Trairi pline de har la Manastirea Prislop

Am pasit inca o data , in vara acestui an , in linistea de nedescris, aproape nefireasca , a Manastirii din Tara Hategului, Prislopul sfintit si induhovnicit de prezenta Parintelui Arsenie Boca , cel mult iubit de toti cei care l-au cunscut aevea sau prin marturiile acestora.

poster_from_postermywall Arsenie Boca

Brazii si stejarii semeti ce inconjoara mormantul marelui duhovnic al neamului pastreaza taina trecerii sale prin acel loc. M-am simtit impacata cu mine insami caci vorbeam cu Parintele in gand prin rugaciune…pana mi-a venit randul sa ating crucea mormantului si sa managai cuvintele inscrise pe ea la dorinta lui ” Arsenie Boca, Ieromonahul” . Asa a fost sa se “nimereasca” la ora aceea ,ca un ucenic al parintelui, preotul Vamvulescu sa fie prezent acolo sa miruiasca pelerinii sositi in cautare de sfat si ajutor…

PicMonkey Collage

Am privit spre cerul de un albastru azuriu , am inspirat adanc si cu nesat pacea aromata de miresmele padurii…acum credeam, stiam ca sunt in loc sfant. O zi daruita de Sus. Cuvintele sunt de prisos, nu au puterea sa exprime ceea ce am simtit toti cei prezenti in mijlocul poienii2016 iulie Alba Iulia 091

Iti multumesc Doamne, ca mi-ai daruit aceasta binecuvantare!

Voi adauga cu multa evlavie si dragoste pentru Parintele o poezie despre care am aflat ca a fost scrisa chiar de dansul.

 

Chemarea lui Iisus

10462784_805832499507936_1814672967023886411_n

Preot Arsenie Boca

Voi, care nu stiurati ce-i binele in viata
Si nici caldura sfanta ce inima dezgheata,
Voi, care in durere ati suspinat si-ati plans
Si cantul fericirii in inimi vi s-a stins,
Veniti, Stapanul lumii, Iisus, va cheama-ntr-una
Si mainile-Si intinde s-astampere furtuna.

Voi, pentru care viata n-a fost decat un chin
Si zambetul durere, iar rasul un suspin,
Voi, ce-ati ascuns trecutul sub lespezile reci
Si plangeti fericirea ce ati pierdut in veci,
Veniti cu ochii-n lacrimi, dar cu privirea sus,
Gasi-veti mangaiere la sanul lui Iisus.

Voi toti, care in viata ati cautat uitarea
Pacatelor in cupa, ce v-o intinse desfatarea
Si surzi ati fost la glasul ce cobora de sus,
Azi, pana mai e vreme, va-ntoarceti la Iisus ;
Spuneti-I Lui durerea si El va va-ntari,
Povara vietii voastre cu El veti imparti.

Voi, care nu stiurati ce-i adevarul viu
Si-n aiurare spuneti ca cerul e pustiu,
Satui de-ntelepciune, o, voi ce va truditi
Sa daramati si-n urma nimic sa nu claditi,
Rugati-va, si-atunci ca sa simtiti nu-i greu
Si-n cer, si-n jurul vostru, si-n voi pe Dumnezeu.

Oricare-ati fi in pace, veniti, veniti la El,
Pe nimeni niciodata n-a izgonit defel ;
Cu mila va primeste si bratele-Si intinde,
In dragostea-I cereasca Iisus pe toti cuprinde ;
La pieptul Lui cel dulce iubindu-l va-ncalziti,
Iisus este-nvierea, veniti la El, veniti !

postare – Cristina David

Despre Iertare – Parintele Arsenie Boca

Cred ca iertarea , ca act crestinesc si nu numai, este poate cel mai greu de faptuit, alaturi si legat de iubirea fata de aproapele nostru , chiar de ne este vrajmas . Iertarea unor ofense sau nedreptati din partea altora este conditionata la randul ei intr-o foarte mare masursa de gradul de smerenie la care a ajuns persoana , de puterea sa de a-si lasa mandria deoparte si de a accepta ca greselile sunt trasatura comuna a noastra, a tuturor. Greu de facut acest lucru, sa recunoastem. Pentru ca egoul ne sta in cale…Crestinii ar trebui sa accepte usor, mai usor , iertarea aproapelui,  lor caci Rugaciunea Domneasca a Mantuitorului nostru ne invata in forma de porunca acest lucru.

Suntem constienti de marele adevar ca puterea suprema de iertare de care a dat dovada Domnul Iisus Hristos in vremea cat a vietuit aici pe pamant intre oameni nu o are nimeni dintre noi, fiinte cu slabiciuni si pacate nenumarate. Se impune sa ne rugam zilnic pentru ca El sa ne intareasca vointa si credinta , caci fara Iubire si Iertare sufletul nostru nu se va putea curati de intinaciunea lumeasca si incet, incet , se va vesteji si va muri.

Sa Il rugam cu staruinta pe Domnul nostru  sa ne redea harul Duhului Sfant – al nostru Mangaietor si ajutor spre mantuire. Amin

 

“Ne rugăm lui Dumnezeu să ne ierte: păcatele, greşelile, îngustimea vederilor, prejudecăţile, neştiinţa şi un lanţ cam lung, care prea cumplit ne strânge. Dacă Dumnezeu ni-l iartă, cade lanţul de pe noi şi iarăşi suntem liberi. Dar Dumnezeu ne dezleagă lanţul nostru care ne chinuieşte, numai dacă dezlegăm, mai întâi noi, lanţul în care ţinem legaţi pe fraţii noştri.

Dacă noi nu iertăm, nici Dumnezeu nu ne iartă.

arsenie-boca-890x395

Mai mult: iertarea lui Dumnezeu e de aşa fel atârnătoare de iertarea noastră, încât, fără aceasta, rugăciunea noastră ni se întoarce în blestem. Căci zice: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum iertăm şi noi greşiţilor noştri”. Deci dacă noi nu iertăm, neîndurarea noastră întoarce cuvintele rugăciunii pe dos, fără să ne dăm seama, aşa: „Doamne nu ne ierta nouă, căci nici noi nu iertăm greşiţilor noştri”, ceea ce e un blestem.

Deci, în această privinţă, iertarea noastră atârnă mai mult de noi decât de Dumnezeu.

Tatal Nostru

Dacă iubirea e porunca ce rezumă Scriptura, sigur că numai ea e chemată să pună capăt: judecăţilor, răzbunărilor şi a tot războiul cel ucigaş dintre oameni. Porunca aceasta, nu aştepta să o împlinească alţii întâi; împlineşte-o tu întâi, şi după tine se vor lua mulţi. Dar trebuie să ştii, dragul meu, că-i vorba de-o iubire fără margini, o iubire care iartă toate, lăsând judecata în seama lui Dumnezeu. O iubire care nu cade, la oricâte probe s-ar întâmpla s-ajungă.

Primul care a iubit aşa a fost Iisus; iar dintre oameni numai aceia în care trăieşte Iisus: purtătorii de Dumnezeu. Porunca iubirii era şi în Vechiul Testament; dar aceia împlineau mai bucuros legea talionului. Deci pentru că n-a fost împlinită de aceea a zis Iisus: „Poruncă nouă vă dau vouă: să vă iubiţi unii pe alţii, precum Eu v-am iubit pe voi!” Iar El a împlinit-o între oameni ca nimeni altul. Iisus n-a avut de lepădat pe nimeni – nici pe Iuda, căruia i-a zis „prieten”, deşi venea cu sărutarea trădării. N-a lepădat nici pe călăii care-i băteau piroanele în mâini şi picioare şi-i îndesau spinii pe cap.

Deci dacă ţinem să rămânem creştini, trebuie să iubim pe toţi oamenii, ca Iisus, că numai aşa-i sigură şi e cu putinţă. „iertarea din inimă”, care, atunci, vine ca de la sine, uşor şi simplu, şi nici nu mai cade, chiar dacă ura ar răstigni-o pe toate crucile istoriei. – De altfel aceasta şi e suprema dragoste şi semnul divinităţii Sale.

Cu această iubire grăia Iisus către oameni.”

http://www.lumeacredintei.com/marii-duhovnici-ai-neamului/parintele-arsenie-boca-lumina-de-pe-munte/

postare – Cristina David

O intalnire reala intre Sfantul Ardealului si Sfantul Inchisorilor?

La intrebarea pe care mi-am pus-o si eu , urmarind sa citesc despre acest subiect demn de tot interesul ,  nu am gasit surse demne de incredere, documentate care sa consemneze acest lucru ca fiind o intalnire care ar fi avut loc cu adevarat.

Nu se vorbeste mult despre ea, se pare ca a avut un caracter clandestin , daca a fost trecuta sub tacere. In cele ce voi posta in continuare avem confirmarea.

Tot ce am gasit si m-am hotarat sa postez, este un fragment dintr-o marturie a lui Virgil Maxim despre Valeriu Gafencu postata de Cezarina Condurache in https://valeriugafencu.wordpress.com/category/marturii/.

dsc_0336  SAMBATA de SUS

S-ar parea aici ca am putea face o oarecare legatura directa (nu doar prin intermediul scrisorilor trimise de Gafencu iubitului sau duhovnic) intre Parintele Arsenie si cativa tineri detinuti intre care Valeriu Gafencu.

Scrisoare-Valeriu-Gafencu

“Dornici să cunoaştem marile spirite creştine ale neamului nostru făceam escapade duhovniceşti cu îndrăzneală temerară, care ne-ar fi putut costa sancţiuni grele sau execuţia, căci puteau fi interpretate ca evadare. Părintele Arsenie Boca, ctitorul Filocaliei româneşti, cum îl numeşte părintele profesor (doctor) Dumitru Stăniloaie, ne trimisese prin cineva primele volume ale Filocaliei; voiam să-l vedem şi să-i mulţumim, împărtăşindu-ne şi din cuvântul lui de învăţătură. Din colonia de la Galda de Jos  Valeriu Gafencu, Ion Ianolide şi Marin Naidim au plecat într-o sâmbătă dimineaţa, tăind munţii şi pădurile în linie dreaptă până la Sâmbăta, pe jos. Cu Noicu Mazăre şi Iulian Bălan am trecut peste culmile Trascăului până la Râmeţ, unde părintele Oţea reconstruia din albia râului Geoagiu Mânăstirea ortodoxă distrusă de armatele Mariei Tereza, aşa cum i se descoperise în vedenie la Sfântul Munte Athos, ca şi părintelui Arsenie Boca pentru Mânăstirea Sâmbăta. După întoarcere, Valeriu căpătase o stare de armonie interioară, de pace – vizibilă în manifestările lui pline de linişte şi blândeţe, – ajungând la o suportare tăcută şi la o umilinţă nedisimulată, firească în tot ce făcea.”

Aadar, din acest paragraf si tot ce ni se dezvaluie in el (as spune indirect), nu ar fi  de fel fortat sau deplasat sa tragem  o concluzie ca Valeriu l-a cunoscut in persoana pe Sfantul Ardealului cu prilejul acelei vizite “pe furis” laManastirea Sambata. Prin deductie , aceasta este concluzia mea. Parintele Arsenie era staret acolo la vremea aceea.

postare de Cristina David

 

La 105 ani de la nasterea sa, Parintele Arsenie Boca trece printr-o noua “incercare”

Aveam intentia de a scrie ceva despre Parinte, in chiar ziua lui de nastere : 29 septembrie 2010. Si o fac din suflet cu multa dragoste si evlavie. Este doar o pomenire binevenita , asa imi doresc sa fie, din partea cuiva care apreciaza cu tot sufletul, nu doar cu mintea, intreaga viata , a celui care a fost un foarte daruit duhovnic al neamului romanesc, poate cel mai iubit de Dumnezeu. Afirm acest lucru dupa ani de zile in care am urmarit din foarte multe unghiuri persoana si personalitatea Sfantului Ardealului , incercand sa desprind ce anume  l-a facut atat de iubit intre ucenicii si fiii sai duhovnicesti din Ardeal, din intreaga tara, in timpul in care a trait printre ei sfatuindu-i, educandu-i in credinta stramoseasca ca nimeni altul – dar si dupa ce a parasit lumea,  o iubire si evlavie ce au cresct in intensitate cu scurgerea anilor.

Pentru acei cititori care stiu mai putine lucruri despre Parintele Arsenie Boca , doar din auzite si doar din vazute , voi posta un link al site-ului crestin ortodox Doxologia.ro care conduce la un articol destul de cuprinzator despre viata si activitatea Sfantului Ardealului.

10406937_1505555299710097_4358827188167055452_n

http://www.doxologia.ro/biblioteca/vietile-parintilor/viata-parintelui-arsenie-boca

Si, acum , la stirile de ultima ora aflam despre incercarea prin care trece de catva timp Parintele nostru drag. O incercare din partea oamenilor (in timpul vietii Parintele Arsenie a fost de o smerenie desavarsita luptand cu incercarile de marire, fiind impotriva laudelor si valului de publicitate si dorind , preferand pacea si linistea din chilia lui ) dar , incercarea vine in primul rand din partea Domnului , Care isi va spune Voia Sa cand El randuieste . Sa ne rugam la Dumnezeu ca sa-si arate Fata Sa asupra sfantului parinte la momentul cuvenit. Nu voia noastra, ci Voia Tatalui Ceresc sa se faca! Amin

http://stirileprotv.ro/stiri/social/biserica-a-inceput-demersurile-pentru-canonizarea-lui-arsenie-boca-vom-face-distinctie-intre-evlavie-si-superstitie.html

http://www.evz.ro/sfantul-arsenie-boca-au-inceput-demersurile-pentru-canonizarea-celui-pe-care-il-iubeste-toata-romania.html

Cristina David

O scrisoare a lui Valeriu Gafencu adresata Parintelui Arsenie Boca

Stiu ca am mai postat aceasta epistola impresinanta pe care sfantul inchisorilor, Valeriu Gafencu i-a scris-o Parintelui Arsenie Boca, desigur din celula sa . Dar nu pe acest site. Am recitit-o astazicu mare emotie si doresc s-o raspandesc cat mai mult pe net, aici unde s-a mutat intr-o proportie uriasa cautarea si lecturarea multor articole ce apartin tuturor domeniilor, inclusiv cel religios.

Nu cunosteam imprejurarea in care cei doi s-au cunoscut, dar cert este ca acest lucru a avut loc , ei s-au intalnit in 1946. In alt articol voi relata despre intalnirea dintre Sfantul Inchisorilor si Sfantul Ardealului adaugand  cateva detalii, dar nu multe din pacate .Ceea ce mi-a fost dat si mie sa aflu din alte surse.

“Hristos a inviat!descărcare4

Prea Cucernice Parinte iubit de sufletul meu, In lupta cu puterile intunericului, cu gandul la Dumnezeu, mi-am gasit pacea in rugaciune. Si-ntotdeauna ma gandesc ca Bunul Dumnezeu, in dragostea-I nemarginita pentru oameni, ne trimite incercarea suferintei, ca prin ea sa ne purificam de pacate, sa ne invatam a renunta cu bucurie la tot ce-i trecator si sa ne indreptam cugetele spre Domnul Iisus Hristos, Mantuitorul nostru.

In suferinta m-am putut cunoaste pe mine insumi, mi-am putut cunoaste goliciunea si nimicnicia. Azi ma vad un pacatos, cel mai pacatos om.

Si cand am privit in adancul inimii mele, am gasit acolo darul nepretuit al Iubirii, Izvorul tuturor virtutilor, pe care Dumnezeu l-a sadit in om spre cultivare si desavarsire. Si eu, ca un rob ticalos, am nesocotit o viata intreaga acest dar (…).

Azi multumesc din tot sufletul pentru toate suferintele si umilintele prin care mi-a fost dat sa trec, caci ele m-au adus la constiinta pacatului si m-au facut sa inteleg ca singura cale care duce la mantuirea Neamului este Calea evanghelica: Hristos.

Cu fiecare mica jertfa de iubire traiesc o bucurie mare, unica. Din renuntari imi culeg multumirea si sufletul mi-i insetat de daruirea totala pentru Hristos (…). De multa vreme am luat hotararea de a trai curat, in Duh crestin.

Sunt fericit, caci daca mi-i ingradita libertatea fizica de catre legile omenesti, prin zidurile inchisorii, in schimb Dumnezeu mi-a daruit libertatea sufletului prin trairea Iubirii – si aceasta libertate este bunul suprem pe care l-as fi putut castiga in lumea aceasta plina de desertaciuni (…).

Numai in masura in care slujim lui Dumnezeu contribuim la salvarea neamului, la innoirea lui sufleteasca. Caci unul singur e drumul care duce la Inviere: Golgota, jertfa de buna voie pentru Iubire si Adevar.

V-am marturisit, Parinte, gandurile acestea , cu bucurie a inimii mele. Stiu ca sufletul Sfintiei Voastre le primeste pe toate cu bucurie si multumire in Domnul (…). Gandul meu de iubire vi-l transmit cu toata caldura sufletului, caci in rugaciunile Sfintiei Voastre imi gasesc odihna.

Aici, in Galda, suntem vreo 70 de detinuti. Printre ei sunt oameni care si-au pus la modul cel mai serios problema mantuirii. In Aiud, anii acestia de suferinta si de grele incercari au contribuit in chip unic la zidirea launtrica a neamului, a omului nou: Crestinul. Numai Dumnezeu stie.

Aici la Galda sunt tocmai cei care inteleg si staruiesc pe calea mantuirii. Ar fi o bucurie sufleteasca rara daca Sfintia Voastra ar veni intr-o duminica aici. Ne-am folosi mult toti de cuvantul pe care ni l-ati marturisit.

Cu dragoste in suflet,
Va sarut mainile,

Valeriu Gafencu

Galda, 19 Mai 1946

Cristina David

Predica Parintelui Arsenie Boca la Inaltarea Sfintei Cruci

INALTAREA-SFINTEI-CRUCI-1030x1030

 

 

O! Într-una din cântările Bisericii, alcătuită după Psalmii lui David, preamărim pe Dumnezeu în cuvintele: “Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru; înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru şi vă închinaţi aşternutului picioarelor Lui, că Sfânt este”. O altă cântare bisericească, preamărind crucea zice: “Acum vedem aşternutul unde au stătut picioarele Tale Stăpâne…” Astăzi cu adevărat cuvântul cel de Dumnezeu grăitor al lui David a luat sfârşit, că iată arătat ne închinăm şi aşternutului preacuratelor Tale picioare.

Deci până la răstignirea Domnului pe cruce, crucea era lemnul morţii celei mai de ocară. Prin Sfintele Sale patimi, Iisus a schimbat ocara în slavă, încât Apostolul Pavel nu găsea alt cuvânt în care să se laude decât în Crucea Domnului, mustrând pe cei ce sunt vrăjmaşii crucii.

Deci lemnul crucii a fost prevestit prin prooroci, prin Moise şi prin David. Prin proorocul David ne porunceşte să ne închinăm Crucii, aşternutului picioarelor Lui, că sfânt este.

Oare de ce zice despre Cruce că e aşternut numai al picioarelor Lui? – Fiindcă Iisus S-a răstignit pe Cruce nu cu fiinţa Sa dumnezeiască, ci cu firea omenească, Adam cel nou, ceea ce în graiul profetului e tot una cu picioarele Lui Dumnezeu.

poster_from_postermywall Arsenie Boca

Să lămurim ceva şi din înţelesul crucii ca suferinţă.

Suferinţa, necazurile, încercările sunt cea mai necunoscută cruce, deşi fiecare are de dus câte una. Mai toţi se roagă lui Dumnezeu să-i scape de cruce. Nu e bine aşa. E semn că oamenii nu-i cunosc rostul şi nu-i cunosc pe sfinţi. Iată de pildă ce spune Marcu Ascetul, că prin aceasta se cunoaşte dacă o are cineva, dacă primeşte cu bucurie necazurile. Tot acest sfânt ne spune despre crucea încercărilor, că pentru trei pricini vin asupra noastră:

  1. ca pedeapsă pentru păcatele făcute (“pedeapsă” în graiul bătrânilor înseamnă învăţare de minte);

  2. pentru ferirea de cele ce altfel le-am face; şi

  3. pentru întărirea virtuţii. “Să nu spui că se poate câştiga virtutea fără necazuri: căci virtutea necercată în necazuri nu e întărită!” (Filocalia I, p. 236.66).

Cea mai grea încercare a vieţii e necazul morţii. Cum stăm faţă de o asemenea încercare? Ar trebui să stăm şi mai liniştiţi ca faţă de cruce; fiindcă Mântuitorul prin moartea Sa, a schimbat nu numai rostul crucii din ocară în slavă, ci a schimbat şi rostul morţii şi l-a făcut bun. Până la Iisus moartea era o pedeapsă dată firii omeneşti, plată a păcatului. De la înfrângerea morţii, prin învierea Omului nou, moartea cea mai grea încercare a vieţii acesteia, s-a schimbat în moarte a păcatului şi a izbăvirii firii omeneşti. Aşa ne învaţă Sf. Maxim Mărturisitorul.

Iată de ce prăznuind Crucea vorbim de înviere şi a morţii omorâre.

Acestea sunt cunoştinţe duhovniceşti care dau curaj vieţii acesteia, îi dau înţeles şi o linişte cu atât mai mare cu cât e mai învolburată marea societăţii omeneşti.

Iată pe ce temelie stăm, în praznicul Înălţării, când zicem: “Crucii Tale ne închinăm Stăpâne şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim!”…

 

Sâmbăta, 14 septembrie 1949 Ziua Crucii

rintele Arsenie Boca, extras sin Cuvinte vii. Omilii

postare Cristina David

sursa: ortodoxiatinerilor.ro

Osandirea iertarii…

Osândirea iertării…


Unul din marile păcate ale fariseilor.


Fariseul – dreptul după părerea sa – osândea în cugetul său pe păcătoasă – nu păcatul.
Iisus – dreptul după adevăr – ierta păcătoasa, fiindcă singură se osândea de păcatele sale.
Osândirea din ochii fariseului interzicea pocăinţa femeii. După fariseu, după punctul de vedere fariseic, nu există convertire.

fariseu_e_publicano
Poate că şi de aceea a lepădat Iisus „dreptatea”mioapă a fariseilor.
Dar osândirea cade în propria sa sentinţă: fiindcă ea interzice iertarea, atrage asupra-şi această interzicere.
Osândirea nu are îndreptare. Ricoşează în ea chiar şi tactica divină, căci fariseul osândi iertarea, pe care o dădea Iisus femeii;adică osândea pe Dumnezeu Însusi pentru că ierta.

169069input_file1095816
Cine ştie, poate că la farisei s-a gândit Iisus când a zis că vor fi judecaţi cu judecata cu care judecă.
Fariseul era solipsistul vremii sale, care se credea până şi criteriul lui Dumnezeu.
Ce trufie groaznică găseşti la câte unii „drepţi”.
Nu în zadar a zis Iisus, că mai mare bucurie se face în Cer pentru un păcătos care se întoarce, decât pentru 99 de „drepţi”.
Nu în zadar se zice că cea mai primejduită este mântuirea sfântului. De aceea Dumnezeu le ascunde conştiinţa de sine a sfinţeniei.
Sfinţii sunt fără să ştie că sunt. Aceştia ţin morţiş că-s păcătoşi.

10801710_870923692920083_9086718793334917125_n


Prislop 9.10.1949  Luca 7, 36-50››
Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, „Cuvinte vii”, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006, p. 129.

postare Cristina David