata lui. Sfantul nu cerceteaza. Viata lui curata e mijlocul de cunoastere a unei realitati pe care cercetatorul savant n-o poate prinde niciodata.
Stiinta nu angajeaza viata, de aceea nici n-o poate pricepe si nici n-o poate crea.”
Sursa: Parintele Arsenie Boca – „Cararea Imparatiei”, Editura Charisma, Deva, 2006, pp. 210 – 211.

postare – Cristina David

Omul – colaborator al lui Dumnezeu

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „UN DESTIN INTELES ”
„Pribegim multi ani in viata pana sa ne lamurim un rost in lume.
Unii pribegesc toata viata fara rost, nici tinta.
Altii il cauta toata viata fara sa-l gaseasca, sau fara sa stie ca l-au gasit.
Inteleg prin destin rosturile pe care le-a ascuns Dumnezeu in viata fiecarui om si pe care omul trebuie sa le desfasoare la randu-i intre oameni. In fiecare ins e sadita o intentie a lui Dumnezeu care, prin om, trebuie sa devina o creatie. Sunt si destine colective. Inca din Vechiul Testament ni se atrage aminte: «Fiti luatori aminte la menirea voastra !» (Agheu 1,5,7).
In crestinism omul e ridicat pana la cinstea de colaborator al lui Dumnezeu, iar aceasta colaborare e destin. Talantii – talentele – sunt inzestrarile acestei colaborari ale lui Dumnezeu cu omul. Lucrand in sensul inzestrarilor, lucrezi in sensul destinului.
Omul e nelinistit cata vreme nu stie ce vrea Dumnezeu cu el, ce vrea Dumnezeu de la el. Viata nu e un scop in sine; e numai mijloc; e numai cadrul unui destin, sau e in cadrul unui destin.
Multi se tem de cuvantul destin, ca nu cumva sa insemneze pre-destin, prin urmare sa se trezeasca intr-o doctrina fara libertatea vointei, deci fara conceptul specific crestin al responsabilitatii ultime.
Cum sa nu raspunzi de ce ti-a dat Dumnezeu ?
Si cum sa nu raspunzi, daca n-ai facut ce ti s-a dat sa faci ?”
Sursa: Parintele Arsenie Boca – „CUVINTE VII”, Editura Charisma, Deva, 2006, p. 128

postare – Cristina David

Cum putem castiga pacea launtrica – Parintele Arsenie Boca

Am putea să ne bucurăm de o mare pace, dacă am vrea să nu ne îndeletnicim deloc cu ceea ce zic sau fac alţii şi nici cu ceea ce nu ne priveşte.

Cea mai mare şi singura împotrivire este că odată robiţi de patimile şi poftele noastre nu facem nici o sforţare să intrăm în făgaşul desăvârşit al sfinţilor. „Vă las pacea Mea, vă dau vouă pacea Mea, nu cum v-o dă lumea”.

Ce plăcută dulceaţă, ce dragoste atrăgătoare în aceste cuvinte ale lui Iisus Hristos! … Sunt două feluri de păci: pacea lui Iisus şi pacea lumii. Pacea lumii cuprinde: grijile, întristările, neliniştile, scârba, remuşcările. Iisus grăieşte: „Biruieşte-te pe tine însuţi”.

Înfrânează-ţi poftele tale, împotriveşte-te dorinţelor, frângeţi patimile şi atunci duhul tău va fi ascultător poruncilor Lui, rămâne-va întru pacea cea nespusă, iar toate trudele vieţii, suferinţele, nedreptăţile, prigoanele, nimic nu va tulbura pacea Lui, care întrece orice înţelegere. Amin.

Parintele Arsenie Boca – Cararea Imparatiei

Biruinta asupra sinelui

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „CREDINTA ESTE DAR AL DUHULUI SFANT”
Deci daca trupul omenesc e numit „templu” al Duhului Sfant, aceasta denumire se mentine numai daca omul se straduieste si se imbogateste in Duhul Sfant; daca insa cedeaza ispitelor lumii si trupului nestrunit la randuiala firii, atunci se face „pestera de talhari” si salas al pacatului si mortii. Caci nu stau laolalta Duhul lui Dumnezeu si duhul diavolului.
Pe „terenul” inimii (al sentimentului) si mintii (al ratiunii) se dau in continuu lupte de ocupatie. Ochiul constiintei, cel ce „vede” dinspre Dumnezeu intru cele dinlauntru ale omului pe cel viclean, si „vede” si din partea omului ajutorul lui Hristos impotriva celui rau, e chiar organul de cunoastere al modului spiritual de existenta, al binelui si raului nostru metafizic. Aci e „locul” smeritei rugaciuni si atentii si a continuei noastre alipiri de Hristos, de Duhul Sfant, a imbogatirii in Dumnezeu.
E o viata de mare finete, spre deosebire de brutala viata a simturilor. Cine petrece in cele din afara ca in singurul mod real al vietii, e clar ca se intuneca dinspre functia constiintei spre celalalt mod de existenta.
Toti sunt adusi in fata optiunii.
Asa se verifica libertatea.
Asa se pierde libertatea.


Numai optiunea pentru Adevar, (care-i numele, printre alte nume) a persoanei lui Hristos, ne va face cu adevarat liberi. Dar aceasta numai in schimbul totalei lepadari de sine, care „sine” e a lumii vazute si care nu se vrea sacrificata cauzei lui Hristos. A birui „sinea” aceasta, frana a diavolului in noi, ca subiect de mantuire, e a birui „lumea” si a birui frica de moarte. Abia asa, in aceasta restructurare sufleteasca, devii cu adevarat liber. Liber de tine insuti. Acum esti al lui Hristos. Si nu sunt surd si mut si orb.
Sursa: Parintele Arsenie Boca – „SCRIERI INEDITE”, CAP. II – NOTE SI INSEMNARI,  Editura Charisma, Deva, 2019, pp  183 – 184

Cristina David